duminică, 2 octombrie 2011

trei anotimpuri într-o zi


Și-a zdrențuit prin pomi rochița înflorită.  Până  și vântul, mare curtezan, îi  pârjolește  din mers obrajii de piersică pufoasă.

Se tânguiește singuratică prin lanuri de porumb, necules încă, adună pui de rândunele, rătăciți de  cârd, se oprește prin miriști, își potrivește ia peste umerii arși, sare gardul  în livadă, rostogolește mere bucălate printre fire uscate de rozmarin, șerpuiește potecile bătucite, pune în șorț câteva pere, se oprește doar pentru o clipă lângă   heleșteu.

Și tocmai când se credea stăpână fără concurență, îi iese în cale un măr înflorit.
 Nu era de ajuns că soarele arde ca vara, până și fragila primăvară își face de cap..gătește merii cu ghirlande la început de brumărel , râde copilărește în mov de magnolii?
Nervoasă,  își adună lacrimi în batista străvezie, rupe o floare, se îmbată cu parfumul ei și , fără să se uite înapoi, taie câmpia de-a latul, făcându-și cruce,  în dreptul bătrânei bisericuțe uitate de lume.
O cheamă, în asfințit, pădurea!

p.s. îți place doamna  toamnă?

26 de comentarii:

  1. Sentimentala doamna toamna. Dar, cateodata, are chef de joaca. Se ascunde dupa un mar aiurit.

    RăspundețiȘtergere
  2. La Deva chiar au inflorit merii toamna aceasta... :)

    RăspundețiȘtergere
  3. E anotimpul în care mă simt cel mai zbuciumată, așa, ca toamna...

    Frumoase cuvinte!Frumoase imagini!Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce poveste frumoasă! E melancolică toamna. Trezeşte amintiri.

    Însă, fiecare clipă, zi, anotimp, are farmecul său de neegalat.

    Îmbrăţişări şi o tomană minunată, cu ploi de bucurii şi zâmbete prietenoase din zozi şi până-n noapte.

    RăspundețiȘtergere
  5. @Mihai,
    Dacă aș fi spus că și-ntr-un vârf de vișin a răsărit o floare, nu m-ar fi crezut nimeni , am tot încercat o poză, n-a vrut..

    RăspundețiȘtergere
  6. Vera,
    Dacă îți plac imaginile , nu se poate să nu iubești toamna.
    Doar că pleacă, în stoluri, cocorii..

    RăspundețiȘtergere
  7. DoarEu,
    Nu te-am văzut de-o veșnicie..
    Mie-mi place mult de tot toamna, cu toate ale ei- poeme în culori, tristeți, șoapte, lacrimi în geam, cărări, raze furișate printre crengi!!!
    Zile și nopți senine îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  8. Ca de fiecare dată, un colaj foto-gânduri extrem de reuşit, Gina. Îmi place Doamna Toamnă, nu pot să contest. Chiar dacă vara rămâne la mine în gânduri, nu pot să rămân indiferent în faţa frumuseţii acestui anotimp.
    Bine te-am regăsit, să ai o săptămână aşa cum ţi-o doreşti.

    RăspundețiȘtergere
  9. Cris,
    Oricât de tristă aș fi, toamna este medicamentul meu de suflet- cu toate ale ei. Ador zilele pline, strălucitoare, dar nu-mi displac nicicum diminețile cu gene obosite, încărcate de brumă.
    Mă trezește din oricare dintre tristeți vântul aspru, mă binedispune parfumul depărtării!
    Și dacă într-o toamnă se adună toate anotimpurile, ce-ți mai poate lipsi?

    O zi frumoasă vă doresc!

    RăspundețiȘtergere
  10. Foarte frumos! Saptamana a inceput bine:) pentru mine, multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  11. Toamna ma simt prost, respectiv lenes si delasator; natura, ca sa zic pe intelesul larg, si-a dat toata silinta...
    In plus ma obliga sa iau masuri in viitor; deci sa ma gandesc, ceea ce-mi creaza disconfort...

    RăspundețiȘtergere
  12. Robert,
    Dacă te-am bucurat, o să am o săptămână bună!
    Mulțu!!

    RăspundețiȘtergere
  13. Gina, bine ai revenit..din livezi puse pe şotii, cu meri înfloriţi în octombrie, când înşelătoarea primăvară îşi face de cap în plină...vară! Că nu pot spune îmcă "toamnă", e cald şi soare! Mă bucur, dar cred că doamna toamnă trebuie să-şi ia rolul mai în serios, că altfel vom sări două anotimpuri. ;) Toamnă...toamnă, ia-ţi rochia falnică, uşor zdrenţuită, peste şoldurile triumfale şi împodobeşte firea cu aur şi aramă, cu dovleci oranj şi struguri aurii, cu aromă de must şi gutui! E octombrie...Şi a fost o vară lungă şi frumoasă! :)
    Să ai o zi frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  14. @Daurel,
    Știți ceva? nu vă cred.
    Sau, dacă vă cred, luați aminte la ziua de ieri- un măr a înflorit,când ar fi trebuit să-i fie culese roadele! Tot așa se poate întâmpla și cu orice ființă, cred- „să-i crească aripi„, peste noapte!!

    RăspundețiȘtergere
  15. nu m-am mai 'aratat' de mult pe aici, dar acum nu sunt sigura daca nu invidiez ceva din trei: fotograful,aparatul, gradina...


    cu clipa nu ma ...'pun'....

    RăspundețiȘtergere
  16. Mirela,
    Chiar și când își ia rolul în serios, doamna toamnă toit plină de mister este.
    De asta îmi place de mor1
    Zile frumoase îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  17. Ana,
    Bine ai revenit în grădinița celui mai modest fotograf!
    Aparatul este cam vechi, nu prea mai „ascultă„ ce-i zic eu...

    p.s.nu mai pot intra la tine, mi-am lăsat și „actele„ la ușă, în zadar.
    Zile frumoase îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  18. Îl las pe Duiliu Zamfirescu să descrie o seară de toamnă. Eu n-aş fi în stare de aşa ceva...

    Ah! ce frumoase-s serile de toamnă!
    Prin frunze reci doar un fior adie;
    S-arată-n deal, cu faţa purpurie,
    A nopţilor fermecătoare Doamnă.
    Pe câmpul veşted tainic ea-mprăştie
    Strălucitoarea-i negură albastră,
    O, Doamne sfânt! Ce pană mult măiastră
    Atâta farmec ar putea descrie!

    (Duiliu Zamfirescu – Seară de toamnă)

    RăspundețiȘtergere
  19. Biliuță,

    Pentru ca tabloul să fie complet, să-l cităm și pe inegalabilul Topârceanu-
    Noapte de toamnă

    ”Murmur lung de streşini, risipite şoapte
    Cresc de pretutindeni şi se pierd în noapte.
    Rareori prin storuri o lumină scapă
    De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă
    Şi-mi trimite-n faţă raza ei răsfrântă...

    Ploaia bate-n geamuri, streşinile cântă.
    Dar treptat, cu larmă potolită scade
    Cântecul acestui tremur de cascade.
    Tot mai des în preajmă umbre vii răsar,
    Ploaia peste case pică tot mai rar

    Şi-n grămezi de neguri apele se strâng...

    Lumea-ntreagă doarme, streşinile plâng.
    Până când o rază de argint în zare,
    Lămurind pe boltă straturi de ninsoare,
    Lin desface umbra şi de crengi anină
    Scânteieri albastre, boabe de lumină.
    Iar acum din taina cerului deschis,
    Peste firea mută cad lumini de vis
    Şi-n troiene albe norii se desfac...

    Dar când iese luna, streşinile tac.

    *

    Dormi, iubire dulce!...
    Numai eu întârziu, singur pe cărare,
    Farmecul acestei clipe călătoare...
    Gândurile mele vin să te deştepte,
    Din pridvorul tainic să cobori pe trepte.
    Să cobori în toamna limpede şi rece
    Şi, visând cu mine clipa care trece,
    Să-mi sporeşti tristeţea ceasului târziu
    Când, străin de tine, sufletu-mi pustiu
    Va porni zadarnic, rătăcind pe drum,
    Să sărute urma pașilor de-acum.”

    RăspundețiȘtergere
  20. îmi place toamna foarte mult. foarte, foarte mult.

    RăspundețiȘtergere
  21. psi,
    Dacă aș iubi-o mai puțin, poate că nu te-aș înțelege..

    RăspundețiȘtergere
  22. Toamna asta o iubesc si eu.E cald si e bine.Parca nici nu vreau sa se termine.

    RăspundețiȘtergere
  23. Angi,
    Totuși, nimic nu este etern, este legea firii..

    RăspundețiȘtergere
  24. Imi place, place ultima poza! :) >:D<

    L.

    RăspundețiȘtergere
  25. Și mie, Lav!
    Sunt fericită, de câte ori o văd!

    RăspundețiȘtergere