sâmbătă, 26 decembrie 2009

cand esti fara Mama, esti singur

Daca as fi aruncat-o undeva, la intamplare, as fi regretat. De telecomanda vorbesc. Pentru ca, altfel, n-as fi petrecut prima seara de Craciun, fermecata, da, fermecata, nu exagerez, este starea mea, pentru darul cuminte, pe care l-am primit, uitandu-ma, din intamplare , la televizor. Am urmarit un dialog suta la suta simplu, duios, profund, tulburator. Conteaza foarte mult intrebarile. Conteaza mult mai mult raspunsurile, pentru ca, vorba invitatului, important nu este ce spune omul, ci , de ce spune. Nu cred ca am retinut intocmai raspunsurile, dar le notez aici, pentru ca le vreau nu doar pentru astazi. un Puric nu merge ciupit;ca sa te recunoasca un aurolac ca esti poet este mare lucru; iau in calcul nenorocirea, dar nu-mi asum esecul; sa te repeti in dragoste, nu in ura; atata timp cat ne raman parintii, poporul asta nu piere; este bine, din cand in cand, sa privesti lumea din cimitir; poporul roman nu are incredere in rezistenta- traim intr-o societate in care, pentru ca se parvine, nimeni nu te mai crede ca poti sa-ti iubesti poporul fara sa vrei ceva in schimb;el, poporul, cauta –isi cauta rostul, randuiala; cand aprinzi o lumanare, faci o legatura cu toti mosii si stramosii, cu trecutul; daca defrisezi tot trecutul inseamna ca nu ai Mama; orice mama este intr-o nesfarsita asteptare. Nu pentru succes. Pentru viata; un copil care isi iubeste mama nu poate face rau in spatiul public; Sa dea Dumnezeu ca din iesle sa renasca poporul roman mai curat!

6 comentarii:

  1. Vai Ginuta ce emotionant !!!

    Crăciun fericit, suflet sensibil !

    RăspundețiȘtergere
  2. Gabi!
    da, asa am simtit- emotia confesiunii, in care vibreaza, sincer, o iubire pentru neam si tara, rostita in vorbe simple. Din suflet.
    Zile frumoase!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cris,
    Am senzatia ca adevaratii barbati de stat sunt cei care stiu sa -si pretuiasca natia , invatandu-i pe ceilalti igiena iubirii de tara.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am urmarit emisiunile cu Dan Puric. Mi-am cumparat si am citit cele doua carti ale sale ” Cine suntem” si ” Despre omul frumos”. Mi-au placut foarte mult. Apoi l-am vazut jucand admirabil in ” Don Quijote”. Am fost la doua dintre conferintele lui.
    Pot spune, fara sa gresesc ca lui îi datorez lecturile mele de vreo doi ani incoace, el a facut mereu trimiteri la adevarata istorie a neamului romanesc si la adevaratele valori. El mi-a trezit pasiunea pentru Nae Ionescu, Mircea Vulcanescu ( am fost la mormantul lui de la Aiud si la targul ”Gaudeamus” am participat la lansarea cartii ” Dimensiunea romaneasca a existentei”, fiind prezenta si fiica lui, Mariuca Vulcanescu), Petre Tutea, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Radu Gyr, Parintele Arsenie Papacioc, Parintele Iustin Parvu, Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, etc. Am citit multe carti ale celor amintiti mai sus si pot spune ca m-au facut sa gandesc altfel viata , sa vad limpede lucrurile si sa nu ma las manipulata.In toate aceste carti gasim suferinta acestor oameni si ai altor fii ai poporului nostru care si-au petrecut tineretea si viata in temnitele comuniste, neavand nicio vina, pentru simplul motiv ca si-au iubit tara si credinta stramoseasca.
    Un popor care nu vrea sa-si cunoasca trecutul este condamnat la pieire . Dan Puric vrea sa reinvie trecutul, traditiile poporului roman si intoarcerea spre credinta.
    M-am folosit de ideile lui Puric la o tema literara ”Iubirea”.
    El spune ca Frumosul s-a nascut intr-o pestera, atunci cand la lumina focului, doi indragostiti se priveau, indelung, in tacere, caci trebuia sa se desparta. Si-atunci el, de disperare, ca sa n-o piarda, a pus mana pe o bucata de carbune si a desenat conturul umbrei ei, pe care flacara o proiecta pe zid. Si de atunci, Frumosul a ramas, pesemne, ca un strigat mut de indragostit in pestera vietii.
    De aici,din poarta sufletului, Frumosul , prin mana lui Platon, s-a-mprietenit cu Binele si Adevarul. Dar, cu toate acestea, ceva lipsea Frumosului ca sa fie deplin, sa-l recunoastem nu cu mintea si cu sufletul, ci cu fiinta. Si se intreaba Puric ” Unde era acel frumos al fiintei? Calcam demult pe el, noi cautandu-l printre oameni” si ajunge la raspunsul :”Troitele oltenesti inalta brate rugatoare spre luceafar sau viseaza ingandurate ca o doina ridicata in picioare” (Radu Gyr)

    Are dreptate cand spune ca atunci cand esti fara Mama, esti singur.
    Eu mi-am pierdut mama cand aveam 19 ani, adica in urma cu 33 de ani. Oare, de atunci sunt mereu singura?!!!

    Imi cer scuze c-am scris atat de mult, dar ai abordat, pornind de la Dan Puric, un subiect important pentru mine.
    O seara frumoasa in continuare!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ma bucur ca ai urmarit emisiunea, Maria!
    Am citit cartea maestrului” Cine suntem”. Cu creionul in mana. Ca in anii studentiei. Cu sublinieri si semne. M-au impresionat multe raspunsuri la intrebari fundamentale despre noi si menirea noastra de romani, despre rosturile si calea noastra.
    Cum de cele mai multe ori, ma intorc la Eminescu, n-am trecut prea lesne peste ideea purificarii neamului prin suferinta. „Calatoresc peste tot in lume si imi dau seama ca omenirea s-a transformat intr-un ocean de suferinta. In supa asta intram si noi. Dar avem si noi achizitiile noastre de adus. Cel mai crestinesc vers este acela al lui Eminescu” Eu imi apar saracia si nevoile si neamul”. N-a zis: eu imi apar bogatia, abundenta si identitatea europeana. A zis saracia. Saracia este o forma de asceza, este o dimensiune duhovniceasca. Saracia nu este mizerabilitate. Mizeria care acum ne toaca pe toti, interioara, vorba lui Dostoievschi, iti transforma omul intr-o nenorocire”.Si cocluzia lui despre acea sensibilitate cuprinsa in ideea eminesciana- Dumnezeul geniului m-a smuls dintr-o mare de amar- ea , marea de amar, fiind neamul romanesc , care poate fi indulcit; cu optimismul si speranta noastra.


    Ti-ai pierdut mama acum 33 de ani. Stiu cum este.

    Mama mea nu este de 34 de ani.

    Despre singuratate? Nu stiu ce sa spun.
    O seara buna!

    RăspundețiȘtergere