marți, 27 noiembrie 2012

aș putea să înșir

citate din toți clasicii, de-ai noștri sau de pretutindeni.
Aș putea găsi  texte cunoscute, în versuri sau în proză. Câte nu s-au spus, câte nu s-au scris despre recunoștință.
Cu toate astea,  uităm de fiecare dată sau poate că nu- este extraordinar să ții minte ce trebuie! uităm, ziceam să  lăsăm , din când în când , fruntea jos de tot și, smerit, să  ne îndreptăm gândul către cei care ne-au fost alături în  tot felul de momente. 

Adevărat este că, vorba latinului, câtă vreme vei fi fericit, vei număra mulți prieteni.
 Se schimbă situația, aproape total, când  ești în impas.
Atunci  îți sunt în preajmă, adulmecând, dușmanii.
 Te slăbesc oare atacurile? Cineva zice că dacă nu te ucid te fac mai puternic.
Așadar, le ești recunoscător lor? 

Dușmanilor?
Am găsit un text  extraordinar, poate că tu îl vei fi citit, și eu l-am mai citit cândva, astăzi, de câteva ori!//


Am fost ajutat de mulţi oameni cărora le datorez recunoştinţă.
Am fost ajutat în carieră – carieră, cum se spune – de un mare număr de oameni cărora le datorez recunoştinţă.
A fost, mai întâi mama, care m-a crescut, care era de-o incredibilă tandreţe şi plină de umor în ciuda faptului că unul dintre copii îi murise la o vârstă fragedă şi că fusese abandonată – după cum am povestit adesea – de soţul ei, ce a lăsat-o singură în marele Paris.
Dar pe parcursul vieţii, mai ales soţia mea, Rodica, şi fiica mea, Marie-France, au constituit pentru mine cel mai mare ajutor. 
Fără ele, este limpede că n-aş fi făcut nimic, n-aş fi scris nimic. 
 Le datorez şi le dedic întreaga mea operă.
Apoi, mai târziu, au fost toţi profesorii mei de la liceul din Bucureşti.

Datorez mult şi unui escroc, Kerz, care s-a declarat falit în ziua ultimei reprezentaţii cu "Rinocerii" la New York, ceea ce lui i-a adus, în 1940, suma de 10.000 de dolari, dar şi mie mi-a adus renumele în Statele Unite. El m-a ajutat fără să vrea.
Au fost, apoi, cronicile literare engleze şi franceze. În plus, aceste cronici au ridicat împotrivă pe criticii de stânga, care crezuseră la început că eu însumi sunt de stânga, aşa după cum ceilalţi mă credeau de dreapta.
Apoi, încă o dată, soţia mea, mereu soţia mea, care m-a obligat să-mi trec examenul de licenţă.
Şi mi-a făcut bine, dorind să mă distrugă, cea de-a doua soţie a tatălui meu, Lola, care m-a dat afară din casă, provocându-mă în acest fel să mă descurc şi să reuşesc.
Mi-au făcut bine profesorii de la Liceul Sf. Sava care m-au gonit din liceu, ceea ce m-a determinat să-mi iau bacalaureatul într-un liceu de provincie, ocrotit de sora soţiei mele, Angela, care ţinea o pensiune pentru liceeni (liceeni care, după câte ştiu eu, n-au reuşit în viaţă).  Vagabondând de la unul la altul, de la unii la alţii, eu, cel fără adăpost, am acum unul din frumoasele apartamente din Montparnasse.
 Am mai fost, în sfârşit, ajutat câteodată de rude mai mult sau mai puţin îndepărtate, de către mătuşa mea Sabina şi mătuşa mea Angela, de către profesori care îşi imaginau că am geniu.
 Am fost ajutat, mai recent, în timpul războiului din 1940, de Anca, mama soţiei mele, care în ciuda durerii proprii, cu inima sfărâmată, i-a lăsat pe ginerele şi fiica ei să plece în Franţa. A murit, sperând să se reîntâlnească cu noi la Paris, unde nu a putut ajunge.
A murit cu această nădejde.
Poate Dumnezeu este acela care m-a ajutat toată viaţa şi eu nu mi-am dat seama.
Am fost ajutat de Dumnezeu atunci când, refugiat la Paris pentru că nu voiam să mă alătur comuniştilor de la Bucureşti, am plecat într-o zi la piaţă fără un ban în buzunar şi am găsit pe jos 3000 de franci (din 1940!).
Atâtea întâmplări mi-au venit în ajutor!
Poate Dumnezeu este acela care m-a ajutat toată viaţa, care mi-a sprijinit toate eforturile şi eu nu mi-am dat seama.
Am fost ajutat, apoi, de proprietarul meu din strada Claude Terrasse, dl.Colombel, Dumnezeu să-l binecuvânteze, care nu a cutezat să arunce în stradă un biet refugiat care nu-şi plătea chiria dar era poate trimis de Domnul.
În ciuda eforturilor mele, în ciuda preoţilor, n-am reuşit niciodată să mă las în voie, în braţele Domnului.
Şi astfel, din mână în mână, am ajuns să obţin un soi de enormă celebritate şi să ajung împreună cu soţia mea, la vârsta de 80 de ani, chiar 81 şi jumătate, cu frica morţii, cu nelinişte, fără a-mi da seama că Dumnezeu îmi dăruise atâtea binefaceri.
El n-a abolit, pentru mine, moartea, ceea ce mi se pare inadmisibil. În ciuda eforturilor mele, în ciuda preoţilor, n-am reuşit niciodată să mă las în voie, în braţele Domnului.
N-am reuşit să cred destul. Eu sunt, din păcate, ca omul acela despre care se spune că făcea în fiecare dimineaţă această rugăciune: “Doamne, fă-mă să cred în Tine”.
Ca toată lumea, nici eu nu ştiu dacă, de cealaltă parte, există ceva sau nu este nimic. Sunt tentat să cred, ca şi Papa Ioan Paul al II-lea, că se desfăşoară o luptă cosmică enormă între forţele tenebrelor şi cele ale binelui. Spre victoria finală a forţelor binelui, cu siguranţă, dar cum se va produce aceasta? Suntem oare fărâme dintr-un tot, sau suntem fiinţe care vor renaşte?//
Eugene Ionesco, Testament

8 comentarii:

  1. Straniu pentru mine,stiam ca Ionesco era chiar ateu.El spunea ceva de genul ca rugandu-se nu simte decat un gol, adica lipsa prezentei cuiva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iată un răspuns al autorului testamentului
      „Nu apărem pe pământ pentru a trăi. Apărem pentru a pieri şi a muri. Trăieşti copil, creşti şi foarte repede începi să îmbătrâneşti. Cu toate acestea, este greu să-ţi imaginezi o lume fără Dumnezeu. Este totuşi mai simplu să ţi-o imaginezi cu Dumnezeu.”

      Ștergere
    2. El spunea ca nu simte nici o prezenta prin rugaciune...si acum ca parca,ca daca,imaginatia...
      Interesant este ca se intoarce cu gandul la ceas de apoi catre Dumnezeu.Ei,insa altii din credinciosi foarte devin atei la sfarsit,deci ce sa credem sau sa nu credem?
      Suntem se pare atrasi mereu de polul opus,de aici atatea dizertatii in regim teza-antiteza, si acea logica paradoxistica.Prea complicat!Poate asta este si raspunsul,suntem prea complicati.Cine stie?...

      Ștergere
    3. Suntem amestec de bine și rău, avem îndoieli, mult mai multe decât certitudini, omul ucide, omul divinizează, fură, dăruiește, stârnește război, vrea pace, se roagă, intră în sufletul altuia cu bocancii, se crede mare, mult prea mare, dar se teme de veșnicia morții..
      Nimeni nu este nemuritor.
      Eugene Ionesco a fost și el om, nu?

      Ștergere
    4. Absolut,nu-l judec!
      Ideea era ca pe Dumnezeu ori il simti,ori nu.In rest nu e cazul de rationamente,teorii,deizertatii,etc
      Se va pica lesne in speculatii care vor crea valuri de confuzii.Mai multe conexiuni pe creier,mai multa deruta!Mai mult, astfel se diminueaza glasul si constiinta inimii.

      PS:O sole mio!...sentimentul divin e asa...ceva exclamativ de incantare si admiratie!

      Ștergere
    5. Să nu uităm psalmii arghezieni-
      „Te drămuiesc în zgomot şi-n tăcere
      Şi te pândesc în timp, ca pe vânat,
      Să văd: eşti şoimul meu cel căutat?
      Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere.

      Pentru credinţă sau pentru tagadă,
      Te caut darz şi fără de folos.
      Eşti visul meu, din toate, cel frumos
      Şi nu-ndrăznesc să te dobor din cer grămadă.„

      Ștergere
  2. În anul 1600,în a doua zi a lui octombrie, eu Margo Găman, fiind bolnavă la trup, dar întreagă la minte, îmi închin mai înainte sufletul Dumnezeului celui puternic, iar trupul mamei sale, pământului, în timp ce asupra oricăror bunuri ale mele cu care am fost dăruita de Domnul, Dumnezeu, fac un astfel de testament, în faţa cucernicelor, cinstitelor persoane, anume St. Somogy, prim jude al Lugojului, I... juraţi, St. L. notar jurat ,etc.
    Casa pe care am ridicat-o eu aici la Lugoj, în str....

    Căutând alceva în podul istoriei, am dat peste acest testament.
    Nu este un citat. O licărire, peste veacuri.Cred că este şi recunoştinţă, în conţinut .Astăzi cum ar arăta un testament simplu ca acesta ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Câteva secole,lumea s-a schimbat..
      Un alt fel de testament- o înțelegere a sinelui în profunzimea sentimentelor, comorile inimii mai presus de cele lumești.
      Astăzi?
      greu de găsit un răspuns, prilej de pierdut ani prin „dregătorii„.

      Ștergere