duminică, 6 mai 2012

în cea mai mare parte

a istoriei, anonimul a fost o femeie. Virginia Woolf

  Ziua de ieri a trecut ca oricare alta, prea puțini bărbați 
 au aflat că le-a fost dedicată.
   Bunul mers al vieții de familie, 
tot  responsabilitatea femeii  rămâne. 
O prietenă  mi-a trimis niște însemnări, culese din presa 
 vremii, pe când  despre divorț  se vorbea 
mai mult în filme.
În anul 1955 s-a tipărit
 un manual pentru femei.
 Iată  câteva sfaturi

 din cuprins:

Doamnelor,
 Pregătiţi cina la timp. 

Planificaţi deja de dimineaţa
 sau chiar
 din seara precedentă, 
ca soţul dumneavoastră
 să fie primit 
cu o cină gustoasă când ajunge acasă de la munca.
 Astfel vă veţi asigura că dumnealui va
şti că v-aţi gândit la el, în timp ce el era la muncă, 
şi că  sunteți preocupată  să 
se simtă  iubit și respectat.
Celor mai mulți bărbați 
 le este foame când vin acasă
 de la
muncă , așa că, 

 dacă  veţi găti ceva
 din mâncărurile lui
 preferate,  veţi asigura 
un bun venit călduros
 pentru el.

 Pregătiţi-vă pentru primirea

 lui! 
Odihniţi-vă 15 minute
 înainte să apară,
, astfel veţi fi proaspătă şi 

atractivă când ajunge.
 Aranjaţi-vă machiajul, puneţi-vă o panglică în păr, 
  prezentaţi-vă zâmbitoare.
Soțul dumneavoastră a petrecut mult timp între oameni

 obosiţi
la locul lui de muncă.
 Fiţi interesantă şi veselă!
 Ziua lui de lucru a fost plictisitoare şi are nevoie
 de puţină distracţie. 
  Una dintre  datoriile dumneavoastră este să asiguraţi 
acest lucru.
 Reduceţi zgomotul. 
Când intră el  pe ușă, 
 opriţi aparatele casnice
 şi spuneți  şi copiilor 
să fie mai liniştiţi.
 Fiţi fericită că îl revedeţi! 
Zâmbiţi călduros,  şi arătaţi-vă
dorinţa sinceră de a-i asculta  toate poveștile.
Chiar dacă aveţi multe de zis, nu faceţi asta
exact după sosirea lui. 
Prima dată să vorbească el, sigur are lucruri mai
importante în mintea lui decât dumneavoastră.
Nu-l deranjaţi. 
Atenție!
Nu vă plângeţi dacă soţul dumneavoastră 
ajunge acasă târziu sau dacă vrea să
plece undeva la cină fără dumneavoastră. 
În loc de ceartă,  încercaţi să
înţelegeţi ce presiune mare este pe el
 din cauza locului de muncă. Când
este acasă, sigur vrea să se odihnească şi să se relaxeze.

Şi în cele din urmă
 nu puneţi întrebări fără rost şi nu puneţi la îndoială
deciziile şi integritatea lui. 
Nu uitaţi că el este şeful casei, deci îşi
va pune în practică propria voinţă, cinstit şi corect.

 Şi ţineţi minte, femeia adevărată  ştie 

să ia totdeauna decizii bune.//

 Ce ziceți?


34 de comentarii:

  1. In anii 55 femeia era casnica, deci asta era meseria ei, ce zice in text :D. Mi se pare corect sa fie fost asa.
    Acum, cand femeia are job ca si barbatul, acum trebuie sa existe cineva acasa (alta femeie) care sa indeplineasca toate astea pentru ei amandoi. Barbatul bigam, ha?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Elise,
      Ai vrea să-ți întâmpine soțul o doamnă cu panglici în codițe?

      Ștergere
    2. Gina, acum nu mai vreau nimic, dar si mie-mi placea sa ma fi asteptat cineva (indiferent de sex ) asa, de la serviciul meu :P

      Ștergere
    3. Elise,
      Hai să te distrez un picuț: când fiul cel mic era chiar mic, eu aveam de susținut gradul I și concursul pentru intrare în oraș, așa că am găsit, prin niște cunoștințe, o fată de la țară, care să aibă grijă de copil, cât suntem noi la serviciu.
      Ea îl plimba tocmai prin fața unității militare, așa că s-a îndrăgostit de un gradat.
      Cum veneam de la școală, obosită, navetă grea, ea „cânta” a venit mămica, a venit mămica..îmi punea copilul în brațe și fugea la întâlnire.
      Să-ți spun că ne-a fost mai bine fără ea?
      Da, n-a fost ușor, dar nu i-am mai purtat și respectivei domnișoare de grijă.
      Ce aș vrea acum? să pot da timpul înapoi, să-mi fie copiii mici și eu , doar eu, să-i cresc, cu aceeași mare dragoste!

      Ștergere
    4. pana sa comentez, imi place ideea, sa fie si o sotie cu job si o femeie de casa... interesant!

      Ștergere
    5. Nu știu ce vrei tu să spui, dar cele mai multe femei, deși au profesii solicitante, sunt mame foarte bune și soții , după cum li-s partenerii!

      Ștergere
    6. evident a fost un ton de glumă!
      foarte târziu am remarcat cât efort făcea soţia, serviciu, curăţenie, copii, bucătărie, rufe...
      eu, "bărbat de apartament", aveam sarcini ceva mai dificile: serviciu, dus gunoiul, sâmbăta la pescuit... stresant dar mă descurcam! sunt ironic la adresa mea, repet, târziu am văzut martiriul unei femei...

      Ștergere
    7. Este greu de realizat „bilanțul„, mai bine fără..
      Știi ce cred? dacă nu este loc de poezie, toate chestiile astea- curățenie, dus gunoiul, cumpărături etc. sunt doar de circumstanță.
      Știi vorba lui Preda..

      Ștergere
    8. Să ascultăm și „vocea„ Elisei!

      Ștergere
  2. In spatele oricarui barbat puternic se afla o femeie si mai puternica! Pe atunci singura meserie a femeii era sa fie casnica, acum, pe langa asta, are si un serviciu. Suficiente de facut, zic eu.

    "Nu uitaţi că el este şeful casei, deci îşi va pune în practică propria voinţă, cinstit şi corect." - ok, femeia sa se supuna barbatului, dar daca nu o iubeste, de ce s-ar supune? Caci, sa nu uitam, barbatul este dator sa-si iubeasca femeia! Deci ar fi frumos sa o trateze si pe ea conform textului de mai sus, nu? :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Crenguța, tu spui că„barbatul este dator sa-si iubeasca femeia!„
      Nu zic că ar fi altfel, dar aș spune că iubirea și datoria nu sunt compatibile , din punctul meu de vedere- adică nimeni nu poate iubi din datorie..zic și eu.

      Ștergere
    2. Textul original era acesta, daca nu ma insel: „Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile, ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi-l încălzeşte”. Dar, de aici, alte discutii, alte polemici, caci, nu-i asa, fiecare interpreteaza cum doreste. Mai ales cand vine vorba de religie, credinta... :)

      Una peste alta, acolo unde exista iubire, exista si manifestari ale ei precum cele din text si nu se pune problema despre "Tu esti femeia si trebuie sa faci asta" sau "Eu sunt barbatul, deci eu sunt seful". Acolo unde exista iubire, lucrurile curg de la sine, fara ca cineva sa se simta obligat sau, de ce nu, indatorat. Dup-amiaza placuta va doresc! :)

      Ștergere
    3. Ei, da, Crenguța!
      Total de acord cu „ Acolo unde exista iubire, lucrurile curg de la sine, fara ca cineva sa se simta obligat sau, de ce nu, indatorat.„
      Zi frumoasă îți doresc!

      Ștergere
  3. Buna dimineata, doamna Gina! :)

    Ce pot eu sa spun, aceste sfaturi, foarte bune de altfel, se potrivesc mai mult femeilor casnice.
    In ziua de astazi, foarte multe femei, au dorit sa fie, independente financiar, s-au angajat, iar lucrurile casnice sa fie imaprtite in mod egal.
    Foarte multe femei pleaca la serviciu, dimineata, inaintea sotului lor si ajung seara acasa, dupa el. La serviciu au o multime de responsabilitati, iar de multe ori seara, daca au si copilasi, cauta sa le ofere lor afectiune si atentie, iar pe sot il trec in plan secund. Poate si asta-i cauza atator divorturi. Insa mai sunt si barbati intelegatori si le sprijina si le ajuta foarte mult ceea mi se pare un lucru divin, din partea lor
    Eu, va doresc o zi minunata, doamna Gina! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ștef,
      Din câte mai văd și aud, sunt destule doamne fără job..ba, tocmai ele vor să aibă și ajutor în casă, și mulți bani, și susținere , și ..ar putea continua lungul șir al dorințelor.
      Din experiența mea,aș spune că iubirile nu prea au cum să se încurce.
      Iubești ceva sau pe cineva, pentru că asta simți.
      o zi frumoasă și ție!

      Ștergere
  4. As zice ca mai intai de oricine altcineva, trebuie sa ne gandim in primul rand la noi! Niciun efort nu ar fi vreodata prea mult pentru un barbat, numai ca de multe ori eforturile noastre trec neobservate! De cele mai multe ori, ce e prea mult strica!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uff, Kris, toate par simple, când citești despre ele. În realitate, în fiecare clipă, este altceva.

      Ai dreptate- moderația este de aur!

      Ștergere
  5. Răspunsuri
    1. Sunt sigură că opinii aveți!

      Ștergere
    2. Da, dar nu sunt de acord cu ele. De multe ori se intrece masura (si de o parte si de alta).

      Ștergere
    3. Nu sunteți de acord cu propriile opinii sau cu acelea care apar aici?

      Ștergere
    4. Si acum, trecand la lucruri serioase, orice generalizare e periculoasa.

      Ștergere
    5. Just!
      Nu tot ce se spune poate fi aplicabil..

      Ștergere
  6. Ce să mai zic?
    Spun că mă bucur pentru fiecare femeie care a reuşit să scape de tirania unor astfel de raporturi stăpîn vs sclav.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tibi,
      Dacă toată viața ai ”acționat” în spiritul acestui crez, cred că, pe lângă felul tău de a fi, ai și o profesie legată de „a face dreptate„.
      Greșesc?

      Ștergere
    2. Gina
      N-am avut o profesie legată de drept(ate) dar am fost un om incomod pentru toţi cei care au promovat şi susţinut nedreptatea.

      Ștergere
  7. Foarte frumoase şi realiste sfaturi!
    Îti recomand să le postezi pe toate blogurile, să tipăreşti fluturaşi şi să îi împrăştii prin toată ţara!
    Te admir, mă declar fan al ideilor tale! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acuma, de, ce să spun,dacă ar fi fost ideile mele, puneam de-o societate ceva, deveneam cunoscută , poate că și lumea s-ar fi trezit, mă refer la bărbați, și ar fi făcut ochii maaari, înainte să spună „Da„!
      p.s. mi-ai dat , totuși, o idee, vezi cum se contaminează oamenii?

      Ștergere
    2. reţeta cunoscută: repetiţio - mater studiorum...
      acum sunt şi multe femei de succes, şi o deschidere mai mare asupra problemelor considerate cândva tabu, problemele de cuplu...
      de ce nu publicaţi şi voi "aşteptarile" voastre din partea unui bărbat?
      la modul real, nu "romance"!
      evident nu există situaţii standard, dar există un început în toate!
      o seară ca o... catifea să ai!

      Ștergere
  8. Aici este „literatură„,un fel de joc cu ochii acoperiți sau , mă rog, discuții de principiu, cum să -ți faci publice dorințele?

    Doar serile de joi au falduri moi de catifea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. catifeaua este in suflet; noptile albastre sunt doar extensii...

      Ștergere
  9. Daca-si convinge sotul ca nu e indicat sa manance dupa ora 17, se mai simplifica ceva in relatie...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, și apoi, ar mai fi o chestie- acum salariații merg împreună la prânz, contiunuă obiceiul cu cina..( mai rezolvă diverse chestiuni profesionale)

      Ștergere