miercuri, 8 august 2012

în cheie statistică


Poate că și tu ai musafiri pe blog, care te citesc și se retrag discret, fără  să lase  urme. Cineva îmi citește  însemnările , cumva, în paralel, adică în aceeași perioadă cu postările din anii anteriori, urmărind data.
Așa am descoperit  și eu  ce scriam în urmă cu doi ani.
Întâmplător sau nu,  ne învârtim cam în același cerc. 
Asta  o demonstrează un cititor anonim, care vorbea  atunci despre  un lucru,  astăzi  temă de interes  mondial-  cifrele. .
 Mai bine citește tu./ /

Partea asta de cartier s-a construit prima.
Oameni la locul lor- medici,  profesori, avocați,  ingineri, croitori, asistente medicale, contabili,  frizeri. Un avans de 10 %,  bani economisiți din greu. Sau împrumut integral de la stat.
Restul,  de la cec.
De restituit în rate, pe douăzeci de ani.
Blocuri de cărămidă, două-trei camere, mobilă de CPL, dormitor și bibliotecă, rafturi suspendate, Dacii, de la Uzină, toate în rate, verdeață, alei,  flori, un copil- doi,  în fiecare casă.
Concedii ,  la munte, la mare.
Ceareuri achitate la timp.
Au trecut anii, tinerii de ieri , câți mai trăiesc, au ghiocei la tâmplă,  pensia pe card, cablu și internet, medicamente la pungă .
Copiii din cărucioarele cu umbreluță sunt trecuți de treizeci de ani.
Unii au plecat . La București sau în alte capitale .Chiar peste ocean. Cei mai mulți, foarte serioși. Licențiați, cu masterate.Vorbitori de limbi străine.
Vin în vacanțe, n-au uitat pe nimeni, sărut mâna, doamnă,..ce mai faceți? îmi pare bine să vă văd.
Unii, nu mulți, ce e drept, mai puțin norocoși, au rămas acasă. Cartea nu prea le-a priit. Poate că și norocul le-a întors spatele//
Se distrau de câteva ori pe an.
Petreceri mari, muzică , sfârâiau grătarele, țâșnea șampania, sârbe , de se cutremura blocul. Altfel, oameni serioși, el modelor , nu unul oarecare, talent recunoscut . Neamț.
De vreo zece ani, nu mai este.
Au încetat petrecerile. Rudele au uitat adresa.
Copilul de ieri , cap de familie , este șomer, mama grav bolnavă, nu s-ar face gaură n cer dacă s-ar duce..
Bate sfios la ușă.Vrea semnături de la toți vecinii.
Se debranșează. Primul din bloc.
Lumea, ca lumea, unii pun întrebări, alții dau din cap.
Într-o zi, vara se va sfârși.
Fără căldură, fără apă caldă.
Speră să primească de la vecini.
Ceva din dreapta,ceva din stânga.
Ceva de jos, ceva de sus...//

Anonim:
Există acolo sus o mână de ''oameni'' care nici nu-și imaginează cât rău au făcut - cât rău vor mai face!
Indivizi ce relaționează cu populația doar în cheie statistica - socotind-o o masă amorfă, lesne de manipulat pentru interesele lor meschine.
Am dat de un blog în care ideea e ilustrată foarte bine într-o singură frază:
Există măgari, atât de măgari, încât nici nu mai realizează cât de măgari sunt!//
 Ce s-a întâmplat între timp?
 Mama tânărului  nu mai este,  uite acum îmi dau seama că ar fi trebuit să mă uit pe listă, când am votat..el  și familia lui stau mai mult la socri. 
Viața merge înainte.
Pe la tine, tot așa? 

20 de comentarii:

  1. Eu, din punct de vedere statistic, stau bine. Au inceput sa ma doara, pe alocuri... Un singur lucru ma framanta. In societatile mici oamenii se cunosc, vorbesc, impartasesc... In cele mari devenim statistici. Spuneau ceva in sensul asta Ilf si Petrov. Dar, sa ma intorc la ce ma framanta. Azi, societatile mici oamenii nu se mai cunosc, nu mai vorbesc (poate, din cand in cand se saluta), nu mai impartasesc. Am invins! Traim in era COMUNICARII !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, cum s-ar zice „vorbim împreună și ne înțelegem separat„.
      La asta vă referiți?

      Ștergere
    2. Daca tot nu mi-ati publicat parerea, v-am lasat la mine pe blog o problema de rezolvat!

      Ștergere
    3. Aoleu! scuze, nu știu ce s-a întâmplat..zău că nu știu.

      Ștergere
  2. exista "copilarie universala", "dragoste universala" si magari universali, evident. Nu sunt nici mai multi, nici mai rai nici mai buni ca ieri, ca azi, ca maine. "Calificativele" se modifica, de o parte si de alta a "frontului", functie de treapta pe care se afla fiecare "combatant" la momentul statisticii.
    Asadar, si pe la mine "tot asa"!
    Zi buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragoste universală? la care dintre specii te referi?

      Ștergere
    2. doar la specia care viseaza cai verzi pe pereti, traieste din/cu vise si inventeaza cuvinte!

      Ștergere
    3. Chiar crezi în conceptul ~dragoste universală~?

      Ștergere
  3. Va rog,nu jigniti magarii!Au ratiunea lor de magari...cred ca hiene ar fi mai potrivit!Desi au si ele ratiunea lor...haha...in fond cel mai de temut animal este omul!Ce tot comparam atat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am dat fuga să caut niște poze potrivite- am găsit o hienă cam hămesită, mai puternic pare măgărușul, așa că am renunțat.
      L-am găsit pe Spartacus..m-am gândit și la groapa cu lei. Lei de toate felurile.
      O fi bine?

      Ștergere
    2. M-ai facut sa rad...hiena hamesita?,pai erau nu din Romania,pe la noi stau grase cu burta la soare si se plang de stomac, de atata munca cica ...haha... pai bine ai facut cu Spartacus asta,care pe care, ori el,ori leii care dupa cum se stie daca sunt satui isi vad de tabieturile lor feline,nu ataca pe nimeni....

      Ștergere
  4. Conteaza si cifrele in lumea reala.Peste tot ne urmaresc.Uneori ne bucura,alteori ne intristeaza.

    In aceasta lume,(blogolume)unde am descoperit oameni cu care comunic fiindca poate ca avem ceva in comun,de la care invat ca au mai multa experienta,mai mult talent,unde vad,citesc,ascult lucruri despre care n-am auzit sau lucruri care-mi fac placere inca si inca o data,ma intereseaza foarte putin cifrele.
    Semnificatia unei zile pentru fiecare individ e aceeasi in fiecare an,mai ales daca data este importanta.Cercul este inevitabil.
    Cat despre cat pot fi de manipulati oamenii?E istorie.

    Zi frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  5. ,, Da/i Cezarului ce e al Cezarului,,. Adica taie/l.
    Magarul este un patruped care pus la teleguta sau luat intre picioare are menirea sa iti execute comenzile. Cei despre care vorbesti sunt cioclii aerului , care din vazduh observa victima cazuta si ataca . Isi devoreaza victima incet, bucata cu bucata, odata cu alte animale de prada ( energia, intretinerea , benzina, banca , farmacia).
    De cand eram de o schioapa imi placeau filmele cu razboi si de aventura. Erau totusi in ele, scene grotesti in care oameni insirati in linie, asezati in genunchi asteptau sa vina un cretin sa le traga un glont, sau sa le taie capul. Culmea era ca nici unul nu avea macar acel ultim gest de autoaparare. Sa se ridice in picioare sa intinda mainile sa/l omoare pe ucigas. Nu, fiecare astepta si cu fiecare pocnet era mai aproape de final.
    Pe noi cine ne obliga sa asteptam ?
    Totul tine de demnitatea umana. Cat pot unii sa inghita si cat de magari pot fi altii.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ca și onoarea, demnitatea nu se vinde, nu se cumpără.
    Se construiește. N-ar trebui să existe diferențe între bogați și săraci, când vine vorba despre demnitate.
    Totuși, săracii își apară curățenia sufletului, unii oameni își apără ambițiile, alții reputația.
    Mulți nu apară nimic, pentru că, probabil nu au ce să apere.
    Cad în genunchi, fără să-și pună întrebări.

    RăspundețiȘtergere
  7. Tot vorbind de magari v-as recomanda o carte: Din tara magarilor.Insemnari de Stefan Zeletin.
    Si iata si o recenzie de exceptie: http://www.atheneum.ca/recenzii-de-carte/din-tara-magarilor-insemnari-autor-stefan-zeletinnote-de-lectura

    RăspundețiȘtergere
  8. Mă onorează prezența dumneavoastră !
    A fost o mare plăcere nu doar să citesc recenzia.
    Am meditat asupra sublinierilor. Vă mulțumesc mult!
    Mi-a fost dificil să aleg un fragment , m-am oprit, totuși la un paragraf, care , întâmplător sau nu, se potrivește ca „un galoș„ realității de la noi:
    „Un alt lucru specific măgarilor este puţina frică în faţa legilor. Deşi Ţara Măgarilor este ţara în care pe hârtie se află puzderie de legi, orice măgar dă cu copita în ele şi se poartă mai departe după legile nescrise înrădăcinate în fiinţa măgărească. Studiind legiuirea nescrisă a măgărimii, savantul a descoperit două principii călăuzitoare:
    Primul: „Orice măgărie, privită în sine, nu alcătuieşte o ruşine, dacă e bine ascunsă. Ea devine o ruşine din clipa în care e dată la iveală şi scuturată sub nasul lumii cinstite.”Din acest principiu teoretic decurg două principii practice: „a) Supus pedepsei nu e cel ce face, ci cel ce dezveleşte o măgărie; şi b) Pedeapsa ce ia dezvăluitorul măgăriei creşte în măsura cu murdăria ce are la suflet făptaşul măgăriei.”
    Al doilea principiu al justiţiei măgăreşti sună astfel: „Orice măgărie, de orice soi şi orice mărime, nu alcătuieşte o vinădacă se poate dovedi că pârâtorul e un mare măgar tot atât de mare ca şi pârâtul.”Aceasta este lumina călăuzitoare ce luminează calea dreptăţii aleşilor ţării.„

    RăspundețiȘtergere
  9. Cu multa placere! Chiar daca n-am mai scris de ceva vreme pe acest blog, va asigur ca va citesc frecvent. Va salut de la malul marii si va doresc o zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  10. Mă entuziasmează să aflu că vă faceți timp pentru câte un popas la fereastra mea virtuală. Și la fel de mult mă bucură că vă petreceți vremea în liniștea mării!
    Se apropie, încet, și vacanța mea.
    Să aveți zile și seri minunate!

    RăspundețiȘtergere