joi, 6 octombrie 2011

și băieții (MARI) plâng ...

Dacă te uiți cu atenție pe bancnota  de 1 dolar american, chipul primului președinte al SUA, care a depus jurământul de credință față de republica federală, pare dominat de o bine tăinuită  suferință.//

Știi cum  stă treaba cu legendele- se ascultă frumos, la gura sobei.
Dacă nu ai sobă, le citești oriunde. Mai nou, unele dintre ele  devin reclame.//

Se zice că atunci când a ajuns președintele Americii, George Washington  rămăsese cu un singur dinte.
Primul i-ar fi căzut la 22 de ani. 

Unii spun  că,  fiind  bolnav de  variolă în copilărie, ar fi fost tratat  cu oxid de mercur, ceea ce  i-ar fi afectat, pentru toată viața,  dantura.
 Alții zic că  ar fi avut  un hobby- spărgea în dinți nuci de Brazilia.
Ar fi circulat un mit popular cum că  primele proteze , pe care le-a purtat,  erau din lemn. Cine mai știe…
Dacă este să asculți ce  spune  Wikipedia, proteza dentară,   pe care a purtat-o ca președinte,  era confecționată din fildeș de hipopotam și de elefant, prinse laolaltă cu arcuri de aur.
 În placa de hipopotam  ar fi fost prinși dinți umani și părți din dinți puternici,   proveniți de la două animale răbdătoare.



p.s. ce mai face dolarul american?



10 comentarii:

  1. Din păcate, dolarul american a cam devenit egal cu hîrtia pe care este tipărit în exces.
    Tot la etalonul aur trebuie să se ajungă după ce, tot SUA au rupt legătura dintre aur şi valute.

    RăspundețiȘtergere
  2. Tibi,
    Știi vorba ceea- cine vrea să-și facă poartă de aur trebuie să bată zilnic câte un cui!

    RăspundețiȘtergere
  3. Gina, din legenda inedita evocata de tine a primului presedinte american cu chipul zugravit pe bancnota de 1 dolar, as spune ca dolarul inca sufera si oscileaza prins in capcana grea a recesiunii.
    Are ceva vanatai verzui, dar tratat cu rabdare si licori de peste ocean, cred ca-si va ameliora starea.
    Te imbratisez, sa ai o zi senina pana la capat!

    RăspundețiȘtergere
  4. Pescăruș,
    Bine ai revenit din zborul tău!!
    Și eu sunt optimistă.
    Cu moderație!
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  5. Păi ce să facă şi dolarul, începe să crească, precum aluatul bunicii. Iar nouă ne cresc durerile de cap, nu?
    Gânduri bune, Gina!

    RăspundețiȘtergere
  6. Cris,
    Lumea este într-o cursă ciudată...

    RăspundețiȘtergere