joi, 10 martie 2011

a fost ca ieri

Deunăzi, LIALIA  mi-a trimis   o leapșă.
Am cerut o zi amânare,  am întârziat mai mult, așa că musai trebuie să mă  conformez.
Întrebarea era- ce-ai fi vrut să fii?
 Ce nu știu eu dacă Lia știe este că , probabil, fac parte din generația părinților ei. Asta înseamnă  că pe atunci,   nu prea îmi umbla gândul la ce-mi doresc să ajung , când voi fi mare.
Totuși, două evenimente petrecute în clasa a III-a, la distanță mică unul de altul, parcă mi-au dat, cumva,  de gândit.
Învățătoarea nostră, doamna Ana Tănăsescu despre lumea zicea că are cerul gurii crăpat, ceea ce în traducere liberă înseamnă că era foarte rea-  nici eu n-am scăpat de meteahna dumneaei de  a nu trece cu vederea erorile școlarilor mici și neputincioși- într-o zi s-a îmbolnăvit.
Acum , dacă am deschis paranteza, trebuie să spun că în clasa I, temuta doamnă  învățătoare,  mi-a aplicat o corecție strașnică la palmă, pentru că îl confundam pe  t  cu d. Greu de explicat de ce , dar , țin minte ca astăzi- mi se cerea să scriu- Ileana caută cartea..eu scriam –Ileana caudă cardea.
Am avut palmele umflate două zile. Mare tărăboi a făcut tatăl meu , doamna a renunțat la metodele ei , apoi s-a îmbolnăvit și a venit domnișoara Silvia.
Era drăguță tare, îmbrăcată frumos, avea părul rebel, nu coc cât claia , ca doamna Ana.
 Domnișoara ne iubea  mult, așa că a scris pentru noi  roluri în  Albă ca zăpada.
S-a gândit, s-a tot  gândit dumneai cum să ne împace, nu i-a fost ușor deloc. Eu eram împărăteasa, iar Aurelia, cu care împărțeam pe atunci gloria clasei, a primit rolul Albei ca Zăpada. Nu mi-a surâs deloc ideea, se înțelege de ce -   Făt-Frumos era problema, dar n-am avut încotro.  Oricum , purtam coroană, de la început, până la sfârșitul rolului.  
 Partea de vrăjitorie i-a revenit Ninei Dinu,  era brunetă și robustă.
Mie mi s-a completat participarea la spectacol , ca  floare albastră într-un fel de balet, când noi, vreo nouă fete, îmbrăcate în rochițe de hârtie creponată în culori diferite, dansam în jurul Albei ca Zăpada,  moartă de-a binelea, pentru că înghițise mărul otrăvit, îndesat aproape cu forța de vrăjitoarea Nina Dinu..
 Prestația mea de regină, posesoare de oglindă fermecată, a impresionat sala plină cu mămici, tătici, mătuși, vecini, rude. Domnișoara îmi împrumutase rochia ei bleumarin plisată, asortându-mi o eșarfă argintie, drept cingătoare și mărgele mari, lucioase,  în jurul gâtului.
Coronița era mult mai frumoasă decât a Albei ca Zăpada!
Hotărât lucru, puteam fi artistă.
 La serbarea de sfârșit de an, domnișoara m-a ales să dirijez corul școlii- școală de patru ani.
Tocmai primisem de la mătușa mea, sora cea mică a tatei, o bluză albă cu buline albastre și multe   volănașe. Eram atât de mândră de rolul meu de dirijor  și de bluza  mea apretată , că am terminat de dirijat cântecul, cu o strofă mai devreme.
Spectatorii au crezut că așa face un dirijor adevărat- se retrage, lăsând corul să arate că,  atât de bine a fost pregătit , încât  poate cânta singur. Aplauzele nu se mai sfârșeau.
S-a mai întâmplat în liceu, când profesorul de economie , domnul Nasta, a pregătit cu noi, trei fete și un băiat din clasa noastră și alte două colege dintr-o clasă mai mare Fetele Saftei. Eram fata mijlocie. Deja aveam fler, mișcare scenică, o anume lejeritate în exprimare. 
Să zic că  mi-am dorit vreodată să fiu artistă?
Nu . Chiar nu.
Cam atunci,  Violeta, premianta liceului, numele de familie nu mi-l mai amintesc, a reușit la facultatea de teatru –  toate fetele erau în delir.
Eu , nu.
 După niște ani, profesoară fiind, am pregătit cu fiecare promoție de copii câte o piesă,cu mare drag. //
Cred că momentul în care am știut ce vreau să fiu, și de atunci n-am renunțat niciodată, a fost în clasa a V-a .
Profesorul meu le limba română, domnul Fulga, a scris pe colțul din dreapta al tezei mele câteva fraze.
Nu le-am uitat niciodată.
  http://incertitudini2008.blogspot.com/2008/05/profesorului-meu-de-limba.html
A trebuit să lupt, da , să lupt, mai târziu ,  cu     îndârjirea tatei care , îndrumat de directorul liceului, fostul meu profesor de fizică din gimnaziu,  a trebuit să urmez secția  real.
Nu mi-a fost deloc ușor.
Se făcea carte, carte serioasă. Am avut niște profesori extrem de exigenți, cărora le datorez mult
. Lucram la matematică, fizică și chimie  și-mi doream să devin profesoară de română.
N-a fost simplu.
 Am reușit la facultate cu o concurență de paisprezece candidați  pe loc. Cu bursă.
 Abia atunci, tatăl meu a fost fericit.
Dacă ar fi să-mi aleg astăzi meseria, tot profesoară de limba română mi-aș dori să fiu!.//
Transmit leapșa prietenelor mele- Cati, Mirela, Arcadia,  Angi , Gabi ( supraviețuitor).
Mă gândisem și la vreo două nume masculine , dar  nu vreau să fiu refuzată..
p.s.
tu ce-ai fi vrut să fii?

26 de comentarii:

  1. Am citit cu mare drag partea cu imparateasa... mi-am amintit un rol pe care l-am primit la gradinita: mama Scufitei Rosii... nici mie nu mi-a suras idee, pentru ca Scufita era o verisoara a mea...

    RăspundețiȘtergere
  2. Gina, e admirabil că ai devenit ceea ce ți-ai dorit! Eu mi-aș fi dorit altceva, dar ...dar voi prelua această leapșă, tocmai pentru a scrie despre acest secret. Ei, nu-i chiar un secret și nici acum nu-i imposibil de realizat! O zi superbă! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Bine te-am regăsit, Gina. Ce-am vrut să fiu? În liceu visam să devin pilot, fiindcă am făcut liceul la aviaţie. Pe urmă mi-am dorit să ajung jurnalist şi scriitor. Încetul cu încetul, cu toate că am făcut şi altceva o perioadă de timp, am ajuns acolo unde mi-am dorit. O împlinire fericită, aş spune...

    Gânduri bune tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumooos!
    După ce am mai lăsat păpuşile în pace, de bine ce eram de-acuma ... şcolăriţă, jocul preferat: "De-a şcoala", evident doar EU fiind învăţătoarea.
    În clasa I, pe scena cât era de mare, făceam pe ... rândunica în nu ştiu ce scenetă cu păsări călătoare. Pe la vreo 9 ani, debut de zbor pe Lună, visam Icar să fiu, să pot zbura spre-o lume mult mai veselă, mai bună. Şi, ca să-mi îndulcesc doar cu plăceri cărarea, umblam, în sus şi-n jos, de gât purtând chitara. La 10 ani bătuţi cum trebuie pe muchie, jucam Ciuleandra-n pas, cum n-oi spune-n cuvinte... Când fu ca să aleg ce vreau când voi fi mare, am zis "pilot", iar tata: "Nu, învăţătoare!" Simţeam că n-am chemare spre-a dăscălimii trudă, dar cin' să mă-nţeleagă?! "Tu eşti puţin ... zăludă!" Mi-am prin aripa-n cui şi dăscălesc de-o viaţă!
    Şi ce-aş mai vrea să fiu?! Doar o pensionară, cu ani mulţi, buni şi blânzi - să am timp ca să fac atâtea câte ştiu că pot, că sunt în stare. (cel dintâi: să fiu bunică).
    Iar, dac-ar fi s-o iau de la-nceput, azi nu mai ştiu ce mi-aş dori mai mult... Să fiu o rază palidă de soare, să mângâi blând tot ce vă doare, să dau sclipire-n ochii aplecaţi, plini de tristeţe, o călăuză spre visări măreţe, să înfăşor seminţele-n iubire şi ... ce-aş mai vrea o să vă dau de ştire!
    O seară plăcută!

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu..profa de romana, dar am devenit de bio. :( Asta e...:)

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt amintiri scumpe care pot influenta destine.
    Ma gandesc,Gina,ca aveam 18 ani si jumatate si conduceam pe drumurile cunoasterii prima mea generatie de elevi.Erau timizi,dar pana la sfarsitul anului scolar am pus in scena tot piesa Alba-ca-Zapada.Ideea mi-a venit dupa ce am cunoscut temperamentul copiilor.Am gasit o imparateasa atat de temperamentala, incat m-am apucat sa fac scenariul in jurul ei.Pana la urma Imparateasa e mai importanta.:)Atat de tare le-a placut elevilor incat in fiecare an ,pana in clasa a VIII-a , au jucat teatru.Au avut noroc si de o diriginta care mi-a continuat munca.:)
    Educatia nu se face cu"bata" ci intrand in sufletul fiecarui elev.

    RăspundețiȘtergere
  7. Denise,
    Când vine vorba de repartizat roluri, toți copiii se cred talentați.Dacă nu primesc un rol râvnit, plâng, se lamentează.
    În cazul meu, problema era Făt-Frumos-pur și simplu mi se părea o nedreptate ca el să apară lângă „adversara „mea.
    Când am devenit profesoară și am împărțit eu roluri, mi-am dat seama cât este de dificil să-i împaci pe copii.
    O seară bună!

    RăspundețiȘtergere
  8. Mirela,
    N-a fost chiar simplu- tatăl meu ”m-a încuiat „în casă cu matematicile și economia politică.El zicea că trebuie să urmez o facultate la absolvirea căreia să câștig mulți bani. Dorința lui se numea ASE.
    Eu am dat examenul de admitere , fără ca părinții să știe.
    Am venit acasă studentă. A fost o mare surpriză pentru ei, mai ales că am intrat cu bursă.
    Aștept cu nerăbdare ”secretul” !secretul!!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Cris,
    Mă uimești!
    Ești cazul fericit al împlinirii!!
    Tu ești Poet !
    Și Jurnalist!
    Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  10. Danielle,
    Ce frumoase gânduri!!
    Minunate!
    Tu reunești în modul cel mai frumos dăscălița blândă- așa te percep- și poeta.
    Ideală combinație!
    Cred că vei fi o bunică iubitoare și iubită!
    Mult noroc îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  11. Doar Eu,
    Am o colegă , căreia exact același lucru i s-a întâmplat.
    Cum de se vor fi întâmplând lucrurile așa ?

    RăspundețiȘtergere
  12. Angi,
    Tu ai un mare talent, în afara celui de dăscăliță- așezi lucrurile pe planuri solide.Mulțumesc!
    Sigur că împărăteasa este personajul important- asta am făcut și eu din rolul pe care l-am interpretat
    Știi ceva? Replicile de început le știu și acum.
    La fel cântecelul pe a cărui melodie am dansat în jurul Albei Ca Zăpada.Cu el mi-am crescut copiii.
    Aștept să citesc pledoaria ta!!

    RăspundețiȘtergere
  13. Draga Gina, cred ca te-ai nascut sa fii profesoara de limba romana, iar elevii tai au invatat sa aprecieze cultura, frumosul.
    Cred ca si artista ai fi putut deveni, de fapt, chiar esti o artista a scrisului frumos, sensibil.
    Gina, cam grea leapsa asta, am sa incerc sa raspund zilele urmatoare.

    RăspundețiȘtergere
  14. Draga mea,stiu ce carte se facea la real pe vremea aia, stiu ca aveam si eu eleve foarte bune la toate materiile (participau atat la fizica cat si la l. romana, la olimpiade) dar in final s-au dus la fizica.
    Eu le spuneam acestor copii exceptionali si tu ai fost si esti unul dintre acestia.Te felicit din toata inima !

    RăspundețiȘtergere
  15. Gabi,
    Mă lauzi prea mult!
    I-am rămas recunoscătoare profesorului meu , toată viața.
    Ca profesor,ai satisfacția lucurului făcut cu dragoste!
    Ca profesoară de limba română satisfacția asta m-a ajutat să depășesc multe situații extrem de grele!
    Mulțumesc mult pentru gânduri!
    Aștept să te citesc!

    RăspundețiȘtergere
  16. Preiau leapsa cu mare drag... dar am nevoie de putin timp, stii cum e la mine cu timpul. Acum de exemplu am vro ora mai lejera, dar sunt foarte emotionata, ma asteapta o intalnire f importanta. Sa imi tii pumnii. Sunt gatita pruna, capul sa ma duca...

    RăspundețiȘtergere
  17. Gina, poate nu e chiar un secret, dar e prima dată când mărturisesc că mi-ar plăcea să fiu...
    Uite aici:
    http://mirelapete.dexign.ro/2011/03/%C8%99i-totu%C8%99i-arta/
    O zi minunată! :)

    RăspundețiȘtergere
  18. hai ca m-am mobilizat si, decat sa imi creasca tensiunea de emotii, am pus de-o scriitura pentru lepsa
    ... si am executat-o

    RăspundețiȘtergere
  19. Elise,
    Cred că am fost eleve de liceu în aceeași vreme.
    N-am fost o elevă excepțională tot timpul, s-a întâmplat în gimnaziu, atunci, da , eram fala părinților și a rudelor!
    În liceu, a fost mai greu, am stat la cămin, erau condiții grele, am stat și la gazdă, am făcut și naveta cu bicicleta-30 de kilometri pe zi..o perioadă dificilă.
    Dorința mea a avut de luptat cu dorința tatălui meu.
    Am învins eu!
    Și de aici a venit împlinirea profesională!
    Viața este complicată, dar frumoasă!
    Mulțumesc mult!!

    RăspundețiȘtergere
  20. Cati,
    Ți-am ținut pumnii, la ora asta ești fericită, sunt sigură!
    Abia aștept să-mi dai veștile cele mai frumoase!

    RăspundețiȘtergere
  21. Mirela,
    Am citit cu mare plăcere!
    Ești impresionantă!
    Din suflet, îți doresc succes!
    Tocmai când citeam , am auzit despre cutremurul din Japonia, până acum nu deschisesem televizorul..m-am îngrozit.
    Cât de fragilă este linia dintre bine și rău..

    RăspundețiȘtergere
  22. Cati,
    Merg să citesc..acum sunt îngrozită de ce am văzut la televizor.
    În clipa asta, totul mi se pare relativ.

    RăspundețiȘtergere
  23. Daca-m mai zis, inseamna ca ma repet...
    In ce ma priveste ma tot mir ce voiau sa faca din mine cei apropiati, dar mai ales restul !
    Sper ca de un timp,pentru un timp s-au linistit...

    RăspundețiȘtergere
  24. @Daurel,
    Ați cam pus punctul unde i se simte locul-am o cunoștință, femeie simplă, nu cred că a terminat liceul, cred că nu..are o fetiță, de la care ”vrea„ foarte mult.
    Fetița dă cât poate.
    Când îmi povestește, mama zice-” astăzi mi-a luat un 7„ sau „ nu mi-a știut la istorie”.
    Mare lucru să vezi lucrurile așa cum sunt.Sau, cel puțin, pe aproape.

    RăspundețiȘtergere
  25. Draga mea, ce poveste superbă! Atât de frumoasă și delicată, exact ca tine :) Din ce te citesc tare mi-ar fi plăcut să fii profesoara mea :) Mă bucur tare mult că ai preluat și ai scris! Te pupez tare tare și îți mulțumesc pentru tot!

    RăspundețiȘtergere
  26. LieLie,
    Ce echipă am fi fost!!
    O să zic și eu ca tine- te pupez !!

    RăspundețiȘtergere