luni, 18 octombrie 2010

”nimic nu este mai încăpător


 decât o inimă de mamă.”
Soarele se rostogolea către asfințit, împrăștiind raze lungi peste frunzele moi ale frasinilor ce străjuiau aleea.
Toamnă cuminte, în stropi de lumină călduță.
Privirea îmi  aluneca drăgăstos pe creștetul blonduț al copilului meu,  meșterind ceva la o mașinuță, fericit că i-am scurtat șederea la  grădinița  cu program prelungit.
Era ziua mea cu mai puține ore la școală.

L-am zărit pe lângă blocul vecin.
Brusc, m-a cuprins amețeala.  ce caută tocmai aici omul pe care nu l-am mai văzut de niște ani buni?
S-a apropiat, își tot freca mâinile, ocolindu-mi privirea.
Vorbele au țâșnit fără să le chem.
-A murit tata, asta vrei să-mi spui, așa-i?
-Nu, nu,   încearcă el să se apere…
Parcă m-am mai liniștit..
-Mama ta, știi..
Nu, nu știam, nu mai știu nimic.
Următoarele ore au fost cele mai lungi, cele mai grele.
Și zilele și nopțile care au urmat.

 Îi  ține de urât eternitatea..
Au trecut 35 de ani. .
 Era tânără mama mea. Mușca cu poftă din fiecare zi .
I-am spus de prea puține ori cât de mult o iubesc...






27 de comentarii:

  1. O lumânare,o lacrimă şi o floare, pentru mama ta. Sun sigură că te-a vegheat toţi anii ăştia şi că a ştiut cât de mult ai iubit-o, o iubeşti şi cât de mult ţi-a lipsit. Şi, mai mult decât atât, se mândreşte, acolo, printre îngeri, cu fetiţa ei. Te îmbrăţişez, cu căldură.

    RăspundețiȘtergere
  2. E greu cand iti pierzi un parinte!Nici nu conteaza cati ani ai...
    Tati nu mai e de 12 ani,dar multumirea mea e ca o mai am pe mami.Baietii mei zambesc cand le spun ca si eu sunt inca un copil,iar lucrul acesta il voi simti atata timp cat ma mai pot adresa direct mamei.
    Niciodata nu e suficient sa-i spun cat de mult o iubesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. "Îi ține de urât eternitatea..
    Au trecut 35 de ani. .
    Era tânără mama mea. Mușca cu poftă din fiecare zi .
    I-am spus de prea puține ori cât de mult o iubesc..."

    Am citit cu emoţie. Un gând pios... Zilele acestea se împlineşte un an de când s-a dus şi tata...

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce trista poveste...imi pare rau ca mama ta s-a stins atat de devreme...

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, este o durere care te insoteste in periplul vietii. Am trecut si eu prin aceasta experienta neagra cu tatal meu...

    RăspundețiȘtergere
  6. mie durerea asta nu o să-mi treacă decît odată cu mine
    şi nu contează cîţi ani au trecut
    am cam uitat să rîd cu sufletul
    şi ce dor, şi ce DOR mi
    era frumoasă, veselă şi plină de iubirea ce nu o mai găsesc în nimeni
    e VIE
    MAMA MEA! şi eu cu ea în mine

    RăspundețiȘtergere
  7. Diana,
    Adele,
    Angi,
    Cris,
    Salmi,
    Florentin,
    Cella,
    Vă mulțumesc pentru gândurile voastre frumoase!
    Astăzi (ne-)am vorbit cu suflete de copii.
    Toți, indiferent de vârstă, rămânem , toată viața, copiii unei ființe unice- MAMA.
    Nu , pentru că am învățat carte, suntem mari, ci pentru că ne-a crescut MAMA.
    MAMA suntem noi.
    Noi suntem dragostea ei.
    Mama nu are vârstă.
    Este doar MAMA.

    RăspundețiȘtergere
  8. E imposibil de uitat, oricat incercam sa ne amagim cu viata. Regretele nu ne dau pace, desi nu-si au rostul, caci timpul nu se intoarce inapoi...ramane insa gandul ca te-a iubit si ca a stiut cat de mult o iubesti la randul tau.

    RăspundețiȘtergere
  9. Gina, asemenea vesti sa nu mai fie!
    E groaznic, stiu cum. :(
    Mie mi-a murit tatal acum 26 de ani.Intro zi de Paste.

    RăspundețiȘtergere
  10. Dana,

    În sine, spunem că se pot accepta multe. În realitate, lucrurile nu stau deloc așa. Timpul are puteri nebănuite- șterge , dar și adâncește.
    Când mama nu mai este, se rup niște fire. Oricât ai încerca să le înnozi, ceva s-a rupt definitiv. Poate că de asta spunem- nu mai ai mamă, ești singur..
    Acceptăm doar legea firii.

    Mulțumesc pentru gânduri!

    RăspundețiȘtergere
  11. Gabi,

    Sunt sentimente diferite, așa simt eu.
    Mama este continuitatea fiecăruia. Sigur, că viața ne duce pe făgașul ei, uităm, alergăm, dar , undeva, în cel mai tainic locșor lipsește definitiv ceva.
    Nu alegem ce fel de vești am vrea să vină asta este dincolo de noi..
    Cred că toamna m-a ademenit către melancolie.
    Mulțumesc de trecere!

    RăspundețiȘtergere
  12. Fratele cel mare a fost de fata, la inteval de 10 ani, la stingerea parintilor.
    Pana acum cinci ani, in rarele ocazii cand il intalneam, ii ceream sa-mi mai spuna...
    Acum, tot rar, intreb pe putinii care mai stiu, ce a spus fratele din Baia Mare in ultimii lui ani...

    RăspundețiȘtergere
  13. Daurel,

    Da, viața ne duce departe de cei dragi.Pe noi, ca și pe copiii noștri.
    Și deodată, aflăm că este prea târziu.Ți ne amăgim cu vorbele altora.
    Purtăm cu noi povești, imagini dragi, frânturi de vorbe, gesturi.
    Poate că asta este legea firii.
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  14. O imbratisare pentru tine in clipele grele ale comemorarii si o rugaciune pentru sufletul ei. Stiu cat de tare doare.

    RăspundețiȘtergere
  15. Draga Gina, ai reusit in cuvinte putini sa ma faci sa plang...Pentru durerea tuturor mamelor care intr-o zi pleaca...dar e minunat ca prin urmasi ele traiesc in eternitate.Sau prin amintirea in memoria celor care le-au iubit.Toate femeile, chiar daca din motive diverse nu devin mame, au dreptul sa nu fie uitate.O zi buna sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  16. Maria,

    Nu mi-am dorit să adun lacrimi sau, cine știe?
    Poate că lacrimile sunt modul nostru de a vorbi cu sufletele..
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  17. Am citit si nu stiu cu ce cuvinte sa-ti spun ce fior, dureros si dulce, m-a strabatut.

    RăspundețiȘtergere
  18. Mircea,

    Deja mi-ai spus. Am simțit fiorul..

    RăspundețiȘtergere
  19. mama ta semana cu mine... macar sa stii ca n-a ratat nimic din ce-a putut s-o faca fericita, vie, utila...

    pana la urma, fiecare moare candva... unii pleaca mai devreme, altii prea tarziu...ideea este ca toti plecam spre vesnicie. important este ce lasam in urma noastra.

    in urma mea as vrea sa ramana o dara de lumina. astrala, nu de lumanare :))

    RăspundețiȘtergere
  20. Uff, Shanti!
    Aș vrea să pot vorbi pe tema asta, fără lacrimi.Nu prea pot.
    O seară plină de lumină îți doresc, draga mea prietenă!!

    RăspundețiȘtergere
  21. Shanti,
    Pentru mama mea ziua era totdeauna prea scurtă, se temea de noapte.

    Îmi place dorința ta!!

    RăspundețiȘtergere
  22. Gina draga, sa nu plangi. Nimeni nu este nemuritor. Sa-i pastrezi amintirea vie, s-o "vezi" zambind, s-o "vezi" mangaindu-te... asa sa ramana mama ta - vie! Ea nu s-a dus pentru a nu se mai intoarce! Ea a plecat o vreme intr-o alta calatorie. Toti suntem calatori prin viata... Ne vine vremea sa ne nastem, sa crestem, sa iubim, sa suferim si sa plecam iar...

    Mama ta nu te vrea plangand. Ea vrea sa te vada vesela si implinita. Stii bine asta. Ii auzi vorbele? Ii simti mirosul hainelor, a pielii? Ii simti caldura cu care te imbratisa cand erai trista sau bucuroasa? Asa sa ti-o imaginezi mereu.

    RăspundețiȘtergere
  23. Shanti,

    Mă uimești..Ca de fiecare dată.

    RăspundețiȘtergere
  24. Indiferent ce varsta ai, atunci cand iti pierzi parintele, tot orfan se cheama ca esti.Si asta doare!
    Condoleante.
    Dumnezeu sa te intareasca si sa o odihneasca in pace pe mama.

    RăspundețiȘtergere
  25. @cammely,
    Mulțumesc!
    Acesta este sentimentul..
    Te mai aștept!

    RăspundețiȘtergere