vineri, 11 mai 2012

..că nu este alta

mai frumoasă și mai  cu folos în toată viața omului zăbavă decât cetitul  cărților.
 Miron Costin, De neamul moldovenilor
Nu contează că  am căutat cartea  prin toate  librăriile și anticariatele din oraș. Fără sorți de izbândă.
 Aflasem că   găsesc textul întreg pe internet, dar voiam să simt   paginile   foșnind, să  fiu școlărița, care caută printre rânduri  motivul pentru care proful a  dat-o spre lectură obiligatorie- posibil subiect de teză- după zilele libere de la începutul de mai.
 Patru zile, fără discuții, fără  comentarii- se știu titlul cărții , autorul, asta e, sunteți oameni mari,  sigur că ești  om mare, mai ales  dacă emoțiile îți stau în gât, ca un clește.. 
 Deși meseria mea este legată de cărți, nu mă pot lăuda, cum   poate că o fac unii, că a-l înțelege pe Mircea Eliade este  chiar ceva de ici/de colo.
 Ei bine, m-am înarmat cu  sufiecientă  răbdare, am citit cartea, vreau să zic că nu  m-a dat gata, nu-mi permit să  comentez realizarea artistică a nuvelei.
Uite aici ceva Cosmologie și alchimie babiloniană, care mi-a plăcut  mult. 
Dacă vrei să afli  cum am înțeles eu  Tinerețe fără tinerețe,  las mai jos însemnările. 
Bineînțeles că abordarea subiectului trebuia să cuprindă, obligatoriu, niște termeni literari, deloc importanți, în opinia mea, dar, dacă trebuie, trebuie!
 Chestia este , însă, următoarea- proful, ocupat fiind, a venit mai tărziu- aveți teză, hai să dăm teză, a comunicat  subiectul, dar, 
după o vreme,  fetele, tocilarele cum li se spune de când este lumea, nu prea scriau, așa că - nu știu  sigur cam cât timp să fi trecut- subiectul a fost schimbat.
 Tinerețe fără tinerețe, da, ai  dedus bine, are legătură cu motivul basmului  Tinerețe fără bătrânețe, ceva întors, zic eu, cam cum ar fi  legătura dintre Luceafărul  și Riga Cripto..
În  București, filmul lui Francis Ford  Coppola,  ecranizare  după nuvela despre care vorbim, în care  câteva roluri au fost interpretate de actori români, aud că rulează de câțiva ani buni.Regizorul a văzut în eroul  nuvelei  propriul  destin.//
Chestiunea este-zic și eu- cum să ajungă om mare școlarul de astăzi?//
     Apărută în 1978, la Munchen, nuvela Tinerețe fără tinerețe   împărțită în cinci capitole,  ar putea porni de la  răspunsul pe care autorul l-a primit  de la  psihanalistul Carl Gustav Jung,   pe care-i întrebase care este legătura dintre om și infinit.
 Omul modern  trebuie să redescopere o sursă mai adâncă a vieții sale spirituale . ( ideea nu-mi aparține, de aceea, am folosit condiționalul- optativ)
Instanțele acestui text narativ  urmează  tehnica oricărei opere epice- există un autor  concret, Mircea Eliade, care se identifică  cu autorul abstract, devenitun alter- ego al scriitorului,  prin personajul principal,  profesorul ratat de italiană și latină, Matei  Dominic. Spațiul în care se construiește acțiunea este , în mare parte, un spital bucureștean din prima jumătatea a sec. XX, înainte de a doilea  război mondial,  cuprinzând, pe măsură ce acțiunea evoluează,   lumea Occidentului, pentru ca finalul să se consume în orășelul Piatra-Neamț,  închizându-se astfel un cerc al  dramei personajului.
                Cartea începe cu o traumă, nu una oarecare,  un fulger, care, în noaptea de Înviere,  pe o ploaie cumplită, cade în  capul vârstnicului profesor, fugit din orașul în care nu a reuși să-și atingă maxima realizare profesională în studiul limbilor vechi,  pentru a se sinucide într-un hotel bucureștean.
 Deși carbonizat , nu moare, așa cum  se așteaptă un martor, iar mai apoi, personalul spitalului- un doctor specialist, cele trei asistente de noapte și două de zi.
Fulgerul, focul- simbol ar arderii , al catharsisului,  îl întoarce în timp, face din bărbatul de șaptezeci de ani, un  nou- născut- îi cad dinții, unul câte unul, apar alții în locul lor. Legătura lui cu lumea este auzul. Din clipa în care aude, el trăiește o existență dublă, este o mereu pendulare între vis și realitate, prin trăirile, încercările, visele lui, Mircea Eliade, traducându-și propria concepție despre încercarea  individului de a nu pierde zestrea ancestrală, odată cu îmbătrânirea trupului.
 Este o fugă din cale ramolirii mentale,  ca urmare a îmbătrânirii celulelor din care se compune corpul uman.
                             Autorul  concret îl  dirijează  pe  autorul abstract   după ideile sale despre spațiu, timp, cunoaștere, vis, realitate, ficțiune,  purtându-mă pe mine, cititorul concret, devenit abstract, pe măsură ce mă las purtat în  labirintul  ideilor și conceptelor sale. 
În lectură, renunț  la preocupările specifice vârstei mele, mă las transpus  într-o lume pe care n-o știam , o lume cu care rezonez , doar în aceste clipe.
Îl urmez pe Dominic, bătrânul profesor renăscut, de la stadiul de  prunc, căruia  i se curăță pielea, îi cresc dinții, parcurg cu el , paradoxal, o regresiune , o întoarcere într-un timp ancestral.
                      Instanța narativă a povestirii mă duce pe mine într-un spațiu imposibil de atins real- eroul își amintește cuvinte din limbi  dispărute în timp, universul este explorat, pacientul pe care  un medic sosit din Paris experimentează posibilitatea ca  electrocutarea  printr-un curent de cel puțin  1 milion de volți poate produce o mutație radicală a speciei umane.
 Se poate regenera omul? Sau are o dublură, un etern înger păzitor?
                        Autorul concret  răstoarnă toate  cunoscutele vieții reale- ateriocleroza care ducea către ramolisment intelectual dispare,  pielea arsă peste 50 % din corp se regenerează, toate acestea au răsunet- Siguranța stă la pândă, își infiltrează oameni în spital, pentru că  nazismul nu era străin de urmările electrocutării umane..
 Dominic a devenit  altcineva, are o memorie uriașă, mușchi de bărbat tânăr, visele lui sunt o pendulare între acum  și un timp ancestral, sunt simbolice, se  vede pe străzile orașului natal, printre foști elevi, poate să-și permită orice, să intre în grațiile lui Nicolae Iorga, poate iubi, nu lipsesc detaliile comice, hainele nu-l mai încap, dar el- altul decât  cel real, are revelația  tinereții- o tinerețe fără tinerețe, o tinerețe a visului, un miracol, pe care  poliția nu-l acceptă, agenții voiau să-l fure, o tânără infiltrată în spital, chiar lângă camera lui, în petrecerile lor erotice  îi  află tot felul de date.
                    Dar timpul  tot timpul  fuge, profesorul care îl trata moare,  odată cu el și simulrea accidentului prin care fostul pacient , căruia i se făcuse operație estetică,  se pierde, așa că Dominic rămâne să trăiască o tinerețea  ca un  personaj total necunoscut pe harta lumii. Fel de fel de personaje stranii intră în acest joc al  lumii dominată de vis-Contele de Saint- Germain, societățile secrete- Templierii și Peutonii, se întâmplă fenomenul Hiroshima, zborul lui Armstrong, el călătorește în Scandinavia, Mexic,.
                           Experiența se repetă cu o tânără nemțoaică- Veronica Bucler, care după electrocutare vorbește sanscrita, altă tânără , Ripini,  știa 5000 de versete din Sutra.
                              Prin   schimbarea lui Dominic, lumea  toată  și-a schimbat rostul. Ideile nu pot fi captive, mintea nu urmează șabloane, fostul profesor are premoniție- scena cu vânzarea timbrelor  vechi foarte valoroase, apariția  unei ziariste , Linda Gray, apoi cu doctorul Monroe.
Prin personajul principal- Dominic- o lume măruntă, îmbătrânită,  neputincioasă, renaște prin vis, sfidând legile firești.
 El este un om al viitorului, întors  printr-un accident în trecut, este o întrebare, deși , paradoxal, există, este acel ceva  greu de explicat, situat între mâine și ieri, un prezent care depășește vechiul, exporându-l, aducându-i la suprafață învățătura, reînnoirea.
Oare, mă întreb eu, cititorul, care mi-am uitat condiția mea actuală, generațiile dispărute să fi avut cunoștințe mai  solide decât civilizația contemporană , știința actuală nu poate egala trecutul?
Ce înțeleg eu? Îmi rămân doar întrebări-Salvarea condiției umane prin întoarcere la mit, este doar o punte, nemurirea  poate fi obținută prin mijloace chimice?
Este ea pregătită să  aducă irealul în profan?
                     După ce își aniversează centenarul într-un hotel din Nisa, Dominic se întoarce în orașul său, să-și caute locul în casa din Episcopiei, nr. 18, cu biblioteca de 8 mii de volume. Revede locurile, oamenii, este iarnă..brusc simte cum puterile îl părăsesec, hainele lui elegante sunt prea mari pentru corpul care îmbătrânește și  moare. 
În buzunarul paltonului se găsește actul personal- Martin Andricourt, născut în Honduras, 18 XI 1939.
 Toți oamenii sunt muritori ...
 Cum povestise și  Simone de Beauvoir în romanul său.

24 de comentarii:

  1. Ciocnirea realului cu imaginarul. Interesant este de vazut cate tipuri de lumi imaginare exista. Si cum ar evolua. Scenariile raman scenarii. Imaginatia fiecaruia decide.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Câte lumi imaginare? câte minți gânditoare!

      Ștergere
    2. Mult mai multe! Comentariile la lumile imaginare trebuie luate in calcul. Creeaza noi lumi imaginare! Si, din pacate, uitam sa admiram lumea reala.

      Ștergere
    3. Așa este, ne pierdem în scenarii, comentarii și uităm realitatea.
      Bine că nu avem atât de mult timp pentru vise..

      Ștergere
  2. cred că suntem muritori şi fiindcă e o informaţie care ni se dă exact la vârsta când pornim cu avânt, când avem cât mai multă viaţă-n noi, o informaţie perpetuată de milenii...şi-apoi ne punem pe alergat, zbuciumaţi că n-o să apucăm să ne ducem traiul. :)
    eu am învins o boală cu puterea gândului pozitiv, am renunţat la spitale şi calmante, acum 20 de ani; sunt de părere că putem să urnim şi munţii din loc, dar nu ştim cât de puternici suntem. Îmbătrânim fiindcă vrem s-ascundem asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oly, nu știam de boala ta, ești o învingătoare!

      Aflăm că avem existență limitată de timpuriu, știm, dar nu avem vreme de meditații.. bine și frumos spui- alergăm, luptăm cu noi înșine și cu ceilalți, fără să prețuim ce avem mai de preț- viața!
      Care este unică!
      Mulțumesc frumos pentru puterea gândului tău!

      Ștergere
  3. Eliade nu e simplu de ,,digerat'' la nivelul naratiunii fantastice, ori in domeniul teoriilor, mai mult, sau mai putin aplicate...
    Nuvela - ,,Tinerete fara tinerete''- este o meditatie complexa, ce alterneaza cu simbolistica despre limbaj, natura, timp si identitate.O poti defini si ca pe o combinatie interesanta de dragoste, mister si speculatie filosofica, scrisa intr-un stil subtil, misterios si emotionant.
    Lidia

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Luli,
      Tema, subiectul nuvelei , alternanța planurilor- real și oniri-, jocul de lumini și umbre, analiza psihologică a personajului principal ale cărui idei nu pot fi ținute în captivitate mi-au plăcut.
      Mă opresc la acest nivel de analiză.

      Ștergere
  4. Eu cred că lumea reală nu ar putea exista fără lumile imaginare. Viaţa oamenilor se petrece aproape la fel de mult în imaginar pe cât în realitate.
    Nu am cartea şi nu am citit nuvela, deşi credeam cândva că am citit tot ce a scris Eliade. :) O voi căuta şi mulţumesc pentru recomandare, Gina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Suntem gheme de închipuiri, într-un oacean de minuni, asta cred eu, Diana!
      Vise, cărți, întrebări, incertitudini..

      Ștergere
  5. Buna dimineata!
    Exista fantastic?
    Exista, o spun fara ezitare!
    Ieri am vorbit cu cineva destre "provocarea" lui Miron Costin...
    Si daca sunt aici, acum, se datoreaza in totalitate acestei provocari!
    Week-end placut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La fel de bună dimineața!
      Fantastică întâmplare!

      Ștergere
  6. Nu trebuie sa ne intoarcem niciodata in spatiul/timpul initial fiindca, daca drumul ramane deschis atunci suntem nemuritori.
    Salutari, Gina !

    RăspundețiȘtergere
  7. Cu astfel de prezentare, cum să rămîn indiferent? Pînă voi găsi cartea tipărită, voi citi (of şi iară of- nu-mi plac pixeliiii)versiunea de pe scribd. Mulţumesc Gina pentru semnalare.
    O zi minunată!

    http://www.scribd.com/doc/2292890/Mircea-Eliade-Tinerete-fara-de-tinerete

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De fapt, am vrut să se vadă cam ce avea de aflat un licean începător, fără să facă schimb de idei cu cineva..și terorizat de frica tezei.
      p.s. nici eu nu citesc cu prea mare tragere de inimă versiunile de pe scribd.

      Ștergere
  8. salut fugar in florar
    :)


    oricitte aspecte ar avea mitul sau / si miturile, mi-e greu (meeu a fost ca un ~obstacol~)pt mine...) acel `medicine-men`, dar cred ca mitul ne ajuta sa ne depasim -atat cat putem- limitele, iar in spatiul asata imens al irtualului, in care ai adus tu nuela , chiar si conditia....
    pretul?
    aici pare sa nu aibe importanta


    eu raman cu nuvela, preferand-o in locul filmului lui Coppola,

    dar basmul, ca basmul cel mai tulburator, este - cred ....- un alt(fel) de arhetip



    ----------
    DUMINICA frumoasa, Gina !

    RăspundețiȘtergere
  9. salut fugar in Florar
    :)

    oricite aspecte ar aea mitul sau miturile imi este greu sa cred in acel medicine-men(un obstacol permanent pt mine..),
    dar cred, totusi, ca mitul ne ajuta in acest spatiu imens ~fara de satiu~, unde ai adus tu nuvela lui Eliade, ne ajuta sa ne depasimm limitele si -cine reuseste- chiar si conditia
    pretul?
    aici se pare ca nu mai conteaza....

    eu aleg nula in locul filmului lui Coppola...
    iar basmul-basm, ca basmul cel mai tulburator, indraznesc sa cred
    ca ramane un alt(fel) de arhetip al mitului...

    ----------------
    Duminica frumoasa, Gina !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ana , eu citesc cu mare placere basme- tin treaz copilul din suflet!
      Seara frumoasa!

      Ștergere
  10. Foarte frumoasa recenzie ati facut cartii, doamna Gina, mi-ati starnit curiozitatea si acum trebuie s-o caut s-o citesc si eu.
    Va multumesc. O seara minunata va doresc! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Staf, m-am gandit ca poate `recenzia`va putea fi cuiva de folos.

      Ștergere
    2. Stef, m-am gandit ca poate `recenzia`va putea fi cuiva de folos.

      Ștergere
  11. Sunt din ce in ce mai convins ca oamenii pot trai fara complexe chiar daca n-au citit romane, nici poezii culte; n-am cunoscut alte popoare, dar cunosc multi români in aceasta situatie; inclusiv licentiati simpatici...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiu si eu ? Cu cat citesti mai mult, cu atat stii mai putin..

      Ștergere