marți, 20 iulie 2010

bulă se ( re)califică

Intr-o vreme, era prezent peste tot.
Unde se adunau trei , musai el era al patrulea.Nicio petrecere nu era petrecere, până nu apărea el.
După ședință, iși făceau de lucru, așteptând ca unul dintre ei să spună ce-a mai făcut, ce-a mai descoperit, ghici cine?
Bulă!
Despre el este vorba. Știa tot ce mișcă, tot ce este și incă pe deasupra.
Intr-o zi, și-a luat bocceluța, câteva haine și dus a fost. Nu l-a mai văzut nimeni.
Cineva zicea că l-ar fi zărit prin Italia. Altcineva a aruncat o vorbă, că s-ar fi mutat in Spania, după ce și-a descoperit o mătușă, văduvă de pirat.
Ca din senin, s-a intors.
Lejer, cu aer occidental.
A auzit- tot prin cunoscuți- că in invățământ ar fi locuri libere, că e nevoie de profesori. 56000 de catedre.
Fuga- fuguța s-a inscris la concurs. Ar fi fost simplu la informatică. Sau la electronică, locuri multe, candidați puțini, chestia e că nu prea-i place calculatorul.
I s-a părut mai convenabil la invățători, n-o fi uitat chiar tot-tot ce-a invățat pe vremea când nu se prea putea lipsi de la școală.
Zis și făcut. Și-a cumpărat pix, o apă plată și a așteptat cumințel subiectele.
Simplu- să analizeze o propoziție. Ș-o problemă de aritmetică . Patru ore, timp berechet, poate să tragă ș-un pui de somn, dacă se plictisește.
Incepe, cum invățase el , cândva, cu gramatica.

Iată vaca are coadă- analiză.
Iată= clar, subiect, e scris cu literă mare, e primul cuvânt..
vaca= atribut, mai mult ca sigur, așa se zice despre câte un un subiect feminin care impunge.
are= prepoziție/conjuncție, astea sunt cu legătura, din două una, că doar ține vaca de coadă.
coadă=predicat, la fix, se mișcă singură, acțiune, ce mai...

Dacă ia punctaj maxim aici, n-are sens să se mai obosească cu problema de matematică..

p.s. rezultatele se afișează peste trei zile.

20 de comentarii:

  1. Tare si de actualitate acest subiect!Toti bula vor sa parviana.

    Numai Suca reintors din Lumea Libera zicea ca face bisnisuri... nu bisnita.
    http://plano10.wordpress.com/2010/02/08/suca-disparut-in-lumea-libera/

    RăspundețiȘtergere
  2. Cert e că e cam trist ce se întâmplă în învăţământul românesc...

    RăspundețiȘtergere
  3. dementiala postare iar analiza... meriti coronita cea mai mare :))

    ...cu toate ca pe fond, e dramatic!

    RăspundețiȘtergere
  4. Bun de tot. O să ajungem să regretăm până şi bancurile cu Bulă. Dar avem câte un Bulă în fiecare partid politic de la noi. Dacă nu chiar mai mulţi!

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu cunosc un astfel de Bula, doar pe altii.Mai grozavi (asa se cred ei).Si ticalosi pe deasupra.

    RăspundețiȘtergere
  6. Plano10,
    Parvenitul este un tip cu state vechi de funcțiune la noi.Literatura il consemnează de Dinu Păturică”fă-te om de lumea nouă, să furi cloșca de pe ouă”.
    Bulă este o variantă modernă.
    Sucă este un tip simpatic, eu așa l-am perceput.

    RăspundețiȘtergere
  7. Iulia,
    bulă crede că sunt și pentru el șanse..

    RăspundețiȘtergere
  8. Shanti,

    Mă onorează ideea coroniței, deși m-aș fi bucurat mai mult dacă aș fi primit-o,identificând o situație pozitivă in viața noastră socială.
    Iți mulțumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
  9. Elisa,

    Anielle,
    Ințeleg că v-am distrat!

    RăspundețiȘtergere
  10. Gabi,

    Bulă nu este agresiv, doar parvenit.. iți ințeleg supărarea impotriva celor ticăloși.

    RăspundețiȘtergere
  11. scumpa mea, sper sa nu te superi ca am publicat articolul asta pe facebook dand linkul paginii tale. am venit sa-ti spun. stiu ca trebuia sa-ti cer acordul anterior postarii, dar impresionata fiind de arta penitei care te caracterizeaza intr-un mod original, furata de cuvinte si imagini, am uitat sa-ti cer persmisiunea :((

    Te imbratisez.

    RăspundețiȘtergere
  12. Sigur,
    Shanti, nicio problemă..m-ai făcut să zâmbesc!

    RăspundețiȘtergere
  13. Totusi, Bula gandea, gandeste...; participa si spera.

    RăspundețiȘtergere
  14. Sunt convinsă că Bulă a trecut cu brio concursul, şi va împărtăşi cu succes analizele lui elevilor.
    Dovada există! Perlele adunate chiar de tine :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Sebra, nu sunt așa de sigură, depinde de comisie..

    Poți fi profesor bun și foarte bun, iar unul sau mai mulți elevi de la clasa la care predai să ”creeze perle” intr-o teză.

    RăspundețiȘtergere
  16. @Incertitudini,
    Poate tu ştii mai bine, dar parcă mi-e greu să cred că la clasa unui profesor bun sau foarte bun, să existe elevi care să scoată perle de genul ăla. Doar dacă, acel profesor acordă atenţie câtorva elevi din frunte, şi se ocupă bine de ei, lăsându-i pe cei dezinteresaţi în voia lor.

    RăspundețiȘtergere
  17. Sebra,

    Privită din exterior, problema poate părea și așa cum spui: profesorul- se poate intâmpla și așa, dar sigur, sunt cazuri izolate- să se ocupe, mai cu seamă, de elevii interesați de invățătură.
    Insă, pot fi, in aceeași clasă și elevi- realitatea o demonstrează-care, oricâtă atenție li s-ar acorda, să nu poată percepe fenomenul literar, opera literară, in sine, decât așa cum simt ei.Adică debitând ”perle”.

    Tu ești artistă,modelezi materialul. Poți scoate forme extraordinare, dar, deopotrivă, pot rezulta și exemplare care nu-ți plac.
    Asta, in cazul in care materialul folosit este de bună calitate.
    Când vorbim despre copii, lucrurile se schimbă: fiecare este o entitate, are o anume zestre genetică, un anume fond sufletesc. Toate acestea și multe altele sunt El.
    p.s. m-am referit ,exclusiv, la abordarea ideilor in literatură, la arta compoziției.
    Problema se poate extinde la oricare dintre obiectele de studiu.
    Trăim in cea mai bună dintre lumi, care, insă, nu este perfectă.
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere