miercuri, 29 octombrie 2008

fara titlu





Adesea, bucuriile vin , cand te astepti cel mai putin!!

Fostii mei elevi, boboci ai celor mai frumoase colegii din oras, au dorit sa se intalneasca online cu fosta lor diriga, inaintea balului de maine seara!!!

marți, 28 octombrie 2008

se duce ...octombrie

cinism sau ignoranta?

A mai cazut , inaltandu-se la cer, alaturi de ceilalti ASTRI , o STEA , cu nume pamantean , DINA COCEA .

Pe forum , cineva consemneaza " oamenii mai si mor", adaugand ca ar trebui deschisa o sectiune de necrolog permanent .

Sunt intamplari in fata carora ramai mut . De uimire. De teama. De spaima.

vineri, 24 octombrie 2008

vorbe sa fie!

Fata in fata-atat de gravi , atat de solemni !Unul -imbracat sport, cu degetele impreunate si privirea , doamne! privirea aia ascutita , pe mine, cel putin , ma ia asa cu-o spaima , mama , mama!!; celalalt- elegant, tacticos, diplomat, umblat , a vazut si a citit atatea , ca-ti corectezi tinuta, doar auzindu-i numele.

Saptamana trecuta , la emisiunea lor, eu atenta , las totul deoparte si , ochi si urechi! tam-nisam , zice domnul elegant"mormanturi"; m-a dus gandul imediat la prohod- asa cantam in copilarie, respectand scrisul cartii. Mi-am zis , in gandul meu; n-are omu'cum sa puna ghilimele in vorbire, a creat , asa , o licenta poetica , vorbind evlavios.Cand a mai adaugat si "ruinuri", fara ca interlocutorul sa ridice macar din spranceana -deseori taioasa ca briciul -sau sa inalte aratatorul , drept stegulet , mi-am zis: hai , ca-i buna! Pai daca 'mnealui , persoana importanta , zice cum vrea , adica de ce cutare sau cutarita n-ar avea dreptul de a cauta , printre mormanturi si ruinuri, "almanahe" aducatoare de" succesuri?

Norocul nostru-carcotasii !

impreuna

Dimineata cetoasa. Beau ceaiul in locul meu preferat , balconul.

Este atat de blanda tristetea palcului de copaci..Ieri erau vii, agitandu-si palmele de frunze rosii, galbene, ruginii , verzi, aramii . Peste noapte si-au pierdut stralucirea , sunt, dintr-odata, prea saracaciosi, nici inaltimea nu mai conteaza ; maine ar putea deveni niste mosnegi , aliniati ca-ntr-o cazarma.

Cerul si-a ridicat gluga cenusie , si-a incretit fruntea , ridicand o spranceana alba si, cascand lenes , a scuturat din barba cativa stropi reci.

Fetita cu trening roz pune grijulie faramituri pe marginea ferestrei , asteptandu-si musafirii constanti , doi porumbei cu pene pestrite, speriati , poate , de bruma diminetii.

marți, 21 octombrie 2008

niste negri, deloc mititei

O intamplare avand ca protagonista o persoana din media damboviteana , aflata pentru cateva zile in capitala unei tari vecine , m-a trimis cu gandul la niste experiente personale.

Seara superba de mai , 1969; eu si o prietena , amandoua studente in alt oras , in trecere prin Bucuresti, mergem agale pe Splaiul Independentei. Motivul plimbarii noastre pe acolo nu mi-l mai amintesc.
Din directia opusa , apar doi tineri negri.Prea inalti, prea negri , inspaimantatori , dupa parerea nostra.Vedeam negri, pentru prima oara , in carne si oase , destul de aproape..Nu stiu sigur daca au schitat vreun gest, daca au rostit vreo vorba; atat stiu ca , amandoua , ca la comanda, am facut stanga-mprejur si am luat-o, disperate , la goana. Ne-am oprit la prima statie si am urcat, in viteza , fara bilet , bineinteles , in troleul care tocmai pornea.


Au trecut anii..Eu si o colega , culmea! am vazut-o in oras , saptamana trecuta , cu familia, am mai povestit, pentru a cata oara ?..patania..eram tot in Bucuresti , la examenul de gradul I.Locuiam intr-un vechi hotel de pe bulevard . Caldura mare , emotii , oboseala. Mult dupa miezul noptii , ne indreptam spre grupul sanitar, aflat tocmai in capatul coridorului. Liniste . Lumina chioara. Pe jos, pasla albastra. Mergem incet , sa nu deranjam. In apropierea baii, cam dupa colt, o masuta si cateva fotolii Le vazusem de cateva ori. Acum, doua fotolii erau ocupate.Lumina unui bec cadea chiar pe niste picioare lungi, atat de lungi , ca eu , cel putin , am tresarit.Erau doi barbati ; negri.Fumau.Nu stiu ce i-a provocat-uimirea de pe fetele noaste , hainele cam sumare..momentul urmator a fost decisiv.S-au ridicat , parca nu se mai terminau si au luat-o in directia noastra. Fara sa scoatem o vorba , ne-am intors, trecand in cea mai mare viteza pe langa usa camerei noastre, incuiata, desigur, uitand si ora si locul si situatia in care ne aflam. Geta mi-a suierat , din mers, ca la etajul urmator, camera cutare, locuieste un coleg de-al ei , adus de aceleasi probleme ca si noi, acolo. Am batut cu pumnii in usa bietului om, pana l-am trezit. Urmaritorii nostri abandonasera cursa, dar nu ne-am intors in camera , decat spre dimineata, obligandu-ne gazda sa repete cu noi ce se mai putea repeta pentru examenul de a doua zi.


...si iarasi au trecut anii. Am ramas cu o teama de negri , fara sa fi avut vreodata o confruntare adevarata.

Paris .2006.vara.Excursia la care am tanjit din clasa a X-a. Grup mare. Conducatorul trebuie sa se faca luntre si punte sa-i multumeasca pe toti , de fapt , pe toate.Tocmai de aceea , deplasarile se fac greoi. Vreau sa vad tot ce se mi-am pus in gand.
Cum am venit singura, celelalte fiind cate doua-trei cunostinte, accept, de voie, de nevoie, sa impart camera, confortabila, n-am ce zice , cu o doctorita, basarabeanca , stabilita in Bucuresti, recent divortata , insotita de nasi, care o trateaza ca pe un bebelus. Nasa este pentru a 6-a oara in orasul de pe Sena. Proaspetei independente i se aduce totul la tava- ceai cu lamaie , cafea la pahar, cornulete, icre, fructe.

In prima mea noapte pariziana , am dormit foarte putin sau mai deloc. Cei trei s-au intors pe la doua dimineata, au tot susotit, au fosnit , ca n-am pus geana pe geana. Pentru linistea mea , dar si ca sa am un avantaj- sa economisesc timp si sa vad mai multe obiective, m-am alaturat lor, chiar a doua zi dimineata, abandonand grupul, in fata Louvrului. Respectasem insa toate recomandarile conducatorului , adica- fara acte, fara bani, ca se fura. Aveam atat cat sa-mi cumpar abonament pentru muzee , in plus o hartie de 5 euro si ceva maruntis, un bidon de apa plata si un mar.

Lume multa , foarte multa.Experienta unica.Fiecare este interesat de altceva.In sala cu Mona Lisa , intarzii. Privesc tabloul din toate unghiurile, pentru ca nu pot descoperi surasul feminin al Giocondei. Este , imi zic, poate, singura data cand il vad, asa ca merita oricat timp. Uitasem ca nu sunt singura. Aveam sa-mi dau seama peste vreo ora, ca , de fapt, chiar sunt singura. Atunci am realizat cat de neatenta am fost: nu aveam numarul doctoritei-bebelus , pe al nasilor nici atat, nu aveam niciun act care sa dovedeasca cum ca sunt cine sunt, in geanta , toata avutia mea erau 5 eur si vreo doi-trei , maruntis.Aveam totusi numarul de mobil al sefului grupului, dar mi-am impus categoric sa nu-l sun. Adica sa ma fac de rusine? Ca m-am pierdut ca mielul de turma? Nu! In niciun caz, mai bine..., dar lasa, vad eu ce fac.

Am stat in Louvru vreo 6 ore. As mai fi stat , dar, din cand in cand , ma incerca cate o vaga senzatie de teama.
Am iesit afara.Era o vreme superba. Parisul mi se arata in toata spendoarea.Mi-am zis atunci ca trebuie sa traiesc bucuria plimbarii pe malul Senei, asa cum mi-o inchipuisem , cand profesoara mea de franceza, care avea o dictie perfecta , ne-a vorbit prima oara despre buchinisti.

Am mancat cu pofta marul , mi-am potolit setea , mi-am cumparat cu maruntisul"Poemes saturniens" si am pornit , hai-hui, spre hotel. Am vrut sa fac o poza unui buchinist cu barba roscata, s-a suparat, crezand , probabil, ca am vreun interes, si, tot asa, neluand in seama ca timpul fuge, am ajus aproape de jardin des plantes. Un asfintit verzui invaluia bland acoperisurile , strazile , pe care le lasam in urma, copacii, multimea de bateaux- mouches. Stiam ca hotelul era pe aproape- zarisem silueta bibliotecii Mitterand, apoi , nu stiu cum , am ajuns in apropierea garii Lyon, iar hotelul parea de negasit.Ma plimbam intr-un cerc, revazand Sena , cladirile, strazile. Am intalnit un grup de doamne vesele , le-am cerut sa-mi spuna daca sunt pe drumul cel bun spre hotelul Austerlitz , mi-au raspuns amabil ca nu stiu , seara se lasa si ma cuprindea teama. Sa ma adresez unui politist? Fara acte?Nu, nu se poate, sa-i spun ca sunt romanca? Ma si vedeam la stirile de la ora 5.Intru in primul hotel si intreb la receptie de numele celui pe care il cautam. Mi se spune ca in acel arondisment sunt vreo 6 cu acest nume. Nu stiam strada, adica nu stiam cam nimic.Ma simt din ce in ce mai nefericita. Intr-o asemenea stare, ma duc la prima statie de taxi si ma apropii , nu prea convinsa ca asta vreau , de primul taxi. Se deschide fereastra si apare o fata neagra, neagra de tot.Nu mai am nicio scapare. Spun numele hotelui , apoi adaug ca sunt excursionista, ca m-am ratacit de grup.Omul , destul de tanar, scoate o harta, se uita pe ea si ma invita in masina. Aveam inima cat un purice.Timp de 3-4 minute, cat a durat cursa, mi-au trecut prin minte tot felul de scene de groaza cu strazi intortocheate, politie , cate si mai cate.

Masina opreste in fata hotelului , pe care il recunosc, tanarul imi da chitanta si restul cu precizie matematica,1 euro si 70 de centi, imi deschide respectuos portiera si porneste , numai dupa ce se asigura ca totul este in regula cu pasagera lui , careia tocmai ii servise un "leac de frica".

duminică, 12 octombrie 2008

competitie fara varsta




Nu banuiam nicicum ca , mergand la Bucuresti in duminica asta blanda de toamna , voi avea parte de o surpriza speciala.

Am urmarit , de la fata locului , un eveniment sportiv , organizat in capitala nostra pentru prima oara -maratonul international , din Piata Constitutiei; lume multa, iubitoare de sport-tineri, varstnici , persoane suple, mai mult sau mai putin , femei , barbati , multi copii - animatie , reclame , muzica , mai mult sau mai putin potrivita , in paranteza fie spus , poate ca fondul sonor ar fi trebuit ales , cumva , mai atent.

Bucuria mi- a fost cu atat mai mare, afland ca fiul meu si fiul lui participa la cros-tatal la 21 de km si Horia -la Cursa copiilor , de 1 km.
I-am urmarit cu mare emotie.
Au incheiat cursa , pe rand , barbateste; nici primii , dar nici ultimii , in admiratia zgomotoasa a familiei.
Cel mic accepta cam greu valabilitatea dictonului sportiv"Ai castigat , continua , ai pierdut , continua."

Sunt trairi pe care nu le pot comenta ; cuvintele ar tulbura frumusetea lor. Ce pot spune este ca, pentru mine, ca mama , fiul ramane toata viata un copil , iar intamplarile desavarsesc sentimentele , statornicindu-le.

In trenul care m-a dus ceva mai tarziu catre casa am revazut cu ochii sufletului secvente dragi dintr-o poveste de duminica.

luni, 6 octombrie 2008

dupa fapta -si rasplata!

Asa suna un vechi proverb.Mi-a venit in minte zilele trecute , urmarind stirile despre marirea salariilor profesorilor , pe care media le tot vantura peste tot- prin ziare , la radio, la tv.

In intreaga mea activitate profesionala , care insumeaza 39 de ani, am avut una si aceeasi meserie, pe care mi-am ales-odin convingere si careia m-am dedicat cu pasiune -meseria de profesoara.
Daca ar fi sa-mi aleg acum o profesie , tot pe aceasta as alege-o; de aceea, imi permit sa am niste opinii in legatura cu tema aflata in discutie.
S-ar putea sa par subiectiva , latura pecuniara a problemei, nemaifiind interesanta pentru mine .
Totusi , nici cand am absolvit eu facultatea , nici acum- salariile profesorilor nu erau si nu sunt de invidiat. Cand cineva isi alege o meserie , ar trebui sa stie care sunt avantajele , dar si dezavantajele practicarii acesteia.
Asta este o parte a problemei.
Salariile profesorilor par si mai neinsemnate decat sunt, comparativ cu altele, intr-o societate in care banul porunceste.

Liderii sindicali incearca -fie vorba intre noi , cam neconvingator- sa justifice transformarea in realitate a promisiunii majorarii cu 50/00 a retributiei dascalilor; ei vorbesc despre faptul ca salariile mici sunt cauza situarii intr-o pozitie sociala nedemna a acestei categorii bugetare. Mi se pare nu numai neadevarata, ci chiar jignitoare a asemenea abordare, iar modul in care se prezinta nivelul de trai al profesorilor este jalnic, marirea salariilor devenind, in opinia celor alesi sa le reprezinte interesele, un fel de mila publica . N-am vazut in intreaga mea activitate nicio educatoare , invatatoare sau profesoara prost imbracata, cum nu am auzit ca vreo familie de profesori nu ar avea locuinta.
As spune ca , dimpotriva , femeile care lucreaza in invatamant se deosebesc de alte salariate, chiar prin felul in care se imbraca.
Apoi, respectul societatii- colegi, elevi, parinti- intr-o asemenea meserie, se castiga prin profesionalism , pasiune, tact pedagogic, comportament, printr- o anume arta a conversatiei , nu prin lungimea fustei , nici prin costul blanurilor , nici prin calitatea fardului sau prin sonoritatea cartierului in care se afla locuinta.

O alta problema este ca nu toti profesorii sau invatatorii, cu aceleasi studii si grade didactice, ar trebui sa aiba salarii egale.
Poate sa spuna cine ce vrea-exista si in acest domeniu OAMENI si salariati.Unii vin la scoala si se incadreaza in categoria celor care traiesc potrivit conceptiei: ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim.

Daca un tanar termina facultatea cu media 6, va fi un profesor de nota 4. Exemple sunt multe, se pot gasi cu usurinta citindu-se listele de la examenele recente, de ocupare a catedrelor din orase.

Generatia mea a intrat in facultate cu o concurenta de 14 candidati pe loc; ocuparea unei catedre in oras insemna un examen sever, cam 10-12 concurenti pe loc.

Nu-mi doresc sa pledez "pro domo", ii admir sincer pe tinerii care vor sa devina dascali , nu pentru ca nu au acces in alte profesii, ci pentru ca iubesc meseria de educator.Ceea ce vreau sa spun este ca nu marirea salariilor va schimba in bine scoala noastra.

Nicolae Iorga spunea :"Schimbati scoala, veti schimba sufletele" .

Din nefericire , invatamantul nostru preuniversitar continua sa fie informativ.Multi , prea multi invatatori si profesori, cred ca sunt importanti , obligandu-i pe elevi sa memoreze zeci de pagini din care putini copii pricep ceva.Tezele cu subiect unic, din pacate, pun accentul chiar pe acest mod de invatare, cu nimic superior celui de care se plangea , candva, Trasnea , colegul lui Nica ,din Amintile lui Creanga.
Este o 'moda " a "culegerilor".Nu esti cool, daca nu ti-a aparut nicio carte, chiar daca exercitiile se transmit dintr-o cartulie in alta. Aceste tiparituri, in ale caror formulari gasesti adesea enunturi imposibil de acceptat, constituie o modaliate de acumulare de puncte de catre" autor" , ceea ce inseamna un spor salarial.

In invatamantul primar , accentul ar trebui sa cada pe formarea abilitatilor de scris/citit corect, expresiv, pe formarea si dezvoltarea capacitatii de exprimare si de comunicare, pe cultivarea logicii, a gandirii, pe cresterea interesului si a dragostei fata de SCOALA.

Cata vreme copiii primesc teme din tot felul de caiete, apartinand diverselor persoane, neavizate de metodisti cu experienta, fara a fi indrumati sa inteleaga textul, sa citeasca din placere, sa descopere frumusetea poeziei, a povestilor, a textului literar, multi vor veni la scoala obligati.

Daca se va continua "sa se predea", adica elevul asculta si dascalul vorbeste, copilul memoreaza fara sa inteleaga esenta textului si tinteste , inca din prima zi de scoala , cu orice pret , sa prinda note mari, care sa-i permita sa fie admis in liceul sau colegiul dorit, marirea salariilor, promisa in momente de campanii electorale, nu va schimba nicum esenta actului educational.
Va fi o victorie inselatoare..

duminică, 5 octombrie 2008

toamna...


Cu parfum de mere coapte , stropite din belsug cu ploi - cand calme , cand zvapaiate - octombrie , tandru ca un logodnic , pune peste ia toamnei , abia scoasa din lada de zestre a timpului mereu rabdator, un fular usor de frunze vestede.