Dualitatea este o condiţie inerentă a vieţii. Tot ce există e dublu. Omul este o creatură duală cu principii contrare încastrate în natura lui. Ele se războiesc înlăuntrul lui şi prezintă atitudini faţă de viaţă ce sunt antagoniste. Acest conflict este căutarea veşnică, războiul din ceruri, lupta nesfârşită a omului tânăr sau interior al imaginaţiei pentru a-şi afirma supremaţia Sa asupra omului bătrân sau exterior al simţului. Neville Godadard
Unii
dintre cei mai străluciţi autori ai literaturii au fost
dependenţi inveteraţi, cu adicţii faţă de orice, de la cafea,
la sex şi opium şi de-a lungul timpului şi-au exprimat
diferite grade de ruşine faţă de viciile lor. La urma urmei,
este vorba despre condiţia umană, care este predispusă spre
acest gen de preocupări, iar în cazul literaturii observaţia
este valabilă şi în cazul scriitorilor şi în cel al
cititorilor, pentru care viciile reprezintă o temă
fascinantă.
Feodor
Dostoievski – jocuri de noroc“Când
mă apropii de sala de jocuri de noroc,
intru în convulsii de îndată ce aud sunetul banilor pe masă”.
intru în convulsii de îndată ce aud sunetul banilor pe masă”.
La
mijlocul anilor 1860, Dostoievski a fost lovit de câteva
evenimente tragice, soţia şi fratele său au murit, iar
scriitorul rus a intrat într-o depresie devastatoare, pe lângă
faptul că a rămas şi cu o grămadă de datorii personale şi de
familie. Astfel, Dostoievski a devenit dependent de jocurile
de noroc şi în special de ruletă.
Se
vehiculează ideea că autorul rus a scris finalul romanului
Crimă şi Pedeapsă mai repede decât era prevăzut pentru
că avea nevoie disperată de un avans din partea editorului său
şi că a scris nuvela Jucătorul cu scopul de a-şi plăti
datoriile acumulate la ruletă cu câştigurile din urma
publicării.
Honoré
de Balzac – cafea“Mulţi
oameni pretind că îşi găsesc inspiraţia în cafea,
dar, după cum ştie toată lumea, cafeaua transformă persoanele plictisitoare
în persoane şi mai plictisitoare”.
dar, după cum ştie toată lumea, cafeaua transformă persoanele plictisitoare
în persoane şi mai plictisitoare”.
Balzac
şi-a alimentat scrisul prolific obişnuind să bea nu mai puţin
de 50 de ceşti de cafea în fiecare zi până în punctul în care
această doză nu a mai fost suficientă şi a început să mănânce
zaţ uscat.
O
“tactică” pe care scriitorul o descrie ca fiind “o metodă
oribilă, mai degrabă brutală, pe care o recomand numai
bărbaţilor în putere, bărbaţilor cu părul negru şi des şi cu
pielea acoperită de pete de la ficat, bărbaţi cu mâinile mari
şi cu picioare în formă de popice. Cafeaua abuzează de
garniturile stomacului aşa cum un căruţaş abuzează de ponei,
plexul se inflamează, scânteile sar până la creier. Din acel
moment, totul devine agitat. Ideile se pun rapid în mişcare
precum batalioanele unei mari armate pe câmpul de luptă iar
bătălia e dusă cu furie. Amintirile te atacă, steaguri
strălucitoare ţinute sus; cavaleria metaforei se dispune în
formaţie de luptă printr-un galop magnific; artileria logicii
năvăleşte cu vagoanele-i clămpănind printre cartuşe; la
ordinele imaginaţiei trăgătorii ochesc şi trag; forme şi
personaje încep să defileze; hârtia este acoperită de
cerneală, iar munca nocturnă începe şi se termină cu torentele
acestei ape negre aşa cum o bătălie începe şi se termină cu
pulberea cea neagră”.
Elizabeth
Barrett Browning – opiu“Opiu,
opiu, noapte după noapte!”
Elizabeth
Barett Browning a început să folosească opiul de la vârsta de
15 ani pentru a trata o problemă a coloanei vertebrale. După
ce a împlinit 30 de ani a contractat o boală care-i afecta
plămânii şi inima, iar în 1845 poeta inhala 40 de picături de
tinctură de opiu (laudanum) pe zi, o doză enormă.
Elizabeth
spune într-o scrisoare pentru fratele său: Opiul îmi
menţine pulsul constant şi mă ajută să nu leşin. Opiul oferă
pace sufletească şi echilibru sistemului meu
nervos.//
sursa- email//
Complicate ființe!
Dacă nu ne putem explica ce este în capetele lor, oricum, geniile nu sunt nici roboți, nici curcubeie, dar nici zei, trebuie măcar să ne bucurăm că au existat și că există.
Ne-au dăruit opere unice.
Cum?
Prin dăruire totală, prin muncă fără oprire.renunțând la viața personală, lipsindu-se de liniștea căminului, a familiei, a vieții înseși.
Ernest Hemingway – alcool“Întotdeauna să faci treaz ceea ce ai spus că vei
face când erai beat.
Asta te va învăţa să-ţi ţii gura închisă”.
Asta te va învăţa să-ţi ţii gura închisă”.
Deşi există zeci de scriitori notabili despre care
se ştie că au fost dependenţi de alcool (Dorothy Parker, John
Cheever, F. Scott Fitzgerald, William Faulkner, Charles
Bukowski), statutul de lider al “haitei” trebuie să-i revină
lui Ernest Hemingway. Scriitorul
american a fost alcoolic în cea mai mare parte a vieţii sale
şi chiar a început să bea mai mult începând cu anii ‘50 pentru
a putea trece mai uşor peste durerile provocate de unele
accidente pe care le-a avut.
Pasiunea
sa pentru alcool a devenit subiectul unor legende care spun că
Hemingway a inventat băuturi ca daiquiri sau
mojito.
sursa- email//
Complicate ființe!
Dacă nu ne putem explica ce este în capetele lor, oricum, geniile nu sunt nici roboți, nici curcubeie, dar nici zei, trebuie măcar să ne bucurăm că au existat și că există.
Ne-au dăruit opere unice.
Cum?
Prin dăruire totală, prin muncă fără oprire.renunțând la viața personală, lipsindu-se de liniștea căminului, a familiei, a vieții înseși.
Dostoievski(probabil singurul geniu dintre cei prezentati) este atat de dens psihologic in scrierile sale!Fratii Karamazov-este romanul meu preferat..m-a coplesit!
RăspundețiȘtergereNu cred ca termenul "ciudat" este potrivit!
Poate e vorba de complexitate,ce zici?
Exista implozie si explozie in univers ca ideie.
Ai dreptate, eram în grabă, am completat.Mulțumesc
ȘtergereÎți înțeleg preferința pentru miticul Uriaș Dostoievski.Romanele sale de idei au influențat operele multor alți scriitori celebri.Hemingway a recunoscut cât de mult a însemnat pentru el marele scriitor rus.
Critica literară l-a situat alături de Shakespeare.
Mie îmi place vizionarul Balzac!
Iată ce-i scria unei sur0ri, pe la începutul carierei-„Focul s-a aprins pe strada Lesdiguieres nr. 9, în capul unui biet flăcău, iar pompierii nu l-au putut stinge. A fost pus de o femeie pe care el n-o cunoaște: se zice că locuiește la Patru Națiuni, la capătul podului Artelor; se numește Gloria„.
Prea puțini au fost cei care au crezut în talentul lui, în forța și în capacitatea de a crea „Comedia umană„. Se zice că un profesor i-ar fi spus„ fă orice, numai literatură nu„. Iar tatăl să, atunci când au avut o discuție despre viitor, i-a zis„În literatură, trebuie să fii rege, ca să nu fii ordonanță„.
„Voi fi rege, i-a răspuns tânărul!„.
Și s-a ținut de cuvânt!
Oare numai geniile au acest privilegiu sau doar ele pot fi sfasiate in doua?
RăspundețiȘtergereCineva spunea ca in fiecare dintre noi se lupta doua fiinte, una dn ele este un lup, nu retin care ar fi cealalta...
Si ca depinde ...pe care dintre ele o hranim:))
Pot sa postez inca o melodie de-a Loreenei McKennitt?
Desigur, cu voia gazdei.
Sarut mana.
http://www.youtube.com/watch?v=5lMbVzFtvM8&feature=BFa&list=PL14657C553378131C
Nici noi nu suntem ocoliți de zbucium, cum an putea fi?
RăspundețiȘtergereAn încercat să găsesc, cumva, răspuns la întrebarea„ cine suntem și pe cine hrănim, aici-
http://incertitudini2008.blogspot.com/2012/07/ieri-am-vorbit-
despre-si-despre.html
aducând în discuție povestea bătrânei indience Cherokee, care îi vorbește nepotului ei despre bine și rău.
Binele și răul sunt doi lupi- unul este rău, arogant, orgolios, gelos, furios, în vreme ce al doilea este- împăciuitor, generos, iubitor, cald.. din lupta lor ( în sufletul nostru) câștigă cel pe care îl hrănim.
Geniile sunt oameni. Spre deosebire de noi, au un spor uriaș de inteligență. o capacitate enormă de a crea..spun și eu.
Mulțumesc pentru muzică! p să-mi folosească,
am o zi încărcată.
Cred ca e o eroare in "zicerea" lui R.Descartes. Lipseste un "si" la inceput. Ori, pentru a fi mai precis, "Nici cele mai mari minti nu sunt scutite de cele mai mari vicii". Ce vicii au oamenii de rand? Nimeni nu e interesat sa afle. Poate cativa psihologi.
RăspundețiȘtergereOameni suntem, amestec de bine și de rău.
ȘtergereLa unii, răul iese la suprafață,nemaiputând fi controlat. Alții reușesc să-și ascundă viciile.
Înțeleg eu la ce vă referiți, dar la sate, comunitatea este ceva mai categorică decât la oraș.
Viciul face parte din natura umană. Nu există dovezi că artiștii, fie ei de geniu sau nu, ar fi mai vicioși decât muritorii de rând. Ce îi singularizează pe artiști este faptul că ei abordează un viciu sau mai multe cu un scop aparte, acela de a compensa ori de a pansa drama cea dureroasă sub mai multe forme a dezgolirii sufletului propriu în fața mulțimii, prin creația lor. Cu cât dezgolirea a fost mai mare, cu atât compensarea prin viciu a fost mai mare. Cel mai bine se vede acest lucru la artiștii care „au ars” repede, dispărând înainte de a împlini 30 de ani. Exemplele din istoria rock-n-roll-lului sunt mai cunoscute decât altele.
RăspundețiȘtergereVă mulțumesc frumos pentru eleganța documentatului comentariu.
ȘtergereMă gândesc că un anume viciu, în cazul geniilor, dar și al unor oameni obișnuiți, posesori ai vreunui talent nedescoperit sau, pur și simplu, în cazul oricărui om care a traversat o experiență marcantă adânc în suflet și în conștiință, este un fel de catharsis, ca formă de restabilire a echilibrului, a unei stări de liniște aparentă, după suprasolicitarea nervoasă la care a fost supus.
De fapt, dacă o luăm pe îndelete, ce putem constata? că viciul îi face bine celui în cauză, dar societatea, alcătuită din oameni, care și ei, la rândul lor, pot avea vicii ascunse sau nedescoperite, îi stigmatizează pe cei dați în vileag.
Este, cred, asemenea ruginii încete, care atacă metalul, sau ca otrava existentă în unele medicamente, în proporții nesemnificative, prin producerea efectelor secundare nedorite. Chiar grave uneori.
Viciul se impregnează în virtuți..în clipa asta mă gândesc la Nicolae Labiș, la Marin Preda, la Nichita Stănescu și câți alții vor mai fi suferit.
Știți, îmi place vorba lui Seneca- sub ochi avem viciile altora, viciile noastre le ținem în spate.
O fi adevărat?
Viciile tin la urma urmei de viata personala ,privata a fiecaruia iar aceasta reprezinta un lucru sfant...cum adica?,este acel ceva intim strict intre tine/familia ta si Dumnezeu si "niciodata intre tine si ei" cum spunea Maica Tereza candva.(iata de ce mi-a placut atat de mult acea compunere!)
RăspundețiȘtergereDoar spiritele marunte,meschine,gregare,invidioase cauta paiul din ochiul altora,blamand aruncand cuvinte de ocara,etc...cei care iubesc cu adevarat viata ,natura,oamenii isi asculta chemarea firii catre culmile unui spirit superior.Fireste isi vad de propriile vicii,se caiesc,se roaga,cauta faptele bune spre iertarea ratacirilor lor pe cai mai putin luminoase.
Oricum datoria omului nu este sa vada prin altii spunea cineva,ci sa-i ajute!Esti perfect atunci fa-o,daca nu,taci si ajuta totusi pe cat iti sta in putinta,caci fiecare are nevoie de ajutor in multe privinte.
ps;Sincer nu ma intereseaza viciile personalitatilor prezentate,opera lor mi-a incantat sufletul si mi-a dat incredere in frumusetea si nobletea omeneasca.Indiferent de toate urateniile acestei lumi,arta da expresie deplina unei anumite cutezante si victorii a spiritului asupra mortii.
Da!
ȘtergereNimeni nu este perfect, dar mulți ridică piatra!
Era o poezie a lui Adrian Păunescu- n-am găsit-o. Oricum, cam pe scurt,lucrurile erau cam așa- o tânără se îmbrăca frumos, era și foarte drăguță.
Vecinii o invidiau,pentru că totdeauna avea ceva nou. Dar hainele ei erau foarte ieftine, însă alese cu gust.Era studentă.
Unii au scornit că meseria ei ar fi cea mai veche din lume.
De la o vreme, n-a mai ieșit din casă. Răii i-au agățat de ușă o fâșie de cearșaf. Zilele treceau. Tot ei, vecinii, au pătruns în casa tinerei. Murise de multe zile.
Regretele veneu prea târziu.//
Normal, dacă știm ce este normal într-o lume sfâșiată de antiteze, ar fi să-ți „judeci „aproapele, după ceea ce se petrec în tine.
Doar încercările ne fac mai puternici.Cheia succesului este să ieșim curați din ele, nu umili, nu umiliți.
Despre genii/artiști celebri/ personalități?
Perfect de acord cu tine-la ce folosesc eșecurile biografice, câtă vreme opera dăinuie peste veacuri?
Am observat ca cei care cauta nod in papura altora,au deobicei niste probleme teribile,de s-ar putea o clipa percepe,sa inteleaga cat au de lucrat cu ei insisi(ce sa mai ridice si piatra)...imi vine sa si rad cumva cand ii aud ce zic de altii blamandu-i!
Ștergereps;Cine arunca piatra,cu asupra masura va fi judecat cand se vor cerne toate la ceas de apoi...mi se pare absolut firesc!
Știi care este gândul meu în privința asta? mă feresc să fac judecăți.
ȘtergereSufăr dacă cineva nedreptățește, indiferent cine este nedreptățitul.Regret, mă căiesc , când fac ceva rău, mi se întâmplă.
Mă tem de persoanele care blestemă, au ceva monstruos în atitudine.
Ar mai fi ceva- cunosc persoane vârstnice și chiar tinere, care merg la biserică, deși nu au nimic dumnezeiesc în atitudine.
Gina draga,a judeca inseamna a da o sentinta!,in rest e fireste sa judecam,doar ca una este sa emiti pareri,opinii negative despre cineva,sau ceva,si cu totul altceva sa dai o sentinta in inima ta prin care o persoana devine un soi de paria.Judecata apartine in exclusivitate unui Judecator unic,impartial,inefabil,si acesta nu poate fi decat Creatorul,Dumnezeu!!:"cine esti tu sa judeci sluga mea" se spune in Biblie,ca ideie.Biblia Gina este o carte abisala!!!Nu-i inteleg pe cei care o contesta ,eu sunt inamarmurit de actualitatea si echilibrul ei,nu gasesc defel laturi speculative!
ȘtergereCine as fi eu sa judec un Gigant al literaturii precum Dostoievski,(Shakespeare este un mic copil in opinia mea pe langa el!)pentru ca din anumite motive isi toca banii la jocuri de ruleta???El a asimilat o experienta de viata pe care a convertit-o artistic,restituind lumii semnificatii profunde,nebanuite!!!Ma intelegi?
Despre blestem...cand Paunescu a scris versurile;"Si totusi exista iubire.,si totusi exista blestem ,dau lumii de stire ,exista si ma tem..." o Doamne!,a fost un Geniu!!!
Dincolo de viciile si nostalgiile sale stupide comuniste a avut geniu ca poet social!Incontestabil!Aceste versuri ritmate sunt geniale,,,o spun din experienta teribila de viata,dar el chiar a simtit o taina teribila a conditiei umane prin harul sau artistic!De ceva ani de zile incoace ma gandesc cu toata seriozitatea despre blesteme,farmece...daca as fi fost un mare naiv,probabil ca apelam chiar la vrajitoare.
ps.ma opresc aici cu acest subiect trist,am sa continui ideia cu alte ocazii..ma simt rapus pe aceasta tema.
Multumesc pentru..detensionare!Mai dicutam,da?
Îmi place să te ascult! Tot ce spui este rupt dintr-o realitate, așa cum este ea, cu oameni, întâmplări, toate reprezentându-ne, oameni suntem, oameni sunt și titanii despre care vorbim, doar distanțele astronomice ne despart de ei.Dăinuie lumea cu ale lor creații, care ne încălzesc inimile, ne întreabă mințile, ne ajută să facem pași înainte.
RăspundețiȘtergereÎți înțeleg marea pasiune pentru Dostoievski. Și mie îmi place. Ai zice că tragedia adevărată s-a născut odată cu el, cu romanele lui.
Am recitit „Idiotul„.I-am citit romanele în liceu și în facultate, mereu în fugă. Îmi doresc să am liniștea de a citi doar pentru mine.
Vorbeai despre Adrian Păunescu- am un raft de bibliotecă cu volumele lui. Treaba lumii ce zice și ce face. Știu că i-am sorbit multe, multe poeme, mai ales cele de dragoste și cele sociale. Scriam odată că nereușind să cumpăr „Manifest pentru sănătatea pământului”, cineva care mă cunoștea bine mi-a scris la mașină întreg volumul.
Nu-i înțeleg și nici nu-mi bat capul cu cei care „condamnă„. Sigur, sunt chestiuni care ne pot afecta, mă refer la problemele sociale, dar dă-i Cezarului ce este al lui.
Mi-ar plăcea să discutăm despre latura umbrită a omului, poate că n-am găsit termenul potrivit, mi-am impus să nu cred niciodată în vrăji, ocolesc ființele care comit monstruozități de felul ăsta.
Am cunoscut pe cineva, care blestema, m-a oripilat, pur și simplu.