luni, 15 noiembrie 2010

un ochi râde, unul plânge


Alungat pe jumătate, noiembrie și-a schimbat de tot mersul
I se spunea, respectuos, Brumar.
Pe atunci, purta mustață sură, brâu lat, că-l dureau șalele de atâta muncă, cizme înalte. Cutreiera  pădurea   în lung și-n lat, bătea drumurile mustind a ploi reci, scorțoase.
Turna vin în butoi, aduna varză din grădină, să fie numai bună în post și  la sarmale, de  sărbători.

Își aruncă ochii în oglinda unei bălți.
Nici nu-i vine a crede, prea e  chipeș!
I-au crescut aripi.
Soarele i-a pârjolit brațele, a izgonit oboseala,  căciula i-a  a rămas pe undeva, într-o margine de drum,    rupe doi ciorchini dintr-un salcâm nebun , îi pune  la pălărie și pornește  hai-hui, în picioarele goale. Ascultă tril de păsărele gureșe, calcă miriștea, se oprește pe cărarea dintre ulmi,  dă peste cap  o dușcă de must  proaspăt, simte în nări mirosul de pastramă, trage  hoțește, cu ochiul,  la niște glezne  iuți de femeie.

Lipsește ceva.
Nu prea știe bine ce..da, este seara de lăsatul  secului.
Pe când era el de-o șchioapă,   mare veselie se simțea  prin curți.
Veneau cuscri și cumetri, se adunau la ăi bătrâni.. un pui fript, o pâine   rumenă scoasă de sub țest, o sticlă de vin roșu, o sarailie zemoasă.
Povesteau de toate, până după miezul nopții.

Copiii de atunci au plecat care încotro. Casele și-au tras obloanele uitării. Pe la ferestre, doar el, noiembrie  , holtei pribeag.
 Și drumul.
Singuratic,   șerpuiește cuminte, neobosit.
Mereu în același sens.


12 comentarii:

  1. Ma simt ROMAN DE SERVICIU.
    ...si asta-mi ocupa tot timpul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mmmmmmm, ce imagini:

    "la ăi bătrâni.. un pui fript, o pâine rumenă scoasă de sub țest, o sticlă de vin roșu, o sarailie zemoasă.
    Povesteau de toate, până după miezul nopții."

    Mi-e dor de astfel de seri, dar numai la bunici - şi ei nu mai sunt - ar mai putea fi descoperite...

    O săptămână bună, Gina!

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc pentru "Ciobanas cu trei sute de oi"! Nu am mai auzit-o din copilarie...

    RăspundețiȘtergere
  4. ... da, frumoase obiceiuri aveam!
    incet-incet, lucrurile s-au schimbat. in bine? in rau? cine sa mai zica?!
    iar drumul "serpuieste mereu in acelasi sens"...

    RăspundețiȘtergere
  5. Cris,

    Cu ani în urmă, sărbătorile erau cel mai frumos prilej de întâlnire a rudelor, aflate chiar la distanțe mari.
    Când spun rude, mă refer nu doar la părinți și copii.
    Acum și așa este greu.
    Pentru mine, copilăria înseamnă liniștea acelor ani!

    RăspundețiȘtergere
  6. Sorina,
    Dacă ți-am adus o fărâmă de copilărie acasă, mă bucur!

    RăspundețiȘtergere
  7. Ruxi,

    Toate se schimbă.Cine știe cum este bine?
    Doar timpul este necruțător, mereu la fel..

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu cunosc obiceiurile acestea.
    Sunt nascuta si crescuta doar la oras.
    Iti multumim, Gina.

    RăspundețiȘtergere
  9. Gina, iti multumesc pentru bucuria acestui, ce-mi aduce in suflet clipe fericite din copilarie, adolescenta si tinerete. Mi-e dor de holteiul Brumar. Cand il mai intalnesti spune-i ca ma gandesc la el.

    RăspundețiȘtergere
  10. Irina,

    Împărțim trăirea reîntâlnirii cu acest blând rătăcitor!!
    Mă bucur să-ți fi adus o fărâmă din farmecul lui!

    RăspundețiȘtergere