vineri, 3 decembrie 2010

mi-a tăiat pisica drumul

Maica mare era bunica dinspre mama.
Maica Fănica, înaltă, ochi albaștri, căutătură dreaptă, era mama tatei.Mama naturală.
Măicuța era mama lui adoptivă.
Măicuța și maica Fănica erau cumnate, nu murea una de dragul celeilalte, noroc cu gardul care le despărțea, că altfel , nu știu de ce ar fi fost în stare când se zăreau printre uluci.
 Am avut cele mai multe și mai dragi bunici.
Eu le-am iubit pe toate .Și ele m-au iubit. Cum au putut.
Cel mai mult, măicuța, de aia mi-a și dat numele ei , și nu Adriana, cum voiau mama și nașa Andrenuța.
Asta este altă poveste.
Acum despre pisici vreau să vorbesc, pentru că i-am promis Mirelei, stăpâna I a Serafinei.
Într-o zi, maica mare de la zid, localitatea se numea  Ziduri, mi l-a trimis pe Rică.
Un ghem vărgat, portocaliu cu alb, gheruțe ascuțite și coadă lungă, stufoasă. L-a adus tata, învelit într-o vestă de lână, în plasă, pe portbagajul bicicletei.
Creștea odată cu fratele meu. Seara, torcea, tolănit pe un preșuleț, lângă sobă.
Nu știu câți ani a durat povestea. Dacă am plâns când a dispărut, nu-mi amintesc. L-am jelit pe Bujor, cel mai frumos câine, adus tot de tata, de la un prieten.
S-au dus anii, nu m-am mai gândit să aduc în casă vreun pisoi. Câine da, am o poveste cu Bill.

http://incertitudini2008.blogspot.com/2009/03/bil-si-pantofii-unei-fete.html

Vara, în curtea căsuței de la țară, vin în vizită, pe rând, câteva pisici, nu le-am văzut laolaltă niciodată, oricum, cea mai frumoasă are blana ca un manșon de catifea neagră, strălucitoare, deasă, perie, nu alta. Și niște ochi galbeni. Sau verzi, rareori îi văd, că șireată cum e, vine tiptil, legănându-se ca o domnișoară de pension, pe vârfuri, se strecoară , prin iarbă, doar când simte miros de friptură, stă la pândă, apucă ce poate și dusă e..
Mai sunt încă două.
Un cotoi, cât un cățel, nu intră în curte, pândește dincolo de gard, parcă s-ar teme.Sau i-o fi rușine, el știe, n-o să-l rog să vină.
Și un pisic amărât, de ăsta chiar îmi este milă, de câte ori îl văd, îi dau de mâncare.
În vară, lângă hotelul unde am stat, la Călimănești, am descoperit într-o seară, cea mai mondenă pisică din câte știu.
Ieșea din curte tocmai când pleca lumea la plimbare. Cocoțată pe stâlpul porții lua aminte, exigentă, la toate cucoanele. Sau , poate că greșesc, o interesa altceva.
Acum două seri, mă întorceam de la teatru, pe la zece .Ploua mărunt, aleea era luminată știrb de un bec sprijinit în stâlp, ea, sigură. Ghemuită. Bâzâia, ca un copil , care și-a pierdut cheia.Acolo, în mijlocul drumului, între frunze ude, sub stropi grăbiți.
Mi-a trecut prin minte s-o aduc acasă. Ne-am privit o clipă, cât am fixat telefonul pe cameră, i-am făcut o poză, s-a uitat în aparat, lumina a speriat-o pesemne, și în secunda următoare, din câteva salturi, a dispărut.
Un picuț sunt superstițioasă, nu mi s-a întâmplat nimic rău.
Doar că am pierdut-o pe străina din alee..

18 comentarii:

  1. Gina, e una din cele mai frumoase (cu adevărat frumoase ) povești cu și despre pisici! Pisicile din viața ta, nu-i așa!? Pisici de curte, pisici de pripas, pisici obraznice, pisici de care ți-a fost milă....pisici mondene, pisici care ți-au tăiat calea fără să-ți poarte ghinion (nimănui nu-i poartă, dimpotrivă!), pisici! :P
    Cum știu ele, cum mă simt pe mine, când în zilele reci, prea devreme înserate, în înghesuiala unui oraș care a acceptat mai mulți locuitori decât îi permite spațiul, pisicile de pripas mă văd pe mine. Vin direct la mine spunând-mi:” Doamne, cât te-am așteptat”! Știu că nu le pot lua acasă...Dar le chem în locuri ferite de priviri c neînțelegătoare, desfac cumpărăturile și le fac parte. Manâncă decent, dar pripit, fiind lihnite, privindu-mă recunoscător. Apoi pleacă, lăsându-mă să adun hârtiile...pleacă fără să privească înapoi, deoarece ele știu că nu le iau cu mine pentru că nu pot, nu am curte, nu am spațiu și mai avem o pisică.
    PISICA. Un model pentru a știi să fii demn, să taci atunci când trebuie, să găsești locul în care ți-e cel mai bine, fără a-l deranja pe celălalt. Pisica!
    Mulțumesc din suflet, Gina, pentru acest fragment care m-a emoționat datorită poveștii și datorită stilului tău, deja cunoscut mie.
    O zi miau (!) frumoasă! ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. http://www.youtube.com/watch?v=RsKgUMb9

    RăspundețiȘtergere
  3. ... tu stii ca eu nu sunt 'amatoare' de pisici,
    dar, vazind/citinddd titlul, nu pot sa ma abtin si scriiiiiiiu cu o schita de zambet-- nu te stiam superstitioasa...
    -------------

    mai incerc inca -asa cum pot tasta, cu greu- sa te gasesc pe mail
    [scuze ca am scris aici, dar alta posibilitate, nu am ]

    RăspundețiȘtergere
  4. Mirela,
    Nu sunt prea mulți cei ce iubesc pisicile.Puțini le țin în preajmă. Mie îmi sunt simpatice.
    Nu sunt chiar sigură că sunt pregătită să țin o pisicuță în casă, mai ales că, deseori, trebuie să plec.
    Pisica este o vietate care are nevoie de companie..

    Cred că ai dreptate, pisica poate fi un model..

    RăspundețiȘtergere
  5. Cati,
    mulțumesc.
    Acum știu că o cutie este un loc perfect pentru o pisicuță.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ana, bine ai revenit!
    Superstițioasă?
    Doar un picuț..

    RăspundețiȘtergere
  7. Zambesc gandindu-ma la cati "saci de purici" (a se citi pisici) i-am adus mamei in casa de-a lungul timpului! Pe unele le-am tinut numai cat sa le punem pe picioare, vreo doua au ramas cu noi ani de zile.

    Imi plac pisicile mult. Unii spun ca sunt parsive. Si profitoare. Eu le admir independenta. Indiferent de culoare! ;-)
    O seara frumoasa, Gina!

    RăspundețiȘtergere
  8. Acum, când faptul că iubeşti şi pisicile, este o certitudine, când mai vin în vizită, îl iau şi pe Baghi!:)

    RăspundețiȘtergere
  9. Că iubești animăluțele, m-ai convins cu asupra, Ruxi!
    Că ai adus acasă atâtea pisicuțe demonstrează că tu ești un suflet special!!
    Seară frumoasă îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  10. Ifim,

    Sigur, facem și o petrecere..că iubitori de căței și pisicuțe sunt destui pe aici!

    RăspundețiȘtergere
  11. As zice ca intalnirea cu pisica a fost un moment bun, care ti-a dat inspiratia pentru acest post.

    Ochi de chihlimbar in noapte.

    RăspundețiȘtergere
  12. Irina,
    extraordinară metaforă-mărgele pe portativul inimii!

    RăspundețiȘtergere
  13. Acum, dupa ce am comentat la Mirela, mi-e simplu: de un timp pisica-mi sare in brate cand atipesc la tv;
    din doua,...ambele(le):
    - a imbatranit pisica si nu se orienteaza;
    -ori, pana acum nu adormeam in fotoliu...
    Din aceasta dilema...nici nu vreau sa ies !

    RăspundețiȘtergere
  14. @Daurel,
    Dacă ațipiți când spun eu povestea despre pisicuțe înseamnă că v-a plăcut!!

    RăspundețiȘtergere
  15. Gina, sunt si eu de acord cu Mirela. E o frumoasa poveste cu pisici, mai mult sau mai putin mondene. :) In afara de pisica neagra mai am una, birmaneza, cu ochi albastri, ca si cerul. Are 11 ani dar nu-i dai varsta. Abia la batranete a devenit sociabila si se intelege bine cu cainele, care cantareste de 10 ori mai mult decat ea. Si a acceptat-o si pe Black Beauty. :) acum la batranete, a devenit mai inteleapta si mai toleranta.

    RăspundețiȘtergere