luni, 6 decembrie 2010

când scriu ,

 folosesc ochelari progresivi.
Prolog- n-aș fi îndrăznit să deschid discuția,  dacă nu m-ar fi stimulat http://daurel.wordpress.com/2010/12/04/suntem-in-trend/-

Brăduți în rate..
În urmă cu un an, auzeam că s-ar fi livrat, la pachet, masa de sărbători,  în rate…poate că or fi și suflete atât de amărâte, încât  să recurgă la chestia asta..deși, dacă ar fi să fac un scenariu, în spatele ideii, cred că stă, mare cât o gogoașă umflată, dorința unora de a-i strânge pe cei nevoiași cu ușa- tentația este, nu ai toți banii, vrei distracția, accepți condițiile.
În caz contrar, brăduții se aruncă..și el, patronul ,pierde, pe când așa??
Și dacă omul rămâne fără serviciu luna viitoare? Și  are datorii?
I se scoate casa a licitație?
Ar fi culmea!!

Zice un nene, întrebat de un reporter cu ce se ocupă el, acolo, în satul lui, uitat de lume- sunt clopotar - șef, șeful cui, mă întreb..
Mai am un serviciu, sunt și consilier..tot la biserică, dacă nu curge,tot pică, completez eu, așa în gând..

Sigur îl știți.
L-ați văzut,  seara, mai ales, are, sub braț,  un dosar jerpelit, de unde l-o fi găsit, nu știu.
El , dumnealui, consilierul, stă la doi pași în spatele popii, poate ar fi trebuit să spun părintelui.
Și Slavici, cât de mult credea el în menirea preotului de a limpezi conștiințe, de a-i urni pe oameni din lenevie, luând pildă de la preoți, zicea tot așa- popa Tanda.
Da, dar popa Tanda nu cerea bani, el chiar a schimbat lumea .Prin ceea ce făcea.
A schimbat-o în bine-omul sfințește locul!

Cum ziceam, cei doi- popa și consilierul- umblă din casă în casă, mai ales pe înserat, că te și sperii, sună de mai multe ori, să se trezească și adormiții, să dai bani. Pentru biserică.
În cartier sunt patru biserici, trei mari, chiar foarte mari,  și una micuță, de lemn, nouă, loc de muncă pentru cei doi.
S-au gândit că în veacul ăsta ar fi rușinos să chemi lumea într- un așa mic lăcaș.
Au turnat o biserică mult mai luminoasă/și mult mai frumoasă, că și Neagoe Basarab ar fi invidios.
Cu turle de aramă. Când strălucește soarele, se văd de departe!
Cei doi colindă.Fără urări..sau .cine știe?
Cine dă mai mult își aude numele strigat duminica, dacă se duce la biserica aceea.
Doamne, iartă-mă, este sărbătoare mare, am spus ce-am văzut.
Nu puteam să tăinuiesc.

p/s. Am păcătuit?

21 de comentarii:

  1. Gina, acum cativa ani eu am auzit un popa spunandu-le credinciosilor din biserica ca ii roaga sa dea bani pentru straiele preotesti.
    Doamne, ce rea sunt!

    RăspundețiȘtergere
  2. Unii trăiesc cu gândul că n-au ce mânca, alţii cu gândul că nu ştiu ce să gătească pentru toată ziua, saptămâna, iar alţii cu gândul că rămân restaurante magnifice fără prezenţa lor *în aceea seară* din cauză că sunt invitaţi la cine ştie ce- cină importantă.

    ! de ce să păc. dacă nu DV, atunci cine? daca nu e informatia..

    L.

    RăspundețiȘtergere
  3. Găbița,

    Dacă tu ești rea, eu sunt și mai rea..
    Ne iertăm una pe cealaltă? ce zici?

    RăspundețiȘtergere
  4. Costea,

    Dacă tu ești categoric, mă simt liniștită!
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  5. Lav,

    Așa este, lumea este atât de diferită, fiecare cu necazurile sau mofturile lui..
    Eu am spus ce simt.Și ce văd.
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc de citare; o fi cadou ?

    Nici mie nu mi-a raspuns nimeni la intrebarea simpla: suntem cu constructia de biserici in pas cu Europa?
    Asadar,nu raspund nici eu daca-i pacat...

    RăspundețiȘtergere
  7. @Daurel,

    A fost o provocare, ”am acționat”.
    Dacă nu ziceți nimic, o să fac același lucru.
    p.s. se păcătuiește și cu gândul.
    Poate are Zamfir vreo idee.

    RăspundețiȘtergere
  8. N-ai păcătuit, Gina. Ai zugrăvit un tablou. Al realităţii de lângă noi, aceea care ne trage tot timpul de mânecă, iar noi nici nu băgăm de seamă... O seară cât mai bună îţi doresc, am să pun mâine un link către postarea ta, chiar dacă la blogdpot nu apar pingurile, ca la wordpress. Dar e bine să o citească şi mai mulţi oameni...

    RăspundețiȘtergere
  9. Ai vazut si ti-ai spus parerea sincera!
    Am si eu unele nelamuriri asupra unor pretentii mult prea mari cand e vorba de ...popi.
    Ce nu mai inteleg eu , modul in care majoritatea oamenilor actioneaza la indemnul acestor slujbasi.
    Biserica ar trebui sa fie locul in care sufletul sa se linisteasca.
    Tot mai rare sunt aceste locuri...

    RăspundețiȘtergere
  10. Cris,

    O vorbă zice să faci ce spune popa, nu ce face popa.
    Grea dilemă!!

    RăspundețiȘtergere
  11. Angi,

    da, mai ales că nu vorbim de o meserie oarecare. Ar trebui să fie cea mai curată!

    RăspundețiȘtergere
  12. Ca-n orice meserie, gasim exemple si exemple. Doar ca in aceasta meserie, nu ar trebui sa intalnim astfel de exemple, e prea crunt de descurajator.

    RăspundețiȘtergere
  13. aaam uitat... sa stiti ca astept un raspuns pe pagina mea :-) sau pe mail, daca nu doriti sa-l faceti public :-)

    O seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  14. Gina, si asta e op roblema, dar si ce fac unii preoti e iarasi strigator la cer. Bunaoara, in satul din care proveneau bunicii mei, era (si este inca) un popa. Si ce popa! Bunicul meu era credincios si mergea in fiecare duminica la biserica. La una din slujbe, preotul, vazand ca e mereu putina lume - el fiind realmente un preot slab - a spus la sfarsitul slujbei, si aceea scurtata: "Dar ce, noi (enoriasii) venim la biserica doar asa, de-a futu-i pomana?" Da. Si asta in amvon. Atunci mai bine clopotar-sef!

    RăspundețiȘtergere
  15. Ancuța așa este- preotul ar trebui să fie oglinda celorlalți.. și icoana.

    RăspundețiȘtergere
  16. Sorina,
    Înțeleg chiar bine..nu doar la clopotarul șef mă refeream.s-a întâmplat ca o fostă colegă de navetă, profesoară de biologie, să se stingă.. locuia foarte aproape de mine, preotul a fost chemat să-i înalțe o rugăciune.
    În timp ce o rostea, cu o mână ținea cartea, iar cu cealaltă își butona mobilul, urmărea mesajele ..
    Scena a fost , nu nu am cuvinte// cu greu m-am abținut, nimeni n-a scos o vorbă, el și-a primit banii și a plecat.

    RăspundețiȘtergere
  17. Ha ha,
    Pai ei vor folosi intotdeauna in propriul interes acest
    ''Doamne iarta-ma c-as putea sa pacatuiesc''

    RăspundețiȘtergere
  18. Gânditorule, mare dreptate ai!!!
    p.s. este și o vorbă- până la Dumnezeu , ne mănâncă sfinții, pardon, popii..

    RăspundețiȘtergere