duminică, 9 noiembrie 2008

ochelarii

Chiar daca vreodata , cand va avea timp ,se va uita pe aici si-si va incrunta sparancenele , ca si cum m-ar certa , nu pot sa nu scriu .O fac , mai ales, din dorinta de a nu rataci intamplarea in vreun coltisor ascuns al memoriei, dar si pentru ca m-a impresionat placut.Ce mi-a placut? Ca pentru el, aflat atat de departe, parerea mamei conteaza inca..Si a aparut si morala, abia dupa aceea; adica dupa ce am spus ce-am gandit.

La discoteca, intr-un moment de prea mare veselie, dar si de tot atata neatentie, fiul meu a atins ochelarii unui unui prieten italian।Au zburat,pur si simplu. Cum toti dansau, cineva a calcat pe ei.S-au facut praf.
Erau destul de scumpi.Mai ales rama. El s-a oferit , pe loc, sa-i cumpere, desi pagubasul a refuzat, spunand ca daca un necunoscut i-ar fi spart in aceleasi conditii, acela, sigur, nu ar fi dorit sa-i plateasca dauna.

G. si-a cumparat chiar a doua zi cei mai ieftini ochelari;cred ca a procedat asa, pentru ca nu putea ramane fara ei.Intre timp, sigur,isi va cumpara altii, la fel de buni si de frumosi, precum cei sparti.

Fiul meu, care poarta ochelari , de vreo 5 ani, spune ca daca i s-ar fi intamplat lui necazul, s-ar fi suparat.Intrebarea adresata mie era daca sa-i achite sau nu prietenului sau contracostul ochelarilor.I-am spus un DA categoric,fie chiar jumatate de pret, 125 euro.

Acum imi dau seama ca amandoi am procedat cam..balcanic.De ce doar jumatate din pret?

Un comentariu:

  1. nu sunteti balcanica;sunteti protectoare, ca toate mamele iubitoare

    RăspundețiȘtergere