marți, 3 aprilie 2012

când este vorba

despre bani,  toată lumea are aceeași religie. Voltaire


Te-ai gândit vreodată, cum ar fi să te trezești  dimineața  și să auzi  s-au schimbat banii...
Era vară, cred.
 Eram în clasa I.//
Măicuța- bunica a doua dinspre tata-  mă iubea ca pe copilul ei , eu o iubeam cum poate iubi un copil mâna ocrotitoare și vorba cea mai dulce.
Bunicul era mare iubăreț.
 Bunica știa. Nu putea să schimbe nimic.
Îndura, așa zicea mama.
N-au avut copii, l-au înfiat pe tata, de la fratele mare al bunicului.
Măicuța fusese  bogată și cochetă.
Mă lua cu ea în vizită la rude  și la nunți.
   Duminica, după prânz, scotea cheia  dintr-un loc pe care îl știam doar noi două, descuia ușa camerei de la drum și intram. 
Întâi mă îmbrăca pe mine. Și-mi împletea cozile.
 Așteptam cuminte  pe un  pat lat, acoperit cu  macat roșu de lână și mă uitam la ea. Din părul  alb și rar își prindea în câteva agrafe  moi cocul.   
Urma un întreg ritual.
 Nu scoteam o vorbă.
 Mai întâi, își punea un bariș alb de marchizet, cusut cu mătase  albastră. Apoi  un fișiu negru de dantelă, cu scânteioare roșii de catifea.
Nu se vedea nici fir de păr. 
Pe obraz își da cu foiță.  Îmbrăca fusta ei neagră, pufoasă, lungă   până către călcâie . Ultima era bluza de dantelă.
Se privea de câteva ori în oglindă, îmi aranja  fundele bogate din cozi, încuia ușa, lăsa cheia la locul știut  și plecam amândouă.
 Când eram mai mică, mă ducea în spate.  Nu-i păsa ce spuneau alții. Eu contam.
Într-o zi, măicuța  n-a mai fost- tocmai începeam școala.//
Către vară, talițu  m-a dus în camera de la drum. Din lada  verde, înflorită,  pe care n-o mai văzusesm  de luni bune, a scos un brîu frumos,  roșu,  cusut cu  trandafiri.
Ai văzut vreodată un  brâu?  lung cam de  un metru și ceva, lat  cam cât două  palme bărbăteaști,  căpușit. Foșnea.
Talițu l-a descusut cu grijă, apoi l-a scuturat. Zburau din el  hârtii  noi,  colorate,  toate de aceeași mărime.
Bunicul  le-a privit lung, nu le-a numărat, nu le-a adunat, și-a pus capul  în palme și a început să plângă. Ca un copil. Cum plângeam eu  când  mă certa mama.
Bunica îl pedepsise- vânduse, cu mulți ani  înainte,  tot pământul ei  primit ca zestre.  În perioada în care  auzise ea că vine stabilizarea. 
Banii se schimbaseră când măicuța  era , încă,  sănătoasă.
 Aveam să înțeleg foarte târziu, nu mai știu cine din familie mi-a explicat- măicuța i-a plătit , cum a știut ea, infidelitățile.
Peste un an, venea întovărășirea.//
Astăzi, când cineva mi-a trimis
http://www.scribd.com/doc/49452738/Bancnote-Romanesti-de-Altadata


mi-am amintit  de brâul roșu. 
Și de  camera de la drum.
Cât  și ce înseamnă, de fapt, banii?

31 de comentarii:

  1. Nu ma intrebati pe mine. Banii sunt o chestie de care ai, din pacate, nevoie pentru a-ti plati facturile. Atunci imi aduc aminte, cu tristete, ca banii exista. Si imi amintesc de toti cunoscutii care se lupta pentru ei ca si cum ar fi o floare, un pisoi la o fereastra, un peisaj de primavara...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa ne trebuie, am vrut emancipare, așa-i?
      De ce nu vom fi rămas noi, liniștiți, vănători, pescari, cioplitori.. fără palate, erau destule peșteri!

      Ștergere
  2. Incă puţin şi ajungem iarăşi acolo...
    Sunt pesimist? Sunt rupt de realitate?
    Probabil...
    "Realiştii" au peşteri cu aur, sunt câţiva...
    Ceilalţi au peşteri cu frig şi singurătate...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu cum se face că, de fiecare dată, când „vorbesc cu tine”, îmi vin în minte alte postări..o să caut, oricum, am fost în Nordul Moldovei, acum vreo doi ani, am revăzut unele locuri, altele , abia atunci, le-am descoperit. Am văzut peștera în care a trăit mulți, mulți ani sfânta Theodora. M-am cutremurat.
      Trebuie să găsesc postarea.

      Ștergere
    2. Am găsit-

      http://incertitudini2008.blogspot.com/2009/05/intre-doua-lumi.html

      Ștergere
  3. Gina,

    ''BANII sunt fericire umana , intr-o forma abstracata''.( A. Schopenhauer).
    Eu cutez sa cred ca, BANII sunt un fel de ''drog'' al oamenilor (in principal)si al societatii(in secundar).
    Observa, te rog, ca tocmai din pricina acestui drog, apare ''calcarea pe cadavre'', parvenitismul, inselaciunea, ingamfarea egoismul si,lista e... lunga.
    Da, cu bani poti cumpara o casa, dar nu un camin; cu bani poti cumpara medicamente, dar nu sanatate; cu bani poti cumpara cel mai scump diamant, dar nu o sotie iubitoare si devotata; cu bani poti cumpara oameni , dar nu respect.

    L

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Luli,
      S-ar putea să par o naivă. Nu sunt, dar nu-i înțeleg pe cei care devin sclavii banului.
      Vor bani mulți, cu orice preț.
      Am văzut atâtea în ultima vreme, că mă îngrozește atitudinea unor semeni, care nu-și mai pot opri setea de îmbogățire.

      Ștergere
  4. Buna seara, doamna Gina! :)
    Tare emotionanta povestea dumneavoastra, mi-a placut tare mult cum ati povestit-o, mi-au atins sufletul amintirile d-voastra.

    Parca-i simt durere si regretul, talitu-lui d-voastra, ca nu a pastrat pamantul si-a simtit ca, banii sunt doar niste harti...

    Cine poate sti ce maine v-a fi? Cate-'om avea de-ndurat? Ce se poate intampla in secunda urmatoare? Numai Dumnezeu!

    O seara minunata va doresc, doamna Gina! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi tu, Ștef, eram copil atunci, nu înțelegeam de ce plângea bunicul- poate că se simțea vinovat, cine știe, poate că simțea că pământul după care jinduiese prin căsătorie nu i se cuvenea..
      Mahatma Gandhi zice că pământul oferă suficient pentru a acoperi nevoile omului, dar nu și lăcomia lui.
      Eu cred aceste vorbe!

      Ștergere
    2. Asa este, doamna Gina, noi copii vedem multe cand suntem mici, degeaba adultii ne considera nepriceputi, apoi realizam faptele lor bune sau rele, mai tarziu...

      Foarte adevarat mai zice Mahatma Gandhi si eu cred vorbele sale...
      O noapte linistita va doresc, doamna Gina!:)

      Ștergere
    3. Ei, da, Ștef, asta este.
      Când spun asta, mă refer la toate generațiile.
      Noi două facem parte din generații depărate, oarecum.
      Eu pot accepta critci, pentru că sunt conștientă că, nu-i așa, cum nu sunt copii perfecți, nici părinți perfecți nu există.
      Seară frumoasă!

      Ștergere
  5. Gina,

    Recitindu-ti textul, m-am oprit mai mult asupra lexicului, atragandu-ma, in mod special, doua arhaisme: fisiu si baris -care, in fond, sunt frantuzisme.
    Fisiu deriva din (fr.)fichu = batic de matase, iar baris din (fr.) barege=broboada de lana subtire, care la randu-i, ar proveni de la denumirea unei localitati din Pirinei( Bariges).
    Trag concluzia, ca bunicile noastre erau tare ... cosmopolite.
    L

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Luli,
      Mă bucur că mi-ai luat-o înainte, chiar am așa, un fel de bucurie copilărească!! De câte ori vorbesc cu cineva despre ”măicuța”- este o poveste întreagă cu numele meu, care ar fi trebuit să fie altul, dar ea și-a impus voința și m-a botezat cu numele ei, deci, revenindla ea, să știi că o am în undeva în memorie, cu multele ei lucruri absolut extraordinare.
      Fiul meu cel mic îmi cere să fac un fel de arbore al familiei- știu atât de puține în general, dar multe despre bunica.
      Știi care este suferința mea? când părinții au dărâmat casa veche- casa lor, a bunicilor- mare, de altfel, dar veche,
      s-au pierdut foarte lucruri, care, pentru mine aveau o mare valoare sentimentală.
      Am pierdut fotografii, haine, fețe de masă foarte fine- vreo trei, pahare și ceșcuțe, și decorațiile bunicului.
      Da, fără să fi fost vreo aristocrată, era , de altfel o femeie foarte harnică, măicuța a fost , cum spui, cosmopolită.
      Mulțumesc mult!

      Ștergere
  6. Ar mai fi ceva, Luli.
    Ce spun, are legătură și cu mama.
    Când eram copil, la mine în sat, în afară de doamna învățătoare și de preoteasă, nicio femeie căsătorită nu umbla cu capul descoperit.
    Dar, cele mai înstărite nu-și puneau ”orice ”pe cap- vezi barișul și fișiul bunicii mele.
    Mama a primit ca zeste ( tatăl ei a fost ceferist, adică un bărbat care câștiga bani), printre altele, o broboadă cafenie, mare, putea înlocui un palton.
    Avea niște ciucuri foarte frumoși.
    Mama a folosit-o până am intrat eu la liceu. Îți dai seama cât de bun era materialul?
    Ar mai fi ceva- basmalele de „lâniță” și baticurile de mătase naturală erau aduce din Timișoara, de către niște negustori, specializați în comerțul cu haine pentru femei.
    Păstrez o bucățică din ultima basma a mamei - negru cu roșu.
    Mă bucur că mi-ai răscolit amintiri dragi, deși sunt dureroase.
    Mulțumesc frumos!

    RăspundețiȘtergere
  7. Am avut în ochii minţii imaginea măicuţei tale şi i-am auzit şi vocea!Chip coborât din pagini de carte şi icoane sfinţite !Te-am văzut şi pe tine cu fundiţele mari din codiţe şi religiozitatea cu care urmăreai ritualul "gătirii" şi-am simţit aripa nostalgiei unduind.
    Cât şi ce înseamnă banul? Banul a fost definit de înţeleptul popor român, numindu-l - pe drept cuvânt - OCHIUL DRACULUI! Acesta este banul!
    Valoarea banului raportată la puterea de cumpărare a diversilor este atât de diferită, încătt îmi este imposibil să o exprim, dar dacă ar fi să compar aş spune fără tăgadă că un munte de bani nu valorează cât o clipă de iubire

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, dragă Aura, vocea măicuței nu prea mi-o amintesc, cred că era cam repezită- ea și mama nu se înțelegeau deloc, dar mersul, hainele, casa, toate îmi sunt vii în minte. Și rochița mea roz de marchizet. Cred că de la ea știu culorile, materialele, croielile, „coafurile„, felul cum se făcea o fundă.
      Și ajurele. Mai ții minte?
      Avea bunica vreo câteva fețe de masă de pânză țesută în casă- albe, cu ajure galbene sau albastre, extraordinar de frumoase!
      Am rămas cu un fel de nostalgie a fețelor de masă și a șrvețelelor frumose. Cumpăr de peste tot unde merg.
      Alături de clopoței, sunt pasiunea mea.
      Banii? aș vrea să nu mai fie tema zilei.
      Și totuși, sunt.

      Ștergere
  8. Localitatea din M-tii Pirinei este Bareges.
    Scuze!!!
    L

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu m-am oprit doar la articol, am citit si comentariile:).

    RăspundețiȘtergere
  10. Gina, frumoasa amintire ii pastrezi maicutei.

    In alta ordine de idei - incitante intrebari in legatura cu banii. Din pacate n-am un raspuns concludent..:-o)

    Numai bine

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cât mă bucur să te văd, Irina!
      Am tras cu ochiul la postarea ta! Abia aștept să citesc!
      Acum la voi este „noapte bună„!

      Ștergere
  11. Pentru ca nu ma credeti, iata mostre de fotografii "adevarate":https://www.google.ro/search?tbm=isch&hl=ro&source=hp&biw=1280&bih=913&q=national+geografic&gbv=2&oq=national+geografic&aq=f&aqi=&aql=&gs_l=img.12...0l0l0l2833l0l0l0l0l0l0l0l0ll0l0.frgbld.

    RăspundețiȘtergere
  12. Pentru ca nu ma credeti, iata mostre de fotografii "adevarate":dati search pe google national geographic imagini

    RăspundețiȘtergere
  13. :)
    Sarut'mana!
    "cat si ce inseamna banii?"
    Totul!
    Adica SUPRAVIETUIREA!
    Las la portita... viorele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, Andrei, le-am pus într-o ulcică albastră!

      Ștergere
  14. Povestea ta mi-a mers lasuflet.Ai avut parte de o bunica care ti-a ramas in minte si suflet.
    Parca vad cum va pregateati voi doua duminica.O imagine atat de reala ai scris in cuvinte!
    Banii...din pacate depind de ei:(.
    Ce-i drept lucrusoare marunte care sa-ti bucure sufletul se fac si fara bani,numai ca sufletul nu hraneste intreaga casa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Angi,
      Aseară mi-am amintit că, de fapt, primul „batic „era tulpanul- el era alb, cusut cu flori albastre, apoi, barișul cu scânteioare roșii de catifea și ultimul fișiul lung , de dantelă. Asortat cu bluza.
      Era faină de tot bunica mea!
      Îmbrățișări!

      Ștergere
  15. Din cauza fricii de saracie, punem bani deoparte; apoi apare si frica de hoti, de inflatie...
    Parca era mai sigur cu pamantul...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă este s-o spun pe a dreaptă, cea mai bună profesoară de „economie „pe care am avut-o ( încă iau lecții de la ea )se numește Mara. Este eroina luyi Slavici.
      Când copiii mei erau mai mici- habar nu au ei de neliniștile mele- aveam trei punguțe roșii- în una dintre ele adunam bani pentru ratele mașinii celui mare, în cealalaltă bani pentru școala celui mic,licean pe atunci , și câte ceva pentru casă, în cea de-a treia.
      hoți, inflație..nu prea știam. Comori? în astea a crezut și mai speră doar soțul..

      Ștergere