într-o casă fără număr

Textul de mai jos este rezultatul unei provocări-o casă, zidită  dintr-o duzină de cuvinte: formă,  mănunchi, însângerate, lucruri, arcade, contur, făurari, memorie, neliniște, flacără,  cenușă, străina.
 Am numit-o  Casa fără număr.
 Cuiva i-a plăcut. I-a dat un nume de alint- Floare de mină!
 Tu ce spui?// 

Solzișori mărunți  de pietre albe sclipesc  în bătaia    asfințitului .

Aleea îngustă se oprește brusc, în pragul ușii cu  inserții  ciobite,  în formă de conuri.

Cu mers de felină  leneșă, seara împrăștie , în mănunchi, raze lungi, însângerate. Lacomă, pune stăpânire peste lucruri, copaci, ierburi, arcade.  

Ferestre fără contur scârțâie în tresăriri  neînțelese. 

Singură,  într-un timp  , doar al ei,  cioplit de  neștiuți  făurari,  în splendoarea  nopții  de toamnă argintată,   casa își tăinuiește în memorie, sub  pleoape grele  de  neliniște, flacăra  pierdutei identități..

Din când în când, un fior străbate cenușa amintirilor.

Nimeni nu-i cunoaște istoria.
 În mantia ei incertă,  rămâne , mereu,  o  străină.