sâmbătă, 20 noiembrie 2010

“Doamne, fă-mă să cred în tine”.


Mai mult decât de Dumnezeu, mă tem  de absența lui Dumnezeu.  Octavian Paler.

Ne plângem că nu ne ajunge timpul.
Uităm să privim în suflete..//
Știu că veți avea tentația de a nu citi, pentru că este sâmbătă, poate duminică și vreți ceva distractiv.
Vă asigur că merită, cu prisosință, să  rupeți câteva clipe,  din  cursa , aparent, neobosită a timpului, pentru a-l asculta  pe

Eugen Ionesco-d ale creștinismului, existențiale
Nu, nu este vorba de vreun act notarial, prin care reputatul dramaturg îşi împarte bunurile. Probabil că nici nu a existat aşa ceva. Este vorba de un document deosebit, apărut în publicaţia pariziană “Le Figaro Litteraire” a doua zi după moartea lui Eugene Ionesco, în 1994.
Maestrul a dorit să lase fiecăruia dintre noi ceva din neliniștea lui în fața morții.

TESTAMENT

Mesajele nu au nici un efect asupra mea. În acest moment mi-e totuşi atât de rău încât îmi este greu să scriu. Nici ideile nu-mi vin când durerea este atât de violentă. Este aproape ora 5, va veni noaptea, noaptea pe care o detest, dar care îmi aduce totuşi, câteodată, un somn atât de plăcut. Mi se joacă piesele cam peste tot în lume şi cred că aceia care se duc să le vadă râd sau plâng, fără a simţi dureri prea violente. 
Ştiu că se va sfârşi curând, dar, cum am spus-o de curând, fiecare zi este un câştig.
Mi-e greu să continui, din pricina acestui vid existenţial
Câteodată vin să mă vadă prietenii, câţiva prieteni devotaţi. Îmi face mare plăcere să-i văd, dar după o oră obosesc. Oare ce altceva făceam, mai bine, înainte? Cred că mi-am pierdut timpul şi că am alergat în van. Îmi simt mintea goală şi mi-e greu să continui, nu din cauza durerilor, ci a acestui vid existenţial de care e plină lumea, dacă pot spune că lumea este plină de vid. 
Ca de obicei, mă gândesc că poate voi muri în această seară sau, să nădăjduim, mâine ori poimâine. Sau, chiar, cine ştie cât timp mai târziu. Când nu mă gândesc la tot ce poate fi mai rău, mă plictisesc. Câteodată mă gândesc că mă gândesc, mă gândesc că mă rog. Cine ştie, poate că va fi totuşi ceva, va fi ceva. Poate că după va fi bucuria. 
Care este forma lui Dumnezeu? Cred că forma lui Dumnezeu este ovală…
Am fost ajutat de mulţi oameni cărora le datorez recunoştinţă
Am fost ajutat în carieră – carieră, cum se spune – de un mare număr de oameni cărora le datorez recunoştinţă.
A fost, mai întâi mama, care m-a crescut, care era de-o incredibilă tandreţe şi plină de umor în ciuda faptului că unul dintre copii îi murise la o vârstă fragedă şi că fusese abandonată – după cum am povestit adesea – de soţul ei, care a lăsat-o singură în marele Paris. 

Dar pe parcursul vieţii, mai ales soţia mea, Rodica, şi fiica mea, Marie-France, au constituit pentru mine cel mai mare ajutor. Fără ele, este limpede că n-aş fi făcut nimic, n-aş fi scris nimic. Le datorez şi le dedic întreaga mea operă. 
Apoi, mai târziu, au fost toţi profesorii mei de la liceul din Bucureşti.
Datorez mult şi unui escroc, Kerz, care s-a declarat falit în ziua ultimei reprezentaţii cu Rinocerii la New York, ceea ce lui I-a adus, în 1940, suma de 10.000 de dolari, dar şi mie mi-a adus renumele în Statele Unite. El m-a ajutat fără să vrea. 
Au fost, apoi cronicile literare engleze şi franceze. În plus aceste cronici au ridicat împotrivă pe criticii de stânga care crezuseră la început că eu însumi sunt de stânga aşa după cum ceilalţi mă credeau de dreapta. 
Apoi, încă o dată soţia mea, mereu soţia mea, care m-a obligat să-mi trec examenul de licenţă. Şi mi-a făcut bine, dorind să mă distrugă, cea de-a doua soţie a tatălui meu, Lola, care m-a dat afară din casă, provocându-mă în acest fel să mă descurc şi să reuşesc.
Mi-au făcut bine profesorii de la Liceul Sf. Sava care m-au gonit din liceu, ceea ce m-a determinat să-mi iau bacalaureatul într-un liceu de provincie, ocrotit de sora soţiei mele, Angela, care ţinea o pensiune pentru liceeni (liceeni care, după câte ştiu eu, n-au reuşit în viaţă). Vagabondând de la unul la altul, de la unii la alţii, eu, cel fără adăpost, am acum unul din frumoasele apartamente din Montparnasse. Am mai fost, în sfârşit, ajutat câteodată de rude mai mult sau mai puţin îndepărtate, de către mătuşa mea Sabina şi mătuşa mea Angela, de către profesori care îşi imaginau că am geniu. Am fost ajutat, mai recent, în timpul războiului din 1940 de Anca, mama soţiei mele, care în ciuda durerii proprii, cu inima sfărâmată, i-a lăsat pe ginerele şi fiica ei să plece în Franţa. A murit, sperând să se reîntâlnească cu noi la Paris, unde nu a putut ajunge. A murit cu această nădejde.
Poate Dumnezeu este acela care m-a ajutat toată viaţa şi eu nu mi-am dat seama.
Am fost ajutat de Dumnezeu atunci când, refugiat la Paris pentru că nu voiam să mă alătur comuniştilor de la Bucureşti, am plecat într-o zi la piaţă fără un ban în buzunar şi am găsit pe jos 3000 de franci (din 1940!). Atâtea întâmplări mi-au venit în ajutor!
Poate Dumnezeu este acela care m-a ajutat toată viaţa, care mi-a sprijinit toate eforturile şi eu nu mi-am dat seama. Am fost ajutat, apoi, de proprietarul meu din strada Claude Terrasse, dl.Colombel, Dumnezeu să-l binecuvânteze, care nu a cutezat să arunce în stradă un biet refugiat care nu-şi plătea chiria, dar era poate trimis de Domnul.
În ciuda eforturilor mele, în ciuda preoţilor, n-am reuşit niciodată să mă las în voie, în braţele Domnului
Şi astfel, din mână în mână, am ajuns să obţin un soi de enormă celebritate şi să ajung împreună cu soţia mea la vârsta de 80 de ani, chiar 81 şi jumătate, cu frica morţii, cu nelinişte, fără a-mi da seama că Dumnezeu îmi dăruise atâtea binefaceri. 
El n-a abolit, pentru mine, moartea, ceea ce mi se pare inadmisibil.
În ciuda eforturilor mele, în ciuda preoţilor, n-am reuşit niciodată să mă las în voie, în braţele Domnului. N-am reuşit să cred destul. Eu sunt, din păcate, ca omul acela despre care se spune că făcea în fiecare dimineaţă această rugăciune: 
Doamne, fă-mă să cred  în tine”. 
Ca toată lumea, nici eu nu ştiu dacă, de cealaltă parte, există ceva sau nu este nimic. Sunt tentat să cred, ca şi Papa Ioan Paul al II-lea, că se desfăşoară o luptă cosmică enormă între forţele tenebrelor şi cele ale binelui. Spre victoria finală a forţelor binelui, cu siguranţă, dar cum se va produce aceasta? Suntem oare fărâme dintr-un tot, sau suntem fiinţe care vor renaşte? Lucrul care mă întristează poate cel mai mult este despărţirea de soţia şi fiica mea. 
Şi de mine însumi! Sper în continuitatea identităţii cu mine însumi, temporală şi supratemporală, traversând timpul şi în afara timpului.
Cu toate acestea, este greu să-ţi imaginezi o lume fără Dumnezeu
Nu apărem pe pământ pentru a trăi. Apărem pentru a pieri şi a muri.
Trăieşti copil, creşti şi foarte repede începi să îmbătrâneşti. Cu toate acestea, este greu să-ţi imaginezi o lume fără Dumnezeu. Este totuşi mai simplu să ţi-o imaginezi cu Dumnezeu.
S-ar putea spune că medicina modernă şi gerontologia doresc, prin toate mijloacele, să reconstruiască omul în plenitudinea sa, aşa cum divinitatea n-a putut s-o facă: în pofida bătrâneţii, a stricăciunii, a slăbiciunii, etc. Să-i restituie omului integritatea, în imortalitate, aşa cum divinitatea n-a ştiut sau n-a vrut s-o facă. Cum n-a făcut-o divinitatea.
În acelaşi timp, în ciuda a orice, cred în Dumnezeu
Înainte, sculându-mă în fiecare dimineaţă spuneam: slavă lui Dumnezeu care mi-a mai dăruit încă o zi. Acum spun: încă o zi pe care mi-a retras-o. Ce-a făcut Dumnezeu din toţi copiii şi vitele pe care I le-a luat lui Iov?
În acelaşi timp, în ciuda a orice, cred în Dumnezeu, pentru că eu cred în rău. 
Dacă răul există, atunci există şi Dumnezeu.








28 de comentarii:

  1. Buna alegere... am citit cu placere si am ramas la a... medita.

    RăspundețiȘtergere
  2. "Ştiu că se va sfârşi curând, dar, cum am spus-o de curând, fiecare zi este un câştig"...

    Aceasta este cu siguranţă ideea care ne oferă acel suflu de care avem nevoie în fiecare zi...

    RăspundețiȘtergere
  3. "El n-a abolit,pentru mine,moartea, ceea ce mi se pare inadmisibil."

    RăspundețiȘtergere
  4. Cu siguranţă, a meritat să citesc aceste îndoieli ale unui geniu. Iar locul unde le-am aflat, numindu-se "INCERTITUDINI", mi se pare mai mult decât potrivit. Desigur, ar fi fost mult mai bine dacă acestă lume, în locul mizeriilor, să fi fost plină de vid. Iar titlul-rugăciune, e de reţinut şi de rostit în gând.

    RăspundețiȘtergere
  5. Gina, Multumesc!Mi-ar fi parut rau sa nu fi citit niciodata acest text!Si era acest risc pe care tu l-ai eliminat, pentru mine si toti cititorii tai care vor avea enorm de castigat daca il vor citi!Il voi salva si-l voi oferi si altora ca si adresa blogului tau.Inspirata idee ai avut!Multumesc din nou!

    RăspundețiȘtergere
  6. Emotionant...
    Am vazut postarea azi dimineata si mi-am rezervat timp de citire pe indelete.
    A meritat !
    PS. Despre Paler raman la parerea mea; alaturarea il dezavantajeaza , inca odata, pe Paler...

    RăspundețiȘtergere
  7. Din moment ce am vazut numele de O. Paler , nu aveam cum sa nu citesc pana la capat. As rupe clipe intregi citind ceea ce ma fascineaza, chiar daca e sambata, nu e distractie, cand vezi ca stai in casa si pierzi timpul gandid ca, sapt care vine ai 2 teze, mai ales prima la romana, mierucri, iar a doua la germana, joi si-ti mai creste si maseaua de minte :))- e chiar dureros.. si trist din cauza cum vezi grabiti pasii timpului, dar numai e asa cand iti dai seama ca pana la urma , chiar daca ai pierdut timpul il gasesti in aceste pagini. Da, am citit pana la capat si e pacat pentru cei care nu citesc din PRIMA. Chiar nu stiam despre acest TESTAMENT. E uimitor cum afirma faptul ca ''În acest moment mi-e totuşi atât de rău încât îmi este greu să scriu.'', iar apoi totul este atat de...prefer sa nu spun, caci nu am cuvinte, mai bine zis nu gasesc cuvintele potrivite si sfarsitul spune tot. Pacat ca oamenii din ziua de azi sunt atat de nerecunascotari (din simplul fapt ca nu cred si nu apreciaza ) in fata lui D-zeu si asta cred ca se intampla atat la oamnii rai cat si buni, dar mai ales la cei rai, caci sper ca intr-o zi isi vor da si ei seama si asta cu singuranta dupa muult timp, cat rau au facut si se vad singuri in fata Lui, la moarte.. dar poate, mereu iertati.

    Atunci ma-ntreb: Oare cat de bun poate sa fie D-zeu incat cei rai sa fie iertati la judecata pentru faptele lor? Nu cred ca exista reaspuns mai bun la aceasta intrebare , doar acela ca :

    '' La inceput a fost Cuvantul, si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul''

    Dar.. cred ca as vrea mai mult un raspuns la intrebarea: De ce tocmai acest post? daca e ok...
    Si nu pot sa spun decat Multumesc, am uitat si de durere pentru un timp..
    ;) http://www.youtube.com/watch?v=nrununobfpE

    RăspundețiȘtergere
  8. Asocierea lui Dumnezeu cu Răul, nu cu Binele, e bizară. Tot el spune:”Poate Dumnezeu este acela care m-a ajutat toată viaţa şi eu nu mi-am dat seama”
    ...și el nu și-a dat seama...

    Iar aici subscriu întru totul zicerilor sale:”În ciuda eforturilor mele, în ciuda preoţilor, n-am reuşit niciodată să mă las în voie, în braţele Domnului.”
    Cred că ne putem lăsa mai în voie fără eforturile altora, fie ei clerici.
    O seară bună, Gina!

    RăspundețiȘtergere
  9. Draga Gina, am citit inceputul acestui testament, acum ma grabesc tare si nu-l pot citi.
    Il preiau si-l citesc mai tarziu.
    Iti multumim.

    RăspundețiȘtergere
  10. Citind testamentul sau as putea spune ca a ajuns la acel tip din perioada de tinerete a lui Cioran. Frustrarea care il macina arata ca nu a inteles in deplinatate sensul vietii. Chiar daca a fost un titan al culturii...

    RăspundețiȘtergere
  11. Gina
    citesc si regasesc atatea idei....

    eu cred.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Elise,

    Poate că, în adâncuri, toți am dori să nu fie așa cum este.

    RăspundețiȘtergere
  13. @Ifim,

    avem atât de puține certitudini..

    RăspundețiȘtergere
  14. @Daurel,
    I-am alăturat, gândindu-mă la bogăția experienței celor doi gânditori.

    RăspundețiȘtergere
  15. LFTF,
    este ok.De ce l-am realizat?
    Cineva mi l-a trimis și m-am gândit că merită să fie cunoscut de cît mai multă lume!
    p.s.Știi ceva, draga mea?
    Aș vrea cinci teze într-o săptămână!! Nu te speria! Vei dori, sigur, să mai prinzi clipa..
    Mult succes!!

    RăspundețiȘtergere
  16. Florentin,

    În fața sorții sunt egali- titani sau oameni obișnuiți.

    RăspundețiȘtergere
  17. Angela,

    Este o bucurie să te aflu pe aici.Cu toate gândurile!

    RăspundețiȘtergere
  18. Mirela,
    Imediat, vine completarea-
    ”Îmi simt mintea goală şi mi-e greu să continui, nu din cauza durerilor, ci a acestui vid existenţial de care e plină lumea, dacă pot spune că lumea este plină de vid. ”
    p.s. scuze, comentariul intrase la spam.

    RăspundețiȘtergere
  19. Am citit cu mare atentie. Este o scriere de exceptie. Dar, cred mai degraba ca este o lectie de viata. Oricum, dupa ce citesc asemenea randuri, mereu imi spun ca trebuie sa imi redefinesc prioritatile. La fel imi spun si acum.

    RăspundețiȘtergere
  20. Mă bucur că ai citit acest post1 Chiar este extraordinar!

    RăspundețiȘtergere
  21. ...ma tem de absenta lui Dumnezeu. Si eu!

    RăspundețiȘtergere
  22. Mircea,

    Am fi prea mulți, dacă aș spune același lucru?

    RăspundețiȘtergere