joi, 3 martie 2011

petale de eternitate

Invitatia  cuiva  de a scrie ceva  despre parfumul  celor mai neasteptate zile m-a luat pe nepregătite.
   Gândul m-a dus la finalul amețitor al unei cărți -Inima i se strânse  Din nou se auzi un scârțâit în tăcerea casei- un scârțâit  slab, ca de pași ușori prin vestibul. Nu e nimic, absolut nimic , își repetă cu disperare. Știa că nu poate fi nimic  și totuși fața i se  făcu albă ca varul.Inima zvâcni  și se opri în loc.Nu se mai auzea niciun zgomot , însă în cameră plutea  o undă de parfum distinct, îmbătător.
Era parfumul florilor de frezia...„
Apoi mi-a venit în minte  o întâmplare.  //
Într-o zi, nici nu mai știu când, cineva mi-a adus un cactus. Mai aveam unul, de ceva timp.
 Alături.
Absolut din întâmplare..  
Îmbulzeală  de cocoloașe țepoase , cu forme și mărimi diferite, fiecare pornind în douăsprezece-paisprezece mici felii ca de pepene, ce se adună în câte o mingiuță, cactusul -gazdă  stă rezemat în colțul ferestrei. .
 Arici verzi , foarte simpatici, mai mari și mai mici, fiecare unde și-a găsit  loc, mărgele vii , aninate  șirag în jurul unui butoiaș  țepos-  este noul venit..
Le este bine alături.
Primesc afecțiune, căldură, apă și lumină.
Într-o dimineață, în fiecare  ghiveci  am zărit  niște mâțișori negricioși.
Pufuleți  timizi.
  S-au  tot alungit, aplecându-se  unul către celălalt.  
  Și, când nu mă așteptam, au tâșnit .  În aceeași clipă, știu că  te vei minuna, de ce aș spune altceva?
Două flori, absolut superbe. Albe.
Stol  de stamine , adunate într-o semilună , în vârful căreia a crescut ceva, ca  o cruciuliță.
Moment absolut unic!
 Florile  Nu au parfum. 
Există, însă,  în fiecare corolă   altceva- acel ceva nedefinit, perfecțiunea florii unice.
Priveau una către cealaltă, într-un cântec fără vorbe. O muzică albă, în picuri galbeni..
...........................................................................
S-au stins, așa cum apăruseră, după doar trei zile.
În același timp.
Cineva le-a răpit grația, odată cu atât de fragila lor iubire.
  Două gâturi de lebădă neagră , căutând unul spre celălalt ceva, nu știu ce , poate mângâiere.
Într-o zi, mult mai târziu, din ambele plante s-au ivit din nou mâțișori.
Din fiecare câte unul.
 Smocul  cactusului-arici a crescut destul de repede.
 Celălalt a rămas mic de tot.

 Ca și în toamnă,  mugurașul mai  mare , discret, s-a deschis , într-o clipă.
Grațios , strălucitor,  singur.
După numai o zi , petalele lui  au început să-și piardă culoarea , stingându-se încet.
 Nimic din strălucirea de ieri.. 
  S-a tot uscat, aplecându-se către  butoiașul ursuz, strâns între ghimpii lui verzi.
  Ca și cum nu i-ar fi  păsat .//
 Martori  tăcuți, fotografiile  păstrează  succesiunea clipelor în care am văzut conturându-se acel ceva miraculos, sublim în propria-i trăire.
Albul florii s-a deschis,  a strălucit  , îmbătat de parfumul fericirii  și - într-o clipă - s-a stins . 
p.s. vă dăruiesc eternitatea clipei florii de cactus!
o să vă placă, sigur!!


Ştergere



17 comentarii:

  1. Gina, am rămas fără cuvinte....e mai mult decât Parfum, e simțire și e suflet! Acest final drag: ”eternitatea clipei florii de cactus”...cred că este una din cele mai frumoase poezii pe care le-am citit până acum!
    P.S. Gina, te rog, dacă vrei, să postezi celelalte linkuri cu Provoacrea parfumată și să le adaugi la tine. E ca o legătură de artă, scriitură, frumusețe, între cei care au răspuns. Mulțumesc! :)

    (așa)
    Unde mai puteți citi Provocarea parfumată:
    Mirela Pete: En Avril, Un Soir
    http://mirelapete.dexign.ro/2011/03/provocare-parfumata-en-avril-un-soir/

    Gabi- My Heart to Your Heart
    Liliacul
    http://g1b2i3.wordpress.com/2011/03/01/liliacul/
    Și videoclipul făcut de Gabi:
    http://www.youtube.com/watch?v=DjG2MREjETQ&feature=player_embedded


    Carmen, o fină cunoscătoare de parfum:
    Provocare parfumată. Regina primaverii*
    http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/03/provocare-parfumata-regina-primaverii.html


    papagigli
    Provocare parfumata – Il profumo della vita
    http://v2valmont.wordpress.com/2011/03/02/provocare-parfumata-il-profumo-della-vita/


    Silavaracald
    Parfum de primăvară – Fără

    http://silavaracald.cotcodacii.ro/2011/03/03/parfum-de-primavara-fara/

    RăspundețiȘtergere
  2. Gina, papagigli a lăsat la el pe blog, un comentariu pentru tine, deoarece aici nu a reușit să-l posteze. Mă gândeam că e frumos să te anunț.
    Am citit încă odată despre efemeritatea poeticelor flori, născute așa, ca printr-o minune, din țepi și ariditate! Minunat!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mirela,
    Cred că adevărata, marea frumusețe trebuie căutată dincolo de țepi și uscăciune. Este paradoxul superbei flori de cactus!

    Am fost , deja, în vizită.
    Sunt ceva probleme, nu-mi dau seama de ce..”am aplicat o tehnică„, sper să fie utilă.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am simtit din plin parfumul clipei eterne din viata unei suave flori de cactus.Parfumul cuvintelor tale au inmiresmat imaginile superbelor flori nascute din spini.

    RăspundețiȘtergere
  5. nu-i uşor să fii "înţepat" şi, în acelaşi timp, înzestrat cu atâta graţie. se pare că aceşti cactuşi au cele mai frumoase flori, poate pentru a dovedi că, în ciuda "pielii" lor, conţinutul le este de catifea.

    o seară cu parfum de flori!

    Ottilia

    RăspundețiȘtergere
  6. Angi ,
    Tu ești o iubitoare de flori.Sunt convinsă că ai și cactuși.
    Ai trăit clipa când superbele lor flori își deschid frumusețea1
    Îți mulțumesc pentru gândurile frumoase!

    RăspundețiȘtergere
  7. Ottilia,
    Citesc cel mai frumos comentariu- poem!
    Așa simt- cactusul adună sub aparenta lui „piele ”țepoasă grație și catifea!
    Doar trei zile! Ca-n basme!
    O seară frumoasă îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  8. Gina, te felicit pentru articol si pentru ca ai raspuns provocarii Mirelei.
    Imi place cu atat mai mult pafumul florilor tale de cactus, cu cat am avut ocazia sa vad pe viu "eternitatea clipei florii de cactus !"

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu cactusului i-as spune : "beauty and the beast" din cauza contrastului intre planta in sine si floarea ei.
    http://www.youtube.com/watch?v=Ej-jkI6ph5E

    RăspundețiȘtergere
  10. Gina:

    Catifelata povestea florilor de cactus - un duet de petale intre itiri de spin.

    Iti multumesc pentru momentul lui de armonie!

    RăspundețiȘtergere
  11. Gabi,
    Am adăugat ceva- trebuie să vezi neapărat- cactușii sunt niște flori delicate.Își apără frumusețea într-un mod special.
    p.s. ți-ales baba?

    RăspundețiȘtergere
  12. papagigli,
    Primăvara trecută , într-o expoziție, am văzut o mulțime de specii ale cactusului.Erau fără flori.
    Acum, după ce am tot căutat și am văzut cât de frumoase, delicate și pure le sunt florile, cred că el, cactusul, este o floare foarte inteligentă- își apără frumusețea cu o mare îndârjire. Este, cumva, o filozofie aspră de arta seducție- floare lui atrage miraculos..pentru a o atinge, de pază stă o uriașă pădure de spini.
    Mulțumesc pentru dar!

    RăspundețiȘtergere
  13. Irina,
    frumos spus- câte lecții primim de la natură-! Viața scurtă a florilor de cactus mi-a adus în minte povestea curcubeului!
    O zi caldă îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  14. "Albul florii s-a deschis, a strălucit , îmbătat de parfumul fericirii și - într-o clipă - s-a stins .
    p.s. vă dăruiesc eternitatea clipei florii de cactus!"

    O primim cu mare bucurie, Gina, şi îţi dorim un final de săptămână cât să bun!

    RăspundețiȘtergere
  15. Cris,
    De ieri până astăzi, am aflat multe lucruri foarte interesante despre cactuși!
    Și am văzut multe imagini.
    Sunt niște flori absolut spectaculoase!

    RăspundețiȘtergere
  16. Gabriela,
    Mulțumesc mult!
    Inițial, postasem Hrușcă, apoi am schimbat și n-am fost atentă la schimbări!
    Mulțumesc frumos!

    RăspundețiȘtergere