marți, 25 octombrie 2011

25 octombrie-reflexiv activ



Când am făcut pozele, pentru copiii britanici era  ultima lor zi de vacanță.
O dimineață cețoasă.
Nu știu de ce , de sus, de pe muchia dealului, m-am gândit la Cetatea Neamțului .
La plăieși.
Și la copiii din școlile noastre.
Erau acolo, printre artiști  și  excursioniști de pe toate meridianele lumii, mulți copii.
Trăiau  și învățau istoria la timpul prezent!

Nu spun așa, ca să mă aflu în treabă..le-am privit ochii, obrajii, mânuțele.
Învățau cum să mânuiască sabia, scutul, arcul, cum să calce demni.

Alții, așezați turcește, în jurul artiștilor învățau  versuri din piese celebre cu mesaj istoric.
Castelul Warwick-cel mai conservat castel din Marea Britanie!




Astăzi este Ziua Armatei Române!
Prilej de a le spune La mulți ani! tuturor prietenilor care poartă  pe umeri și în suflete simbolurile  luptei și onoarei.
Majestatea Sa,   regele Mihai,    și-a  serbat  ziua de naștere,    adresându-se parlamentului țării.
În câte școli, în clipa asta, inimile școlarilor bat în consonanță cu istoria ?






p.s. Tu ce spui?

30 de comentarii:

  1. Cine doreste sa se mai cunoasca istoria acstei tari? Ati vazut vreun ministru la mesajul Regelui? Pentru ei e ex-Rege. Ma mir ca inventatorul expresiei a fost prezent.
    http://www.youtube.com/watch?v=pbULclcenQo

    RăspundețiȘtergere
  2. A fost emoționant discursul Regelui, dar nu îmi imaginez că vreun profesor din Romania și-a adunat elevii în fața televizorul să îl asculte și să le povestească ”toată istoria”...
    Oare există așa ceva?

    RăspundețiȘtergere
  3. In primul rand multumesc pentru gandul frumos. Din partea mea, aceleasi sentimente alese pentru cadrele didactice din aceasta tara.
    in cel de/al doilea rand regret si eu, sincer, ca nu stiu mult mai multe despre monarhia din Romania. Stiu totusi multe . Stiu ca face parte din istoria acestei tari si ca si/a adus o contributie majora la faurirea acestui stat. Implicit merita respectul nostru al tuturor.
    Invatatorii , profesorii de istorie si dirigintii ar trebui sa faca ore speciale cu privire la bazele monarhiei in Romania si la aportul ei in istoria noastra. Si se poate face frumos, ca o poveste.

    RăspundețiȘtergere
  4. Englezii?
    Daca erau mai curajosi si mai viteji decat turcii, ne-ar fi cucerit ei; au preferat sa cucereasca popoare inapoiate, sa se dea ei acolo destepti...
    Intreb si eu: de ce n-am citi si altfel istoria?

    RăspundețiȘtergere
  5. Sarut mana, Gina! Iti multumesc pentru urarile adresate noua, militarilor Armatei Romaniei, azi, 25 octombrie!
    De ziua Armatei, imi declin cu mandrie, gradul pentru care am trudit si invatat pe rupte ca sa-l obtin. 33 de ani, dintre care, 7 ani, cu acest grad!
    Are onoarea sa te salute, colonel (r.) ICA ST. O. VICTOR

    RăspundețiȘtergere
  6. :D heh:) Faine poze;D

    Mersi de vizita:D

    RăspundețiȘtergere
  7. regele... până şi acest moment l-au mânjit cu absenţele lor nemotivate... dar el s-a născut ca rege al nostru, în ciuda a tot şi a toate.. el este. cam asta spun...

    RăspundețiȘtergere
  8. @Mihai,
    Istoria nu stă pe loc; cine nu are menirea de a o face ar trebui să aibă demnitatea de a o îndura.
    Seară bună!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Andi,
    Îmi place să sper că totdeauna vor exista profesori cu vocație!
    Ziua de astăzi a fost magică!Spun asta, după ce am urmărit cu sufletul la gură Seara regală de la Operă.
    A fost ceva magic în tot!

    RăspundețiȘtergere
  10. @micuțul,
    Cum îi spuneam lui Andi, vreau să sper că se vor ivi profesori adevărați , care să facă din istorie materia formării de conștiințe.
    Istoria nu poate fi frumoasă fără povestiri istorice, fără balade, fără magie!

    RăspundețiȘtergere
  11. @Daurel,
    Lăsați-i pe turci, săracii, nu vedeți ce li se întâmplă?
    Nu știu de ce, dar parcă versul din Scrisoarea III- „cum veniră , se făcură toți o apă și-un pământ” sună mult prea amenințător acum..

    RăspundețiȘtergere
  12. Pentru multi elevi, Istoria e doar un manual, o materie la scoala. Nu au cum sa o simta in suflet atata timp cat nu viziteaza locurile speciale, muzeele, castelele...

    Seara buna, Gina!

    RăspundețiȘtergere
  13. Mă alătur şi eu lui Ică şi vă transmit, din partea mea şi a colegilor mei, mulţumiri pentru atenţia pe care aţi acordat-o acestei zile. Am trecut azi pe mai multe bloguri şi am văzut că Armata se bucură de respect. Chiar dacă nu din partea tuturor.
    O seară plăcută!

    RăspundețiȘtergere
  14. Victor,
    M-ai emoționat!!
    Onoarea-o poezie profundă, un gest de o mare frumusețe!

    RăspundețiȘtergere
  15. @CLM,
    Locul și momentul au fost extraordinare!

    RăspundețiȘtergere
  16. Diana,
    Englezoaica mea dragă, noi am vorbit despre asta!
    Și am văzut tineri în niște locuri speciale pentru noi, atât de obișnuite pentru ei..
    Seară bună!

    RăspundețiȘtergere
  17. @Biliuță,
    Tocmai în clipa asta, pe un post TV, cineva vorbește absolut extraordinar despre Armată!!
    Seară bună vă doresc!

    RăspundețiȘtergere
  18. Azi nu m-am intalnit cu elevii mei,dar orele mele de istorie au o incarcatura emotionala aparte.Predau celor din clasa a IV-a,dar si micutii sunt numai ochi si urechi.Deja cunosc din clasa a III-a multe informatii despre trecutul poporului nostru,sau alte date istorice.:)

    Cat despre rege si ministrii!?Paradele militare au un farmec aparte...

    Nu am convingeri regaliste(nu stiu daca m-am exprimat corect:)),dar daca tot ai facut comparatie cu educatia unui popor unde regii isi au locul lor in fata natiunii,atunci mi-ar place ca si eu sa pot sa-mi desfasor ore de istorie in curtea unor cetati,sa invete copiii mei versuri stand pe iarba din parcuri,sa vizitam impreuna cat mai multe muzee...

    RăspundețiȘtergere
  19. Angi,
    Lecția de istorie pe care am văzut-o la sfârșitul lui august era un cadou pe care națiunea îl făcea copiilor.
    Începeau școala cu imaginea trecutului adus în prezent!
    Eu am fost emoționată, eu, străina. Îți imaginezi cum erau ei!

    În această seară, am trăit un moment magic! Păcat este că orice flacără se stinge, dacă nu este întreținută.
    Istoria se scrie de către oameni, prin fapte!
    Mult succes îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  20. Au fost multe evenimente într-o singură zi. Da, a fost şi Ziua Armatei Române, folosită de unii pentru a se da plecaţi din Parlament. Norocul lor, cum s-ar spune...

    RăspundețiȘtergere
  21. Felicitari, Gina, pentru ca ai adus in atentie doua evenimente atat de importante pentru cartea de istorie. Unii oameni, indiferent de functia pe care o ocupa, vor ramane mereu in umbra istoriei.

    RăspundețiȘtergere
  22. @ Gina,
    În numele militarilor activi, în rezervă, retragere și al veteranilor de război, pentru cuvintele frumoase, urarea de LA MULȚI ANI de ZIUA ARMATEI și postarea videoclipului „ Trec batalioane române CARPAȚII ” ( ferească DUMNEZEU să mai fie vreodată nevoie SĂ TREACĂ că nu se mai opresc ....),dă-mi voie să-ți mulțumesc din toată inima !
    Sărut mâna !
    Alioșa .

    RăspundețiȘtergere
  23. Trebuie sa fim mandri ca mai exista inca un om plin de demnitate care reprezinta poporul roman, Regele Mihai.

    RăspundețiȘtergere
  24. Cris,
    Dincolo de toate greșelile, a fost ceva magic!

    RăspundețiȘtergere
  25. Alioșa,
    A fost o plăcere să scriu despre ziua de ieri!

    RăspundețiȘtergere
  26. Maricyx,
    Ieri am fost europeni! Cu toată ființa!

    RăspundețiȘtergere
  27. Gabi,
    Scuză-mi bâjbâiala..
    Unii ar trebui să fie mai smeriți..dar asta este viața, cu toate ale ei..
    Seară bună!

    RăspundețiȘtergere