luni, 4 aprilie 2011

secretul longevității

 este iubirea..

Într-o realitate sfâșiată de contradicții, când  , în cele mai multe cazuri,  se sfidează  filozofia cea mai simplă- eu sunt eu, tu ești tu, pe pământ și sub soare este loc pentru toți, lângă noi există Oameni care înving .
Înving, pentru că luptă cu arme cinstite- trudă,  crez, convingeri, recunoștință , șansa de  a fi întâlnit alți oameni adevărați de la care au învățat arta   de a trăi frumos, smerenia , umorul.
Am mai scris despre marele artist Radu Beligan, atunci când l-am văzut în Egoistul.
http://incertitudini2008.blogspot.com/2010/10/trei-pe-aceeasi-scena.html 
Scriu și astăzi, , pentru că dincolo de actor, văd Omul, cu generozitatea faptelor și mereu viilor sale lecții, de la care ar trebui să învățăm, ascultând cea mai simplă demonstrație a mersului fără ocolișuri.. toată viața  mi-am păstrat  starea de elev.
  De ziua lui, autorul scrierii Însemnări de  insomniac, a primit   în  dar o stea.
Te rog, nu te speria că urmează un text nu tocmai scurt. 
 Dacă nu l-ai citit până acum, citește-l! sigur  nu vei regreta, eu
 îl  tot citesc..
"M-am născut odată cu România Mare şi sunt ombilical legat de ea. Nu e o calitate, e un minunat blestem.  Am putut rezista unor ispite uluitoare. Nu m-am putut despărţi niciodată de ea. Am trăit aici mult, am traversat patru dictaturi şi pot să vă spun acum, în gura mare, că am fost necredincios regimurilor şi-ntotdeauna credincios României". 
"George Bernard Shaw a trăit până la vârsta de 94 de ani. Consecvent originalităţii lui, a avut grijă să-şi scrie singur epitaful. În locuinţa lui din Ayot Saint Lawrance [...], ghidul mi-a arătat în bibliotecă ciorna acestui epitaf. Sună aşa: Am ştiut că dacă mă mai învârtesc mult pe aici, o să mi se întâmple şi aşa ceva.  "Sceptic sunt împotriva tinerilor aspiranţi. Am constatat că nu prea le place să li se dea sfaturi bătrâneşti. Şi au dreptate.
Oscar Wilde spunea că: E o prostie să dai sfaturi, iar să dai sfaturi bune e de-a dreptul catastrofal.
Am avut prilejul să-l văd pe Laurence Olivier la premiera lui Othello. Succesul a fost fulminant. Pe tot parcursul reprezentaţiilor, întreaga trupă era vrăjită de interpretarea lui şi o spunea după fiecare spectacol.
Într-o seară însă, interpretarea lui a fost atât de extraordinară - a jucat mai bine decât oricând - încât, la finalul spectacolului, întreg ansamblul se rânduise de-a lungul coridorului care ducea la cabina lui şi-l aplauda frenetic. Olivier a trecut pe lângă ei fără un cuvânt şi s-a încuiat în cabină. Stupoare! Ce-o fi cu el? Unul din apropiaţi bate la uşă. "Ei, ce s-a întâmplat? Deschide, te rog!" Uşa se deschide. "Nu înţeleg ce s-a întâmplat! Ai fost extraordinar, a fost cea mai mare seară a ta în acest rol!". Ştiu, ştiu, dar tocmai de-asta sunt disperat. Fiindcă nu ştiu cum am făcut, ca să mai pot face şi altădată. 

  Da, nu-i poţi convinge  pe oameni de valoarea ta în artă decât cu multă trudă!  
De la Lucia Sturdza-Bulandra am învăţat că pentru a face meseria de actor, ai nevoie, în primul rând, de o mare sănătate fizică şi morală. Trebuie, vorba lui Maiorescu, "să-ţi reziste celula". Cât priveşte talentul, ea era de părerea lui Chateaubriand, care susţinea că: "Talentul nu este altceva decât o îndelungată răbdare".   "Cum ziua de filmare era de opt ore, îşi aducea (n.r. Alexandru Giugaru) de acasă masa de prânz, din care nu lipseau două cepe mari. "Ce faci cu cepele astea, nene Sandu?". "Pe una o mănânc acuma, iar pe cealaltă o păstrez pentru diseară, ca să-mi fac loc în tramvai".   "Sunt multe probleme care-i neliniştesc pe bieţii actori de pretutindeni. Se ştie, de pildă, că sunt foarte superstiţioşi. 
Românii nu vor cu nici un chip să le spui "Succes!" în seara premierei, ci "Baftă!". Francezilor trebuie să le spui "Merde!" În Anglia,  ca să îi urezi succes unui actor, trebuie să îi doreşti să-şi rupă un picior: "Break a leg!". Expresia e de pe vremea lui Shakespeare. Se pare că un actor şi-a rupt piciorul şi a jucat, în ciuda fracturii, atât de bine, că a rămas celebru." 
"În 1950, eram la o masă cu el (n.r. Dinu Ianculescu), cu Şerban Cioculescu şi Ion Barbu, la braseria de la Athenee Palace. Uşa se deschide brusc şi un june gazetar de la Scânteia se îndreaptă spre noi, debordând de entuziasm: "Aţi auzit? În curând, în Uniunea Sovietică, pâinea va fi gratis!" "Da, dar cu ce preţ!", i-a răspuns Ianculescu. Calamburul ăsta l-a costat câteva luni de puşcărie."
"Mă duceam cu regularitate să-l văd pe Ianculescu, ca să mai învăţ câte ceva de la el. La o reprezentaţie cu piesa "Blestematele fantome", sala era arhiplină şi totuşi am rămas să văd spectacolul din picioare. Un actor care juca în piesă şi s-a uitat prin gaura cortinei, îi comunică maestrului: "E şi Beligan în sală. N-a găsit loc şi stă în picioare". "În picioare? În genunchi să stea când joc eu!" "La un moment dat, Ionesco (n.r. Eugene Ionesco) s-a retras cu mine într-un colţ al salonului şi mi-a spus: "O prietenie se leagă "a travers le travail". "Rinocerii" au fost prilejul de a ne cunoaşte şi împrieteni. Eşti un Belanger formidabil. Peste Jean-Louis Barrault şi peste Laurence Olivier. Din păcate, nu pot declara asta ziariştilor. Sunt artişti mari, dar susceptibili. Şi eu mai am relaţii de muncă cu ei". Am păstrat acest secret cât timp Ionesco şi cei doi mari actori au fost în viaţă." 
"Sunt mulţi oameni foarte bogaţi în România. Unii dintre ei nu ştiu ce să facă cu banii. Am văzut-o cu ochii mei. Ei bine, mă credeţi sau nu, n-aş da pe toţi banii lor autograful pe care autorul "Rinocerilor" mi l-a scris în româneşte [...]: "Pentru Radu Beligan, cu o mare prietenie şi cu tot aşa de mare recunoştinţă". 
Şi nu aş da nici autograful [...] lui Salvador Dali, pe care mi l-a dat el la New York, pe un superb album: "Păstrează-l bine", zice Dali. "După moartea mea, îl vei vinde la licitaţie". Ca să fiu sigur că nu o să mi-l fure cineva, l-am trimis fetei mele din Australia să mi-l păstreze." 
  "Agamiţă Dandanache mi-a pus cele mai mari probleme. Mi-au trebuit 140 de spectacole până să pot intra bine în acest personaj."
n Armenia, la poalele muntelui Ararat se află un cimitir în care datele de pe cruci, dintre naştere şi moarte, însumează trei, cinci, cel mult şapte ani. Turiştii îl întreabă pe ghid dacă este un cimitir de copii. "Nu, este un cimitir de oameni mari şi aici oamenii chiar se bucură de o mare longevitate. Dar la noi există o veche tradiţie: pe cruce sunt adunate numai zilele în care ai fost fericit în viaţă". Cred că dacă aş fi obligat să mă supun acestei tradiţii, aş aduna cei şase ani petrecuţi la Teatrul de Comedie."
"De ziua mea, cu prilejul împlinirii a 90 de ani, printre multele cadouri primite, s-a aflat şi unul care m-a uluit: am primit în dar o stea. Într-un colet sosit din Statele Unite, se afla documentul care atestă existenţa stelei care acum îmi poartă numele:   "Domnule Beligan,
   Alături de cel al lui Elton John sau al Sophiei Loren, al Madonnei sau al lui Tom Cruise, numele dumneavoastră a fost dat unei stele prin intermediul Oficiului Internaţional de Înregistrare a Stelelor (International Star Registry). Numele stelei dumneavoastră precum şi coordonatele ei telescopice sunt înregistrate şi păstrate în arhivele Oficiului Internaţional de Înregistrare a Stelelor din Elveţia. Aceste date sunt identice cu cele care figurează pe certificatul oficial al Oficiului Internaţional de Înregistrare a Stelelor pe care îl veţi găsi în acest colet şi care atestă că o stea a fost botezată cu numele dumneavoastră, precizând exact coordonatele ei telescopice. 
De asemenea, aceste date vor fi transcrise şi în următoarea ediţie a anuarului cosmic "Locul tău în Cosmos" (volumul VIII - Copyright USA).   Pentru a vă localiza, căutaţi-vă constelaţia pe harta cerului stilizată, situată la începutul livretului inclus aici. Apoi folosiţi harta cea mare, care este o copie mărită a constelaţiei dumneavoastră. Locul precis unde este situată steaua dumneavoastră este încercuit cu roşu. 
Aşa că,  de acum înainte, veţi privi cerul cu alţi ochi. Căci, prin această stea care vă este dedicată, o părticică din dumneavoastră scânteiază pe bolta cerească.   Felicitări, International Start Registry".
  Nu ştiu cât adevăr ştiinţific şi câtă fantezie se află în acest cadou mirobolant, dar nu pot să nu mă gândesc la unul dintre rolurile mele dragi, al profesorului Miroiu, cel care a găsit o stea căreia îi căuta un nume. 
O coincidenţă care mă aruncă pe o mare plajă de vis, hrana noastră cea de toate zilele".  
"În ultima vreme, foarte multă lume îmi pune această întrebare stereotipă: "Care este secretul longevităţii dumneavoastră?" Când încă mai am răbdarea să le răspund, le spun că după mine,
  secretul biblic al longevităţii este iubirea.
Cred că suntem pe pământ pentru acest lucru unic: să iubim. Repet adesea celor ce vor să mă asculte: iubiţi ce vreţi, dar iubiţi. Nimic nu e mai dezastruos decât infirmitatea inimii.

Vă mulţumesc pentru toate învăţămintele cu care dulce m-aţi împovărat de-a lungul atâtor ani.  Am călătorit frumos împreună. Cum spunea minunatul meu prieten Philippe Noirette, 
Dacă viaţa e o călătorie scurtă, trebuie să încercăm să o facem la clasa întâi.//
p.s. ai avut răbdare să ajungi până aici?




24 de comentarii:

  1. Ce frumos Gina! Viata lunga maestrului. Imi pare rau ca nu l-am vazut niciodata in realitate. Ma inclin.

    Iar tie, o saptamana frumoasa iti doresc. Cu tot ce iti doresti!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ică Şt. O. Victor4 aprilie 2011 la 12:24

    Din volumul "Amintiri din mileniul trecut" de Ică Şt. O. Victor.
    Are legatura cu subiectul propus dezbaterii!

    Haihui

    Pleacă venind şi vino plecând
    Cu, sau fără mine în gând.
    Fericirea mea e iubirea ta
    Fericirea ta e iubirea mea.
    Închide ochii când simţi ameţeala
    Sărutului cald, ce poartă răceala
    Fiorilor ce ţi-i dă sentimentul.
    Să dispară trecutul, să rămână momentul!
    Nu ştiu ce-a fost ieri sau ce va fi mâine,
    Trăiesc acum, trăiesc pentru tine!
    De fericire îmi vine să plâng
    Când la pieptu-mi iubito, te strâng.
    Aş vrea să fiu tu iar tu să fii eu
    Când clipa iubirii ne încearcă greu
    Vino plecând şi pleacă venind,
    E noapte, iubito în plasa-ţi mă prind!

    RăspundețiȘtergere
  3. Salmi,
    Pe Maestrul nu-l iubesc toți care îl văd, nici nu cred că este posibil să iubești tot ce este bun și frumos pentru unii.
    Eu îl citesc pentru filozofia lui tonică, mereu tinerească, este un miracol.
    Dacă vei citi însemnările mele despre spectacol, mă vei înțelege !
    O zi bună și frumoasă!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ică St. O. Victor,
    Este plăcut să-ți citesc gândurile, o invitație metaforică de a trăi clipa!
    De ce” haihui”? parcă m-aș mai gândi..//
    M-ai trimis, cumva, la un poem frumos, al lui Arghezi-
    ”Am luat ceasul de-ntâlnire
    Când se tulbură-n fund lacul
    Şi-n perdeaua lui subţire
    Îşi petrece steaua acul.

    Câtă vreme n-a venit
    M-am uitat cu dor în zare.
    Orele şi-au împletit
    Firul lor cu firul mare.

    Şi acum c-o văd venind
    Pe potecă solitară,
    De departe, simt un jind
    Şi-as voi să mi se pară”.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ică St.O. Victor4 aprilie 2011 la 13:04

    Eu am niste explicatii pentru titlu. Dar chiar ca mi-ar fi greu sa le etalez! Poti sa-ti imaginezi ce titlu doresti!

    RăspundețiȘtergere
  6. Ica St.O.Victor,
    Când vine vorba de lucruri serioase, n-aș îndrăzni să mă gândesc la orice titlu..

    RăspundețiȘtergere
  7. Ică St.O. Victor4 aprilie 2011 la 13:36

    Mai stiu şi eu cum gandeam, in mileniul trecut?

    RăspundețiȘtergere
  8. Ica St.O. Victor,
    Învelișul își poate schimba forma/culoarea/tiparul, esența se păstrează, zic și eu..

    RăspundețiȘtergere
  9. Actorul Radu Beligan a fost recompensat cu o stea pe Walk of Fame-ul bucurestean, pentru intreaga sa cariera. Am vazut la TV ceremonia, care a marcat intrarea celui mai longeviv actor in galeria stelelor teatrului romanesc! Da, o călătorie la Clasa I...dar și perseverență, nmuncă, longevitate, mărturiesc că rareori am văzut așa ceva. Felicitări maestrului și ție, care consemnezi aceste realizări ale noastre, pentru că aparțin poporului nostru! O zi frumoasă, Gina! :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Mirela,
    Un triunghi de stele- Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan!
    Ce LUMINĂ!!!
    Știi ce mi-a plăcut ?
    Întrebat atunci cum se simte, a răspuns„ gata de plecare„ și după o pauză a continuat„ gata de plecare, mă duc la Piatra Neamț să joc”!!!

    RăspundețiȘtergere
  11. Am ajuns pana aici fara sa am nevoie de rabdare.

    RăspundețiȘtergere
  12. Gânduri bune, Gina, atât ţie cât şi Mastrului. Scena românească a fost plină de stele. Sper să vină altele din urmă, care să fie măcar la fel ca acelea ce îmbătrânesc frumos, sub ochii noştri...

    RăspundețiȘtergere
  13. Mircea,
    Bine ai (re)venit!
    Sunt convinsă că tu împărtășești secretul unei vieți frumoase!

    RăspundețiȘtergere
  14. Cris,
    Lumina lor ne dă speranțe!
    Ne mai corectează împleticirile și bâlbâiala.

    RăspundețiȘtergere
  15. Există printre noi oameni minunaţi.
    De multe ori însă, prea obosiţi, trecem pe lângă ei fără să-i vedem, fără să împrumutăm nimic din minunăţia lor.

    RăspundețiȘtergere
  16. Arcadia,
    Nu tot ce ne înconjoară este fals.
    Viața este o țesătură de ambiții, proiecte, intenții.
    Drumurile sunt lăsate ca noi să ne deplasăm de la un punct la altul.
    Poate că, de cele mai multe ori, ne lipsește acea inspirație de a prinde calea care duce către sublim, ocolim , fără să vrem, frumusețea..

    RăspundețiȘtergere
  17. Minunate cuvinte, minunate simtaminte...pacat ca eu nu cred in validitatea cuvantului iubire...

    RăspundețiȘtergere
  18. @Satirikon,
    Bine ai (re)venit!
    dă-mi voie să-ți spun că nu te cred! Nu te supăra!

    RăspundețiȘtergere
  19. Uite...nu spun ca nu exista asa ceva, cred in afectiunea ridicata la cele mai inalte cote...dar in 40 de mii de ani de limbaj uman...trust my intuition, cuvantul "iubire" nu e indeajuns de bun pentru a exprima astfel de stari. Japonia nu are in dictionar un astfel de cuvant...ei spun "te plac" (sau ceva de genul acesta)

    RăspundețiȘtergere
  20. Satirikon,
    Nu mă descurc deloc pe blogul tău..
    Revenind la tema în discuție, tocmai japonezele care sunt atât de tulburătoare- așa le știu din literatură, una autentică n-am întâlnit, un japonez nici atât, să-ți limiteze exprimarea simțămintelor la ”a plăcea„?
    De ce să se fi golit de sens cuvântul? Renaște, cu fiecare iubire, eu așa cred..

    RăspundețiȘtergere
  21. Stiu ca pare ciudat...dar asa e la ei. Eu cunosc o japoneza. Imi e studenta (venita prin schimburile universitare). Oricum ei sunt un popor foarte inteligent si spiritual.
    PS: de ce nu te descurci? :)). E un site, nu e blog :P:P

    RăspundețiȘtergere
  22. Satirikon,
    Nepricepută cum sunt, în lumea asta plină de uluitoare noutăți, nu găseam cheia.
    M-am dumirit..mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  23. Actorii care s-au bagat in politica s-au fript si s-au invatat minte; altii nu...; de doua ori a girat oameni politici si Radu Beligan; cand era mai tanar; ultima data pe la 70 de ani...
    Secretul longevitatii ?
    Am vazut ghilimelele...

    RăspundețiȘtergere
  24. @Daurel,
    Nu-i iertați deloc, actorul tot actor rămâne, doar scena este alta!
    p.s.
    în privința longevității,da, învățăm mereu, cu sau fără ghilimele!

    RăspundețiȘtergere