luni, 28 noiembrie 2011

ai nevoie de o jumătate de viață,

 să descoperi că viața ta e un plan  pe care trebuie să-l rezolvi singur.
Napoleon Hill, Filozofia  împlinirii.


 Când l-a văzut cu diploma în mână, tatăl  a hotărât  să-și trimită  fiul   într-un lung  voiaj .  Să cunoască lumea și  legile ei, oamenii și obiceiurile lor.
Un vapor l-a dus în Mexic. Tânărul s-a oprit într-un sătuc de pescari. Într-un loc ferit de soare, cu vedere spre valuri,  a găsit cele mai gustoase preparate , oamenii erau veseli, copiii construiau castele de nisip, doamnele împleteau vise sau jucau tenis.
 De la un bătrân, turistul  a aflat că sătenii petrec puțin timp pe mare, pentru că  pescuiesc doar cât le este necesar să-și hrănească   familiile..
-Și-n restul timpul, ce faceți? i-a întrebat proaspătul licențiat .
Răspunsul primit  l-a uimit.
-Ne trezim  când soarele este de-o suliță pe cer, bem cafeaua cu soțiile, pescuim cât credem că ne trebuie, venim acasă, doamnele noastre pregătesc masa, ne facem siesta- la umbră-  împreună cu ele, ne jucăm cu copiii, spre seară  mergem în sat.
  La petrecere cu prietenii. 
Toți știm să cântăm la chitară și să dansăm. 
Viața noastră este frumoasă și plină.
Amintindu-și că  are  în buzunar diplomă de licențiat în economie al celei mai tari universități, tânărul s-a oferit  imediat să-i ajute să-și schimbe viețile.
-Trebuie să pescuiți  mult mai mult, să vindeți peștele de prisos. 
Cu banii obținuți, vă cumpărați câte o barcă.
Pescarii s-au uitat unul la altul.
-Și apoi ce vom face? a întrebat cel mai bătrân.
- Simplu de tot, s-a împăunat  tânărul- barca o să vă ajute să transportați mult mai mult pește, îl vindeți și vă cumpărați încă o barcă. Și încă una. 
După o vreme,  veți avea  propria voastră flotă. 
Scăpați de intermediari, o să vă vindeți produsele prin internet, direct la fabricile  specializate în procesarea peștelui.
Apoi veți avea fabrica voastră!
De ce să mai locuiți în sătucul acesta sărac, să vă bată vânturile și ploile?
Vă puteți muta în Mexico City, Los Angeles, chiar  la New-York.
-Cât timp ar dura toate astea?a întrebat același bătrân, privind valurile , care atingeau blând țărmul.
  Mândru că  și-a convins primii clienți,  proaspătul absolvent la Harvard, a spus răspicat:
- Nu mai mult de un sfert de veac. 
 -Și după asta?
-- După asta, dragii mei ,  abia după asta, vine marea, adevărata, nesperata surpriză, a zâmbit cu toată fața economistul.
Când afacerea este colosală, și eu vă asigur că așa va fi,  veți putea începe să vindeți acțiuni. 
Pescarii erau ochi și urechi.
-Și? rupse unul tăcerea.
-Și .. asta este- toți veți deveni mi-li-o-nari. În dolari!
-Serios? silabisiră, într-un glas,  pescarii. și apoi?
-Tânărul era din ce în ce mai entuziasmat.
- Abia atunci veți fi împliniți. 
Fiecare se va retrage din afacere. Veți găsi un sat sau mai multe ca acesta, vă veți face câte  o colibă, la ce bun- palate/înghesuială, stres, veți dormi cât veți voi, vă veți face siesta cu soțiile voastre, vă veți juca cu copiii, veți cânta la chitară și veți dansa.
- Domnule, cu tot respectul pentru școala dumneavoastră și pentru strădania  de a ne fi povestit atâtea, dar noi asta facem.
 La ce bun să irosim douăzeci și cinci de ani, când viața este scurtă și doar una ?/( după o idee primită pe mail)

Ei,  cum o fi mai bine?

    ·       

36 de comentarii:

  1. Minunat!Pina la urma toti tinjim sa ne intoarcem de unde am plecat,la o casuta cit mai departe de zgomotul orasului, unde sa avem o bucata de pamint, sa putem cultiva flori si ceva ce se poate folosi in hrana zilnica.Pentru ce am irosit atitia ani prin scoli,apoi in servicii stresante....aveau dreptate pescarii!Eu cred ca majoritatea spre toamna vietii gindim asa.Sa ai o saptamina minunata!

    RăspundețiȘtergere
  2. MEG55,
    Eu tot cu incertitudini mă laud, n-am ce face!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Gina, dificilă tematică de discuţie ne-ai propus!
    O ştiam şi eu, dar n-am aprofundat-o până acum.
    Am gasit un citat pe care îl consider potrivit cu esenţa acestei povestiri:
    "Problema e că majoritatea persoanelor îşi întemeiază propria existenţă pe reducerea riscului şi a responsabilităţii.
    Vor să trăiască liniştiţi. Fac tot ce le stă în putinţă pentru a trăi liniştite, pentru a nu suferi.
    Ca să nu experimenteze durerea şi teama, renunţă la infinitul potenţial cu care le-a înzestrat Dumnezeu.
    Par să ignore faptul că problemele oricum există şi suferă chiar şi într-o existenţă astfel construită.
    Atunci este mai bine să trăim dând mărturie despre ceea ce suntem.
    Oricât ne-ar costa."

    (Valerio Albisetti – "Să fim prieteni sau să avem prieteni?")

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce n-aș da să am o barcă, să știu să pescuiesc și un iubit bucătar! :)))

    Seară frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  5. Au trait fericiti pana a venit un nebun sa le dea sfaturi.
    Mai trebuie sa vina FMI sa le dea bani pentru o barca si UE sa le spuna ce sa faca cu barca. Daca satul mai intra si in zona Euro atunci si de abia atunci se vor simti impliniti. Vor urma divorturi, renuntari la cafea, barci nereparate....Si atunci o sa vina parintele baiatului sa le propuna o afacere. El le da barci, ei pescuiesc pentru el iar el le ofera un salariu decent. Traiasca libertatea !
    Faine teme gasesti tu Gina !
    Dar parerea ta ?

    RăspundețiȘtergere
  6. Andi,
    Adică să fii o norocoasă răsfățată!
    Știu și eu? poate că acest talentat băiat există pe undeva, trebuie doar să-l găsești.
    Și să-i spui care-ți sunt dorințele.
    p.s. știi să înoți?( că nu se știe..)
    Seară frumoasă!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Pescăruș,
    M-am încumetat să propun dezbaterea temei , gândindu-mă la unele dintre cunoștințele mele,care, după ce și-au încheiat niște cariere în care au investit multă muncă și pasiune, trăind în oraș - aici sau chiar în alte țări- s-au stabilit la țară.
    Unora le merge binișor, s-au acomodat..
    Câțiva o duc greu, ar vrea să se întoarcă, și-au secătuit rezervele financiare,deja au obosit.
    Câtă vreme este căldură, nu prea sunt probleme. Iarna , viața devine apăsătoare, copiii vin mai rar, sănătatea se șubrezește..
    Eu cred că este foarte important să te cunoști bine, să-ți știi limitele, dorințele, pasiunile.
    Dacă ai puterea să te „scuturi „ și să scapi de sub stăpânirea firii, te poți adapta , în partea a doua a vieții, într-un alt mediu.
    Chestiunea este- ce te faci, când nu reușești să-ți însușești alte deprinderi?
    Cred că este grav.
    Atunci, zic eu, trebuie să „ rupi„ ceea ce părea fascinant și să-ți reiei viața exact de unde ai încercat să schimbi macazul..
    Zic și eu..

    Seară bună!

    RăspundețiȘtergere
  8. Micuțul,
    Un cunoscut mă întreba de ce blogul meu se numește cum bine știi. De asta, pentru că eu, încă , am un sac plin de incertitudini.
    M-am născut și am crescut la țară, dar n-am făcut niciodată focul, de exemplu. Și câte altele n-aș fi în stare să fac , dacă ar fi să-mi schimb definitiv domiciliul.
    Sufletește, mă simt a satului meu.
    Vorbeam despre deprinderi cu Pescărușul.
    Cred că, esențial, noi nu ne schimbăm. Se schimbă doar percepția pe care o avem față de aceleași eterne teme, în care ne aflăm zi de zi.
    Există o carte frumoasă despre reîntoarcerea la armonia perfectă cu natura-„ Ultimul bărbat american„,carte scrisă de o femeie,Elizabeth Gilbert.
    Îmi vine în minte ceva din gândirea personajului principal, Eustace Conway„viața este ceea ce ai reușit tu să faci din ea„.
    Seară bună!

    RăspundețiȘtergere
  9. Printre altele, m-am delectat si cu aceasta bucata.

    RăspundețiȘtergere
  10. Cred ca n-am adaugat linkul, iarta-ma...

    http://www.youtube.com/watch?v=DIs5wPyLEhU&feature=autoplay&list=AVGxdCwVVULXd95GON88AwbOC2Gy015QAs&lf=list_related&playnext=4

    RăspundețiȘtergere
  11. Știu să înot, am făcut și sărituri, în copilărie. :)

    Nu știu ce femeie nu își dorește să fie răsfățată, dar aș fi dispusă să pescuiesc serios și el doar să gătească :))
    :)

    Noapte bună

    RăspundețiȘtergere
  12. eu cred, gina, că este bine să ne păstrăm simţul măsurii. şi cred că mai important decât "a avea" este "a fi" bătrânul ştia asta foarte bine şi nicio şcoală înaltă nu ne poate învăţa altfel...

    RăspundețiȘtergere
  13. Andi,

    Felicitări!!
    Sunt o răbdătoare, de ani mulți, aștept să se confirme și la mine în casă teza, conform căreia bărbatul este cel mai bun bucătar!
    Seară frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  14. Povestea are si o morala. Doar undeva, unde nu a patruns "civilizatia", se poate ca oamenii sa nu fie hrapareti. In rest ce sa spun? De bine despre barbati se vorbeste numai intr-un singur caz: "Ce om bun era raposatul!"

    RăspundețiȘtergere
  15. @Mihai,
    Păi dacă răposatul n-o fi fost hrăpăreț, cum să fi zis cineva- bine că s-a dus, că pre era darnic..( în loc de morală!!)

    RăspundețiȘtergere
  16. Nu asta-i esenţa ? munceşti , construieşti , înfăptuieşti , te mulţumeşti sau nu , şi te retragi apoi cu strictul necesar şi eventual un bucătar (soţul convertit între timp), dar mulţumirea cea mare nu vine din ce ai înfăptuit ci pentru cine . Părerea mea !

    RăspundețiȘtergere
  17. supeeeer!
    chiar aşa este!

    mă bucur că am trecut pe aici. am mai învăţat o lecţie de viaţă. :)

    seară bună tuturor.

    hai, la dans, că trece vremea! :)

    RăspundețiȘtergere
  18. SoriN,
    Chestia cu bucătarul nu este decretată, așa că rămâne doar speranță!
    Cât despre cine construim, aș zice că bucuriile părinților sunt deseori tainice, dar le fac viața frumoasă, dacă fiii lor le confirmă strădania!
    Seară bună!

    RăspundețiȘtergere
  19. Ottlya,
    M-ai făcut fericită- ești singura care-mi laudă melodia aleasă!
    Asta zic și eu- muncă, dar și romanțe și un vals!!
    Distracție plăcută!!

    RăspundețiȘtergere
  20. Ce dulce si fara griji ar putea fi viata daca n-am spera la mai mult.Nu chiar la o "flota",dar macar,vorba unei reclame:casa mea,masina mea,barca mea!:)
    Cand ai asemenea aspiratii incep si grijile!
    La ce bun,spun unii?O viata avemm!
    Ce-i drept viata pe care o avem sa ne-o traim placut,fara sa deranjam pe altii.
    Asa mai poti si dansa un vals:).Nu superi pe nimeni!

    RăspundețiȘtergere
  21. Frumoasa poveste...pacat ca pe zi ce trece banii capata o importanta tot mai mare si uneori irosim ani din viata muncind pentru...a ajunge de unde am plecat

    RăspundețiȘtergere
  22. Daca fiecare ar avea cate o ..insula pe care sa stea cu burta la soare inconjurat de cateva amazoane ,ar fii Ok...

    RăspundețiȘtergere
  23. Ideea este grozava, dar uite ca viata nu ne lasa, nu suntem educati pentru acest mod de viata...

    RăspundețiȘtergere
  24. Păcat că lângă satul în care m-am născut nu a fost măcar o baltă. Aş fi rămas în sat, aş fi pescuit doar cât îmi trebuia, mi-aş fi băut cafeaua în linişte, m-aş fi jucat cu copiii, apoi cu nepoţii, aş fi învăţat să cânt la chitară... Numai că, dacă satul meu ar fi fost lângă o baltă, acum aceasta ar fi fost privatizată...
    Să aveţi o zi minunată!

    RăspundețiȘtergere
  25. Ce-mi plac mie economiştii aceştia care promit... marea cu sarea, cu zâmbetul pe buze. Par a avea soluţii pentru orice, numai că - din ceea ce putem observa - lumea rămâne în stand-by şi aşteaptă. Para mălăiaţa, apocalipsa, praful de pe tobă, pieile de cloşcă etc...
    Gânduri bune, Gina!

    RăspundețiȘtergere
  26. Angi,
    Eu zic că, indiferent cât dedificilă poate fi adesea viața, merită să fie trăită intens!
    Cu de toate. Valsul l-aș situa printre adevăratele, m ari desfătări!
    Zile bune îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  27. @Nedelcu Ionuț,
    Bine ai venit!
    Banii nu aduc fericirea, dar o întrețin, în felul lor.

    RăspundețiȘtergere
  28. @Cezar,
    Fortuna caeca est!!
    Nu numai că este orb, dar îi orbește pe mulți dintre cei pe care nu-i mângâie..

    RăspundețiȘtergere
  29. Zina,
    Sunt și oameni care străbat valurile, fără a se scufunda.
    Învață înotul , din mers!
    O zi bună!

    RăspundețiȘtergere
  30. @Biliuță,
    Este atât de curat adevărul dumneavoastră!
    Malurile Argeșului meu, altădată umbrite de plopi și de sălcii mlădioase, au fost înghițite brutal de excavatoare.
    Râului i-a fost furat parcă și susurul, iar bătrânul pod suportă stoic basculantele pline cu nisip și pietriș.
    Am tot căutat poezia copilăriei, ascultând muzica timpului.
    Fugaces ..labuntur anni!

    RăspundețiȘtergere
  31. @Daurel,
    Dar și prima parte a vieții( dacă se poate).

    RăspundețiȘtergere
  32. Cris,
    Ce-ar fi lumea fără proiecte?/

    O zi bună !

    RăspundețiȘtergere
  33. Are şi n-are dreptate tînărul, au dreptate şi n-au dreptate pescarii.
    Adevărul este întotdeauna pe la mijloc.
    Cred că tînărul greşeşte în momentul în care încearcă să prezinte un proiect de viitor, ca fiind exclusiv circumscris unui plan de îmbogăţire şi deci, unei vieţi îmbelşugate.
    Eu ştiu că marile proiecte ale omenirii au fost realizate de visători frumoşi...

    RăspundețiȘtergere
  34. Tibi,
    Toate sunt relative, așa-i?
    Uite, tocmai am găsit o poveste reală, atât de frumoasă, că pare un basm- o casă plutitoare!
    Seară bună!

    RăspundețiȘtergere