miercuri, 22 februarie 2012

polemica

este cel mai bun mijloc de clarificare a ideilor. F.M. Dostoievski

Cineva, după ce a citit  părerea mea despre Căsătoria, zice că n-ar fi rău să aflăm cum gândesc rușii. //
*Oficierea căsătoriei este o formalitate absolut necesară pentru pronunţarea divorţului.
*Dacă vrei să ai o nevastă deșteaptă, frumoasă și bogată, trebuie să te însori de trei ori.

*Cei mai buni zece ani din viața unei femei sunt între 28 și 30.
*Bărbaţii şi femeile sunt de acord într-o singură privinţă: n-au încredere în femei.
*Oglinda este lucrul care o ajută pe femeie să întârzie..
*Dacă munceşti din greu  opt ore zilnic şi te remarci , ajungi şef şi munceşti şaisprezece ore.
*Banii pentru salariile şi pensiile mari ajung întotdeauna. Nu ajung banii pentru salariile şi pensiile mici.
*În viaţă, e loc şi pentru eroism. Totul e să te ţii departe de el.
*Computerele rezolvă toate problemele pe care nu le-am avea dacă n-ar exista computerele.
*Fiecare om are dreptul să trăiască atât cât poate.
*Furtul ideilor unei persoane e plagiat, iar al mai multor persoane, cercetare ştiinţifică.
*Un prieten adevărat nu poate fi cumpărat, dar poate fi vândut.

*Dacă n-ar pune întrebări, co­piii n-ar afla niciodată cât de puţin ştiu părinţii.
*O ţigară scurtează viaţa cu o oră, o sticlă de votcă o scurtează cu trei, iar o zi de muncă o scurtează cu opt.

*De orice fel ţi-ar fi sănătatea, ea îţi ajun­ge până la sfârşitul vieţii.
*Posibi­li­tăţile medicinei sunt nelimitate, li­mi­tate sunt doar posibilităţile pa­cienţilor.
*Ignoranţa e de trei feluri: când nu ştii nimic, când ştii numai prostii şi când ştii ce nu trebuie.//

îți amintești  filmul?

26 de comentarii:

  1. Câte adevăruri ai scris pe o singură pagină! :)
    Nu ştiu ce să mă fac cu ruşii, îi iubesc şi gata! Cunosc toate relele pe care le-au făcut, dar muzica şi literatura lor contrabalansează.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diana,
      Ce vină au oamenii , dacă bunicii sau părinții au greșit?
      Ce este frumos place oricând!

      Ștergere
  2. Adevarate citatele doamna Gina! O zi cat mai frumoasa va doresc! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ștefania,
      Părerile sunt împărțite..
      O zi bună și ție!

      Ștergere
  3. "Banii pentru salariile şi pensiile mari ajung întotdeauna. Nu ajung banii pentru salariile şi pensiile mici" - Adevarat! Dar asta e...cel putin pana se schimba regimul!

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu-mi aduc aminte de acest film. N-am mai văzut un film rusesc de... decenii, cred. În fine.
    Multe dintre aceste citate sunt adevărate, cîteva sunt pur şi simplu greşite (cele cu căsătoria şi cele despre femei, cîteva sunt interesante dar clişee (computere, furtul ideilor) dar toate sunt, interesante şi pun pe gînduri deci, utile.
    Problema cu polemica nu mai este adevărată de cînd oamenii au învăţat să discute paralel...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este un film foarte bun!

      Nu am o modalitate de a corecta citatele- ar trebui să mă ajuți să fac schimbările cuvenite!Mulțumesc!

      Ștergere
    2. Scuze Gina
      Nu am vrut să spun că ai citat tu greşit vreunul ci, am vrut să spun că mie mi se par unele dintre ele, greşite.
      De ex: cum să reduci actul de căsătorie numai la posibilitatea unui divorţ ulterior?
      Sau. Cum poţi să te exprimi atît de peiorativ apropo de soţia ideală? Nici ca glumă nu mi se pare a fi reuşită.
      În schimb, perfect adevărată, mi se pare aceasta:
      "Un prieten adevărat nu poate fi cumpărat, dar poate fi vândut." Mult adevăr trist aici...

      Ștergere
    3. Tibi,
      Eu privesc „citatele” de mai sus în latura lor simpatică, mai ales că sunt anonime!
      Unele sunt credibile, altele, nu!
      Mulțumesc!

      Ștergere
  5. Gara pentru doi (nu se pune,am tras cu ochiul :)))) ),am vazut tare demult.
    Nu iau citatele ca adevaruri absolute,intotdeauna un adevar poate fi "demolat",ca la discovery miturile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Elise, N-ai făcut rusă la școală? Poți citi pe film!

      Da, eu nu am pretenția că am adus niște citate- cum spuneam, iau partea lor simpatică !

      Ștergere
    2. Gina,
      pot citi la etichete ;) Imaginile imi aminteau ceva cunoscut,titlul filmului ...(am facut rusa insa nu-i ca mersul pe bicicleta :P ).
      Sa ai o zi frumoasa!

      Ștergere
    3. Draga mea Elise,
      Aș putea să vorbesc rusește, dacă nu bine , măcar binișor, că, de , se mai uită, dar 7 ani bătuți bine, plus rusa de acasă, că tata vorbea foarte bine- a stat la ei vreo câțiva ani buni!
      p.s. facem un concurs de mers pe bicicletă?

      Ștergere
  6. Tare-mi plac "zicatorile" astea moderne.Sunt ata de reale!
    Seara frumoasa!
    N-am vazut filmul:(...,dar nu-i pierdut timpul,poate ii cer computerului sa-mi arate :).

    RăspundețiȘtergere
  7. Trebuie să-l vezi, neapărat, Angi! Și eu aș vrea să-l revăd!

    RăspundețiȘtergere
  8. Gina, dar acesta este clar un tratat de filozofie, elaborat după studierea cu mare atenţie a evoluţiei relatiilor interumane din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre. Un premiu !
    Un premiu pentru autor...
    C-am râs şi chiar îmi era dor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aura,
      Mă bucur că te-am distrat. Și dacă s-a întâmplat așa, pentru că am „ adus ” ruși, o să caut ceva cu de-ai noștri! Stai pe aproape!

      Ștergere
  9. Destul de bine spus. Nu stiu filmul, banuiesc ca e mai vechi, dar multumesc de recomandare :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rappa,

      L-am văzut demult..te asigur că o să-ți placă!

      Ștergere
  10. Of...mi-e dor de filmele rusesti!nu te pui domle cu scoala ruseasca,in toate au excelat dintotdeauna...ce fac americanii sunt siropuri ,chiar si multe dintre filmele lor de Oscar!!!
    Adolescent fiind imi aduc aminte de un film rusesc,o poveste formidabila de dragoste dintre doi adolescenti.Hm..urmarind filmul mi-am spus la un moment dat;"Doamne dar nu a gasit si regizorul asta doi tineri mai aratosi!"Hai ca ea mai arata cum arata,dar el...cu parul ciufulit,naclait,pistrui,ochi mici,buze taioase...stii ce am exclamat in final dupa ce s-a terminat filmul???;"Doamne este exact cum trebuia sa fie!!!"...asta da regie de film si interpretare!!!M-a convins ca frumusetea este mai cu seama interioara,iar perceptia noastra este subiectiva,am inteles care este diferenta dintre frumos si expresiv!
    In literatura Dostoievski e preferatul meu!!! Doamne,ce densitate au romanele sale,plonjeaza in cutele sufletului omenesc din n incidente...si-a trait cu intensitate viata nu gluma,si a avut ca atare sursa de inspiratie..desigur har de povestitor cu carul!Tot le spun multora;"cititi "Fratii Karamazov" si lasati prostiile astea science-fiction de astazi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, frumos zici- eu mi-am început lecturile adevărate, în liceu, cu marii clasici ruși- mari scriitori, ce romane!
      Și , pentru că tot vorbim despre cât de mari sunt ei în artă- am fost o singură dată la Moscova, într-o excursie combinată- Cehoslocia- Moscova- Volgograd, iarăși Moscova, Praga etc..
      La Balșoi Teatr am văzut un spectacol colosal- mai întâi dansuri din specifice tuturor popoarelor, ceva de vis!
      Apoi un fel de parabolă, ceva mitologic, nespus de frumos!
      Și ca mai rețin? Borodino! Am fost de-a dreptul vrăjită- nu-mi venea să cred că este real ce mi se întâmplă.
      Am călătorit cu un avion cam șubred, noaptea, îmi era frică, dar când am trecut pe deasupra Volgăi, dedesubt erau milioane de luminițe, deasupra cerul înstelat- am avut senzația că aș putea deschide fereastra să culeg stele!
      Și „Liliacul „!!
      Da, arta rusească este unică!

      Ștergere
  11. Filmul a fost de OSCAR, cum se mai zice...; am cautat si am gasit: http://www.cinemarx.ro/filme/Vokzal-dlya-dvoikh-Gara-pentru-doi-101808.html}
    PS. Cugetarile si realizarile rusilor sunt adevarate, reale; problema este alta: cum de o populatie atat de talentata o duce atat de greu?
    As da exemplu grecii actuali, care n-au inventat de vreo 2000 de ani nimic, au pensii de 1000 euro si al 14-lea salariu ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aș vrea să revăd filmul, mi-e dor de starea aceea- glas de roți și două perechi de ochi, ce frumos!

      Și eu mă întreb cum de li se întâmplă..o spuneți cu umor, dar realitatea este dură.
      Mulțumesc !
      p.s. am pregătit două bancuri!

      Ștergere