duminică, 18 iulie 2010

intre deja și incă

După zile și nopți amenințate de criză, strămutări și dezastre, in care mulți sunt implicați total, unii cu sufletul, alții dornici de audiență, ațipiserăm intr-o siestă pe apucate.
Povestea frumoasei adormite, nu pentru că o bucată de măr otrăvit i-ar fi oprit temporar vocea tulburătoare cu care au dăruit-o ursitoarele, s-a răspândit rapid, alungând somnolența.Emoții, dileme, vise, reverii, gânduri, speranțe, iubiri, tristeți, amănunte uitate au deschis ferestre zăvorâte.
S-a discutat atât de mult despre suflet.
In ziare, la radio, prin televiziuni, intre prieteni, rude, cunoscuți.
Eu am ascultat mai mult la radio.
Nu vibrăm pe aceeași lungime de undă, este și firesc, suntem diferiți. Sufletul se citește . Pe față, in atitudine, e prezența noastră vie, fără de care viața nu există.
Eram tentată să cred că lumea plânge in drama fetei cu părul de foc efemeritatea trecerii prin lume a omului, că sufletele se povestesc, fiecare, in felul său, dezvelindu-se puțin câte puțin, intr-o meditație profundă, sublimă.

Cinismul imi creează o mare tristețe.
Am ascultat o mare cântăreață, o artistă, cam de vârsta fetei dragi, invitată intr-o emisiune radiofonică , la o discuție despre povestea Mădălinei.
Doamna spune, intr-un moment al discuției- dacă i- aș fi știut problemele, i-aș fi spus..pauză semnificativă- că este o femeie frumoasă, foarte frumoasă. Moderatorul tace..doamna adaugă, după secunde bune..avea și talent.
Dintr-odată, ca și cum ar fi uitat pentru ce este invitată, trece la alt subiect, vorbește despre cât de frumoasă ii este familia- toți cântă, până și cățelul. Izbucnește in râs, se ineacă, râde.
Emisiunea se incheie in hohotele ei de artistă tragicomică.
In aceeași seară, un bărbat, din aceeași generație, cântăreț și compozitor, celibatar recunoscut, argumenta cât de gravă este criza postnatală a femeii, cât de periculos se poate prelungi.

Astăzi, din oră in oră, la radio s-a lansat invitația ca lumea să cumpere un anume ziar, insoțit de ultimul disc al Mădălinei.
Viața merge mai departe.
Omul este un suflet care a avut un accident„Henri Michaux.

6 comentarii:

  1. Gina, din pacate, oamenii sunt ipocriti.
    M-am ingrozit cand am vazut pe wordpress la topul articolelor, ca primmele locuri erau ocupate de niste articole in care autorii postasera fotografii ale Madalinei Manole in sicriu.
    Ce fel de oameni suntem?

    RăspundețiȘtergere
  2. Recent am postat despre BUN SIMT;adica a distinge intre adevarat si fals; intre ce se cuvine si ce nu... Alexandru Paleologu sustine ca bunul simt nu exista fara inteligenta...
    Cu scuzele cuvenite, imi fac publicitate: http://daurel.wordpress.com/2010/07/12/bunul-simt/; aceeasi tema, adica "fortarea trecerii",am gasit-o bine punctata aici:http://danieltudose79.wordpress.com/2010/07/17/o-disparitie-2/

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Daurel,

    Trei opinii bărbătești-același numitor, bunul-simț, rezultantă a echilibrului.

    RăspundețiȘtergere
  4. "Nu vibrăm pe aceeași lungime de undă, este și firesc, suntem diferiți. Sufletul se citește . Pe față, in atitudine, e prezența noastră vie, fără de care viața nu există.
    Eram tentată să cred că lumea plânge in drama fetei cu părul de foc efemeritatea trecerii prin lume a omului, că sufletele se povestesc, fiecare, in felul său, dezvelindu-se puțin câte puțin, intr-o meditație profundă, sublimă"

    Am selectat acest pasaj fiindcă spune foarte mult. E drept că fiecare percepe altfel astfel de evenimente dureroase, însă am observat şi mulţi, prea mulţi oameni ipocriţi. Iată cum astfel de evenimente au şi rolul important de a face să cadă unele măşti.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cris,
    Au dispărut decența, respectul pentru intimitate, o minimă grijă pentru durerea omului.
    Orice devine subiect de scos bani, nu contează cum.. ne degradăm ca neam..

    RăspundețiȘtergere