coboară toamna

Verde și galben, priviri pe furiș, frunza se zbate, topindu-se aievea, în murmur de zvonuri și șoapte.

Parcă niciodată , pădurea n-a avut broboadă  mai frumoasă!

Vara nu vrea să plece, toamna nu se  lasă cucerită.

Lumina țâșnește brusc, se așază pe  speteaza unei bănci,  se prelinge tandru printre fire  moi, se  oprește pe turla bătrânului schit,  sclipesc în joc de linii frânte  luminițe la morți și la vii, clopotul își strigă  chemarea ,un fir de izvor  spală pietre și frunze.

 Nedeslușit spectacol!

Iarbă, frunze, pietre.

 Până la urmă, lucruri străvechi, atât de aproape!
Le poți vedea oriunde!

Clipa se pierde în liniștea amiezii.

Lumină în fâșii, căldură ivită printre ace de brad.

Beție de bine!

O vrajă  stârnită  de nicăieri   se topește  firav în parfum de iarbă,  încă proaspătă.

 Raze lungi de aur stins se strecoară discret printre ramuri, odihnindu-se în căușul potecilor.

O să-ți fac o mărturisire. În lungile plimbări pe alei, din săptămâna asta, am adunat  în minte un caiet de fraze perfecte..pe toate le-am uitat.

Notez pe dosul unui bilet de autobuz  o frântură de gând  cu parfum de verde/galben ruginiu- ceea ce văd în clipa asta  nu este chiar ceea ce văd. Este ceea ce simt.

Cred că nu suntem cu adevărat decât ceea ce-i furăm clipei. Restul  aparține lumii.//

 Am încercat să răspund  provocării parfumate. 
Detalii, la Mirela.

p.s. înțelegi misterul pădurii în prag de toamnă?