joi, 22 martie 2012

cumpărați pământ,

pentru că nu se mai fabrică. Mark Twain
Se rupe  brusc din șosea, taie satul  de-a latul,  pe lângă case, grădini, bolți de vie,  pâlcuri  de  trandafiri retezați  grijuliu. Ocolește Crucea eroilor, trece  prin fața magazinului,   părăsește satul,  șerpuiește  pe la capetele loturilor semănate de cu toamnă, culege clete înguste, năpădite de ierburi umede, uitate din toamna trecută, se poticnește în dreptul vreunei băltoace, coboară și urcă. Se pierde dincolo de Podăreni.
Îi știu mersul  de pe  vremea când trăiau bunicii.
Drumul  de acasă până la Obște avea pentru mine ceva  nebănuit de drag, un fel de  poezie nescrisă,  fabulos și curiozitate, tentație și uimire, bucurie ascunsă în chemări tăinuite..
Loturile erau lungi, oboseau caii trăgând plugul, obosea talițu, așa-i spuneam bunicului-risipind  drămuit boabe de porumb  pentru fiecare cuib.//
Comisii, neliniști, lume grăbită, înrăită, buimacă după  mulți ani  de întovărășire, ceape, zile-muncă, lucrători în procente, pe pământul lor, moștenit de la moși necunoscuți,  luat cu japca.
 Unii au  trecut cu tăvălugul  greu peste răzoarele peticelor de pământ: cine ești tu? cine (mai)  sunt eu? toate s-au amestecat, omul și-a pierdut identitatea.
Prin anii 90, buimacă, lumea  s-a înghesuit  să-și reprimească  pământul.
Lucrurile n-au mai ieșit la fel,cine s-a înfipt a intrat în vatra satului, alți vecini, alte răzoare, mereu înghesuite, oamenii mai bătrâni cu două decenii, mai neîncrezători. Hârtii, comisii, zarvă, aparent,  pământul și-a pierdut valoarea,  ce este aceea valoare, profitorii  de ocazie au apărut din te miri ce colțuri, ce fac eu, ce faci tu, cine și cu ce se mai lucrează pământul, lasă-l acolo, lasă-l încolo..și anii fug, rămân grijile.//
Într-o bună zi,  m-am decis, prea sunt încâlcite lucrurile, fiecare înțelege cum vrea, există instanță, nu? și acolo tot oameni sunt, mereu alții, bani, mulți bani, la ce bun?
 Câteva ierni, o sală mică neaerisită, oamenii au necazuri, dau cât li se cere, fiecare crede  că  dreptatea  este cum o știe el, nu există doar alb și negru. Prea mult gri!//
Am timp destul, număr16 avocați, mai ales doamne, rochii mulate, uite una- verde- brici, toc foarte înalt, foarte subțire, aur pe degete, aur la gât, aur pe brațe.
 Fețe obosite, basmale trase pe frunte, degete îngroșate de muncă,   sucind căciuli ponosite.
Ce mai contează gramatica, contează  cât de repede se vorbește, care pe care..  
Ulterior după cumpărare, mi-ar place să  cadă la învoială, din cauză  că  devine datorită, o biată magazie  construită la o palmă  de gard, în hârtii a devenit  magazine.
Îi vezi pe cei doi bătrânei, vecini de-o viață? S-ar sfâșia, dacă n-ar fi jandarmul :ete al dracului Zavaidoc, nu te uiți la el..doamna președintă îi amenință cu evacuarea, dar și cu amenda, ce ființă bună, răbdătoare- de când tot vin pe aici este a patra, cuminte doamnă, deșteaptă bre! Te uiți  nici nu se dă cu foiță pe obraz, halal de mama ei, uită-te și dumneata la avocate, crapă fusta, zdrăngăne cerceii ăia mari.
Jandarmul cască lung, se mai plimbă, orele trec, un teanc mare de dosare, grefiera nu mai prididește, cald, alte fețe, divorțul este un fleac, cei doi păstrează un metru între ei, doamna va deveni domnișoara,  ce bine că nu sunt copii.
Un martor vrea  să intervină, nu știe domnu avocat în costum  elegant cum stau lucrurile- doamna președintă, eu îi știu pe Rusănești  de când  m-am născut- ascultați-mă pe mine, în 38 au cumpărat un hectar și 10, văru meu nu mai este, să știți că eu, când n-am noaptea somn, mă scol și citesc dosaru,  îl știu tot.
Veniți mai aproape, omul crede că trebuie să vină către dumneai, domnu, vă rog, ar trebui o concluzie, adică
Știți unde este hectaru ăsta? vă spui eu, la Hrubă, doamna se miră, lumea ascultă..
Domnișoara avocat, posesoare de  ultimul audi,  are alt dosar- noi, adică dumneaei și bătrânul cu ochelari și pălăria ținută cu două degete,  vrem să tragem un semnal de alarmă, plătim pază, adică dumnealui a plătit și a plecat liniștit la copii, în America. Când a venit, n-a mai găsit nimic, casa fusese jefuită. De ce plătim taxe,întreabă domnul cu ochelari, doamna ascultă . 
Chiar, de ce plătim taxe, mă întreabă cineva.
Îi vine rândul- mă scuzați, doamna președintă,  eu n-am putut să intervin, pentru că   sfera era prea , cum să vă spui, prea grea..
 Doamna se miră, intervine domnișoara  avocat- vrea să spună că atmosfera era încărcată, ar fi ieșit cu bătaie..//
În sfârșit,iată și dosarul meu, actele sunt în regulă, au trecut patru ani, doamna mă ascultă, verifică, mai face niște calcule,  respir ca după cel mai dificil examen al vieții, copiii mei nu se vor confrunta niciodată cu  situații incerte, lucrurile sunt, în sfârșit, limpezi, suprafețele din hârtii vor purta numele meu. 
Tata și mama rămân doar în suflet.//
Când am venit aici, prima oară, cădeau frunzele.
Astăzi, printre ramuri osoase de castani, soarele râde ironic. 
 Lumea, cu ale ei..//
Te-am plictisit rău? 

24 de comentarii:

  1. Nu, nu m-ai plictisit, ba chiar am zâmbit, atât de cunoscute îmi sunt toate... :)
    Ai făcut bine că ai descâlcit lucrurile, a durat şi la noi câţiva ani.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diana,
      Când am început, credeam că este cea mai simplă problemă.
      Când am terminat, m-am simțit ca după un examen interminabil,susținut în câteva limbi străine, necunoscute mie.
      Mulțumesc pentru susținere!

      Ștergere
  2. Extraordinar!
    O placere sa va citesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Un anonim de departe22 martie 2012 la 18:05

    Felicitari!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Bre, lasa-ma sa ma opresc oleaca, in ''fata'' istui... dicton al lui Mark Twain.
    Lesne, bag seama, ca l-au mai citit si altii pana acum si-au trecut repede, la fapte... Dovada: Romania -land for sale-.
    Pamanturile romanesti sunt de o calitate excelenta(Romania era granarul Europei),iar preturile de vanzare sunt de 10 ori mai mici, fata de media europeana.
    Asa se face, ca strainii au cumparat deja,pamant, aici.(italienii- 170.000 hectare, germanii- vreo 100.000 hectare, iar arabii- 70.000).
    Din 2013 insa,piata terenurilor - va fi libera-(conform legilor UE) pentru toti cetatenii comunitari.
    A bon entendeur, salut!
    L

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lidia,
      Mulțumesc mult pentru informațiile utile!

      Povestea mea este cam complicată.. inițial, nu valoarea materială a pământului m-a determinat să intru într-un „joc„ mult prea obositor, ci amintirea părinților și grija pentru copiii mei.
      Seară bună îți doresc!

      Ștergere
  5. Nu!

    Un comentariu "in alta parte"...

    Vasile says:
    February 6, 2012 at 1:58 pm

    Cand am vazut prima data curtea casei parintesti, in mijlocul ei tronau doi uriasi albi, cu niste coarne mai mari ca mine; nimani nu mi-a zis “ai grija”, nimani nu m-a prevenit sa nu ma apropii; erau mari, maaaari si blanzi… Se pleca la camp “cu noaptea in cap” ca sa ajunga acolo la rasaritul soarelui.

    Apoi tata a primit cai; era tare mandru! Ii ingrijea, ii tesala, ii peria, ii mangaia; imi aduc aminte ca se faceau “prinsori”, cine ara mai mult intr-o zi; da, se ara cu caii!

    Apoi au aparut tractoarele!

    Apoi, combinele!

    Gloriile!

    Apoi… a venit revolutia! Tata isi prasea ogorul cu… magarul! Da, fara gluma!

    Pamantul e dat in arenda; tata nu mai e, mama nu mai e, arendasul se vaita in fiecare an ca a iesit in pierdere, ca nu ii ajung banii pentru… apartamentul fetelor din Madrid, pentru benzina la jipan, pentru concediu in Grecia…

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este atât de încâlcită „lumea„ asta- pe la noi au dispărut și arendașii, este grea munca pământului..
      Ca să se facă bani, astăzi este mult mai avantajos să fii ”descurcăreț„, decât să fii harnic, priceput etc.
      Agricultura este „la pământ”, auzim în folclorul nou.
      Seară bună!

      Ștergere
  6. nu m-am plictisit deloc...am citit cu placere

    RăspundețiȘtergere
  7. Sărut mâna cu respect !

    La început a fost speranţa de înavutire , apoi munca peste poate , apoi trezirea la realutatea crudă a sărăciei şi apoi lehamitea şi delăsarea şi uite-aşa a fost la noi .
    Ascultam la ştiri că 700.000 de ha de pământ sunt cumpărate sau arendate de străini ... un fleac , ne-au vândut cu totul !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sorin,
      Eu aș spune că problema pământului, egală ca vârstă cu omul și gândul lui de a fi stăpân pe ceva , este o chesiune personală.
      Oamenii sunt schimbători, banul atrage, este ochiul dracului, nu/
      Mulți uită să se întoarcă înapoi, cu ochii sufletului către moșii lor, care au obținut pământul cu mari sacrificii, așa că, tentați de bani, îl „dau „ pe te miri ce. Așa apar latifundiarii, mulți dintre ei, niște hoți cu acte în regulă.
      Pur și simplu, eu am ales să mă împotrivesc acestei situații.
      Mulțumesc frumos!!

      Ștergere
    2. Şi tutuşi problema este mult mai profundă , nu latifundiarii sunt de vină , ei sunt doar oportuniştii . Am avut de-a face mai îndeaproape dar nu trebuie să fii aproape să pătrunzi esenţa . Cea mai simplă explicatie este că nu îţi permiţi să lucrezi o bucată de pământ şi culmea , să mai şi câştigi pe urma lui . Ideea este simplă , ori ai mult ori n-ai deloc . Nu mai poţi ţine ritmul cu plugul tras de cal iar restul celelalte costă şi costă nu glumă . Deci în ansamblu problema tot de sus pleacă , dealtfel , ca de fiecare dată ! este ceva organizat ce funcţionează dezordonat total iar haosul creeat are scop precis .
      Eu unul nu învinuiesc ţăranul simplu , nu am făcut-o niciodată .

      Mulţumesc !

      Ștergere
    3. Total de acord cu tine, Sorin, greșelile încep de sus. Între luarea și retrocedarea pământurilor au trecut patruzeci de ani. Cei mai mulți dintre proprietari nu și-au văzut visul cu ochii. Urmașii lor au plecat.
      Fărâmițat, ogorul și-a pierdut „valoarea„.
      Ar fi trebuit ca problema să fie gândită de la început, nu în treacăt..este mare durere. Văd , din tren, zeci de hectare nelucrate..crezi că eu pot să mă interesez așa cum trebuie de pământul primit? nu, pentru că nu există asociații, iar arendașii s-au retras, nu câștigau..este complicat.
      Esența problemei? sunt pământuri, dar lipsește MĂRIA SA; ȚĂRANUL, cel pe care îl știam noi..

      Chiar și Tănase Scatiu este , deja, o amintire.
      Sper să mai existe și minuni.
      Mulțumesc!

      Ștergere
  8. Cindva cu doi martori si-o stringere de mina,era sfint.Dar a fost tare de mult.Pe vremea cind oamenii isi iubeau pamintul "locul",isi inmormintau familia in gradina,iar cind imparteau la copii mai cumparau,sa fie.
    Acum,daca nu vor si nu vor sa vinda,ii impozitam.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ufff!
      Dacă ai ști ce urmează din cauza acelei „strângeri de mână , în prezența a doi martori„..
      Și chestia cu impozitul este destul de încurcată.
      Se trece cu tăvălugul peste cinste, corectitudine, ce mai! acestea au devenit, deja, chestiuni desuete.
      Nu și pentru mine,eu cred, încă, zică cine ce va zice, că lumea se va întoarce cu fața către adevăr!
      O zi bună îți doresc!.

      Ștergere
  9. Eu nu ma plictisesc niciodata sa va citesc, doamna Gina si va citesc cu mult drag de parca-ti fi in fata mea si mi-ati vorbi, cu blandete.
    Uneori nici nu stiu cum sa ma exprim, de teama sa nu fac vreo stricaciune. Mi-e tare tare drag sa va "ascult vorbind".

    Ma bucur foarte mult ca ati reusit sa clarificati pana la urma lucrurile.

    O zi minunata va doresc, doamna Gina! :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Mă bucur mult că mă citești cu drag, Ștef!,Nu-ți face nicio problemă, de niciun fel!
    Să ai o zi minunată!

    RăspundețiȘtergere
  11. Felicitari pentru izbanda !
    E o datorie...patriotica.
    Mi s-a parut interesant comportamentul celor ramasi in sate...; mai exact INTERESAT.
    Cei ramasi in sat cautau, in prima etapa, sa descurajeze pe mostenitorii de drept: e noroi, nu sunt gaze, nu e apa, wc-ul e in curte...Apoi s-au conturat caractere; de toata speţa...
    Am bucuria ca fratii mei s-au luptat si am recuperat aproape toate locurile stiute din copilarie. N-am recuperat locul cel mai drag: locul de casa unde s-a nascut tata; l-a luat un profesor din comuna, membru in toate comisiile de dinainte si de dupa...Totusi, s-a facut o compensare cu o suprafata mult mai mare in satul vecin, pe o vale; poate facem candva un baraj si o hidrocentrala...



    PS. Cunosc un tanar inginer de aviatie, crescut la oras, care s-a stabilit in baraganul judetului Calarasi, a cumparat utilaje moderne pentru a lucra pamantul familiei si alte sute de hectare in arenda.
    Deci se poate !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, multe ar fi de spus, n-a ieșit așa cum ar fi trebuit să fie, a fost tare greu.
      Este, de fapt, așa cum spuneți- o datorie patriotică- o compensare.
      Greșelile tinereții se plătesc oricum. Nu, neapărat, cele personale, lucrurile se complică, fiecare înțelege altceva.
      Eu n-am dorit complicații. Am dorit ce se cuvenea.
      Dacă ar fi fost altfel era perfect. Nu există perfecțiune, așa-i?
      Mulțumesc!

      Ștergere