duminică, 31 mai 2009

nu intreb, strig!

Fatza de aia intunecata.
Dupa el- potopul…” Cum arata shcoala azi, asha va fi societatea maine”.
A trantit-o. Am auzit parca bufnitura.
Si dus a fost.
A trecut la alte chestii- gripa, voturi, conturi, dna, eba. La gramada.
Credeam ca scap de vorba lui.
Da de unde? Cum sa scapi de ceva care exista in fiintza ta?
Ei , ashtia cu tunsoare shmechera, cu privire absenta si gesturi balabanindu-se in vorbe fara shir, or fi avand copii, nepotzi, fini, cumetri, care merg la shcoala?
Sigur ca au, dar aia nu merg la shcolile astea in care Ghitza e Nitza si armatele se schimba ca in desene animate, notele se negociaza ca orice leguma,iar vacantza incepe cu trei saptamani mai devreme.
Copiii lor fac sport,” trag de fiare”, in sali la care intrarea este egala ca pretz cu alocatzia unui copil pe un an. Se antreneaza sistematic, nu au ore de educatzie fizica duminica, dupa cum proroceshte doamna asta cu dupiesrozbombon si bentitza de catifea.


Vorba este – ce trebuie facut?
Ce fac eu?
Ce faci tu?
Ce facem noi?
Ca ei, ashtia, s-au plictisit sa mai ridice si mana pentru a vota legi, al caror contzinut le este strain..
Cui ii mai pasa ca multzi, foarte multzi copii n-au auzit de Vitoria Lipan/ Vidra/Mara/ Adela, dar shtiu toate intamplarile magdeiciumac, ale nichitei, mama eroina, ale cutzitarilor/bataushilor/piromanilor/hotzilor de buzunare?
Fetitzele o viseaza pe sexibraileanca, se imbraca precum siliconatele astea care zboara cu mashinile lor stralucitoare peste poduri si viaducte, pentru ca el, Amfion constructorul, de varsta bunicului, zmeul –zmeilor, posesor de / case/ conturi/iahturi , sosia lui Fat- Frumos, promite raiul pe pamant si se angajeaza sa supravietzuiasca doar pana apare alt inlocuitor mai baban.

Nu se poate!
Nu se mai poate asha!
Shcoala trebuie pusa pe rotzi, impinsa/trasa/ridicata, acolo unde era.
Ma aude cineva?

joi, 28 mai 2009

nu stralucirea conteza


Nu sunt dependenta de lucruri. Adica nu, n-am zis corect. Nu ma leg atat de puternic de unele.
Altele compun micul meu univers- flori, frunze , pietre, bilete de intrare pe la muzee, albume, clopotzei, obiecte de ceramica, hartzi, fotografii- semne ale locurilor prin care am trecut.
Cu sufletul , mai ales.

Bijuteriile fascineaza.
Imi plac. Ma bucura frumusetzea turnata in mici forme.
Nu ma simt insa captivata de stralucirea lor. Mai degraba, imi plac culorile, pietrele.
In ultimii doi ani, nu shtiu cum s-a intamplat, dar am pierdut cateva. Doua dintre ele erau importante, ca valoare in sine. Atat.
N-am plans, n-am jelit.. mi-am zis asta e, neatentzia se plateshte.

Aseara am vrut sa plec undeva.Voiam nishte accesorii potrivite. Cautand, mi-am propus sa fac putzina ordine printre zorzoane. Am pus unele intr-un loc, altele intr-altul. Cautam ceva , dar ma gandeam la altceva.
Lipsea o brosha cu pietricele vishinii.
Am dat tot dulapul peste cap. Am rasturnat cutii, pachetzele, sertare.
Au inceput sa-mi tremure mainile. Ma furnica pe spate. Am plans. M-am rugat.

Era primul dar de la fiul meu cel mic.
Din primul lui salariu.
Adus de la Londra.
Intr-un pachetzel special.

M-am linishtit, am stat cuminte si am mai luat inca odata lucrushor cu lucrushor.
Trecuse mai mult de un ceas.
Imi pierdusem orice sperantza.
Ei, da!A aparut exact de unde nu ma ashteptam.
Prinsa de o rochie , pe care n-o mai imbracasem din iarna.

Doamne, cat eshti de bun! Cat sunt de aiurita…

Dragele mele, daca nu vretzi sa patzitzi ca mine, dupa ce folositzi o bijuterie, lutzi-o frumos si punetzi-o in cutiutza ei. La loc sigur.
Vetzi fi scutite de o posibila criza de panica.

Sau deja atzi trecut prin experientze similare??
.

miercuri, 27 mai 2009

dai un deget..

Se spune cam asha „a fost o frumusetze la viatza ei, dac-ai fi vazut-o la douajdeani..”.
Are peste shaptezeci, dar ceva te impiedica sa foloseshti perfectul compus. O vezi asha cum este: cocheta, maruntzica, zambitoare, cu ochii in patru. Nu pentru ca ar fi indiscreta.Ci pentru a da o mana de ajutor. Asta a facut toata viatza, a ajutat.Nu doar cand i s-a cerut. Asha este ea- daca vede ca un copil arunca biletul de tramvai, il ridica si-l duce la primul cosh de gunoi ; sau il pastreaza pana ii iese unul in cale. Ajuta pe cineva sa coboare, sa traverseze, sa se orienteze daca a pierdut sau nu gaseshte o adresa.

Este prima din familie , stabilita in Bucureshti. De la paisprezece ani. Sora cea mica a tatei. A fost vanzatoare intr-un mare magazin de jucarii. Salariul era modest; dar totzi nepotzeii s-au bucurat de mashinutzele, avioanele, papushile, instrumentele muzicale chinezeshi, aflate la mare cautare acum douazeci si cinci da ani.
Toate rudele o iubesc si o respecta. Pentru ca are totdeauna pe buze o vorba buna. Este , in simplitatatea ei, o adevarata doamna.

Cand m-a sunat ieri, m-am simtzit oarecum stanjenita. Pentru ca mi-a luat-o inainte.
Parea ushor dezamagita. Cineva , mai in varsta decat ea, a inceput s-o sacaie, zice matusha, coborandu-shi vocea, ca si cum am fi fost fatza in fatza” persoana a fost profesoara si apoi activista de partid, sta la 3; am ajutat-o o data, de doua ori sa-shi duca in casa cumparaturile. Acum nu ma mai slabeshte, ma suna, ori de cate ori i se nazare.
Daca nu urc pana la ea, ma cearta.
Daca ma vede ca plec la cumparaturi, imi bate in geam, s-o ashtept. Nu ma lasa sa-mi aleg marfa, cumpara ce-i trebuie si vrea sa ne intoarcem..”

In vocea ei blanda, am descoperit tristetze
.
Am sfatuit-o cum m-am priceput. Si dupa ce am inchis telefonul, am inchis si ochii.
Am revazut-o tanara , aducandu-mi in dar , de ziua mea, rochitza alba cu buline albastre. Si prima carte” Nuielusha de alun”..

marți, 26 mai 2009

in aceeashi directzie


N-o spun eu- o auzi peste tot”fuge timpul ca nebunul”..ca ieri eram in anu-ntai de liceu/facultate/casnicie( s mai alterneaza cu z..), avem prea putzin timp unii pentru altzii, aproape deloc. Fiecare traieshte pentru sine; in cele mai fericite cazuri grija se extinde asupra familiei- copii, parintzi, fratzi..

Cand eram copil, fara sa ma fi intrebat cum e cu omul pe care il vezi chiar o singura data in viatza, am aflat cate ceva despre omenie. Pe ulitzele satului, veneau, in convoi, rareori singure, carutze, incarcate cu vase de lut, mere, maturi, perii, var, geamuri. Oamenilor care ishi strigau marfa in sloganuri prelungi li se spunea munteni- satul meu este in avalul Argeshului. Munteni, pentru ca veneau din sate de munte.
Peste noapte, satenii ii primeau in casa, le ofereau mancare calda si un loc de dormit, nu neaparat in camera buna. Dar nu existau suspiciuni. Nimeni nu se temea de nimeni. Povesteau , pana noaptea tarziu, cate si mai cate.
Asha il tzin minte pe un bun prieten al tatei- Petre de la Albeni. Avea el, ca tot omul un nume de familie, dar n-a contat niciodata. Totzi ii spuneau asha- Petre de la Albeni. Nu mai shtiu ce vindea; shtiu ca ani de-a randul, a dormit intr-o camarutza de langa bucataria noastra.Venea de cateva ori pe an. Cred ca si tatal meu s-a dus odata in satul lui.

Mi-au venit in minte momentele astea, retrase intr-un coltz al memoriei afective, duminica seara, pe cand ne intorceam de la tzara- casutza este la vreo 15 km de orash.
Circulatzie intensa- mashini multe, shoferi nervoshi, cu injuratura pregatita pe buze, pentru orice.
Cu vreo 5 km inainte de intrarea in orash, doua carutze, trase pe dreapta. Doi barbatzi, cam la patruzeci de ani, arshi de soare, camashi decolorate, palarii murdare, se chinuiau sa repare o roata.Am avut timp sa trag cu ochiul la incarcatura , care depashea cu mult inaltzimea scandurilor atelajului- aragaze, ligheane de metal, antene tv, oale , cratitze , cani, un frigider, cateva televizoare, aparate de radio, sarme, cabluri, fiare de calcat, un aspirator, un ventilator.Toata alergatura de cine- shtie- cate- zile a omului era ingramadita acolo. Deasupra, prins in lantz, un caine, leshinat de sete , trezit de claxoanele mashinilor nerabdatoare, dormita. Prietenul omului. Al stapanului carutzei.

Doua mogaldetze aplecate asupra rotzii bandajate cu petice de cauciuc..ii cunoashetzi- sunt oamenii aceia, slabi, murdari, care cauta peste tot materiale feroase, pe care le comercializeaza prin centre specializate, oferindu-li-se o nimic toata pe munca lor de multe saptamani. Asha ishi mai prelungesc viatza cu inca o zi- doua- trei. A lor si a familiilor lor. Presteaza o munca cinstita. Si grea. Fie ploaie, vant, arshitza..

M-a incercat un sentiment de tristetze. Dar si de revolta. Nu shtiu impotriva cui.
Nu shtiu cine randuieshte lucrurile: in acelashi timp, pe acelashi drum, merg, in acelashi sens, bogatul si saracul, shmecherul si fraierul.
Or fi legi care guverneaza lumea asta, impartzind oamenii?
Sau o fi destinul fiecaruia?
Sau o fi adevarat ca fiecare este stapanul propriului noroc?
Nu incerc sa aflu raspunsuri, pentru ca nu le-ash gasi, de asta sunt sigura; atat fac- ma intreb..
avetzi raspunsuri?
p.s.
pe o ilustrata infatzishand-o pe Diane de Poitiers, pe care am cumparat-o de la magazinul castelului Chenonceau, in 27 august 2006, notam atunci "Traim in cea mai buna dintre lumile posibile, fiecare in parte, la timpul respectiv". Gotfried Leibnitz

duminică, 24 mai 2009

nocturna






Luna se sprijina intr-un cot.
Grava, rece, solitara.
Doar cateva stele ratacite indraznesc sa-i stea in preajma.Sfioase, palpaie , stangace, pe furish.Cerul pare o broboada cernita pe margini, aruncata peste pletele umede ale noptzii.

Bradul din fatza ferestrei mele ishi poarta atent cerceii de conuri. Sa nu piarda vreunul. I-a primit in dar anul trecut si de atunci nu-i mai da jos de la urechi.
Are motive sa fie mandru si noaptea. In lumina slaba , care coloreaza intunericul, podoaba lui arunca reflexe intunecate .
Confratzii il privesc resemnatzi.In sinea lor , shtiu ca au podoabe doar cateva luni pe an. Apoi raman golashi.
Pana le tzese iarna straie albe. Fara maneci.

Doua care- unul mic si altul mare clipocesc din rotzi.
Obosita, dupa ce shi-a incheiat plimbarea , luna se ashaza intr-un cuib de norishori.
Casca discret in batista stravezie si se culca.
Credincipoase, cele cateva stele raman sa-i vegheze somnul.

Mi se inchid pleoapele.

vineri, 22 mai 2009

fel de fel

Saptamana care se incheie a fost incarcata. Cu de toate. Important pentru sectorul pe care il shtiu cel mai bine- invatzamantul- este ca s-au terminat tezele natzionale.
Deshi mai ramane un un hop- contestatziile.
Se rezolva ele!
N-a facut nimeni infarct ca Ghitza a fost Nitza, ca armata I a fost a II-a…
Italienii n-au uitat sa ne aminteasca fratern, prin ziare, ca -atunci cand cashtigam- suntem tzigani;
politicienii shi-au spalat mai multe rufe, ca de obicei, in ligheanele televiziunilor, ca , deh! este cald si transpira mult;
o doamna blonda, iubitoare de metafore, cu functzie intr-o dregatorie turistica, si- a botezat mielul primit in dar de la un poet - Sori- din dragoste pentru Marin Sorescu;
alta doamna paraseshte, spre disperarea fanilor, televiziunea, ishi ia jucariile si pleaca la Monte Carlo.
Ar mai fi multe de adaugat, dar trebuie sa ne mai si amuzam!

Am primit ceva de la prietena mea , Lia Rebela. O leapsha!
Este un joc simpatic.
Iata cum sta problema:

Daca sh fi fost…eram:

o luna a anului- iunie
o zi a saptamanii-sambata( doar in acest an), altfel, joi, pentru ca este egal situata intre inceput si sfarshit
o parte a zilei- inainte de asfintzit
un numar-6
un animal marin- delfin
o directzie-inainte
o virtute- loialitate
o personalitate istorica- Diana de Poitiers-
o planeta-o stelutza
un lichid- vin roshu natural ( un pahar, cu picior)
o piatra-smarald
o pasare-albatros
o planta- mesteacan
un tip de vreme- zefir in livada, cu mere coapte
un instrument muzical- chitara
o emotzie-nostalgie
un sunet-ecou intr-o padure
un element-argint
un cantec-„Balada pentru Adeline”
un film-„ Va place Brahms?”
un serial de televiziune-„Forsayte Saga”
o carte-„ Darul lui Humbold”
o materie de shcoala- gramatica aplicata pe texte literare
un personaj de fictziune- Alice
un fel de mancare- mere golden auriu
un orash-Barcelona
un gust- dulce- acrishor
o aroma-florala
culoare- verde
material- matase naturala
cuvant-dor
parte a corpului-ochi
expresie a fetzei- suras
un personaj de desene animate- Heidi
o forma-casa
o mashina- nu
o haina-rochie de seara

p.s transmit leapsha prietenelor mele-Manon, Gala, Angela, Anamaria, Gabi shi celor care trec pe aici si vor sa se distreze.

joi, 21 mai 2009

rasu-plans

Sa se demita ministrul Educatziei? Sa nu se schimbe?
Greshelile strecurate in formularea subiectelor de la probele de Limba si literatura romana, respectiv Istorie, de la tezele unice, au efecte impardonabile pentru intreg invatzamantul?
Este ignorantza?
Este rea-intentzie?
Sau sunt ambele?


Astazi , ca shi cu doua saptamani in urma, televiziunile bubuie, presa, sindicatul, asociatzia de parintzi, jurnalishtii discuta, acuza, ministerul tace , vorba aia si tacerea este un raspuns..Se face alta comisie, se cauta vinovatzi ..si?

Intrebarile se vor uita in cateva zile. Apoi, viatza shcolii va intra in cursul ei monoton.
Materia , la obiectele de teza, a fost inghesuita si terminata, de voie- de nevoie, cu o luna inainte de sfarshitul anului shcolar, pentru ca tematica tezei se referea la contzinutul intregului manual. Comisia de evaluare din minister n-a adus precizari de catziva ani , in acest sens.
De maine, viitorii absolventzi ai clasei a VIII-a, dirigintzii si profesorii lor preferatzi( cei care au fost generoshi la note) merg, la munte sau la mare, sa petreaca banchetul.
In saptamanile urmatoare- 3 la numar- mai vin la shcoala doar cei care trebuie sa negocieze marirea unor medii. Si cei care vor sa se vada cu prietenul/prietena.
Fara ghiozdan. Fara manuale. Cu cate un caiet.
Adultzii semneaza condica. Ashteapta salariul. Daca vine.

Cineva s-ar putea revolta pentru ce am scris mai sus.
Daca are conshtiintza, daca este interesat, poate verifica printr-o vizita intr-o shcoala generala.
Poate ca vor fi exceptzii.
Ma doare sa scriu asta, auzi -exceptzie de la abandon/ de la chiul in masa…
Ce se poate face?
Sa fie datzi afara totzi vinovatzii, de sus pana jos?
Nu shtiu- ce shtiu este ca , dincolo de toate astea, realitatea este mizerabila, dezastruoasa.
Invatzamantul, ca de altfel, intreaga societate , este pe branci.

Unde sa gasim un SPIRU HARET?
Sau chiar un TZEPESH-VODA..

p.s. la jurnalul de seara, doamna ministru zice" ce mare greutate a fost sa se scrie armata I in loc de armata a II-a?"..
am ramas fara grai.

miercuri, 20 mai 2009

intre vorbe si realitate

Seceta ishi arata fatza de lut crapat. Criza scrashneshte. Shi-a pus bocanci grei.Trece peste cadavre.
In arena politica, adversarii ishi manjesc fetzele in noroi, apoi se iau la tranta in baltzi de apa statuta.
In timpul liber, ishi pun costumele croite in acelashi stil, ishi asorteaza esharfe strident colorate si joaca. Tare. In vorbe. Sau in hora.

Un spectacol caruia i s-ar potrivi ca motto vorbele unui defunct confrate al lor , Nikita Sergheevici Hrushciov ”Politicienii sunt totzi la fel. Ei promit sa construiasca un pod si acolo unde nu este nicio apa”.

Lumea este plictisita. I-a pierit dezamagirea. Era un articol de lux. Prefera blazarea.
Ca si cum ar traduce prin stare vorbele lui Octavian Paler”daca nu pot sa fac istorie, o indur”.


P.s.
Fiindca astazi este ziua unei Doamne a scrisului nostru, Ileana Vulpescu, transciu un fragment din romanul"De amor, de-amar si de inima albastra"-" Ne straduim de totdeauna sa aflam care sunt mecanismele trecerii noastre prin viatza. Am vrea sa le infrumusetzam si s-aurim pilula. Putem sa ne straduim mult si bine; ele raman , prozaic, neschimbate: foamea, dragostea, frica, invidia. Majoritatea oamenilor sunt manatzi de biciul foamei. Pentru cine nu shtie ce va sa zica foamea o poate trata ca pe un element vulgar. Depinde care e palierul pe care te-a situat nashterea..
Nu sunt de dispretzuit , ba dimpotriva, sunt chiar de admirat, cei care muncesc si vor sa-shi depasheasca palierul din nashtere, ca sa aiba ce manca si, in acelashi timp, nu se inraiesc nicicum, ci restituie societatzii macar stradania neamului din care se trag".

marți, 19 mai 2009

tot pe drum..








M-am trezit cu noaptea-n cap. Fara metafore.
La 8,30 trebuia sa fiu la Targovishte, pentru o problema , care nu mai suporta amanare.
La 6,30 Piteshtiul este treaz. Curat si proaspat. Putzine mashini. Multzi trecatori. Zambesc in sinea mea- oamenilor le face bine mersul pe jos.
In fatza unei florarii – buchete mari , albe si rosii. O cumparatoare- iar vorbesc singura- merge undeva anume si pe langa rugamintzi un buchet poate face oarece impresie, daca persoana din fotoliu sau scaun rotativ este mai sensibila.
Este bine sa-tzi incepi ziua cu un mic coltz de culoare in privire. Il potzi muta, cand vrei, in suflet.
Pe autostrada se circula bine la ora asta- putzine mashini fitzoase.
Felii mari de ogoare, unele verzi, altele taiate in brazde, raman in urma si multe se ivesc de o parte si de alta a drumului.
In Gaeshti( eu as scrie Gaieshti, dar asha au stabilit unii) este deja forfota. Lume, incoace si incolo.
Lasam orashul sa-si trimita oamenii la munca si copiii la shcoala si, deshi am primit avertizarea ca spre Targovishte se circula greu, ne incumetam. N-avem incotro.
Putzine mashini si multe gropi.Trebuie sa conduci prudent , daca vrei sa ajungi unde tzi-ai propus de cu zori.
Noroc cu macii!
Adunatzi in pajishti sau rasfiratzi, palpaie insangerand campul.
Sunt atat de frumoshi, ca pentru o clipa uit ca intrarea in orashul- martir este ca pe vremea lui Dinicu Golescu.
Cu chiu cu vai , urmand centura, intram in batrana cetatea de scaun , astazi municipiu.
Am nishte vagi regrete. Voiam sa revad centrul. Sunt dambovitzeanca si n-am mai trecut pe aici de vreo doua decenii.
Treburile ma duc intr-un loc unde nu ai voie sa intarzii nici macar un minut, imi zic asha, pentru mine . Am in sange punctualitatea.
La 8, 03 ajungem.
Constructzie alba, moderna. Austera.Lume multa- de toate varstele, de la 3 ani la peste 80. Usi inchise. Asha aveau sa ramana pana pe la 9 si un sfert..
Am uitat si de roshul macilor si de Turnul Chindiei. Ma gandesc la ziua de astazi. Si uite asha, imi vine in minte vorba spusa , mai in gluma, mai in serios, de un guraliv cititor de ziare traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul.


Ce-a urmat nu este prea interesant.
La plecare, am pozat Turnul Bucureshtilor.
Sa-mi amintesc ziua asta de martzi.

luni, 18 mai 2009

laolalta





Lumina scalda generos fereastra larg deschisa.
Imi plac diminetzile de mai- nici reci, nici prea degraba insorite. Lente. Parca s-ar intzelege cu soarele.
Protector, ca un frate mai mare, uriashul disc roshiatic trimite raze lungi, blande. In manunchiuri stravezii.
Primele care se bucura de atentzia lui sunt margaretele. Ishi indreapta palariutzele albe, stropite din belshug in galben, rasfatzandu-se gratzios.
Cucul s-a trezit devreme. Ishi silabiseshte numele. Ca si ieri.
Ii raspund ,de pe ramurile bogate ale ulmului, triluri pe multiple tonalitatzi.
Cate pasari, atatea partituri!
Fara dirijor!
Ca si cum copacul ar canta din fiecare frunza .
Vishinii ishi poarta roada marunta sub podoabele verzi.
Mare bucurie sa-i priveshti!
Din cand in cand, perechi sau una cate una, pasarele de toate marimile se lasa in brazdele de fan proaspat cosit.
Titirezi zburatori!
Tzopaie , cautand semintze. Se ridica apoi in zbor de sagetzi petritze.
Pe gard, in clasicul ei costum alb-negru, cotzofana pare nemishcata. Ashteapta. O doamna ca ea nu poate sa caute semintze prin ierburi.
Isi intinde aripile lungi, face cateva mishcari , apoi se lasa in mijlocul gradinii, unde tocmai facusem de cu seara cateva straturi. Oricat de shireata este, nu are shanse, pentru ca o vad la timp shi-i trimit cateva pietricele.
Ii urmaresc zborul pana la salcamii din vale.

Pe drumeagul din spatele gradinii, cardul de capre, cunoscut de –acum , se indreapta spre pashune.
Femeia-pastor le dojeneshte intruna.
( mi-ar fi placut sa fie pastoritza, dar este dura ca un barbat, injura si invarte agresiv batzul ala noduros ).
Se anuntza o zi senina.

miercuri, 13 mai 2009

4 galbeni

Prins in cursa fiecarei zile,crezi ca problemele tale sunt cele mai dificile.
La catziva pashi, cineva sufera.
Ai vreme pentru el?

Ce spun nu este o poveste.
Este o fotografie la minut.


Ca si cum ne-am fi inteles , dupa ce ne asiguram ca putem trece, traversam strada pe care se inghesuie agresiv masinile. Este ora de varf. Cu niste luni bune in urma , aici era un marcaj , l-au spalat ploile si n-a mai fost innoit , asa ca , daca vrei sa scapi nevatamat, trebuie sa fii cu ochii in patru.

Merge inaintea mea cu vreo doi pasi , dar si-a dat seama ca nu este singura. Am vrut sa pastrez , in continuare , distantza intre noi , dar ea si-a incetinit pasul , a intors capul si atunci i-am vazut fata. Plansa si obosita. Pare destul de tanara . Sub 40 de ani. Fara vreo introducere , asha , pur si simplu , incepe sa vorbeasca. La inceput , mi-am zis in gand ca vorbeshte singura , dar femeia , curat imbracata , nici orasheanca , nici tzaranca- poarta intr-o mana un fel de geanta-sacosha, iar in cealalta o hartiutza , un fel de chitantza- vorbeshte curgator, fara pauze .Vin de la liceu- spune , fara vreo retzinere numele unui colegiu prestigios , secretara mi-a scris aici absentzele , zice ca o sa-l exmatriculeze . Shtiti, aveam 4 galbeni , de la mama , 4 mie, 4 sor'mii. Nu m-am ferit de copii , ala mare este intr-a 10-a-spune numele altui colegiu cunoscut; asta mic a intrat cu 8 si 70. Amandoi au fost cumintzi . Au invatzat bine. Stau cu socrii, tacso e-n Grecia , ne-am impacat in august, dupa divortz, pentru ei . Eu-la patron , e bun, chiar azi dimineata m-a imprumutat cu 4 milioane vechi ,15 lei abonamentu'meu, 30 ale lor. Saptamana trecuta , ala micu n-a mai venit seara. Nici in seara ailalta. L-am ashteptat , am intrebat , n-a venit 3 zile. Am anuntzat politzia. Socrumio nu voia, zicea ca-l fac de rushine. Cautand buletinu' si certificatu' de nashtere , m-a taiat , asha , un fier la inima , galbenii de la mama nu mai erau la locul lor. N-am spus la nimeni nimic, nici aluia mare, da' socrumio a prins el ceva. Am alergat intr-un suflet la sormea , e invatatoare , aici , in orash , are si ea copii, mai mici, da se pricepe mai bine, shtie cum sa-i ia.

-L-ati gasit? indraznesc eu s-o intrerup, vazand cum tot cauta in geanta-sacosa o batista.
-Da, l-a gasit politzia , acasa la un coleg de clasa. El a amanetat galbenii , s-a dus cu ala la nishte jocuri de noroc si au pierdut toti banii. Nu voia sa mai vina acasa , ce sa mai zic de scoala, nu fusese mai deloc de la inceputul anului.Voia sa plece la munca , undeva , sa aiba banii lui. L-am luat cu binisoru' si eu si sormea .
(bine atzi facut , completez eu , mai mult pentru mine , nu shtiu daca m-a auzit). Socrumio zicea ca-i trebuie o bataie sora cu moartea , sa se invetze minte , am facut cum am simtzit eu , nici nu l-am atins , m-am imprumutat peste tot sa scot galbenii de la amanet , acu'sunt la ultimu'.Parca nici nu ma mai trage inima , or fi blestematzi , cine mai shtie de unde i-o fi avut si mama , ca nu mai traieshte.
-Venitzi de la shcoala?intervin , incercand s-o mai linishtesc , pentru ca plange cu sughitzuri.In simplitatea ei intzeleapta , femeia vorbeshte despre acreala secretarei , care i-a descris copilul in cele mai sumbre culori(in sinea mea ma intreb cand o fi avut timp o functzionara sa-l cunoasca, incat sa-l poata evalua in fata unei mame deznadajduite , numai dupa numarul de absentze).
-Dar diriginta? la ea atzi fost?
-N-am gasit-o, n-avea ore, am venit si eu cand am putut, nu pot pleca de la servici cand vreau, patronu'e bun, da , de, tot patron ramane.Domnu'director este painea lu'Dumnezeu.

Il cunosc , este un om deosebit, o sfatuiesc sa revina , s-o caute din nou pe diriginta, iar ei ii spun sa-shi apropie copilul, sa nu-l bruscheze, sa-l intzeleaga. Cine sa-i fie aproape?MAMA, doar ea..Nu-shi incheie povestea.
..sunt numai copii bogatzi in shcoala, totzi vin cu mashini, nu e ca la noi la tzara, el face naveta, are bani de-un covrig , nu shtiu ce-o sa fac.
Se opreshte.Trebuie sa traverseze.Pe partea opusa, deasupra unei ferestre , scrie , cu litere aurii AMANET.
-Shtiti de ce v-am spus dumneavoastra? Pentru ca nu ma cunoastetzi si nu va cunosc, dar prea m-a suparat secretara aia cu parul rosu , valvoi..zicetzi sa-l iau cu binishoru'?
Am incuviintzat , in timp ce ea scoate din geanta -sacosa o hartie mototolita , cu care sa-si recupereze ultima parte din zestre.

marți, 12 mai 2009

intr-o doara




Zvpaiata, marunta, apasata.


S-a pornit din senin.


Arunca, la inceput , in joaca, apoi tot mai repede, stropi deshi.Intr-o panza.
Se aduna in siruri lungi de lacrimi, pe oglinda geamului.
Imi place s-o ascult! Si s-o vad!
Nebunatica!
Nestingherita!

Dintr-odata , se razgandeshte; blanda , ca gandul unei mame, spala, unul cate unul , degetele de frunze ale infoiatului ulm, coboara pe fustele lui cretze adunate pe crengi, improspateaza iarba, stropeshte tufele de flori, mangaindu-le fetzele fierbintzi.

A tacut pana si cucul. Gugushtiucii, speriatzi, s-au ascuns pe sub streshini. Doar cateva broashte rebele nu shi-au incheiat socotelile. Striga. Cat le tzine gura.
Vishinii si zarzarii, surprinshi in somnul lor de dupa masa, primesc baia ca pe o binecuvantare.
Ii arata in toata splendoarea lor verde, proaspata..

Picaturi rare...Tot mai rare.
De dupa un nor, soarele ishi arata ochelarii umezi. Face un semn si, rushinata, ploaia se opreshte.
Ca o fetzita cuminte.

Ziua ishi duce mai departe zvonul.
Cu gaze, pasari si frunze.


In verdele crud al lunii mai.

joi, 7 mai 2009

intre doua lumi

Putzin dupa zece seara, in ultima noapte de aprilie, intr-un autocar cu cincizeci de persoane-mai mult de jumatate, fiind colegele mele de cancelarie - am plecat in directzia Moldova.

Ruta am aflat-o pe loc: Campulung-Brashov(ocolire)-Sf.Gheorghe-Baile Tushnad-Miercurea-Ciuc-Izvorul Mureshului-Gheorghieni-Lacu-Roshu-Bicaz-Cheile-Bicazului-Piatra-Neamtz-Targu-Neamtz-Sihastria.
Shtiam foarte putzin despre ce si cat vom vedea, dar ideea ca am shansa de a ( re)vedea o zona a tzarii foarte draga mie a fost suficienta pentru a pleca in aceasta calatorie.
Ceva emotzii am avut- norocul meu a fost ca am aflat pe la jumatatea drumului ca unul dintre shoferi conducea pentru prima oara un autocar.
Primul popas nocturn a fost la Mateiash. Stralucea curat, sub lumina lunii, spalat de ploaia care tocmai contenise.

Pana in apropiere de Lacul Roshu am dormitat. L-am revazut cu emotzie- somnoros, la prima ora a diminetzii, inconjurat protector de padurile bogate, pe care, cu ani in urma , le-am cutreierat cu familia si cu nishte prieteni clujeni, in cautarea , fara succes, a florii-de –coltz. I-am prins fatza acoperita din zabranicul umed al diminetzi grabite, intr-o poza, si ne-am continuat drumul, catre Izvorul Muntelui, unde am luat micul dejun si mult ashteptata cafea.( intzelesesem ca vom opri la Izvorul Mureshului si eram total dezamagita ca nu recunosc nimic din peisajul , in care , pe vremea studentziei, imi petrecusem o frumoasa vacantza de vara).
Mashina urmeaza buclele intortocheate ale Cheilor Bicazului, sapate in stancile zvelte, ce-shi descopera putzin cate putzin din salbaticie, in lumina slaba a diminetzii.
Pajishti verzi, presarate cu flori adormite, varfuri de brazi raman in urma, altele se ivesc de dupa coamele podishului. Ne oprim la barajul Bicaz. Spectacolul este splendid-omul si natura s-au intrecut in a crea ; acelashi om, needucat, ishi pune shtampila murdara- folosesc cuvinte calme- dar starea pe care am avut-o a fost de revolta : sute, poate chiar mii de bidoane, resturi, ambalaje de toate formele si marimile formeaza o pacla urata la baza barajului, deshi, destul de aproape sunt cateva containere mari, in care se puteau depozita gunoaiele.
In fatza apare silueta splendida a Ceahlaului”un uriash cu fruntea-n soare”. Aflam ca o bucata serioasa a fost concesionata unuo straini , care au transformat-o in rezervatzie pentru creshterea shoparlelor, din care extrag medicamente.

Este o vreme frumoasa. Ne dezmortzim si intram in prima manastire moldoveneascva-Bistritza, unica prin conceptzie, ne spune calugarul aspru din muzeu, care tzine in mana, sugestiv, un „ mosh Nicolae”-unica, pentru ca este alcatuita din cinci partzi. Ctitorita de catre Alexandru cel Bun, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” ea este locul ales de domn pentru odihna veshnica. In timp, a primt doua clopote de la domnul Shtefan cel Mare- unul de 200 de kg, altul de 800, zice calugarul-fost profesor de istorie, ca in aliaj exista diamant, ceea ce face ca sunetele produse sa fie speciale. Mai apoi, Petru Raresh a construit o cladire de piatra- astazi muzeu, pe care l-am vizitat, sub atenta supraveghere a nuielushei din mana parintelui.
Ne spune ca deshi nu exista atestat, manastirea ocupa locul I in Europa si poate chiar in lume , pentru ca este comoara cea mai de pretz a ortodoxiei, prin- credintza statornica, traditzia filocalica si rugaciune neintrerupta .
Ne inchinam la Icoana facatoare de minuni a Sfintei Ana, in fatza careia si-au plecat genunchii domnii -Alexandru cel Bun, Shtefan cel Mare, Petru Raresh si Alexandru Lapushneanu. Sadoveanu aminteshte ca si Vitoria Lipan, inainte de a pleca in cautarea sotzului, s-ar fi rugat sfintei. In lumina amiezii, cernuta discret de un soare cuminte, intram in Piatra-Neamtz, indreptandu-ne catre monumentala biserica Sfantu Ioan Domnesc, in a carei constructzie se imbina elemente de plan dreptunghiular,trilobat si boltzi semicilindrice. Foishorul a fost adaugat in epoca moderna. Parcul din apropierea bisericii ishi arata iarba si florile . Jur-imprejur, se vad culmile dealurilor inalte, de un verde crud, odihnitor. Ne oprim apoi in parcul orashului, curat, stropit de o bura de ploaie.
Vremea se burzuluieshte repede, asha ca pornim.
De”pe spanceana „ dealului, singuratica, Cetatea Neamtzului scruteaza departarile. Urcushul este greoi- o carare cat sa incapa, atent, un autoturism; ma apropii de zidurile groase din spatele carora plaieshii il vor fi infruntat pe orgoliosul Sobieski; pecetea istoriei si a timpului necrutzator.Citesc in pliantul cumparat la intrare ca zidurile, consolidate si restaurate proaspat , vor adaposti expozitzii permanente cu aspecte inedite din istoria Moldovei.
Fac vreo cateva fotografii, pentru ca ploaia se intetzeshte si este destul de frig. In treacat, cumpar , de la un meshter, care isi scrie , la dorintza mea, numele, o pictura pe piatra.
Moldovence grasutze si guralive ne imbie sa le cumparam borcanele de sherbet, prea colorat, ca sa fie natural, traistutzele prea mici , ciorapeii tricotatzi.

Ne indreptam catre manastirea Secu.
Trecem prin sate curate, ale caror casutze scunde au in fatza gradinitze cu flori. Multe dintre ele au, lateral, un fel de prelungire – bucataria si camara, banuiesc.
Mult liliac. O viatza ashezata, linishtita. Cuminte.
Ploaia a spalat turlele semetze ale manastirii, strajuite, in spate, de paduri bogate. Curtea curata este un adevarat parc- brazi, iarba, lalele, panselutze.
Ordine si o pace tainica.
Ne inchinam la Icoana facatoare de minuni” Maica Domnului cu Iisus in bratze", numita si Cipriota , restaurata in atelierele de la Putna si Sucevitza, cu prilejul implinirii a patru veacuri de existentza. Ne oprim in fatza raclei de argint aurit cu baldachin ce adaposteshte moashtele Mitropolitului Varlaam.
In spatele manastirii este cimitirul Bogoslav, cu hramul”Nashterea Sfantului Ioan Botezatorul sau sanzienele.
Ca sa nu ne prinda ploaia pe drum, parasim cam in graba manastirea , indreptandu-ne spre Sihastrie, unde vom ramane doua noptzi.
S-a potolit ploaia, lumina se filtreaza subtzire printre varfurile brazilor. Oprim langa un izvorash al carui clipocit susura adormitor. Aveam sa aflu aproape de plecare ca se numeshte Izvorul Alb, pentru ca pietrele din albia lui sunt albe, in vreme ce ale celuilalt , care curge de cealalta parte a drumului, sunt negre.
Ferita de asprimile vremii, manastirea are o pozitzie geografica privilegiata, se inaltza in Poiana lui Afnasie , unul dintre sihashtrii locului, care a infiintzat un schit cu hramul „Nashterea Maicii Domnului”.
Domeniul este intins si curat; se simte mana hotarata a staretzului, de a carui exigentza am fost tzinutzi, vreme de doua zile, ca elevii aflatzi intr-o tabara cu tematica speciala.
Multe dintre colegele mele au adus , adesea, vorba despre modestia chiar putzinatatea hranei primite si a conditziilor discutabile de igiena si somn. Sunt o fire ushor adaptabila, asha ca am luat lucrurile ca tare. Cred ca ni s-a dat , fara prea multe explicatzii, o lectzie de viatza.Te hraneshi pentru a trai , nu traieshti spre a te imbuiba.
Fiertura – un amestec gustos de urzici( eu nu gatisem niciodata, dar sa ma si fi mancat!!) , ceapa, fasole, morcovi, dreasa cu borsh, fara pic de grasime, urmata de lapte fiert cu mamaligutza , a fost repetata( cam la fel) si in seara urmatoare si la prazul de dinaintea plecarii. Se mananca ambele feluri in aceleashi castroane metalice.Tacamurile se strang la capatul mesei si totul se desfashoara in linishte deplina. Insushi staretzul are ziua lui de lucru, in cantina.
Peretzii salii de mese sunt acoperitzi cu scene simbolice, la vederea carora sufletul tzi se cam zdruncina de frica.
O disciplina stricta, un regim de la care nimeni nu se abate fac ca viatza , acolo sus, in linishtea brazilor, intre zidurile chiliilor, sa aiba un curs rupt de agitatzia vietzii noastre. Un alt sens. Calugarii muncesc, se roaga, dorm foarte putzin, merg ca si cum s-ar strecura pe aleile pietruite, care sherpuiesc pe langa chilii.
Inainte ce culcare, am mers in cimitirul din spatele sihastriei. Sunt morminte simple, ingrijite, in dreptul fiecarei cruci arde o luminitza protejata intr-o candela. Ceva mai in fatza, fara ostentatzia cimitirelor noastre, stau cele ale sfintzilor-Paisie Olaru si Ilie Cleopa, a carui chilie, in care si-a petrecut ani multzi, este in apropiere.
Ii ocrotesc brazii inaltzi, care in tacerea noptzii pareau strajeri devotatzi.
In ziua urmatoare, sambata, deshteptarea a fost la 6. Ne-am imbracat rapid si am apucat pe o carare, de-a lungul careia, in multe randuri, am avut senzatzia ca este cea descrisa de G. Galaction in „ La vulturi!”- parea fara sfarshit. Dupa nu shtiu cate urcushuri printre radacini de copaci, pietre, trepte, scurte coborashuri si din nou ocolishuri ametzitoare- cam 6 km- am zarit peshtera Sfintei Theodora. A fost, ca si cum, intr-un deshert, intalneshti fantana.
Legenda Sfintei este deosebit de frumoasa- o tanara femeie din Vanatorii Neamtzului( aminteshte Creanga localitatea), dupa un maritish scurt, a sihastrit 60 de ani( da, saizeci)- secolul 17, 40 petrecandu-si-i in peshtera care ii poarta numele. Rupta total de lume, bolnava, fara haine, se hranea doar cu feriga. Cand nu s-a mai putut deplasa, l-a rugat pe Dumnezeu sa o ajute; in peshtera a aparut o mica spartura prin care ea culegea roua , care a tinut-o in viatza.
Locul este amenajat si o candela mereu aprinsa vorbeshte de semnul nemuririi sfintei.
In apropiere este schitul Sihla, unde am ascultat slujba, iar apoi am pranzit.
Biserica a fost ctitorita de familia Cantacuzino ; in deal este „ biserica dintr-un brad”, avand hramul”Schimbarea la fatza”.
Locurile au o maretzie aparte, par invaluite in poezie; flori de toate culorile, brazi, albastrul senin al cerului si linishtea scurgerii timpului.
Drumul de intoarcere a fost mai calm. Ma pot lauda ca , atat la ducere , cat si la intoarcere, am fost printre primii.
Ca, la vreo doua ore dupa pranz, dupa ce si ultimii ajunshi si-au tras sufletul ca dupa cea mai grea batalie, am plecat, cu autocarul spre Agapia.
Alba, cu turle inalte, are poarta deschisa. Deshi burnitzeaza, este multa, foarte multa lume. Unii intra , altzii ies.
Construita in stil neoclasic, pictata de Nicolaie Grigorescu in cateva teme esentziale: Iisus cu apostolii, prooroci si evanghelishtiin turla, Maica Domnului cu Pruncul, Dumnezeu Tatal, ingeri si sfintzi ierarhi, Nashterea si InviereaDomnului, Sfanta Treime, artistul inspirandu-se uneori din pictura Renashterii, AGAPIA este un coltz de rai. Un loc de armonie si seninatate. Starea de linishte se prelungeshte in intreaga comunitate, alcatuita din casutze albe, simple, dar distinse prin stralucirea peretzilor si prin frumusetzea colorata a gradinilor de flori.
In atelierele manastirii, mainile pricepute ale maicutzelor executa obiecte de mare finetze, broderii artistice, covoare, icoane; pun in ele arta, pasiune si credintza.
In spatele unor perdelutze, am zarit silueta unei maicutze; am batut in poarta si s-a aratat ospitaliera. Ne-a primit- pe mine si pe o colega- in curtea interioara si am schimbat cateva vorbe. Ne-a spus ca fiecare primeshte pamant de la manastire, ishi face casa si se tzine intreaga gospodarie. La manastire, se merge de trei ori pe zi, cate 3-4 ore de fiecare data.
O viatza aspra, in care femeia manuieshte deopotriva- coasa, grebla, toporul, sapa, fierastraul, acul de cusut, cartea de rugaciuni, broderia, penelul.
Desi ploaia incepuse din nou, am tras o fuga pana la casa memoriala a lui Alexandru Vlahutza.

In capatul unei curticele pietruite, pare un bibelou, peste care patina vremii si-a pus zabranicul. Cateva incaperi imi amintesc de zestrea mamei si a bunicii- lazi colorate, paturi cu tablie, velintze tzesute in casa. Este spatziul intim in care autorul” Romaniei pitoreshi” si=a petrecut o parte din viatza. Facem o poza in balconashul cu vedere spre padurile nesfarshite de brazi, din care se ridica valatuci de aburi.
Parasim Agapia, indreptandu-ne spre Varatic.
Frumoasa, alba, curata, ishi deschide pridvorul pictat cu doua scene”Raiul” si „Iadul’. Doua icoane, „Mantuitorul” si Maica Domnului cu Pruncul”, ferecate in argint, se arata vederii. Apoi"Maica Domnului", pictata pe lemn, imbracata in argint, "Sfantul Nicola"e, "Nashterea Sfantului Ioan Botezatorul", multe dintre ele , fiind donatzii.
Maicutzele- aparitzii iutzi, treceri ca nishte adieri, sunt femei blande, senine, ca si cum asprimea vietzii in care fac tot ce ar trebui sa faca barbatzii, ar trece pe langa ele. Sunt suflete dedicate rugaciunii.
Stropi mari, blanzi atingeau mormantul Veronicai Micle; cineva adusese flori proaspete. Pun o lumanari si recitesc epitaful'Si pulbere, tzarana de tine se alege,/Ca asta e a lumii nestramutata lege/Nimicul te aduce, nimicul te reia,/Nimic din tine-n urma nu va mai ramanea".
Vremea ne preseaza. Trebuie sa ne intanim cu lumea lui Nica al lui Stefan a Petrii Ciubotariul.
Complexul muzeal este nespus de frumos. Gaseshti alaturi, intr-o” dezordine organizata”toate personajele dragi inimitabilului Creanga- Nica, bunicul David, Smaranda, Shtefan, Smaranditza, . Mosh Chiorpec , Ursul, Vulpea, Lupul, Capra, Boierul, Cocoshul. Toate intr-o poveste alegorica, peste care copilaria te poarta nostalgic. Telefonul ma lasa in pana. Apelez la sotzul directoarei, care imi promite un dvd cu tot ce pierd. Am incredere ca-mi va trimite poze. De aici si de la manastirea Neamtz, care va incheie shirul locurilor vazute.
Intram in cea mai veche si insemnata ashezare monahala din Moldova(sec. XI_XII), ctitorita de Shtefan cel Mare, dupa cutremurul din 1471. Picturile marcheaza doua etape: cea a lui Shtefan cel Mare si cea a lui Petru Raresh. Incepand cu secolul al XV-lea , a fost infiintzata o shcoala de caligrafi si miniaturishti, o figura de seama fiind cea a monahului Gavril Uric.
Regret ca n-am shtiut ca in manastire exista Icoana Maicii Domnului cu trei maini, mana a treia fiind a Sfantului Ioan Damaschin; am vazut Icoana Maicii Domnului Facatoare de minuni.
Timpul si ploaia ne-au grabit.
Tarziu am ajuns la Sihastrie. Multe colege au mers la slujba de seara.
Dimineatza devreme , ne-am pregatit pentru Sfanta Liturghie. A fost o slujba deosebit de frumoasa. Intr-o ora, biserica mare a schitului s-a umplut: turishti romani si straini, localnici, venitzi de prin toate partzile, tineri, varstnici, intr-o stare de profunda pioshenie.
Dupa un pranz fierbinte, am luat calea spre casa.
S-a conturat un capitol .
Unul special.
Catre seara, ne-am oprit in parcarea Lacului Roshu, intzesata de mashini, chioshcuri cu obiecte artizanale, cumparatori, turishti.

Ne-am intors in lumea noastra.
Cea de toate zilele.