marți, 12 octombrie 2010

trei destine într-un rol


Știam că  nu voi avea  vizibilitate potrivită, nici audiție perfectă. Nu puteam rata ocazia, poate, unică, de a-l vedea pe maestrul Radu Beligan, artist și regizor, în ”Egoistul”, de Jean Anouilh.
Ca mine vor fi gândit mulți alții, pentru că toate cele 500 de locuri – atâtea cred că are sala mare a sindicatelor- au fost ocupate. Spectatori, de la grădinari la octogenari.
Las deoparte faptul că un bilet a costat mai mult decât la ”Naționalul” bucureștean, unde, din câte îmi amintesc, nu prea sunt  probleme  nici cu văzul, nici cu auzul, indiferent în ce parte a sălii te-ai așeza.
Decor sobru, un birou încăpător, pe care s-au adunat într-o dezordine organizată cărți, foi albe, țigări, un pahar cu vin roșu, o bibliotecă bogată, lămpi scumpe, canapele.
Locuință selectă, dar veche, amenințată de spargerea instalațiilor de apă, de prăbușirea tavanului. Ca o viață în permanente convulsii. Apărată de o menajeră, aflată într-un continuu du-te-vino.
Ropote îndelungi întâmpină apariția  Maestrului, îmbrăcat într-un elegant halat de mătase , sprijinit  în baston.
Nu știu cine și-a scris drama, întreruptă , din când în când de ironii savuroase- eroul- un fost scriitor  de prestigiu, Leon Saint Pe( cu accent) retras, uitat, pentru că  vremurile se schimbă, autorul piesei, un dramaturg reputat, alunecând ușor în uitare  sau marele Artist, inepuizabilul Radu Beligan !
80 de minute pe scenă, fără pauză, acoperind trei sferturi din conținutul piesei.
Oricât s-au străduit ceilalți artiști, nume sonore, de altfel, n-au părut decât niște electroni de valență în jurul unui nucleu,care nu-și arătă mai nimic din oboseala unei vieți tumultuoase,  dedicate lumii.
O vitalitate invidiată, o existență care  ar vrea să pară detașată, fără să fie, o poveste scrisă acolo, pe  scenă, pe biroul la care nu prea apucă să aștearnă tot ce vrea, întrerupt  în permanență  de  o  grămadă de indivizi, care îi vor banii- rude, medicul curant, un  scriitor ermetic, nevândut și  necitit, prieten din copilărie”când amândoi aveau șorțulețe albastre și pantaloni scurți ”, menajera, în numele instalatorilor.

Mi-am ascuțit cât am putut văzul și auzul- lumea a continuat să vină și la oră după ce spectacolul începuse, mulți spectatori nu-și puteau înghesui strănutul.în batistă...
Ca să nu pierd mai mult decât mi se fură, am scos repede o foaie din poșetă și un pix, să prind cât pot din replicile extraordinare, ale eroului eroului principal, taxate, adesea , necruțător de fiecare dintre convivii lui.
Povestea este un meci de două ore, în care maestrul  plăcut, elegant, distrat, flegmatic, simpatic” joacă tare” cu un adversar cu multe capete, nesătul de bani.
”Am fost binecuvântat cu o familie, de binecuvântarea asta nu mai scap”.
Două fiice – Lucie, Lamia Beligan,  interesantă alegere- tată și fiică, în aceeași piesă, am mai văzut asta în ”Tango final ”  mama,Maia Morgenstern și fiul ei  dansau pe aceeași melodie povești diferite…Lucie, căsătorită cu un  pierde-vară, ocupat cu jocul de tenis,  descendent ratat al unei familii vechi cât o istorie,  îndrăgostită de   un italian, cu care vrea să se mărite, doar dacă tatăl ei îl va convinge pe încornoratul soț că asta i se cuvine.
A doua fiică, Marie Christine,  o femeie nestăvilită,  cu multe mariaje la activ, mereu în căutarea unui soț, vrea bani. Mulți bani, pentru că  duce o viață plină, agitată, cu tot ce înseamnă plăceri. Nici unicul fiu, Arthur, nu este mai breaz- urmărit de portărei, veșnic îndrăgostit, cere același lucru ca și surorile lui- bani.
Mama lor, deși divorțată de mulți ani de fostul reputat dramaturg, pentru că nu mai era glorios, se adaugă  corului cerșetorilor  de douăzeci de mii de  franci. Declară că dacă unul dintre ei  doi va muri, ea va fi o văduvă morală.  Pe tânăra amantă a prozatorului-dramaturg-actor –parașuta- n-o va primi în cimitir. Răspunsul o reduce la tăcere” o să-i las un permis de intrare..și niște regrete.”
Când interesele celor cinci- fiice, fiu, ginere, fostă soție – se lovesc intre ele, ies la iveală  insulte, palme, amenințări.
Foc de paie!
 Toți se simt  neluați în seamă, loviți în demnitatea , pe care nici ei nu sunt siguri că o au. Își dau mâna și așteaptă  cecurile semnate.
Prietenul din copilărie, un amestec de infantilism- a rămas de mic fără mamă, alergător de cursă lungă după femei tinere, care vor bani și distracții, își acuză prietenul de  lipsă de trădare, din același motiv,banii ”prietenia e ceva  ce nu poți înțelege” .
Doctorul personal, un tip slab, speriat de injecții, își motivează pretențiile financiare  spunând  că dacă medicii  cer prea mult, mecanicii de mașină te jupoaie. .
Mult prea tânăra amantă, o femeiușcă dornică de triumf, își plânge tinerețea pierdută pe lângă un bătrân care nu are decât grija scrisului și  a piciorului bolnav.
Între atâția teroriști, bătrânul  Domn își joacă demn singurătatea”unica maladie adevărată a omului”.
.Își plătește  bruma de liniște semnând facturi pentru niște inși incapabili de înțelegere.
 Umor dureros, ascuns printre replici grave, învăluite în rotocoalele de fum ale țigărilor fine, stropite cu înghițituri pasionale de vin roșu , nu contează cu cât crește tensiunea arterială,  oricum el este un bolnav de renume,  ” Egoistul” pare a fi scrisă chiar pentru uriașul Radu Beligan.
Am rămas cu regretul că am pierdut unele  replici fine , dar cu bucuria că aseară am văzut o minune- un actor la 91 de ani, scriindu-și povestea in fața lumii.
p.s. nu s-a permis folosirea aparatelor de fotografiat.

23 de comentarii:

  1. Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro.

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari pentru calitatea textului, profesionalismul observatiilor, acuratetea stilistica, modul cum reusesti sa ne transmiti bucuria si emotia unui spectacol unic, cum rar in viata poti vedea, care te imbogateste, te sensibilzeaza , te distanteaza de ceilalti, nu pentru a-i critica ci pentru a-ti gasi linistea in arta si prin arta.Avem nevoie de asemenea mari maestri de la care s a invatam ceva!Felicitari si multumesc pentru acest text emotionant!

    RăspundețiȘtergere
  3. Maria!
    Mă emoționează nespus vorbele tale!
    În același timp mă onorează.
    Da, avem atâtea valori în jurul nostru, doar că trebuie să le (re)descoperim, să ne oprim din drumul nostru agitat..Se întâmplă să ne mai și rătăcim , pentru că lumea și-a schimbat, cumva, cursul, dar, dacă avem sufletele deschise, putem găsi calea cea mai bună!
    O zi frumoasă îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumoasa piesa si frumos comentariu. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, maestrul nu trebuie ratat atunci când apare pe scenă. Am citit cu mare plăcere această postare... Gânduri bune!

    RăspundețiȘtergere
  6. Este darul lui...
    Cu actorii nu stii niciodata...
    Bine ar fi sa-i dibuim in politica; se pare ca Berceanu a ratat intrarea la actorie...

    RăspundețiȘtergere
  7. Geocer,

    Mă mir că ai ratat spectacolul..

    RăspundețiȘtergere
  8. Cris,
    Da, este corect- Maestrul nu trebuie ratat, nicicum.

    RăspundețiȘtergere
  9. @ Daurel,

    Sunt mulți figuranți pe scena politică.
    Bine că se mai închid , din când în când, ușile.

    RăspundețiȘtergere
  10. Excepțional! Longevitatea unui mare actor, talentul și viața în serviciul artei actoricești...Aplauze, maestre! Aplauze, Gina, maestrul ar fi onorat și nu o spun ca să te flatez, ci din convingere.
    Azi am studiat, venind spre casă, programul Teatrului Național Cluj (stăm aproape, of of, cândva nu ratam niciun spectacol!)Recuperam noi! :)
    Mulțumesc pentru acest articol! :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Mirela,
    Piesa pare a fi scrisă pentru El!
    Trebuie s-o vezi!
    Și nu doar pentru că pare chiar autentică..pentru Actorul care trăiește cu tot interiorul.
    Este limpede pentru oricine că 91 de ani înseamnă enorm.
    În timp ce alți confrați de-ai Domniei Sale se prostituează, El Arde!!

    RăspundețiȘtergere
  12. Sincer? Beligan e un mare actor, nu neg acest lucru, dar mie nu mi-a placut niciodata. Nu stiu de ce!

    RăspundețiȘtergere
  13. Geocer,
    De gustibus et coloribus non disputandum, zice o veche maximă.

    RăspundețiȘtergere
  14. ŞI-ACUM, SĂ COLINDĂM BLOGURI!

    IOANBISTRIŢEANUL ( Pentru rezultatele concursului de poezie) ;

    CRISTIAN LISANDRU ( Cu dor şi brumă);

    MARIA POSTU (Placerea de a fi anonim);

    INCERTITUDINI ( trei destine într-un rol);

    Posted in Ottilia Ardeleanu, Poezie, Videoclipuri

    RăspundețiȘtergere
  15. Mi-a placut extrem de mult si mie. MAri artisti... nu se vor mai naste altii ca ei... scoala romaneasca decade pe zi ce trece.

    RăspundețiȘtergere
  16. DoarEu,

    Te referi la școala de teatru? Nu știu , nu am deloc amănunte.Dar citesc , aud chestiuni care uimesc, nu în sensul bun.
    Banii fac ravagii.Pentru ei, din cauza lor, arta este aruncată în vatra cenușăresei..
    Dincolo de toate, Valorile strălucesc!!

    RăspundețiȘtergere
  17. Gina, marele maestru Radu Beligan nu a făcut concesii kitsch-ului. Pe lângă dăruire și talent, are și această calitate. Noroc că avem astfel de actori! Mă voi strădui să văd acest spectacol, voi urmări unde și când se joacă. Încă odată, mulțumesc! :)

    RăspundețiȘtergere
  18. Mirela,

    Mă și gândeam citind câte ceva despre un artist mare la vremea lui, frumos, cu mult șarm ..ce poate face dacî uită cine este. Sau nu mai știe..
    Teatrul se poate considera norocos că marele Radu Beligan există!

    RăspundețiȘtergere
  19. ŞI-ACUM, SĂ COLINDĂM BLOGURI!

    IOANBISTRIŢEANUL ( Pentru rezultatele concursului de poezie) ;
    CRISTIAN LISANDRU ( Cu dor şi brumă);
    MARIA POSTU (Incepe cel de-al treilea razboi mondial?);

    INCERTITUDINI ( trei destine într-un rol);
    Posted in Ottilia Ardeleanu, Poezie, Videoclipuri»

    RăspundețiȘtergere
  20. Cred că greşim numind pe Radu beligan "un actor". Majestatea Sa Scenică Radu Beligan este "Actorul"!

    RăspundețiȘtergere
  21. Zamfir de Turda,

    Mulțumesc, frumoasă cugetare!

    RăspundețiȘtergere
  22. ''Nu știu cine și-a scris drama, întreruptă , din când în când de ironii savuroase- eroul- un fost scriitor de prestigiu, Leon Saint Pe( cu accent) retras, uitat, pentru că vremurile se schimbă, autorul piesei, un dramaturg reputat, alunecând ușor în uitare sau marele Artist, inepuizabilul Radu Beligan ! ''
    Patrunderea mea in miezul prezentarii, bineinteles dupa lectura intregului de fata, separa, fara voie, admiratia pentru "Aristul" desavirsit, maestrul Radu Beligan, ajuns la virsta venerabila, iubit mai mult pentru maiestria replicilor sale, cu intonatia si arta exprimarii artistice, marca RADU BELIGAN, si straduinta autoarei, cu priceperea alegerii cuvintelor, cu slefuirea lor in redarea, reprezentarea unei seri de teatru, vorbind si sugerind arta actorilor, dar povstind in acelasi timp si continutul piesei de teatru.
    Banuiesc ca autoarea a uitat de sine linga scena, si-a strecurat simturile pe scena, unde a descoperit personajele piesei (dar si actorii si talentul lor) precum si telul lor in apropierea de eroul principal, Egoistul. Iata cum: "Când interesele celor cinci- fiice, fiu, ginere, fostă soție – se lovesc intre ele, ies la iveală insulte, palme, amenințări.
    Foc de paie!
    Toți se simt neluați în seamă, loviți în demnitatea , pe care nici ei nu sunt siguri că o au. Își dau mâna și așteaptă cecurile semnate." sau, "Între atâția teroriști, bătrânul Domn își joacă demn singurătatea ”unica maladie adevărată a omului”.
    Își plătește bruma de liniște semnând facturi pentru niște inși incapabili de înțelegere.
    Umor dureros, ascuns printre replici grave, învăluite în rotocoalele de fum ale țigărilor fine, stropite cu înghițituri pasionale de vin roșu , nu contează cu cât crește tensiunea arterială, oricum el este un bolnav de renume, ” Egoistul” pare a fi scrisă chiar pentru uriașul Radu Beligan."
    Ma desprind cu greu de '' marturia'' profesoarei indragostita de arta, de actori si geniul lor, impatimita sa impartasesca din frumusetile vietii la care multi dintre noi nu am fost, nu sintem martori.
    Cu siguranta ca peste vreme astfel de "marturii" vor fi repere in atentia unor urmasi dornici de cunoastere. Sincere felicitari doamna profesoara!
    Stelian Paiu

    RăspundețiȘtergere
  23. Mă bucură nespus să aflu că , într-un fel sau altul, gândurile aduc un strop de bine, de frumos!
    Când văd/aud/ simt ceva special, îmi doresc să împart emoția.
    Nu contează că artistul, dincolo de scenă, are opinii politice ( de exemplu) care nu se potrivesc cu ale mele.
    Arta folosește un limbaj universal!

    RăspundețiȘtergere