duminică, 20 noiembrie 2011

toată viața

 este școală.  Comenius- Jan Amos Komensky, 28.03.1592/15.11. 1670, părintele educației moderne.
În Cehia și Slovacia, de peste trei secole, ziua de 28 martie este Ziua profesorului. //
În ultima vreme, școala, profesorii, elevii, disciplina din școli, relația profesor-elev- familie  sunt teme la ordinea zilei.
Își dau cu părerea  domnișoare- aspirante la roluri  în filme fără titlu- cetățeni care au uitat și bruma de litere mari, însușite din mersul trenurilor, avocați bine plătiți,  persoane cu însușiri paranormale,  invitate în televiziuni la  cele mai năstrușnice emisiuni.
Am  căutat  o postare mai veche despre cum este să ajungi astăzi profesor.
Am găsit.//
Într-una din zilele trecute, nu mică mi-a fost mirarea, când, preocupată fiind să găsesc o anume instituție a statului, despre care aveam doar vagi informații, în mulțimea de trecători grăbiți, am zărit ochii albaștri și părul sârmos al profesoarei mele de limbă română contemporană.
Prima oară, după atâția ani, de când am terminat facultatea!
După delicate pupături și  amabilități frumos glăsuite de ambele părți , dumneaei și-a păstrat același simpatic rrr franțuzesc, a acceptat invitația mea  să intrăm în localul de la colțul străzii.
Ne-am așezat la o masă retrasă, cu vedere către porumbeii din piață.
Cam supărată, întrucâtva dumneaei, pentru că a trebuit să se pensioneze, chiar a primit o sumă frumușică, reprezentând , retroactiv, recompensele calculate din septembrie până acum.
 Vorbim de una de alta, colegi de-ai mei, amintiri dintr-o lume comună.. nu este cazul să spun  acum porecla pe care nu știu cine i-a dat-o, i se potrivea - mănușă, ba uite că am s-o spun,  că nu mă aude - găina, așa îi spunea toată studențimea,  care o avea  ca profesoară de curs și de seminar...cu o anume notă de umor , dar și de tandrețe.
-Ce copii buni erați voi- inteligenți, muncitori și ascultători! Era o plăcere să vin  la seminar!
 Cum să nu-mi amintesc?
Bineînțeles că o aprob, păstrez și acum  caietele ticsite de  conspecte, nimeni nu îndrăznea  să vină la seminar fără să fi parcurs bibliografia obligatorie, indiferent  câte ore trebuia să  petreacă  în bibliotecă sau în sala de lectură.
N-am uitat gestul leneș, vizibil   calculat, cu care își scotea,   din poșetă, caiețelul în care consemna cu exactitate plusurile, dar , mai ales, minusurile  fiecăruia..
Și tot așa, din vorbă în vorbă, îmi spune că, în vară,  la susținerea tezei de absolvire, o tânără- coafură lipicioasă și fustă scurrrtă, scurrrtă ( superlativ absolut!!), întreruptă de un profesor din comisie , pentru a i se cere un nume predicativ,  clipocindu-și genele,  grele de rimel și de nesomn (intelectual), are nemaipomenita inspirație să spună, drept răspuns,  o  maximă  adaptată -noaptea e un sfeșnic bun!..lăsând onorata asistență  ca la dentist..
N-am întrebat ce notă a primit   viitoarea profesoară de limba română..poate că nici nu aș fi amintit momentul , dacă în ultima vreme  ziarele, televiziunile, părinții, elevii dornici de excursii, babele, paranormalele, topmodelele  ar avea alte subiecte .
Școala este, din nou, între priorități- cea dintâi..

sfeșnic/sfetnic, nici măcar paronime nu sunt.
Trăim în România, țara în care profesorii  , mai ales  cei tineri ,  au salarii foarrrrte mici...unii dintre dascăli  devin subiecte de romane s.f.
Alții intră în zeghe.
La timp.
p.s. tu ce zici?

14 comentarii:

  1. Eu ce zic? Eu mulţumesc lui Dumnezeu că nu mai fac parte din sistem! :D
    După zece ani am renunţat. Şi sunt foarte bine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce să mai zici, Gina? Nu ştiu acum ce se mai poate zice, dar mai ales, ce se mai poate face?! În acest moment eu nu ştiu decât că trebuie să-mi fac datoria cu multă responsabilitate!

    RăspundețiȘtergere
  3. Diana,
    Nu știu ce să zic- sigur că fiecare își caută calea cea mai bună! Mă bucur să aud că-ți merge bine!
    Rău este că sistemul pierde mulți oameni buni.
    Duminică frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  4. Marycix,
    Chestiunea este - câți oameni care au în mână catalogul știu ce înseamnă să-și facă datoria.
    Mă doare sufletul să văd cum școala se îndepărtează , cu fiecare zi, de menirea ei- formarea de caractere..

    RăspundețiȘtergere
  5. Intai scriu ceva off topic si apoi citesc la tine, bine, Gina?
    Azi m-am uitat la emisiunea aia cu agricultura, era o secventa cu fermieri dintr-un sat din Salaj, oameni simpli dintr-o comuna cu 3000 de locuitori si ,abia dupa ce s-a terminat am realizat ca ceva mi-a atras, tare de tot, atentia, dar ce? Ce crezi tu, Gina, ca mi-a atras atentia? " Niste tarani" (ooo, da...niste tarani adevarati,oameni) vorbeau perfect romaneste,nu tu agramatisme, nu tu balbaieli, nu tu poticneli(ca ale europarlamentarei nomber one) se exprimau in fraze destul de lungi ,inteligibile, normale raspunzand la intrebarile reporterului. Oameni simpli despre care "niste oraseni" ar stramba din nas, oraseni, tot felul de aparitii la televizor :(
    Acum o sa citesc postarea ta :)

    Sunt trista de ceea ce se intampla in invatamant :(
    Gina, am sa-ti spun faptul ca profii cu care am fost eu colega (cei de ed.fizica) erau mai toti gagicari,zau...asa le mergea vorba, ca atenteaza la liniile curbe , nu, nu ale lui Gauss , ale elevelor, netezind pe ici pe colo...Sa nu-mi spui ca nu era peste tot asa, nu cred ca la noi era o exceptie.
    Altii spun ca dintotdeauna lumea era asa doar ca nu se stia fiindca nu se spunea la televizor.
    Sa-ti mai spun ca si cand am fost eleva de liceu( anii 60) o colega de-a mea era "bine" cu profu de biologie? Asa se vorbea si eu asta aflasem mult dupa ce-am terminat liceul ca nu eram prea dibace in alde de-astea :))))))

    RăspundețiȘtergere
  6. eu... eu când mă gândesc la sistemul de învăţământ actual îmi vine să plâng... vai de viitorul nostru.

    RăspundețiȘtergere
  7. Elise,
    Toată stima pentru vorbitorii de limbă română corectă, adevărată!!!

    Despre colegii noștri, sportivii, totdeauna au circulat vorbe.
    Și nu doar despre ei.
    Ba, pe ici, pe colo se mai auzea și despre câte o duduiță, care uita ce meserie are în școală.
    În situații ca acestea, lumea se face că nu observă, deși este monstruos.
    Copiii nu au educație ,nu-și cunosc drepturile, profesorii respectivi au probleme grave de conștiință.
    Cred că adevărata criză este în învățământ, nimeni nu mai ascultă de nimeni..socializarea pare a fi întâiul scop al venirii la școală.

    RăspundețiȘtergere
  8. psi, da, aceasta este marea problemă- viitorul.

    RăspundețiȘtergere
  9. Sărăcuța.
    O compătimesc: nu a văzut niciodată un sfeșnic, nu a citit povești cu sfetnici de taină, nu știe ce e un calambur, nu a avut un învățător care să îi insufle dragostea de a citi legende și nici un profesor care să îi cultive plăcerea de a cunoaște cât mai multe cuvinte din limba română și din literatura veche. Înțeleg că n-a trecut nici cu părinții de mână prin muzee, nici nu ține un mic sfeșnic de argint printre cărțile din bibliotecă, să-i amintească de poeții care scriau la lumina unui capăt de lumânare...
    N-a iubit destul, n-a fost iubită destul.
    De multă tandrețe și răbdare ar fi nevoie, pentru a-i readuce suflețelul la viață și a-i trezi conștiința care să respecte și partea intelectuală a spiritului care este și în ea.
    Sper să aibă norocul să găsească ce nu știe că îi lipsește.

    Noapte bună

    RăspundețiȘtergere
  10. Draga mea Andi,
    Cât ai fi tu de cumsecade, nu-i poți da sărmanei domnișoare nicio șansă.
    Când să mai citească ea literatură veche/poezie/legende/psalmi?
    Cine să-i acorde iubire pentru propria-i formare și informare, dacă orbecăie în noapte , cu sfeșnicul în mână, fără să afle calea?

    Din fericire pentru copiii care i-ar fi putut deveni elevi,poate că s-a răzgândit- salariul este mult prea mic-o fi dansând prin cine știe ce colț al lumii.
    Sau o fi găsit vreun prințișor, căruia nu-i plac cuvintele vechi.

    Seară bună!

    RăspundețiȘtergere
  11. E degringoladă la toate nivelurile societăţii. Învăţământul nu putea să scape de toate aiurelile şi de toate nenorocirile acestor vremuri.
    Nici copiii nu mai sunt ce-au fost, nici dascăli. Dar nici România nu mai este ce-a fost, iar accentul cade pe derizoriu, pe obscen, pe superficial şi pe hilar. Până la urmă, aveam ceea ce am "căutat" cu ajutorul altora de două decenii.
    Nu sunt un nostalgic, nici n-aş avea cum, însă este foarte trist să auzi că la 20 de ani de la revoluţie este regretat, de unii sau de alţii, fostul regim.

    Să nu ne pierdem speranţa, totuşi... Zi cât mai bună, Gina!

    RăspundețiȘtergere
  12. Gina, extrem de util si de binevenit este articolul din postarea ta!
    Citeam undeva cateva indemnuri pe cat de simple, pe atat de intelepte:
    "Daca faci planuri pentru un an, cultiva orez.
    Daca faci planuri pentru zeci ani, planteaza copaci.
    Daca faci planuri pentru o viata, educa oameni."
    Emil Cioran spunea ca "noi n-avem de lucrat decât cu viitorul. Adamismul în cultură nu înseamnă altceva decât că fiecare problemă de viaţă spirituală, istorică şi politică se pune pentru întâia oară, că tot ceea ce trăim se determină într-o lume de valori nouă, într-o ordine şi un stil incomparabil. Cultura românească este o cultură adamică, fiindcă tot ce se naşte în ea n-are precedent."
    Din acest motiv o ţinem într-o reformă continuă şi inutilă. Pentru că ne adresăm formei, nu fondului. Pentru că totul este considerat greşit. Drumul nostru rămâne intotdeauna la fel de lung, de fiecare dată noi pornim de la capăt.
    Suntem tara perfectiunii, dar cultivam la infinit mediocritatea, suficienta, ignoranta, blazarea, persiflarea.
    Trebuie sa reinviem gradina valorilor romanesti, se ne reintoarcem cu smerenie si luare aminte spre stralucirea culturala a trecutului, sa culegem setea de cunoastere, de a invata temeinic, pentru a-i putea invata pe altii.
    Sa sunam desteptarea, asa cum indemni mereu cu caldura si fermitate, draga doamna profesor!

    RăspundețiȘtergere
  13. Cris,
    Toate câte se întâmplă , noi le facem. Noi, oamenii, doar că nu vrem să recunoaștem. Că ne este rău sau bine, că unii au regrete, asta se întâmplă, pentru că fiecare care propria-i decizie.
    Toți copiii sunt diferiți de părinți, toate generațiile au fost într-un fel de conflict cu anterioarele, chestiunea care este mereu nerezolvată este, cred, cea morală.
    Ea ține de mulți factori, dar , mai ales, de educație.
    Educația nu aparține exclusiv școlii, este zestrea fiecăruia.
    Asta simt.
    O zi bună1

    RăspundețiȘtergere
  14. Pescăruș,
    Mă emoționezi!
    Dacă vrei să-mi placă adresarea, spun-mi că sunt profesoară! Să se supere câți vor dori, eu cred că este diferență- nu știu cât de mare - între ”profesor” și profesoară„. Meseria mea este feminină, este aproape de sufletul mamei, de iubire, de inimă, de minte.
    Bărbații- la profesori mă gândesc- fac școală, transmit cunoștințe. Profesoarele adevărate formează oameni! Deslușesc fărâma de suflet, cu grijă, o cresc, lasă cocorii să zboare!
    Mulțumesc frumos!!

    RăspundețiȘtergere