sâmbătă, 25 februarie 2012

i-a sărit un dinte

Nu pentru că era firesc, chiar dacă  are zece ani. //
 Mai știi?-o întreagă istorie- se leagă  dintele  cu o ață de clanța ușii,  frică, emoții, un pic de curaj, mama, tata, frații  râd pe ascuns... 
 Unii copii își adună dințișorii în casetă. Apoi uită.
 Povestea  are alt curs.
 I-a sărit dintele, pentru că a bătut-o învățătorul. O ținea cineva.
 Doar am auzit știrea, în rest, am fugit, pur și simplu, n-am rezistat să ascult alte  informații. Ba da, ceva am auzit-întrebat ce părere are despre cele întâmplate, inspectorul, pe fața căruia nu se mișca  niciun mușchi, cu o voce absolut egală-ca de polițist, aflat  în intersecție, zice”se vor analiza faptele și împrejurările  în care s-a petrecut fapta și pe urmă  discutăm”.
Niciun regret, nicio vorbă pentru copilul strivit de comportamentul animalic al adultului,educator dezlănțuit.//
 Domnu P era cel mai respectat învățător din cele câteva sate, care compuneau o comună mare:școlit, exigent,statură perfect verticală,  îmbrăcat impecabil . 
Venea la școală cu bicicleta.
Când îl zăream la intersecție, toți alergam în clase.
Îl știam de frică, deși nu era învățătorul nostru.
 Când vorbea, i se vedeau doi dinți de aur strălucind puternic.
 Ceva de lup hămesit. 
Își ducea mâna dreaptă către buzunarul de sus al sacoului și scotea creionul colorat,îl mai ții mine? jumătate roșu, jumătate albastru.
Nu se mai auzea nici musca.
 Într-o zi, doamna Ana s-a îmbolnăvit.A lipsit vreo câteva săptămâni.
A înlocuit-o domnu P.
În prima bancă, era o colegă cam molatică, fată bună, dar, de, nu toți copiii înțeleg regula de trei simplă,  unii se mai poticnesc la tabla înmulțirii.
Eram în clasa a III-a.
 O asculta zilnic. Biata fată era disperată, poate că  nu spunea nimic acasă, ce să spună? Părinții îl știau și ei de frică pe domnu învățător.
 A scos creionul bine ascuțit și a început să bată un tic-tac nebun în capul fetei,curgea sângele, noi, toți cu capetele în carte, ea  se legăna, până a căzut.
 Nu mai știu ce a urmat.
Învățătorul nu mai este de mult.
Pe Maria B.  am văzut-o în vară, mi s-a părut că, brusc, părul  cărunt i se năclăiește. Am schimbat o vorbă/două...
Aseară, ascultând știrea, mi-a revenit în minte imaginea învățătorului cu doi dinți de aur.
O jumătate de secol.
Ce s-a schimbat?

18 comentarii:

  1. De la exigenta la violenta poate fi doar un pas. Daca nu ai suficient discernamant, il faci. Si e degradant. Mai ales pentru cel care il face.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Le-aș asocia și nu prea.
      Poți fi exigent. Categoric!
      De ce trebuie să devii agresiv? Violent??
      Ai suficiente metode de a-i învăța pe copii carte - nu faci compromisuri, nu-i discriminezi pe copii. îți controlezi comportamentul.
      Am văzut un coleg bruscându-i pe copii- o scenă oribilă!

      Ștergere
    2. Violența fizică este exclusiv o formă de impotență socială. Generatorul de violență este incapabil să își impună punctul de vedere cu o oricare altă metodă. Poate nici nu știe altfel.

      Problema este că societatea este de vină de fiecare dată când o asemenea situație se întâmplă. Pentru că societatea este cea care trebuie să arate clar și permanent că violența fizică este inacceptabilă, nu numai pentru că este degradantă, deși este, ci pentru că nu rezolvă niciodată problema care a generat contextul în care violența a fost folosită.

      Ștergere
    3. Sigur că așa este.
      Știu un asemenea dascăl.
      Îmi povestea mama unui copil bine dezvoltat că acasă, băiatul a povestit că puțin a lipsit să „nu-l articuleze „pe dascălul care l-a pălmuit și i-a aruncat caietul.
      Știți ce paradox există? sunt părinți care le recomandă unor educatori să le aplice copiilor lor „corecții„ .
      - Eu nu mă supăr, dom profesor..dacă nu învață, merită chelfăneală!

      Ștergere
  2. Gina, dascălii sunt şi ei oameni şi, ca toţi oamenii, pot fi buni sau răi, luminaţi sau proşti.
    Întotdeauna au existat dascăli buni şi dascăli fără chemare.
    Cel mai mult mă tem de generalizări, mai ales că există această tendinţă pe la televiziuni.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diana,
      Din nefericire, asemenea ”scene” nu apar din senin. Prin școli, se cunosc indivizii brutali, să nu-mi spui că nu ai avut colegi sau profesori violenți. Sau poate că ești norocoasă.
      Nu generalizează nimeni.
      În asemenea cazuri, aș fi necruțătoare, fie ca și colegă, fie că ființa agresată mi-ar fi cunoscută.
      Nu se poate!
      Asemenea indivizi nu au ce să caute în școală.
      Categoric!
      Ai altă opinie?

      Ștergere
    2. Cum sa am alta opinie?
      Desigur ca brutele nu au ce cauta in scoala.
      Am amintiri urate cu proful de matematica din liceu. Ii placea sa ne bata, sa ne traga de par, sa ne izbeasca fruntea de tabla.
      Toti stateau ca mieluseii, dar eu nu i-am permis sa ma atinga si astfel am devenit tinta lui predilecta. Nu m-a atins, dar m-a torturat psihic. Si azi apare in cosmarurile mele.
      Apoi am ajuns eu insami profesoara si niciodata nu am atins vreun copil. Stiu ca pot obtine mai mult laudand si trezind ambitia si respectul de sine decat pedepsind.

      Ștergere
    3. Și , totuși, Diana, sunt multe brute care au într-o mână catalogul și în cealaltă mijlocitorul neputinței lor ..

      Ștergere
  3. Am avut invatatori exigenti, am avut profesori foarte exigenti, am avut sefi duri! Am fost luat de perciuni, batut cu linia la palma, tras de urechi, asezat in genunchi, izolat...
    Ei toti formeaza un templu in inima si in mintea ma, si o spun cu multa caldura si recunostinta!
    Nu generalizez, dar cand copiii mei aveau voie sa bea apa in timpul orelor, sa mearga la toaleta, sa alerge pe holuri ca disperatii, sa poarte haine... adica sa nu poarte, sa se vada si buricul si... am fost si am ramas dezamagit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aș selecta prima parte a comentariului dumneavoastră, ca să spun că nu vă înțeleg. Pe cuvânt! Cum puteți avea căldură în suflet pentru cineva care v-a bătut la pamă ? Și v-a izolat?
      Învățătoarea mea mi-a aplicat corecția cu cu nuiaua, pentru cî în clasa I, confundam pe „t„, cu „da„- Scriam Ileana caudă cardea.
      A avut de-a face cu tatăl meu!
      O țin minte, dar nu-i păstrez deloc o imagine bună!

      Ca profesoară, am fost percepută diferit- oricum,exigentă.
      N-am „atins„ niciun copil. Niciodată!
      Poate că n-am fost totdeauna prea blândă cu copiii mei, sigur am făcut greșeli.
      Înveți din mers să fii părinte.. desigur, nu este explicația corectă.
      Copilul nu trebuie să se teamă! Trebuie să crească frumos, armonios- poate că de aceea, suntem bunici mai buni decât am fost ca părinți.

      Profesorul care le permite elevilor să iasă din ore, care îi acceptă îmbrăcați incorect sau care are orice alte probleme neserioase în relația cu elevii nu este demn de titlul de profesor!
      Nu exagerez cu nimic.

      Ștergere
    2. Am fost un elev bun, chiar foarte bun; daca vreti, demonstrez. Dar aveam pe michidutza, eram neastamparat, nu stiu. Corectiile corporale nu au fost cu pierderi de dinti dar nici placute, ma dureau palmele sau urechile mult timp. Dar niciodata nu am fost pedepsit degeaba, asta o spun fara ezitare. Cum sa port ranchiuna? Datorita lor sunt acum, aici. Copiii mei folosesc emoticoane...
      Exigenta lor s-a vazut si la examenul de bacalaureat. Comparatia cu elevii de acum e inutila! Si nu ma refer la cazul meu, vorbesc si in numele colegilor mei!

      Domnul Director de scoala generala Constantin Bucur (fie-i tarana usoara!)nu era dur! Era FOARTE DUR! Tunsul zero era ca un premiu, pe langa altele... Cand se auzea usa biroului dansului, toata suflarea ingheta! Si in clase, si in curtea scolii!
      Ei bine, scoala ii poarta acum numele! De ce?
      Mie mi se pare firesc!
      Nu militez pentru pedepse corporale, nu mai stiu cum e acum, dar rezultatele se vad!
      O seara buna!

      Ștergere
    3. Sigur că vă înțeleg foarte bine!
      Dacă aș avea o altă profesie, poate că aș privi, cumva, lucrurile altfel..
      Problema despre care vorbim poate fi tratată din mai multe perspective.
      Pornesc de la propria-mi persoană- sunt percepută ca o profesoară foarte exigentă, deși relațiile mele cu elevii nu au fost niciodată rigide.
      Cu toate acestea, nimeni n-ar putea spune vreodată că am agresat în vreun fel un elev.
      N-am putut.
      Este ceva detestabil să lovești un copil, pentru că nu-l poți determina să facă ceea ce este bine. Înseamnă cu nu ai pregătirea necesară practicării acestei meserii.
      Când eram foarte tânără, am predat într-un liceu industrial, unde erau mai mulți băieți- mari, obraznici, admiși pentru a se completa clasele, certați cu disciplina.
      Nu am avut probleme cu niciunul.

      Am vorbit despre mine, pentru că am vrut să știți de ce nu sunt de acord cu așa-zisa exigență, devenită violență.
      Există profesori , mai ales femei, care nu-și pot „stăpâni„ elevii- problema este a lor- copiii devin obraznici din cauza nepriceperii dascălului.
      Bărbații care lovesc copiii o fac din cruzime și din insuficientă pregătire psihologică, metodică, pedagogică. Copiii sunt niște „copoi„- au un fel de simț, care nu-i înșală- știu cu cine „nu le merge„, știu foarte bine unde pot face șicane.
      De ce nu se învață carte astăzi? tot adulții sunt vinovați. O voi spune totdeauna.
      Mă contraziceți?

      Ștergere
    4. Nu. Pentru ca e prea general.
      Adultii sunt si cei ce vorbesc execrabil pe strada, sunt si cei ce dau lectii de imoralitate in parlament, sunt si cei ce primesc, fara sa clipeasca si cu un zambet larg pe fata, covoare, vesela de portelan sau mai stiu eu ce, si la inceput si la sfarsit de an scolar...
      Nu generalizez dar e situatie generala, la nivel de societate ca structura!

      Ștergere
    5. Da, așa este.Nu pot nega că există rău la toate nivelurile. Citeam undeva că, după fiecare mare zguduire socială, au ieșit la suprafață gunoaiele, scufundându-se ceea ce era de preț.
      Cât să mai treacă până se vor recupra valorile?

      Ștergere
  4. Răspunsuri
    1. Tristă, dar, din nefericire, total adevărată.

      Ștergere
  5. Violenta a fost intotdeauna "argumentul" celui ramas fara argumente. Eu nu ii condamn. Ii deplang. Poate ca nu e vorba doarde scoala. Vorbind de violenta, la modul cel mai general, condamnabila e violenta de limbaj si cea de comportament agresiv (aici este vorba, in primul rand de "vanatorii de greseli" "Vezi! Ti-am zis eu? Nu esti in stare de nimic!"). De multe ori se intretine o stare de tensiune care poate duce la clacare. Relatiile interumane sunt foarte dificile. Imi amintesc de John Lennon, care a recunoscut ca se descarca de frustrarile acumulate pe prima sa sotie. I-au trebuit ani de zile sa isi recunoasca greseala.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact, „argumentul „ celui slab.

      Este foarte greu să fii un educator perfect. Nici părinte perfect nu poți fi..
      Avem o „zestre” moștenită, apasă greu pe umerii multora, alții și-au sădit-o în suflet și o transmit copiilor.
      Copiii violenți provin din familii unde părinții sunt agresivi- verbal, fizic..
      Suntem diferiți. Și situațiile în care ne aflăm , adesea, sunt diferite.
      În clipa asta, îmi vin în minte atâtea situații dificile, că mă îngrozesc ..
      N-am să înțeleg de ce nu se face selecție riguroasă în alegerea unor meserii.

      Ștergere