joi, 9 august 2012

trecutul s-a întors acasă!

Am  fost în Sibiu, de câteva ori, mai mult în trecere. Mereu am regretat că  nu m-am oprit pentru câteva zile.
 Astăzi, o prietenă, întoarsă  din  zona  în care și-a petrecut  două săptămâni  de vacanță, mi-a trimis un mail. 
Și o însemnare.
O poezie, pe care a descoperit-o la intrarea în  biserica Sădinca.
Am  căutat  informații și ce am aflat m-a pus pe gânduri. //
 Locul are o poveste  tulburătoare: în urmă cu mai bine de treizeci de ani, sătenii au fost anunțați că a sosit vremea  modernizării, iar  așezarea lor va fi  demolată.
 Ei vor fi strămutați. 
Pe atunci, Sadinca era un sat frumos, cu gospodari  harnici și iubitori ai tradițiilor  moștenite din moși strămoși. Creșteau acolo cele mai nobile  vii din Transilvania .
Lumea era bună , frumoasă și  liniștită.
Vestea  i-a cutremurat pe toți.
Neavând  nicio scăpare, oamenii și-au dărâmat, cu propriile lor mâini, casele. Unii  au adunat cărămidă cu cărămidă . Le-au încărcat  cum au putut, în căruțe, camioane, remorci.  
Au luat-o de la capăt, zidindu-și case în apropierea orașului.
Drama acestor oameni  s-a adâncit, pentru că sistematizarea  s-a oprit.

 Viața lor s-a împrăștiat în  cele patru zări.//
Părintele Arsenie Boca i-a  prezis unui  copil  ardelean, care tocmai împlinea zece ani, că se va face călugăr . Și va construi o mânăstire.
Monahul David și-a adus satul înapoi, înălțând,  pe locul așezării bunilor săi,  schitul Sădinca.//


Un lung tren ne pare viata.
Ne trezim in el mergand,
Fara sa ne dam noi seama,
Unde ne-am suit si cand.
Fericirile sunt halte,
Unde stam cat un minut,
Pana bine ne dam seama,
Suna, pleaca, a trecut.
Iar durerile sunt statii
Lungi, de nu se mai sfarsesc
Si in ciuda noastra parca,
Tot mai multe se ivesc.
Arzatori de nerabdare,
Inainte tot privim,
Sa ajungem mai degraba
La vreo tinta ce-o dorim.
Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe si dureri,
Noi traim hraniti de visuri
Si-nsetati dupa placeri.
Multi copii voiosi se urca.
Cati in drum n-am intilnit,
Iar cate un batran coboara,
Trist si frant, sau istovit.
Vine-odata insa vremea,
Sa ne coboram si noi.
Ce n-am da atunci o clipa,
Sa ne-ntoarcem inapoi?
Dar pe cand, privind in urma,
Plangem timpul ce-a trecut,
Suna goarne VESNICIEI: 

Am trait si n-am stiut .//
cât învățăm din ce aflăm?
ascultă, te rog, și muzica-


18 comentarii:

  1. Cateodata e rau sa fi prea harnic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am citit cândva într-o carte,„Ghidul leneșului, recomandată de un coleg, n-o să vă vină să credeți, un tip foarte harnic- o mică însemnare-Cine practică inacțíunea/Este ocupat să nu facă nimic`Lao Tzu.

      Ce ziceți de chestia asta?

      Ștergere
  2. Macar, avand o preocupare, nu ii impiedica pe celialti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă provocați.
      Am găsit cartea destul de repede, așa că vă dau alt citat.„Îi auzim mereu pe oameni referindu-se la „ somnul pierdut„, ca la o calamitate. Mai bine ar numi asta pierdere de vreme, vitalitate și oportunități„.

      Este foarte interesant titlul cărții-„ Oamenii fac ce vor„(1921), Thomas Edison.
      p.s. credeți?

      Ștergere
  3. Subscriu: e foarte greu sa nu faci nimic toata ziua!

    RăspundețiȘtergere
  4. Trist,foarte trist cu stramutarea fortata...melodia spune exact acelasi lucru.Cin' te intreaba?...da,cui ii pasa ce simti tu in tavalugul asta hain si nebun al vietii?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doar încercând să mi-i imaginez pe bieții oameni, cărându-și nu doar agoniseala, ci toată viața lor, și m-a durut sufletul..dar ei?

      Eu spun că ne pasă unora de ceilalți, dar , adesea, amânăm să ne spunem trăirile. Fug zilele, fuge viața.

      Ștergere
    2. Nu stiu daca ne pasa in profunzime,prea de suprafata sunt uneori lucrurile,prea fugim...noi de viata nu ea de noi.

      Ștergere
    3. Da, se poate, vezi, fiecare își are mulțimea lui de probleme.. adevărații prieteni simt, totuși, la fel.

      Ștergere
  5. Maria Butaciu si Sava Negrean Brudascu au tonalitati ale vocii asemanatoare..doar ca prima este ceva mai sobra,iar a doua mai exaltata temperamental.Imi plac mult.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În copilărie, am ascultat multă muzică populară- cam toată familia mea cânta.Mama, tata,toate verișoarele.
      Cu timpul, am renunțat.
      De vreo câțiva ani, am descoperit nișe voci care-mi plac mult.
      Cele două doamne despre care vorbești sunt preferate- le apropie ceva, un fel de eleganță profundă, care aduce a suferință, chiar dacă textele spun altceva.
      Sunt speciale! Fiecare în felul său.

      Ștergere
  6. Citind povestea m-au stuturat frigurile.Nici nu vreau sa ma gandesc cat de greu le-a fost!

    Odata a trebuit sa plecam si noi,intreaga familie, de-acasa,din calea apelor.Nimic n-a mai fost normal.Am stat departe de casa un an.Eram clasa aIII-a.Abia am asteptat sa ne intoarcem acasa,desi,in urma inundatiilor totul a fost vraiste.Parintii au inceput aproape totul de la capat.Am ajutat si noi cum am putut.
    Stiu ce inseamna aceasta instrainare.:(

    Versurile ar trebui citite si la scoala.Sunt profunde in simplitatea lor.
    Melodia...Of! Ce voce!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Angi,
      Același sentiment l-am trăit și eu..parcă îi vedeam pe oamenii siliți să-și dărâme, odată cu casa, propria viață.

      Cât despre inundații, îmi amintesc că, într-o primăvară, Argeșul s-a supărat, s-a umflat, lumea era în panică, oamenii își făceau tot felul de calcule, unde să fugă, ce să ia..
      Îți înțeleg acea parte din viață.
      Da, bună idee- să le citești elevilor tăi poezioara! Este plină de înțelesuri!
      O zi bună să ai!

      Ștergere
  7. Poezia este scrisa de Traian Dorz (sau cel putin asa am gasit eu pe net). Autorul a avut o viata deosebita si a murit in iunie 1989.

    RăspundețiȘtergere
  8. Mulțumesc frumos pentru informație, Ștef!

    RăspundețiȘtergere
  9. Răspunsuri
    1. Oricât m-am străduit, n-am reușit să comentez la tine..pur și simplu, nu reușesc

      Ștergere