marți, 16 iunie 2009

urma alege




16 comentarii:

  1. Şi totuşi, ne ataşăm de multe în viaţă. Cred că este foarte greu să fii complet detaşat, să vezi totul din exterior. Încerc să fiu un observator şi îmi place această postură. Dar, inevitabil, sfârşesc prin a mă ataşa de ceva. Sau de cineva...

    RăspundețiȘtergere
  2. probabil asa e,nu e bine sa ne atasam prea mult de un "lucru",de o persoana.....

    dar ce rost ar mai avea viata...
    cum o sa stim sa pretuim daca nu suferim cand pierdem acel "lucru",persoana?

    RăspundețiȘtergere
  3. Cris, cam asha zic si eu- teoria ,in esentza , nu cred ca este rea: te pregateshte, pentru momentul in care ai ramane fara un anume lucru, ca doar despre latura materiala a vietzii vorbim.
    Totushi sunt lucrushoare , care pentru unii or fi total nesemnificative, dar pentru mine, ele reprezinta foarte mult.
    Incalcam regula , provocandu-ne, fara voie , rau..

    RăspundețiȘtergere
  4. Florin, cred ca ideea este sa nu ne atasham total de elemente materiale, nu de om. Atunci , sigur, traim in treacat.
    Da, itzi dai seama de valoarea cuiva sau de ceea ce a insemnat pentru tine, abia dupa ce l-ai pierdut.

    RăspundețiȘtergere
  5. mai bine... semnul exclamarii. punct.

    RăspundețiȘtergere
  6. Dacă urma alege, trimit un mail mai pe urmă. Sper că va avea urmări...

    RăspundețiȘtergere
  7. Adica, sa ne bucuram, Ela?
    Unde pui semnul exclamarii?

    RăspundețiȘtergere
  8. eu ma atasez de nimicuri, o fotografie, o senzatie, o aromă, o pietricică, urma omului în acele nimicuri alege atasamentul

    RăspundețiȘtergere
  9. Cam asha mi se intampla si mie, Gala.
    Pastrez tot felul de nimicuri. Cred ca m-am atashat de ele.In rest, ce sa zic/ cred ca ajung la vorba de mai sus..

    RăspundețiȘtergere
  10. Codoban al meu spunea:
    tot cu ce ramanem in urma suferintelor, este o tandra indiferenta in fata lumii. asta inseamna sa nu ne atasam de nimic.

    am invatat asta de mult timp. exista insa un lucru de care nu pot scapa nicicum: eu insami.

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu ma atasez de oameni, mai apoi de restul. Tot de la oameni te mai ranesti... de la restul mai putin. Si totusi ma incapatânez.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Angela, cred ca putem sthi/spne/crede o multzime de lucruri; te atashezi , atunci cand nu te ashteptzi! Atat de puternic, incat nici tu nu shtii de ce..

    RăspundețiȘtergere
  13. Manon, daca stau si ma gandesc, nici nu shtiu daca ma pot detasha complet de ceva; tu zici ca intai conteaza oamenii. Da , cred.Si cand , cum te detashezi, daca au comis lucruri peste care nu potzi trece/
    In cazul obiectelor- pur si simplu - nu mai sunt; sau le inlocuieshti.
    Cred ca totul este, pana urma , dificil, deshi poate parea simplu.

    RăspundețiȘtergere
  14. Gina, vad ca ai postat suportul pentru zorzonele. Interesanta idee :).

    RăspundețiȘtergere
  15. Anielle, recunosc ca ideea a preluat-o , candva, de la Stela Popescu. Ea spunea de o chestie mai sofisticata. Eu am folosit un suport pentru ceshcutze.L-am pus pe o masutza, langa pat. Asha , le am , mereu la indemana. Si sunt si dragutze.
    O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere