vineri, 2 martie 2012

cum am primit eu fotoliul de primar,


 că de luat nu poate fi vorba
Ca va fi o seară altfel, asta știam , dar că va fi chiar altfel de tot, nu-mi imaginam.
Intru în sala de concert, mă rog, în sala cs, totdeauna cu cinci /șase minute înainte de începerea spectacolului. Am abonament.
 Pe locul meu,  o coală A4, pe care cineva scrisese  OCUPAT..Alături, un aparat de proiecție. 
Măi, îmi zic în gând , din toată sala, tocmai locul meu să fi fost ales?
 Și  de ce tocmai de mărțișor? 
Nimeni nu știa ce și cum.
 Apare, fâstâcit de tot, operatorul-alb, din cap până în picioare.  Ridică din umeri, mie nu prea îmi ardea de glume, aștept explicații.
Se ivește, repede, directorul filarmonicii, își frânge mâinile a neputință, până la începerea concertului mai sunt două minute, omul roșește, eu  nu zic nimic, mă uit la el, el se uită în jos și, în disperare de cauză, îmi oferă-  ai ghicit- scaunul  primarului- doamnă, dacă vine, îi găsim noi alt loc.
 Ăsta da, mărțișor, locul este la doi pași de locul meu  cu acte în regulă. 
Ca să-l mai scap de emoții pe  domnul director îl întreb  dacă pot  să ocup și locul de la primărie, el zâmbește rugător și deodată, scena se albește.
 Total!
Spectacol-mărțișor-Angelys Symphonic, Wind Orchestra, unica formație particulară din țară, înființată din iunie 2002 de un diplomat economist-Ilie Ciuclea.
35 de membri, o singură doamnă- costume impecabile, albe,  elegante,  monogramă pe mânecă. 
Ce să spun? tot unul și unul- chipeși, sobri, câțiva  chiar prea sobri, de, ca la armată! Absolvenți  și studenți ai Universității Naționale de Muzică București și al Facultății de Muzică-Spiru Haret- reușită școală de suflători .
Dirijorul- Marius Cristian Firca, timișorean, licențiat în Pedagogie Muzicală și  profesor de clarinet, membru din 2004 al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor  din România.
Un mărțișor muzical de două ore-scena , luminată doar de clopoțeii partiturilor, în stânga , pe un ecran  alb și el- curg imagini  din mari filme, ale căror coloane sonore au fost interpretate cu mare pasiune de Angely,s Symphonic.
Un spectacol grandios, curat, în joc de străluciri sonore- African Symphony,  Cristofor Columb, America, Vangelis- Conquest of Paradise,Batman, Tarzan, Star Trek, Zorro.
 Partea a doua a concertului a început cu The Lord of the Dance-(scenă din film), urmat de un moment sublim cu domnul Tiberiu Oprea, de data asta, nu dirijor, omul și vioara lui, contopiți într-o muzică dureros de frumoasă-John Willliams -Schildler,s list.
 Apoi-Moment for Morricone, cu participarea prezentatoarei programului, soprana Alexandra Târniceru.  
 Seara a continuat  cu pagini superbe din Indiana Jones, Hook, Pirații din Caraibe, încheind magistral cu  Gladiatorul.
Acorduri de mare finețe, pagini de film, faimoase coloane sonore ,   pasiune, lumină, alb, eleganță- toate într-un mărțișor de păstrat în suflet!
( și pe locul primarului!)

18 comentarii:

  1. Ma bucur totusi doamna Gina, ca dupa intamplarea, neplacuta prin care "ati ajuns primar", pe care ati trata-o cu amuzament, ati petrecut o seara minunata, cu muzica buna si oameni minunati si acest lucru este cel mai important.

    O zi minunata va doresc doamna Gina, in continuare! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ștef,
      A fost seară minunată!
      Aș zice că noi, piteștenii, suntem privilegiați, având Filarmonică! Este un prilej deosebit de a evada, săptămânal, din cenușiul cotidian.

      Seară bună îți doresc!

      Ștergere
  2. Ce frumos, ce idee grozava ! Un concert cu un program foarte inspirat, bravo lor ! Ma bucur ca ne povestesti si noua, si inca atat de sugestiv incat parca participam si noi. Multumiri !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Zina,
      Au promis că vor reveni la noi cu seară sud-americană, și , de ce nu, cu o seară românească!
      Zile bune îți doresc!

      Ștergere
  3. Trăiască primarele!

    Să-ți fie de bine încântarea și desprimăvărarea :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea Arcadie,
      De când nu te-am mai văzut,am cam uitat să și zâmbesc- zici să trăiască primarele, să trăiască! pentru că doar așa, am fost și eu, preț de două ceasuri, primăriță.
      Dacă venea, oricum eu , ca prima sosită, aș fi fost în avantaj!
      La noi chiar se desprimăvărează!
      Îți doresc să ai zile însorite și nopți cu somn profund!

      Ștergere
    2. Mi-ai făcut urarea perfectă. Mulțam și să ți se întoarcă personalizată și la fel de perfectă :D

      Ștergere
    3. Suntem niște fericite! hi! hi!
      Să fii iubită, Arcadia!

      Ștergere
  4. Fain regizor! Ma gandesc la autorul textului... De fapt e un scenariu, da?
    Urmeaza "Scaunul primarului II", "Primarul se intoarce", Primarul reloaded" si "Scaunul ucigas"...
    Am citit cu sufletul la gura, cu palpitatii, dar coala aceea A4...

    Serialul e vinerea?
    Daca tot nu pot urmari concerte, macar sa fac praf textul, nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De atâta forfecare, a căzut și netul..abia am reușit să restabilesc lucrurile.
      S-o luăm metodic- vineri nu voi transmite niciun episod, chiar de-ar fi să cadă împricinatul, pentru că , fiind sărbătoare, nu mai merg la concert, deși tare rău îmi pare..este seară de petrecere pentru toate doamnele, nu?
      Dacă o fi să fie ceva, dau de știre..
      Și acum chestia cui A4- are fi trebuit să-mi lase un bilețel roz și un mărțișor? da, cavaleresc așa ar fi trebuit, dar, de, tinerii nu mai cred în treburi de astea.
      În concluzie, mi-ai făcut praf textul, așa-i?

      Ștergere
  5. Draga Gina, pacat ca acea coala de hartie ti-a intunecat Martisorul, se pare ca lumea nu vrea sa se dezbara de vechile obiceiuri.
    Ma bucur ca ai fost la spectacol si ca ai abonament, e un lucru mare si important.
    Am sa iau videoclipul si-l voi viziona mai tarziu.
    Iti urez o primavara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gabi, draga mea,
      Nu, incidentul nu mi-a întunecat deloc seara, aș zice că - dimpotrivă- ideea de a-mi fost dat locul primarului, care ar fi putut veni, m-a distrat.
      O să-ți placă sigur videoclipul!
      Seară bună!

      Ștergere
  6. Buuun! Se pare că de acum, joia, am pile la primărie!Imi imaginez cum arătai cu doar câteva minute înainte de începerea concertului: o doamnă distinsă, elegantă dar într-o stare de nervozitate greu stăpânită văzându-se într-o situaţie delicatăînconjuartă de inşi ce-şi frâng mâinile a neputinţă şi dintr-o dată, răsturnare de situaţie, doamna care tocmai era pe punctul de a părărsi sala, este întronată mare primare, fără vot şi fără aprobare de la centru! Păi... la mai mare!
    Lăsând gluma, ţin să-ţi spun că am căutat şi găsit pe youtube tot ce a interpratat orchestra pe scena din Piteşti, nummai că senzaţia de zbor, de înălţare pe care o dă prezenţa în sala de spectacol, este imposibil de atins în afara ei.
    Ai toate motivele să fii invidiată. Şi tu şi toţi piteştenii iubitori de muzică bună.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aura,
      Cum să zic- foarte nervoasă n-am fost, eram, cumva, nedumerită- „de ce tocmai mie??„, „de ce chiar de mărțișor„.
      Da, am fost numită, fără voturi, chestii.
      Să-ți mai spun că domnul care mi-a oferit scaunul de onoare s-a înghesuit chiar pe locul meu, adică a ținut aparatul de proiecție în brațe??
      vezi , aici este partea foarte simpatică a lucrurilor- el, săracul, nu avea curajul să ocupe nici măcar pentru o seară fotoliul împricinat, așa că, fiind seara doamnelor, m-a aruncat pe mine în gura lupului.
      Ei, da, suntem niște privilegiați, vorbesc serios!

      Să ai zile frumoase!

      Ștergere
  7. Sa inteleg ca de azi sunteti Doamna Primar? Chiar daca doar la concerte (care se pare ca a fost o reusita).

    RăspundețiȘtergere
  8. Da, a fost o reușită- vizibilitate maximă, lume atentă să nu deranjeze, ce mai! nu este deloc rău să fii „cineva„, fie chiar doar la concert!
    Mi-ați dat o idee- acum trebuie să caut eu o soluție să ajung de unde am plecat joi seară!
    Sunt îndatorată!

    RăspundețiȘtergere
  9. O, da! Primarele cel "invizibil" , cu locul rezervat la teatru, pe veci, "făr' de moarte"...şi neplătit, desigur. Toţi aşteaptă venirea primarului ca şi cum ar însemna venirea primăverii. :)

    O primăvară splendidă să ai, Gina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevărat și limpede grăit-ai, draga mea dragă!
      „lumea e în așteptare..„
      Să-ți râdă primăvara -n suflet și-n mers!

      Ștergere