marți, 31 ianuarie 2012

bine știți, bine să-mi dați..

Bărbații făceau negustorie. 
Cu  porumb, grâu, orz, ovăz.
De cu seară, încărcau  în căruțe saci mari,  strânși în  sârme și sfori împletite, de urzică . Cu felinare prinse de oiștea căruței, plecau în convoi de câte trei/patru.
În  toiul nopții.  
 Mai către primăvară, când gândeau ei că  prin sud  proviziile adunate toamna s-au terminat.   
 Până  să ajungă în satele din Vlașca, aveau de străbătut câteva păduri... Un nume îmi trece vag prin minte- nume de sat, Albeni.
 Bântuiau hoții.
  Printre lacrimi strânse în bărbie, făcând în gând  cruce  către Dumnezeu, temătoare, femeia punea, sub paie,pe lângă  haine de schimb, mâncare pentru om și pentru cai, în  loc știut,  toporul.
Bărbații  întârziau o săptămână, poate chiar două.
 La întoarcere, se așteptau unii pe alții.//
  Poarta căsuței era mereu  deschisă, căzut într-o parte, zăvorul de lemn  uitase  de timp și de așteptare. Lată  cât două palme, cărăruia  ivită printre  tufe de  troscot se oprea sub ferestruica mereu luminată.
Fustă neagră, creață, lungă până către glezne, bluză de diftină  turcească, în joc de melcișori, pieptar cu înflorituri de piele,  broboada scurtă, mărginită în  ciucuri, înnodată în creștet.
 Ochi albaștri, mici, iscoditori.
Lumea îi spunea bobăreasa.
În căsuța ei, cu tindă, celar și cămăruță, mirosind mereu a var proaspăt, abia încăpeau câteva femei.
 Veneau și din satele învecinate.
Lea Fănica  așeza  măsuța cu trei picioare pe capătul dinspre fereastră al patului.Bobii se înșirau frumos, unii după alții.
Patruzeci și unu de bobi, patruzeci și unu de frați, bine știți, bine să-mi dați/Cum știți să încolțiți și să să înfloriți, așa  să știți  să-mi dați de știrea lui...și femeia spunea, plină de spaimă și de așteptare, numele bărbatului ei.
Degetele asprite de sapă învârteau șirul de bobi, care se aliniau,  doar ea știa cum,în grămăjoare de doi/trei/patru .
 De fiecare dată, unul  rămânea stingher.
Omul, călător în lumea lui de câștig și de neprevăzut...//
 Agățată de fusta mamei, m-am strecurat, de câteva ori, în cămăruța  cu busuioc aninat la icoane. Îmi plăcea  să mă uit la cercelușul ivit dintr-un ghiveci rezemat în fereastra  un pic mai înaltă decât mine. Să ascult vorbele scăpate în mișcări iuți,  printre stropi  mărunți, aurii.
Nu înțelegeam mare lucru, încercam doar să învăț poezioara.
 Și să mângâi în  gândul meu de copil fruntea brăzdată a femeii, aplecată pe masa de bobi învârtiți, înflorind în speranțe.//
pe la tine cum era?

19 comentarii:

  1. Ah, Gina, dacă ai şti! :)
    Mi-a povestit tata, eu nu am cunoscut-o, dar acum locuiesc foarte aproape de locul unde avea bordei Licuricioaia, fermecătoarea.
    N-o fi fost fermecătoare, dar făcea farmece. :)
    Datul în bobi era o chestiune absolut nevinovată pentru ea. Se povestea că făcea minuni mari şi sătenii o ştiau de frică.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diana,
      Eu nu cred că toate lucrurile de pe lumea asta sunt așa cum par- există, cred,dincolo de noi, energii, forțe, situații greu de înțeles.
      Mai cred că unele persoane or fi înzestrate, știu și eu, diferit de ceea ce obișnuim să credem.
      Astăzi m-am gândit la datul cu bobii.
      Era ceva , ca-ntr-o poveste!
      Mi s-a făcut dor de lumea fabuloasă a copilăriei.
      p.s. ce-mi place- licuricioaia ta! hi! hi! chiar dacă lumea se temea de ea.
      Nu cred în farmece!!cred doar că există oameni slabi, oameni puternici , buni, răi..

      Ștergere
  2. Frumoase amintiri!
    Din păcate (pentru mine) m-an născut între-o mahala a Bucureştiului şi nu am amintiri prea plăcute.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Când am citit „ Groapa„, am fost fascinată de-a dreptul!
      Într-o mahala cred că sunt multe lumi într-una singură..

      Ștergere
  3. Interesante practici se faceau pentru a afla despre soarta persoanei dragi. Se foloseau sarmanii oameni de ceea ce aveau la indemana, cautand in disperarea lor semne.
    Eu nu am auzit vorbindu-se despre asa ceva in familia mea pana acum si nici in satul in care am locuit in copilarie, desi probabil ca erau, numai ca nu am auzit eu.

    O seara minunata va doresc doamna Gina! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi tu, Ștefania, am crescut într-o lume frumoasă. Am învățat, din mers, tot felul de lucruri. Astăzi, când mi le amintesc învăluite în haina lor misterioasă, mă simt ocrotită.
      Lumea aceea, cu bunici, nepoți, tineri și vârstnici laolaltă avea un farmec extraordinar. Nimic din el nu există astăzi..lumea este într-o continuă schimbare, telefonul a înlocuit ghicitul în bobi, televizorul ține locul clăcilor, omul este mai departe de om..
      O seară bună!

      Ștergere
  4. :)
    stiam ca exista o verisoara a bunicii, care era renegata. Fuma (pe timpuri in Moldova femeia fumatoare era etichetata in cei mai urati termeni) si ghicea. cand am ajuns la ea, aveam ochii larg deschisi: ca sa vad tigarile si cartile. eram toata numai ochi si urechi. pe masa erau niste carti de joc botite si vechi. parca tot asteptam sa aprinda o lumanare :)
    mai tarziu, mare deja am vazut si eu cum se 'citesc' bobii. si ma tot intrebam, cum le combina si le calculeaza? tehnica asta nu am reusit sa o inteleg.

    m-ai transferat in atmosfera aceea, Gina. am ce visa :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Angela,
      Draga mea, femeile despre care vorbim, erau înzestrate cu un anume simț- cărturăresele , bobăresele , cele care descântau aveau un statut special. Erau , pentru vremea aceea, emancipate. Să știi că și eroina scrierii mele trăgea câte un fum. Pe ascuns, să n-o vadă vecinii.
      Știi, de dimineață, am găsi în frigider niște boabe de porumb, păstrate pentru salată. Văzându-le, mi-au venit în minte degetele ei. Și bobii răsucindu-se nu știu după ce legi nescrise, știute doar de puține femei.
      Ca și tine, simt un fior , ceva dulceag, care mă duce în lumea copilăriei, care, pentru mine, chiar a fost magică.
      Să ai vise frumoase, în rânduieli de bobi cu dragoste!
      Îmbrățișări!

      Ștergere
  5. Pare o lume de mult pierduta.
    Bunica ne povestea depre faptul ca atunci cand cineva era bolnav preotul facea si pe medicul.Nu tot timpul ii reusea,dar bunica a fost salvata.
    Copil fiind,a picat intr-o fosta groapa de var.Abia daca mai respira. Copiii cu care se juca au anuntat la cea mai apropiata casa ce s-a intamplat,iar femeia a dus-o acasa,unde parca ii curgea incet, incet viata.
    Vecina strabunicii,o femeie cu frica lui Dumnezeu,i-a propus sa mearga la "popa ortodox" ca poate o salveaza.
    Asa s-a si intamplat,numai ca trebuia s-o boteze din nou,cica sa-i pacaleasca moartea.Din Maria s-a transformat in Ecaterina.
    A ramas pentru toata lumea Kati.
    Pe piatra funerara, numele ei e Ecaterina.Soarta a facut sa treaca in cealalta lume cu noul nume.Cel care i-a sculptat numele pe piatra nici nu stia c-o cheama altfel,desi a copilarit alaturi de copiii bunicii.
    Poate e un sambure de adevar undeva,Gina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Angi,
      Sigur că poveștile au fărâma lor de adevăr. Povestea bunicii tale seamănă cu aceea a lui Nechifor Lipan.
      Există în sufletul neamului nostru ceva extraordinar- o zestre, care riscă să se piardă.
      Am făcut eforturi de gândire astăzi, încercând să -mi amintesc„ poezioara„.
      Vezi, n-am reținut decât puțin.
      O părticică. În părticica aceea este ceva din copilăria mea.
      Seară frumoasă!

      Ștergere
  6. Nu am citit decât în cărți despre datul în bobi -ca expresie, nu ca acțiune în sine- și nu am nici cea mai mică idee ce e și cum se face. Cuvântul ”bobăreasă” îl întâlnesc azi pentru prima oară. Nu m-am gândit niciodată ce realitate se ascunde în spatele expresiei ”a da în bobi”.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Zina,
      Te cred, ai crescut, probabil, departe de lumea satului.

      Ștergere
  7. Buna Gina:

    Si eu am observat, ca si dna Aurora, ponderea descantecului in acest ritual - fiecare ghicit, cum scrii tu, era si parte 'poezioara'.
    Minunat fragment evocator, al unei lumi care a existat, si mai exista inca in sufletele noastre.

    RăspundețiȘtergere
  8. Irina,
    Până în clipa asta, am contat doar pe amintirile mele. Am căutat pe net . Iată ce variantă am găsit-
    Descantecul datului in bobi

    Practicarea acestui sistem de divinatie variaza mult de la un individ la altul; unii ghicitori folosesc 42 de bobi in loc de 41, alti "menesc" boabele tinandu-le deasupra capului sau aproape de gura. Aceste detalii au mare importanta, fiindca ele au rolul de a mari increderea consultantului in puterea ghicitorului si reprezinta un element de auto-sugestie pentru ghicitor,asigurandu-l ca bobii nu-l pot insela, fiindca el ii pregateste conform ritualului. Dispunerea bobilor va fi bazata pe fortele oculte ce conduc viata omului si miscarile aparent neinsemnatilor bobi.
    Ghicitul in bobi se face astfel:
    Luati 41 de bobi de porumb, pe care ii "meniti" (le dati "menirea") tinandu-i in mana stanga si zicand in soapta urmatorul descantec:
    "Patruzeci si unul de bobi numarati,
    Patruzeci si unul de frati,
    Sa alergati,
    Sa cautati,
    Pe unde stiti
    Si sa-mi ghiciti,
    Asa cum a stiut plugarul sa va semene
    Si voi ati stiut sa incoltiti,
    Sa cresteti si sa va-nmultiti,
    Asa sa-mi aratati
    Voi patruzeci si unul de bobi descantati,
    Totul drept si adevarat
    Cum Dumnezeu v-a binecuvantat,
    De drum, de gand, de bucurie,
    De vesti bune ce-o sa fie,
    De bine sa iasa, bobi sositori si bucurie-n prag,
    Iar de nu, sa va risipiti cate unul si doi, sa nu se aleaga nimic din voi."
    Faceti de trei ori cruce cu mana dreapta deasupra bobilor si spuneti :" In numele Tatatul, al Fiului, al Sfantului Duh, Amin!"

    Mulțumesc de gândul bun!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am scris, în felul meu, cu tot sufletul, pentru că multe imagini din copilărie apar învăluite în ceva tainic, greu de explicat.
      De fapt, am,în adâncuri, părticele dintr-o lume în care viața reală, aspră, poate, se împletea cu o frumusețe pe care puțini au descoperit-o.
      În lumea aceea, femeia era de multe ori singură, neajutorată. Trebuia să găsească un suport.
      Datul în bobi , spusele cuiva- apropiate sau depărtate de realitate- îi confereau puterea de a trece peste spaime.
      Îi aduceau speranță.
      Nu cred în vrăji, am auzit descântece,de fapt, cam toate bătrânele din lumea satului știau să zică ceva „de deochi„.
      Este, cumva, ceea ce se întâmplă astăzi, când medicul care își iubește meseria tratează pacientul, mai întâi, sufletește și apoi pentru afecțiunea pe care o are.
      Bunicile mele adunau o mulțime de plante, știau la ce folosește fiecare. Și nu greșeau.
      De atunci știu că pătlagina , foia de varză vindecă răni. Copacii dau energie. Și câte altele.
      De câte ori vorbesc despre lumea aceea, ceva, ca o căldură dulce îmi cuprinde sufletul.
      Mulțumesc pentru gândurile tale frumoase!

      Ștergere
  9. Mie mi-a turnat cositorul o babă, când eram foarte mică, pentru spaimă, căci mi-era frică de câini; după 9-10 ani se risipea puterea "vrăjii" şi trebuia să merg sa mi se toarne iarăşi, dar nu m-am mai dus. Îmi amintesc ca şi acum ziua când am simţit că farmecul se dusese. Veneam de la un unchi, singură, pe la 11 noaptea şi străduţa era întunecată. Nu se-auzea niciun zgomot sau nu voiam s-aud eu. Nu-mi era frică deloc. Deodată, din întuneric a apărut un câine alb, care se-ndrepta cu viteză spre mine. M-am oprit în loc şi-am înlemnit de frică. A trecut pe lângă mine, din fericire şi s-a dus mai departe. Nici nu stiu cum am ajuns acasă. De-atunci mi-a revenit frica, dar o domin prin prezenţă de spirit. Spre exemplu, am mers la o amică şi la scara blocului are o căţea foarte agresivă, care muşcă pe oricine. Vecinii, culmea, o hrănesc şi se ceartă cu hingherii când vor s-o ia, deşi există reclamaţii peste reclamaţii. Am plecat destul de târziu de la ea şi-mi recomandase că ar fi mai bine să rămân la ea peste noapte din pricina căţelei. N-am ascultat-o. Am ieşit din scară, nu se zărea nici picior de căţea. Şi mergeam cu paşi mărunţi. Deodată am simţit cum mă apucă de picior ceva. Am lăsat piciorul aşa, fără să mi-l retrag şi am aşteptat. A cedat ea şi-a plecat. Am scăpat. Prietenei mele nu-i venea să creadă că am scăpat nemuşcată. Probabil că farmecele nu s-au dus, deşi mi-a reapărut sentimentul de frică...am căutat şi eu pe google descântecul de spaimă, iată-l:
    Borză îmborzată,(eu credeam că zice de barză pe-atunci :)))
    Borză blestemată,
    Cu dinţii rânjiţi,
    Cu ochii beliţi,
    C-urechi dâbălată,
    Cu gura căscată,
    Cu mâni crăpăcioase,
    Cu mâni flotocoase,
    Încotro ai purces,
    Cu dinţii rânjiţi,
    Cu ochii beliţi?
    - Am purces la N.
    Ca s-o-nspăimântez,
    S-o înfierbântez,
    Şi s-o înfiorez,
    Să mi-o îngrozesc,
    S-o sfărm, s-o zdrobesc,
    Sângele să-l beau,
    Viaţa să i-o ieu,
    Carnea să-i mănânc,
    Viaţa să i-o stâng!
    - Tu Cosmă Diamin,
    Borză îmborzată,
    Borză blăstămată,
    Şi Ceasul cel rău,
    Din N. scoateţi-l,
    Pe mare duceţi-l,
    Pe l-apus de soare,
    Pe marea cea mare,
    Că acolo este
    O mreană galbenă
    Cu coada geamănă,
    Pe aceea cătaţi-o
    Şi înspăimântaţi-o,
    Şi înfierbântaţi-o,
    Fărmaţi-o,
    Zdrobiţi-o,
    Inima scoateţi-i,
    Sângele beţi-i,
    Carnea mâncaţi-i,
    Viaţa luaţi-i,
    Că carnea N-ei
    Nu e de mâncat,
    Că-i de câne turbat.
    Mergeţi în fuga mare
    La ostrovul mare,
    Că acolo este
    O mreană galbenă
    Cu coada geamănă.
    Pe aceea cătaţi-o
    Şi înspăimântaţi-o,
    Şi înfricoşaţi-o,
    Şi înfioraţi-o,
    Fărmaţi-o,
    Îngroziţi-o,
    Zdrobiţi-o,
    Inima scoateţi-i,
    Sângele beţi-i,
    Carnea mâncaţi-i,
    Viaţa luaţi-i,
    Acolo locuiţi,
    Acolo să pieriţi,
    Ca roua de soare,
    Ca spuma de mare,
    N. să rămâie curată
    Şi luminată
    Cum e de Dumnezeu lăsată,
    Sănătoasă
    Şi voioasă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Recunosc- îmi este frică de câini, deși , în copilărie am jelit moartea lui Bujor, de nu mai știau părinții și bunicii ce să facă.
      Cânf fiul cel mic era în clasa a șasea , l-am cumpărat pe Bil- îl scriu cu un „l„, pentru că nu are nicio legătură cu vreun american. Era ca o biluță.
      Din motive absolut legitime- ros pantofi, toc de ușă, ziare, cărți, reviste etc. a trebuit să renunțăm la el. rezultatul- toți eram bolnavi. A fost îngrozitor.
      Eu am rămas cu frica. Când întâlnesc un câine îmi zic în gând- fii cuminte! nu știu dacă mă refer la el sau la mine..
      Nu cred în niciun descântec, nici în vrăji.
      Mor de frica oamenilor beți- împotriva lor ce vrăji se vor fi făcând?

      Ștergere
  10. Of Gina, mi-ai adus aminte de bunica mea, baba Florica! Era considerata prin vecini un fel de doftoroaie! Prepara o seama de alifii pentru arsuri (pe baza de miere de albine, galbenusuri de ou si apa limpede de var) pe care chiar le vindeca, punea ventuze celor cu dureri de sale, pe noi, copii, ne freca-n gat cu sare mare, grunjoasa (foarte neplacut dar culmea, a doua zi eram sanatosi tun), cand eram raciti si ne durea-n piept, ne punea foi de varza pe piept.
    Cand ne dadea vre-un gunoi in ochi, ne apuca cu doua degete de geana de sus si rostea un descantec pe care nu l-am auzit niciodata ca-l soptea incet. In tot cazul, "descantecul" se termina cu
    Gunoiu' iesi,
    Porcu'se beshi! (scuzati!),
    apoi sufla-n ochi de trei ori! Culmea, gunoiul iesea!
    Cum toate aste indeletniciri ale ei parca nu aveau sens, baba Florica dadea si-n bobi la cativa vecini, gratuit, ca de altfel toate serviciile ei!
    Aaa, uitasem: baba Florica fiind "de geaman" !avusese o sora geamana care murise in copilarie), era solicitata sa "traga" nu numai de galci in gat ci si "scrintelile" de maini si picioare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Copil fiind luam lucrurile cum le vedeam. Sau cum îmi spuneau cei mari de lângă mine.
      Astăzi, îmi dau seama că satul , lumea lui nu „mergeau„ la întâmplare- într-un fel, existau un fel legi ( nescrise, dar clare). Fără să fi avut carte, printre localnici existau „specialiști„- o femeie alunga durerile de cap, alta rezolva „sclintelile„, cineva scotea dinții bolnavi- se făceau și tratamente cu sare, chiar cu foaie de varză, se puneau ventuze- chiar o mătușă- Stela- era chemată zilnic, iarna , pe la diferiți bolnavi.
      Îmi amintesc de scoaterea gunoiului din ochi, prin întoarcerea pleoapei. Ba chiar de tăiatul de sub limbă- ceva destul de grav..când cineva avea„ gălbenare”.
      Știi ce-mi mai amintesc? că mulți copii făceau vara ” trântitură„- o bubă în talpă, pentru că mergeau desculți și se mai loveau, călcau prin locuri infectate. Problema se rezolva ușor cu frunza de pătlagină.

      Nea Costache, mulțumesc pentru tot ce mi-ai spus!

      Ștergere