vineri, 14 ianuarie 2011

cui nu-i place

  vârsta mea, să n-o apuce;
este vorba unui artist, invidiat nu doar de confrați.

Colonel și contabilă.
Împreună de când îi știu. Și tot de atunci, militar pensionar.
 Înalt, distins, dungă impecabilă la  inconfundabilii pantaloni bej,  politicos, până la o provoca admirația totală a doamnelor de prin  blocurile vecine și reproșul nerostit al bărbaților, obișnuiți să intre primii în scară, prefăcându-se că au ambele mâini ocupate , așa că , la o adică, deschid ușa cu piciorul..
Când salută, colonelul se ridică de pe bancă și după sărut mâinile/mânușițele, rostit apăsat de după mustățile  brumării-stufoase, surâde galant, adăugând o întrebare- două, la care , musai, tre să răspunzi, atât de bine își concepe  micul discurs.. .//
 Autoturism  elegant,  nou- nouț. Apartament micuț. Cu toate îmbunătățirile, le știe oricine, indiferent de oraș- gresie/faianță/termopane, centrală  , n-am uitat nimic, sper.
Asta înseamnă viață civilizată,  chiar prea civilizată, da? dacă ar fi să asculți  antenele  din fața blocului,  mă refer la  doamnele care știu tot ce mișcă. și nu doar atât.
Doar ei doi știu de ce au ales să fie președinte  al asociației de proprietari și administrator. Știi cum sunt gurile rele- ce le mai trebuie atâția bani, domle, au pensii mari, tot ce le trebuie, nu tu copii, nu tu nepoți, strânși la pungă, mamă, mamă, nimeni n-a văzut ceva de la ei, nimeni nu le calcă pragul..
Doar de sărbători se aprinde lumina în toate încăperile casei, centrala de apartament funcționează din decembrie până la sfârșitul lui februarie.
Militar obișnuit cu frigul, contabilă, înconjurată de cifre..

Prin aprilie trecut, brusc, doamna , puțin peste  șaizeci de ani, s-a stins.
A plâns mult colonelul, a suferit vizibil, mult timp nimeni nu l-a mai văzut.
Antenele anunță că  este undeva,  pe la Ploiești, la o fiică,  dintr-o căsătorie trecută.  Fata l-a luat la ea, cu pensie și mașină.
De ce să-i  judeci  pe oameni?
Gura lumii slobodă//
De sărbători, în ferestre jucau luminițe răzlețe.
L-am și văzut într-o dimineață.
Pentru o clipă, i-am zărit surâsul, în salutul reverențios..La mulți ani, cu jumătate de gură.//
De câteva zile, toată casa este luminată.
Dacă treci pe sub fereastră, nici nu se poate altfel,  auzi râsete- păi nu știți, așa este pe la ei, pe acolo unde s-a născut, la moarte lumea râde, că se întristează la naștere, zice una dintre antene.
Colonelul n-a putut supraviețui prea mult dispariției soției.
Mă gândeam  așa, eei, mă gândeam, gândul aleargă, nu-l duc eu- ce ți-e omul..adună, strânge, repară, se bucură puțin, se întristează mai mult și dispare.
Nu rămâne nici măcar umbra.
Cu unii , se șterge și numele.
Moartea este un fenomen simplu în natură. Doar oamenii îl fac înspăimântător. Marin Preda.
p.s. moartea este un tabu?

22 de comentarii:

  1. Moartea este un tabu. Desi, nu inteleg de ce. Nu ar trebui,

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu una, vorbesc des despre moarte. Si nu pentru ca nu mi-ar fi teama de ea, ci ca sa ma obisnuiesc. Ma vaccinez, daca vrei :P
    Colegul ma ameninta mereu ca n-o sa mor in pat, ci la volan, iar eu ii reamintesc la fel de des ca prefer asta decat vreo boala luuuunga.
    Evident, numai Dumnezeu stie cum va fi.

    Citeam undeva ca moartea e atat de sigura de victorie incat ne lasa "avantaj" o viata intreaga. Da.

    RăspundețiȘtergere
  3. Este (moartea, ca tabu).
    Există o teamă nativă legată de momentul în care va trebui să părăsim această lume ce ne este foarte dragă, deşi nu ne simţim tot timpul confortabil în ea. Există singura certitudine, în momentul în care te naşti - că vei muri. Nu ştii şi când, şi cum, or asta îi obsedează pe foarte mulţi. Dar, din punctul meu de vedere, dacă pleci de la premisa că moartea vine firesc, pentru că aşa TREBUIE, atunci o accepţi ca pe un fapt oarecare din propria viaţă. Ultim, e drept, dar tot unul oarecare.
    Suntem, însă, afectaţi iremediabil (chiar dacă spunem că viaţa merge înainte şi încercăm să rămânem la fel) de dispariţia celor care au fost lângă noi... Acolo, cred eu, este marea durere a vieţii. Nu moartea personală, firească şi acceptabilă, ci faptul că eşti nevoit, de multe ori, să asişti la moartea oamenilor dragi din jurul tău...

    RăspundețiȘtergere
  4. E pretutindeni, de cand ne nastem. Uitaiv-a la aea! Ascultati-o!
    http://www.youtube.com/watch?v=_4IRMYuE1hI

    La ce bun sa vorbim despre EA cata vreme (o eternitate, nu-i asa?) ne va prelua fara deosebire?
    Ganditi-va la copiii vostri, vorbiti despre ei, despre dragoste si ura, despre voi necunoscutii vostri cei mai mari. Faceti-o cata vreme puteti si simtiti.
    Sau, nu vorbiti nimic despre niciuna dar traiti-le pe toate intens, cu mierea ori amaraciunea lor.
    Lasati Moartea in apele ei negre, n-are nevoie acum de voi!

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu știu ce să răspund. Poate că e un tabu.
    Prefer să vorbesc despre viață.
    Povestea este interesantă, ca toate aparent simplele povești!
    Oamenii se leagă. Nu pot trăi fără cel de care s-au legat. Mă miră că se râde la moartea unuia, ce neam era? Nu am mai auzit asta.
    În familiile cu copii, nu se întâmplă asta. Dar aici, unde cei doi trăiau singuri și bine garnisiți, fără grija altcuiva, huzurind într-un dolce farniente, n-au mai avut sens unul fără altul.
    Se pare că prima căsătorie nu a dat copii la care să țină cu adevărat.
    Sau e soarta, pur și simplu.
    O seară frumoasă, Gina!

    RăspundețiȘtergere
  6. @At,
    Poate, pentru că este un sfârșit al marii taine- viața, cum zicea Iorga.

    RăspundețiȘtergere
  7. Arcadia,
    Dacă îți amintești, când erați voi în clasa a VIII-a , manualul de literatură începea cu trei poezii cu același mesaj- atitudinea în fața morții.”Mai am un singur dor”, ”Vara„, ”Miorița”.
    Pe atunci, vorbeam cu mare lejeritate sau, poate că mimam ..totuși m-am gândit de nu știu câte ori la voi, copiii, care abia vă începeați viața și trebuia să vă temeți, deja, că este mult prea scurtă.
    Poate că , de fapt, eu credeam că elevii înțeleg și pătrund mesajele lucrărilor de care vorbesc..și să nu fi fost deloc așa.
    Între timp, lucrurile s-au schimbat total- primele trei poezii din manualul aceleiași clase sunt de dragoste, ca să nu spun erotice .
    Viață!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Cris,
    Am adus vorba, pentru că atunci când dispare cineva cunoscut, simți că ”ea” există..știm asta , desigur, dar , din când în când, întâmplările ne demonstrează că nu suntem nemuritori.
    Și că ar trebui să trăim arzând!
    Carpe diem!

    RăspundețiȘtergere
  9. @Anonim,
    Am ascultat ”Simfonia destinului”- nimeni n-a reușit să scrie versuri pentru ea, poate că nici nu trebuie, este celebră, așa cum a fost creată măreață, puternică, nemuritoare!.
    Am preluat mesajul ,în sensul lui pozitiv-învingerea oricărei suferințe prin trăire!
    Da, cred că ai găsit cărarea cea cel mai limpede - să trăim viața intens, frumos, s-o gustăm așa cum este!
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  10. Mirela,
    Că o spunem sau nu, întâmplările celor pe lângă care trecem, fie că ne oprim sau mergem în grabă, ne impresionează.
    Tocmai partea nevăzută am reținut-o să trăiești frumos și intens !
    Ce urmează este o mare necunoscută. Cea mai mare.

    RăspundețiȘtergere
  11. A murit si el? Trist. Eu nu stiu cand apreciaza oamenii un alt om: dupa ce se naste sau dupa ce moare. E plina lumea de antene! La moartea strabunicii, in casa de la Moeciu, aveam vreo 5 ani, inconjurata de babe, in priveghi nu prea intelegeam ce se intampla cu "Mica mare" mi s-a spus doar sa stau cuminte. Stateam si eram atenta la o baba. Nu-mi dezlipeam ochii de la ea. Pana cand m-am dus si i-am spus:"Tu, ai mustati!" Saraca femeie, toate au inceput sa rada(cu pofta) si repede a spus:"Lasa ca o s-ajungi si tu batrana ca mine si..." m-a certat mama spunand ca nu e frumos s.a.m.d. s-a simtit ea rusinata(cica, stiu eu ca se abtinea sa nu rada). Acum ma gandesc, era moment de tristete "Mica mare" a fost uitata penru un timp, vorbele alea proaste ale mele.S-au amuzat mult timp rudele cand isi aduceau aminte de faza aia, eu aproape niciodata..Mai traieste si acum acea femeie. Are vreo 75 de ani, mi-am spus ca am sa merg la ea, sa-i duc o floare. Apoi a murit bunicul din partea mamei, nici acolo nu prea intelegeam ce se intampla, mereu m-am ascuns de morti. Dupa a murit Fane, fratele geaman al tatalui. Eram mai mare, intelegeam cat de cat, am fost ingrozita la scenele inmormantarii. Mi-am caracterizat mainile mele" de mort" cand am pus pentru prima oara mana anul trecut in iulie-august la moarte bunicului pe mainile lui.
    Eu nu vad nimic rau in a vorbi despre moarte, dar nu-mi prea place. Toate intrebarile retorice nu fac decat sa impulsioneze situatia. Mi s-a spus ca sunt "un spirt gnostic".
    Moartea poate fi prima, a doua sau ultima sansa. Mai bine sa nu ne gandim!
    "Tu aseaza-te deoaparte,/Regasindu-te pe tine./Cand cu zgomote desarte/Vreme trece, vreme vine."

    RăspundețiȘtergere
  12. Am o relatie mai aparte cu ofiterii;la Optica Romana, inainte de '89 le tot demonstram cat de caposi, absurzi, obtuzi si indoctrinati sunt; dupa '89 cativa au ajuns in Ministerul Apararii; s-au pensionat cu pensiile cunoscute; eu trebuie sa astept varsta de 65...; avem pareri politice foarte diferite; ei sunt anti-NATO, anti-UE; ei sustin ca ne meritam soarta...Adica noi civilii...
    Un colonel participant la executia lui Ceausescu mi-a citit blogul si promite ca-mi va povesti ce nu stie nici Cartianu; este un semn de incredere emotionant; pana la proba contrarie...
    PS. despre Marea Trecere discut oricand, insa nu stiu cand este potrivit...

    RăspundețiȘtergere
  13. Lav, copil frumos, cu minte de om mare,
    Atâtea lucruri înțelepte spui- ne îngrozim, suferim, uităm, ce ne-am face fără uitare?
    Când sunt oamenii apreciați? Cine mai știe?
    Unii sunt nemuritori prin operă, alții trăiesc ca și cum ar face umbră pământului- ai auzit vorba, sigur,
    unii sunt împroșcați cu noroi în timpul vieții , din cine știe ce motive, aplaudați la înmormântare, apoi uitați.
    Cine știe cum ar trebui să fie?
    Mâine este ziua Lui!
    Îmi place că te-ai gândit la unul dintre cele mai frumoase poeme eminesciene!!

    RăspundețiȘtergere
  14. @Daurel,
    Știți cum este- fiecare cu norocul lui, n-ai ce-i face..
    p.s. Abia aștept noutățile!

    RăspundețiȘtergere
  15. Am muri fara uitare. Cu siguranta. Cred ca ne-am ingropa la gandul ca nu putem uita. Dar n-a murit nimeni pana acum din cauza ca n-a putut sa uite. Cred ca trecem cu vederea sau vrem sa trecem. Si viata iti ofera sansa uitarii, aia pe care ai uitat-o, aia pe care nu poti s-o uitit si tot asa.
    La complimente lumea zboara, la jigniri se obisnuieste. Depinde si de lume. De cand am inceput sa comunic mai mult cu mintea mea, am spus : "lumea-i rea!" Mi-am dat seama ca nu are sens sa ma zbat din aceasta cauza, nu sunt eu de vina nici nu pot face sa fie mai bine. Ar trebui sa fie asa cum ne-am dori, nu? Si dorintele sunt vise...
    Da! Este! Sper sa fie soare. Ma simt cum nu m-am mai simtit demult- rau. Doar citindu-l mai pot uita de stare. El e luceafarul nemuritor.
    Si gandirea dauneaza! Imi place ca va place. Si mie :). Nu stiu de ce, dar am o slabiciune pentru Scrisoarea II. Sa scrieti pentru el, sa zambesc de dimineata "pe veci anonimo, vesnic admirato" !trebuia sa schimb .

    RăspundețiȘtergere
  16. " incertitudini 2008 " ... suntem in 2011 .

    RăspundețiȘtergere
  17. Cred ca dupa o anumita varsta sau dupa un deces al unei fiinte dragi, inevitabil ne gandim la moartea, cu atat mai mult daca avem probleme de sanatate.
    Nimeni nu stie cand va pleca in ultima calatorie, altii aleg...

    RăspundețiȘtergere
  18. @Mărul,
    asta sunt..tot nu am certitudini.Sau, prea puține.
    Mulțumesc , m-ai scuturat !

    RăspundețiȘtergere
  19. Lav,

    Așa cred că suntem croiți- să credem, să sperăm, să uităm, iar să ne aducem aminte..și tot așa.
    ”La complimente lumea zboara, la jigniri se obisnuieste. Depinde si de lume.” Depinde de mulți factori- sunt momente când niciun compliment nu te urnește.Sunt clipe, când un „ Da„ , un „Nu„ răstoarnă totul.
    Știi cum se zice- niciodată să nu spui niciodată.Chiar asta este, toate se schimbă.
    Am să recitesc„scrisoarea II„.
    Ai grijă!!!

    RăspundețiȘtergere
  20. Gabi,
    Sunt atât de complicate toate..

    RăspundețiȘtergere
  21. Moartea face parte din noi, trebuie doar sa acceptam, insa, asta nu inseamna ca trebuie sa uitam a ne bucura de viata.

    RăspundețiȘtergere