daca nu ne vom mai desparti de acuma , nu va mai fi
nici un timp fara chipurile intamplarilor( chiar ale intamplarilor
absentei), intre noi-noi vom ramane unul cu altul
de acum inainte-ni se va rasfrange in fata celuilalt
fata noastra-si timpul se va face o camera cu ferestrele albe
in care vom astepta sa se termine iarna. doar ca aceasta
asteptare nu se va termina niciodata . si astfel ,
in fata ta, si tu , oricine , aici in fata , privindu-ma-
(deci poate sa fie oricine-si noi-asa am stabilit , nu?
nu ne vom mai desparti niciodata) , lumina de iarna
in singuratatea aceasta cu doua fiinte-asta
este asadar unde-am ajuns- ca si cum s-ar putea
calcula adevarul unui timp , unei fiinte care-a ales ,
doar de la locul unde-a ajuns? si deci , ca si cum
ne-am fi despartit pentru totdeauna , ca n-a fost
adevar aici-
Cezar Ivănescu (n. 6 august 1941, Bârlad - d. 24 aprilie 2008, Bucureşti), personalitate de exceptie a culturii romane, poet, dramaturg, traducător si director de editura român.
RăspundețiȘtergere==Biografie== A absolvit Facultatea de Filologie din Iaşi. Redactor la „Luceafărul”, îndrumă în anii '80 cenaclul „Numele Poetului”, frecventat de tineri scriitori precum Gabriela Creţan, Mircea Drăgănescu, Petruţ Pârvescu, Marian Constandache, Sorin Paliga, George Geacăr, Camelian Propinaţiu, Iuliana Paloda, Alexandru Horia, Ioana Dana Nicolae. Provenind dintr-o ilustră familie de intelectuali moldavi, nepot al marelui lingvist Gh. Ivanescu, ruda cu Octav Onicescu, Cezar Ivănescu a dus mai departe blazonul genialitatii familiei sale. Cezar Ivănescu işi face debutul poetic in revista Luceafărul in 1959. Debut în teatru (1969), cu piesa Mică dramă, care se joacă la Teatrul „Al. Davila“ din Piteşti, fiind montată „într-un spectacol coupé“ cu Vin soldaţii de Gheorghe Astaloş, în regia lui Radu Boroianu. Din 1968, îl găsim profesor de limba şi literatura românå în Ardeal şi Moldova, apoi redactor la Almanahul literar al Uniunii Scriitorilor şi la revista Argeş din Piteşti. Începe spectacolele de muzică şi poezie, cu propria-i orchestră numită „Baaad“, preludiu la capodopera sa poetică de mai tîrziu intitulatå La Baaad. Despre Rod III, Marin Preda afirma: „ Am citit volumul lui Cezar Ivănescu în redacţia editurii Cartea Românească. Din zecile de volume de poezie care ne vin, deodată am auzit o voce obsedată de un singur sentiment cîntat cu o mare adîncime şi forţă de expresie... Cititorul poate fi şocat de unicitatea sentimentului, dar în cele din urmă cîştigat şi emoţionat.O adevărată voce de mare poet“. Insolitul personalităţii sale este izbitor prin aceste manifestări. Cezar Ivănescu reînvia printr-o formulă modernă, sincretismul baladesc medieval al poeziei şi muzicii. A creat muzică şi a cîntat propriile versuri, dar şi poeme de Pindar, Rutebeuf, François Villon, Lorenzo de Medici, Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe, Henri de Regnier, Mihai Eminescu şi George Bacovia. I se tipăreşte la Editura Minerva antologia de poezie româneascå sub titlul Cîntecul amintirii (1978), cuprinzînd poeţi de la Dosoftei la Dumitru M. Ion. Prefaţează celebrul roman al lui Louis F. Céline, Călătorie la capătul nopţii (Editura Cartea Româneascå, 1978), în traducerea soţiei sale Maria Ivănescu, tălmăcire căreia i s-a decernat Premiul pentru traducere al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Traduce din franceză, împreună cu Maria Ivănescu, lucrarea lui Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-han (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980). De la Păltiniş, Constantin Noica îi împărtăşeşte gîndurile despre La Baaad şi Muzeon, ca şi despre traducerea din Mircea Eliade, scriindu-i la 8 martie 1980. În vremea cenzurii, poetul avea obiceiul så transcrie de mînå, pe volumele dăruite cu dedicaţie, versurile cenzurate. Noica îi mulţumeşte pentru urmåtoarele stihuri din Rosarium (Muzeon): ! stau în pămîntul sterp fără noroc, cadavrul mi-l îngrop şi mi-l dezgrop, gropar al vieţii mele fără viaţă trăită-n scîrbă, în dezgust şi greaţă, plătit cu Timpul care mă omoară dator vîndut celui ce mă plăteşte din groaza mea nu pot ieşi afară cum Soarele arzînd se osîndeşte! Pe drept cuvînt Constantin Noica apreciază strofa ca fiind extraordinară, identificînd în lirica lui Cezar Ivănescu „o experienţă gravă“, cu o profundă intuire a sacrului. În anul centenarului morţii lui Mihai Eminescu are gata pentru tipar un volum cu poeme închinate „Marelui såu Maestru în absolut“ (1989), dar cartea este respinsă de diriguitorii editurii Cartea Româneascå. La 10 decembrie 1989, forţează, de aceea, organizarea unui spectacol de muzică şi poezie sub genericul „Doina, închinare lui Eminescu“, la Casa de cultură „Mihai Eminescu“ din Bucureşti. În noaptea de 21 spre 22 decembrie, la Radio „Vocea Americii“ i se recită premonitor Doina despre Fiara cea Apocalipsă şi despre marginalizarea poporului român. Continuă seria de traduceri, împreună cu soţia sa Maria Ivănescu, din Mircea Eliade, apare la Editura Ştiinţifică, volumul Eseuri (Mituri, vise şi mistere şi Mitul eternei reîntoarceri). La 14 iunie 1990 este victima mineriadei. În urma agresiunilor extrem de dure, fizice şi psihice suferite îşi revine greu după o lungă boală. Petru Creţia, în Pentru Cezar Ivănescu afirma: „De aceea vom zice, astăzi şi mereu că ne aflăm în timpul bun şi sfînt şi vechi cît noi al poeziei româneşti. Şi că ne mai aflăm spre bucuria şi cinstea noastră, alături de unul dintre cei mai puri şi mai sfîşietori reprezentanţi ai poeziei româneşti, Cezar Ivănescu, poeta magnus. Şi îl vom mai numi biruitor, pentru că, prin lungul şir din veacuri al poeţilor români, cîţiva cu nume sfinte nouă, alţii, mulţi, pe veci fără nume, noi, ca neam, am biruit prin vreme şi obidă, prin însîngerările şi tina istoriei. Am biruit, ca puţini alţii, înfrîngînd tot ceea ce ne tăgăduia. " Semnează împreună cu Maria Ivănescu, traducerea din limba francezå, Blaise Pascal, Cugetåri, text integral, 1998, Editura Aion. Susţine spectacolul de muzică şi poezie Rosarium (1998). Susţine spectacolul de muzică şi poezie Doina, închinare lui Eminescu. Gavril Ţărmure din Bistriţa şi „Societatea de Concerte“ îi produc primul CD şi prima casetă cu fragmente din spectacolul Doina, închinare lui Eminescu. Cezar Ivanescu a facut greva foamei in anii '60, ca student in Iasi , al Facultatii de Filologie in semn de protest pentru ca a fost exmatriculat din facultate si exclus din Cenaclul Facultatii de Filologie. A mai facut greva foamei in 1983, in redactia revistei Luceafarul in semn de protest impotriva cenzurii comuniste care-i pregatea pentru a fi topita cartea de poeme Doina. A facut din nou, 7 zile greva foamei in 1986, pana cand a fost internat in stare grava in spital, in semn de protest impotriva autoritatilor comuniste care i-au interzis "Cenaclul Numele Poetului". A facut greva foamei si in 5 ian. 1990 in semn de protest pentru faptul ca M. Dinescu, presedintele Uniunii SCriitorilor, i-a desfacut contractul de munca (de la revista Luceafărul) in mod ilegal. "...! iar eu m-am rătăcit prin lume/şi de pe-acum abia mă port/şi îmi fac murgul numai spume/şi prin cetăţi mi-l strig pe nume/pe blîndul meu, frăţînul mort ! // ! că nu mai poate ţine Viaţa,/numa-n cîntarul celui Rău;/în Baaad coboară ceaţa şi urlu: Frate, dimineaţa/roua-i de sînge: Trupul tău !..." Fratele Nostru Soarele (Treapta a doua. Taina nunţii). Cezar Ivănescu a fost propus de doua ori la premiul Nobel pentru Literatura. In 16 aprilie 2008, la propunerea lui Besnik Mustafaj (fost Ministru de Externe al Albaniei si editorul poetului in limba albaneza), lui Cezar Ivanescu i s-a propus depunerea candidaturii la Premiul Nobel din partea Albaniei. De asemenea cu cateva zile inainte de sfarsitul neasteptat si pe deplin tragic al poetului ii apare un amplu interviu in cotidianul Shekulli, in care declara: „Am sânge turc, grec, albanez şi român. De la turci am luat nebunia, de la greci inteligenţa, de la albanezi curajul şi de la români puterea de a indura." Din anul 2000 şi până când s-a stins a condus la Iaşi Editura Junimea [1]. A concurat pentru preşedinţia Uniunii Scriitorilor din România, pierzând în faţa criticului Nicolae Manolescu.
îî==Volume (selectiv)==
Rod, Editura pentru Literatura, 1968
Mica drama, debut in teatru, 1969
Rod III, Ed. Cartea Românească, 1975
Rod IV, Ed. Cartea Românească, 1977
Muzeon, Ed. Eminescu, 1979
La Baaad, Ed. Cartea Românească, 1979
Fragmente din Muzeon, Ed. Cartea Românească, 1982
Doina, Ed. Cartea Românească, 1983, 1987
Rod, Ed. Albatros, 1985 (Col. „Cele mai frumoase poezii”)
Sutrele muţeniei, Ed. Princeps, 1994
Jeu d'Amour, Ed. Helicon, 1995
Rosarium, Ed. Helicon, 1996
Rod/Seed Time and Harvest, Ed. Cogito, editie bilingva româna-engleză, 1996
La Baaad, Ed. Eminescu, 1996
Pentru Marin Preda, Ed. Timpul, 1996
Timpul asasinilor, documente si mărturii despre viaţa, moartea şi transfigurarea lui Nicolae Labiş, volum semnat împreună cu Stela Covaci, 1997
Poeme, Ed. Crater, 1999
Efebul de la Marathon, Ed. Minerva, 2000 (Biblioteca pentru toţi)
Doina (Tatăl meu Rusia), Ed. Junimea, 2000
Opera poetică, 2. vol., Ed. Cartier, Chişinău, 2000
La Baaad/In Baaad, editie bilingva româna-engleză, Ed. Junimea, 2006
Lojë Dashurie (Jeu d'Amour), antologie de poeme in limba albaneză, Botime Ora, Tirana, 2007
[modifică] Premii
Marele Premiu al Festivalului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu" (1968)
Premiul pentru dramaturgie al revistei Argeş (1969)
Premiul de Poezie „Mihai Eminescu" al Academiei Române (1983)
Premiul Special al Revistei Luceafărul (1983)
Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul Alte fragmente din Muzeon (1992)
Premiul Serilor de Poezie de la Vânători-Neamţ pentru Opera Omnia (1995)
Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” (1999)
Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Comandor (2000), pentru merite artistice si pentru promovarea culturii
Multumesc mult!
RăspundețiȘtergere