luni, 17 decembrie 2012

lectura obligatorie



Am citit un material emoționant, ca rezultat al unui interviu, la care a răspuns din suflet  o  mare doamnă, cunoscută celor  care iubesc Arta conversației. Este vorba despre scriitoarea  Ileana Vulpescu.
Presărat cu multe exemple, materialul  este oglinda  fidelă a unei realități  dureroase, spectacol la care noi  participăm, fiecare în felul  său, spectatori sau  eroi. 

 Aseară, cam la aceeași oră, pe două posturi tv, am zărit, în trecere,  două greșeli, scrise cu litere mari: Cine înșeală? ( corect- înșală), Când va dispare hoția? ( corect-dispărea).
 O moderatoare cu pretenții spunea  mi-ar place ( corect-plăceasă mai veniți pe la noi..
Din materialul doamnei Ileana Vulpescu am extras  doar partea privitoare la  cum  se(mai) vorbește românește..//
„Degradarea morală e direct proporţională cu cea lingvistică?
 Mai deunăzi, la televizor, am auzit o cititoare de prompter spunând În liceu se aflau doisprezece fete. Se învaţă foarte prost româna-n şcoli, dacă nu reuşeşti să-i înveţi pe copii că doi şi doisprezece au feminin. E singura limbă romanică în care se-ntîmplă acest lucru. Doisprezece femei, doisprezece ceasuri...
 E o epidemie, o avalanşă de incultură.
 Nimeni nu mai zice azi loc, zice locaţie, fără să-i treacă prin cap să se uite într-un dicţionar francez sau englez să vadă ce înseamnă.
 Am citit într-un ziar acum câteva luni ceva referitor la Camilla Parker Bowles, care la a nu ştiu câta aniversare a căsătoriei cu Prinţul Charles, şi-a fracturat perineul de la piciorul stâng. Altcineva, la televizor, spunea, dorind să se refere la perigeu, tot perineu!
Dacă nu ştii, nu vorbeşti!
Am mari dubii în privinţa absolvirii unor şcoli. După părerea mea, îmi pare rău c-o spun, dar nu eşti neapărat intelectual dacă ai o diplomă universitară. Profesor, Iorgu Iordan, îmi spunea Ai să vezi dumneata c-or să fie mai mulţi doctori decît miliţieni! ...
 Se merge pe linia minimei rezistenţe. Nu le mai pasă nici profesorilor, nici elevilor, nici studenţilor! E un dezinteres din partea ambelor părţi. Primii zic: ce să ne mai batem capul cu ăştia, că tot nu-s buni de nimic!?, ceilalţi: ce să mai învăţăm toate prostiile astea, dacă poţi deveni miliardar doar ştiind să te iscăleşti?
Nu pot să nu fac comparaţie între ce se auzea înainte de 89 la tv şi la radio şi ce se aude acum. Tu, ca angajat al unui post de televiziune, ai nişte obligaţii.În ceea ce spune cel pe care-l inviţi  nu poţi să intervii, treaba lui, mai ales dacă e-n direct. Pretenţia mea către angajat vine. Dacă ar căuta într-un dicţionar sau pe internet, ar afla cum se pronunţă toate numele proprii. Am fost uimită s-aud la un post de radio: Azi se împlinesc nu ştiu câţi ani de la naşterea lui Gai de Mopezan. El fiind Guy de Maupassant! Sau Riceard Uagnăr în loc de Rihard Vagner (Richard Wagner, desigur!). A dat telefon o doamnă şi le-a atras atenţia în direct: Este totuşi un compozitor neamţ, cum puteţi să-i pociţi numele? Răspuns: doamnă, dar e moda anglizantă!....". E moda tâmpeniei şi a inculturii, aş spune.
Situaţia limbii  române este deplorabilă!
Chestia asta cu limbile străine poate pot s-o înţeleg, e mai puţin gravă decât batjocorirea propriei limbi!
  În Franţa, posturile radio şi tv sunt sancţionate cu amenzi grase atunci când folosesc cuvinte străine, în loc să folosească cuvinte franceze. În Franţa sistemul lor de monitorizare audio-vizual este atât de performant şi de drastic, încât atunci când detectează ceva în neregulă, îi întrerupe pe loc.
 La noi care ar fi soluţia ieşirii din această criză?
La noi, în afară de pile, proptele şi o piesă de mobilier prin care se trece, se ajunge şi în mod cinstit, printr-un concurs, într-un asemenea post? Asta e problema: dacă din 20 de candidaţi înscrişi la concurs, câştigă al 21-lea, care nici nu s-a înscris, unde ajungem?
 Dacă aşa se obţin posturile, n-avem de ce să ne mirăm că pe unele produse cărora li se face reclamă, apar aberaţii de genul brânză bunăcioasă, piersică gustăcioasă, marea ieşeală etc. 
Nişte analfabeţi care cred că inventează ceva.
 Când a murit, acum un an, preşedintele Poloniei, am auzit la televizor: E un spaţiu în faţa catedralei, care comprimă nu ştiu câtă lume.. (Poate cuprinde.) Ce să mai vorbim despre expresia greşită fără doar şi poate, care e de fapt fără dar şi poate? Adică adversativ şi dubitativ.
Lucruri analizate logic, ca de exemplu mai exact şi mai corect. Le-am întâlnit si la persoane foarte  cultivate.  Ne întoarcem la unşpe trecute fix?
- S-a gândit,  Ileana Vulpescu să pună toate astea-ntr-un roman?
Nu ! Încă scriu despre oameni care mai ştiu carte. Deocamdată  îmi acord o pauză.
Am mai constatat ceva. Acum nimeni nu se duce să-şi depună un curriculum vitae, ci un sivi(CV) şi pariez că majoritatea lumii nici nu ştie ce-nseamnă.
 Nimeni nu se mai duce să-şi ducă undeva o autobiografie, ca să fie angajat aplică. Aplică pentru un job!
Aplică era ceva ce se pune pe perete.
 Mă indispune profund când aud de brandul de ţară. Bine că ne-am procopsit cu o frunză, care este brandul de ţară. Măcar dacă era şi Eva pe-acolo.
Eu nu pot să dau explicaţia pentru apariţia acestor aberaţii decât că, poate, la început a spus cineva ceva în glumă şi pe urmă s-a luat în serios. Eu i-aş sfătui, să nu mai facă greşeli, să pună mâna pe o gramatică a limbii române şi să nu se sfiască să umble în dicţionare.
Astfel, poate n-o să mai auzim, chiar şi printre persoanele care au absolvit Filologia, expresii de genul cărţile care le-am cumpărat, "m-am dus la servici.
Eu le tot spun, când am ocazia, că-s nişte cuvinte în limba română, ca viciu, oficiu, ospiciu, serviciu etc. care au această formă. Nu zici m-am dus la ofici, nici am fost la ospici, nici mi-am luat un servici de masă.
Pe mine mă surprinde câtă încredere au în ei aceşti oameni şi câtă lipsă de dubiu în ceea ce priveşte limba română. Aş retipări Gramatica greşelilor, de Iorgu Iordan.
O carte de consultat, nu de ţinut în casă, pe post de mobilă.
Văd un dispreţ faţă de cine mai vorbeşte corect. O nepăsare de genul "lasă-i p-ăştia să vorbească. ne uităm în gura lor? Nişte babalîci depăşiţi, o generaţie expirată.
Poate aşa şi e.
 Dar până să expire ei, îi inspiră pe alţii.
Ce modele să mai aibă cei tineri?
 Cînd bordelul e o mănăstire faţă de politică; şi cînd la televizor şi prin gazete sunt aproape numai obscenităţi, când se cultivă doar incultura ?„

25 de comentarii:

  1. Scuzati-mi interventia. Aici este o eroare. In anii'90 toata lumea lauda cultura cetateanului roman. Intre timp s-a adeverit o vorba aruncata: "Tara te vrea prost!". Incultii sunt mai usor de manipulat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce să vă cereți scuze? Chiar trebuie să vorbim.

      Nu cred că „Țara te vrea prost„. Chiar nu cred. Toți vrem să ne fie bine, asta spunem tot timpul.
      Binele îl construiesc cei puternici. Cei puternici sunt cei bine pregătiți. Asta le spun totdeauna copiilor.
      Pentru că eu așa cred.
      Este speranța mea !

      Ștergere
  2. Mi-a mers la suflet postarea aceasta, ca admiratoare a doamnei/scriitoarei Ileana Vulpescu, pe de o parte, și ca filolog, pe de altă parte.
    Trist e că emisiunile cu astfel de teme sau cu invitați de asemenea valoare nu sunt predominante, fiindcă nu fac audiență. Un motiv în plus să te felicit că ai preluat interviul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. „Arta conversației„ am cumpărat-o „pe sub mână„-așa am intrat în anii aceia în posesia celor mai bune cărți care apăreau. Apoi am văzut dramatizarea romanului.
      Ce bucurie!
      Am mai citit două cărți ale scriitoarei Ileana Vulpescu- „Candidați la fericire„- proză scurtă și un roman, primit cadou de la un coleg„De amor, de-amar, de inimă albastră„.
      Le-am citit cu mare plăcere!
      Admir atitudinea fermă a dumneaei față de pericolul în care se află limba română.
      Toți ar trebui să ne implicăm mult mai mult în folosirea corectă a limbii noastre. O limbă atât de frumoasă, sensibilă, nuanțată, plină de înțelesuri care în alte limbi nu există!
      Mă refer la capacitatea metaforică a cuvintelor noastre.
      De fapt, limba română , vorbită și scrisă corect, este titlul nostru de noblețe, blazonul nostru!

      Ștergere
  3. Buna seara, doamna Gina!

    Mi-a placut foarte mult articolul. Aveti perfecta dreptate in tot ceea ce spuneti.
    Imi pare nespus de rau, pentru ca si eu fac foarte multe greseli. Sper sa fiu mai atenta de acum inainte.
    Va multumesc din tot sufletul meu pentru ajutor!
    O seara minunata va doresc, doamna Gina, cu mult drag! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ștef,
      A greși este omenește. De când mă știu, n-am plecat la școală sau în vreo comisie de examinare fără să-mi pun în poșetă un „îndreptar „ al limbii române.
      Se întâmplă să ai dubii, să se creeze discuții, pentru că limba noastră, pe cât este de frumoasă,pe atât este de surprinzătoare.
      Nu este deloc o rușine să întrebi atunci când nu știi ceva. Este un fapt corect să te documentezi.
      În ce mă privește, atunci când greșesc, nu pot dormi, îmi bat mintea, caut..nimeni nu este perfect.

      Seară frumoasă îți doresc!

      Ștergere
  4. Gina, mi-a facut placere postarea ta. A inceput sa fie chiar o moda sa nu vorbesti ori sa scrii corect romaneste. Un prieten a inceput sa stalceasca in gluma cuvintele, ironizandu-i pe unii bucuresteni care nu acordeaza numarul sbstantivelor sau pronumelor. A facut asta atat de des, incat acum i-a intrat in limbaj. In urma cu niste ani, lucram ca redactor sef la un ziar saptamanal, de provincie. Am avut supriza sa constat ca dintre colegii mei, redactori, multi aveau greseli de exprimare, de scriere ori nu cunosteau cuvinte elementare ale limbii romane, asa ca fiecare numar al ziarului trebuia atent verificat. Am cumparat chiar dictionar pentru ca pe vremea aceea internetul abia fusese implementat. Suprinzator este faptul ca unii erau absolventi de jurnalistica. Mi s-a parut ciudat cum poti sa devii jurnalist cu carente in cunoasterea limbii romane. Esti formator de opiniei si esti persoana publica. Oamenii te iau ca model de din toate punctele de vedere. Asta se intampla si cu cazurile semnalate de tine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am înțeles gluma ta cu bucureștenii care confundă faptul că predicatul „se acordă„ cu subiectul, în timp ce instrumentele sonore „se acordează„...poate că se întâmplă așa din cauza ignorării polisemiei..

      Am o prietenă jurnalist, undeva în țară, specialitatea ei nu este filologia, au , acolo, în redacție, o fată, absolventă de „Litere”, rolul ei fiind să corecteze tot. De multe ori, ea este cea care trebuie să fie ajutată.

      De ce ajung jurnaliști unii necunoscători? pentru că au intrat „cu plată„, zic și eu.

      Nu sunt vreo vânătoare de greșeli, calculatorul face și el erori, mănâncă litere, apoi mai sunt și diacriticele..
      Dar, a scrie pe ecra „se măsoară cu aceiași monedă „ este ceva prea de tot.Sau „lucrurile se așează„.
      Explicațiile sunt simple: forma de feminin„aceea„ primești particula „și „ ( din „își)= aceeași; în timp ce , la masculin plural forma ”acei„ primește același „își„, rămas „și„= aceiași„.
      Scriem „așază„, „înșală„, pentru că în verbele care au o singură silabă înainte de „„ș„, „j„ desinența este „ază„, nu „ează„..

      Sunt multe alte situații greșite pe care copiii le învață automat de la televizor.

      Ștergere
  5. Dacă oamenii ar mai citi zilnic (sau măcar din când în când), în timpul lor liber, câteva pagini de literatură universală, situatia s-ar îmbunătăţi. Caci dacă pe vremuri mai era timp şi de citit, azi toată lumea aleargă numai după bani. Iar copiii aleargă dupa note, părintii sunt orbi şi surzi, "educaţia" e pentru marea majoritate un cuvânt, o biata zorzoană necesară la “CV”, cândva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acuarelă,
      Ai perfectă dreptate, aceasta cred și eu că este cauza. Și ar mai fi,cel puțin,una- disprețul față de dialogul civilizat.Adică te „„forțezi„ să vorbești corect, în timp ce unii sunt „naturali„, dacă rostesc cum le place.

      Că aleargă mulți copii după note este o certitudine- este greșit modul de admitere în treapta superioară de învățământ.Și o să tot fie, nu vezi că se schimbă miniștrii și stilurile în fiecare sezon?
      Știi ceva, draga mea? copilul are părinți, ei sunt RESPONSABILI, ei au adus copilul pe lume. Ei sunt datori să facă TOT CE SE POATE ca acest omuleț să crească bine , asta însemnând EDUCAȚIE; DESCHIDERE CĂTRE INSTRUCȚIE, FORMAREA STILULUI DE MUNCĂ, DE VIAȚĂ.
      Nu te mira că asta spune o profesoară cu multă experiență. Această profesoară este mamă și bunică. Și a văzut și vede multe.
      Îmbrățișări!

      Ștergere
  6. Alearga dupa note deoarece parintii au pretentii mari de la ei netinand cont de realitatea a ceea ce sunt si pot ei cu adevarat.
    Vor meserii banoase,societatea le premieaza apoi doar pe unele,vocatia nu mai conteaza,acordul cu ceea ce iti doresti tu cu adevarat (asta in cel mai bun caz)dispare.
    Dupa terminarea liceului nu ar trebui sa te grabesti in a urma o facultate daca ai rezerve.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Harababură.
      Peste tot.
      Părinții nu știu ce va fi mâine, nu este chiar fiecare tată/mamă psiholog, nici ființă cu puteri paranormale.
      Când ești părinte, vrei TU, Tu DECIZI, el, copilul, este mic, nu prea știe-ce-și-cum.
      Este foarte complicat totul.
      Oricum, harababura o produc TOTDEAUNA adulții.

      Ștergere
  7. Parintii si scoala adeseori depersonifica pe copii.
    Cand se va termina oare cu notele astea amenintatoare.Sistemul calificative ar trebui introdus si in gimnaziu,liceu.
    Doar in facultate sa existe note.Deoarece acolo e chiar necesara evaluarea pentru a fi cat mai bun in ceea ce doresti din ratiuni intrinseci sa urmezi.Daca constati ca nu ai veleitati,poti renunta la ea.Eu apreciez mult aceste cazuri rarisime.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, în parte, sunt de acord cu tine, dar ca să ajungi la facultate , trebuie să urmezi niște pași. Câți copii vor învăța, câți își vor construi acea bază necesară intrării în învățământul superior dacă niciodată n-au fost evaluați/
      Conceptul de „examen de capacitate”, devenit mai apoi „bacalaureat„ are istoria lui, poartă în spate o experiență.

      Chestiunea este că prea puțini profesori știu să evalueze.
      Din nou sunt multe, foarte multe spus. Ajungem tot la adulți, care, la rândul lor, au fost copii, au „trecut „prin școală..

      Ștergere
    2. Din fericire pentru elevii mei și pentru mine, LIMBA ROMÂNĂ este patria cea mai generoasă!

      Ștergere
    3. N-au fost toți elevii mei îndrăgostiți de Limba Română, nici de profesoară..știi care este chestia? unii dintre cei care îmi erau „parteneri de meci„, deveniți părinți, mă caută, fie să le pregătesc copiii, fie să-mi mulțumească. Vezi, lucrurile nu sunt chiar așa cum par.
      Fii sincer- ai fi ajuns artist, dacă nu învățai Limba Română? Dacă nu citeai?
      Anticipez cumva un fel de răspuns..

      Ștergere
    4. Nu poțí fi bun la toate.. muream de frica individului de la atelier, deși liceul nostru a fost și este teoretic. Am scris despre experiența mea, când a trebuit să conduc tractorul, cât era curtea de mare, eu am „ales „ o plută și m-am oprit în ea.
      Pentru nota 4.

      În studenție , am schiat pentru prima și ultima oară- este regretul meu pentru toată viața.
      Cât despre opțiuni, la mine a funcționat cu brio voința personală- am terminat realul, dar am reușit la Filologie, spre disperarea ( la început ) tatei.
      Dacă ar fi s-o iau de la capăt, tot asta aș alege: matematică+LIMBA ROMÂNĂ!

      Ștergere
    5. Scuze că răspund târziu-multe treburi.
      Sistemul este greșit construit,mai ales în învățământul gimnazial.La admiterea în liceu contează media aritmetică a mediilor celor patru clase.
      Din această cauză,crește lupta pentru note mari,fără acoperire- elevii fac tot ce le stă în putință- copiat, atenții9!!) etc,unii profesori „răspund „presiunilor părinților, și uite așa lucrurile ies de sub control. Este drept că nu toată lumea procedează la fel.
      Spre norocul viitorului.
      Spui că sistemul este părtinitor. Cred că depinde foarte mult de profesor- în gimnaziu și în liceu se formează baza culturii unui tânăr.
      Cum să crească fără muzică?
      De ce să nu deseneze?
      De ce să-și ia scutire de la educație fizică?
      Ce fel de oameni vor fi?
      Chiar crezi că fiecare copil trebuie să facă doar ceea ce-i place?
      Nu sunt de acord cu asta.În școală se învață rigoarea, disciplina, se fundamentează stilul. Condiția este ca între cei trei „factori„- copil/familie/școală să existe o legătură corectă.
      Am cunoscut un grup de elevi francezi, veniți aici, chiar au stat la noi în casă.
      Am discutat cu profesorul lor. Acesta nu doar că nu auzise de Eminescu, se cam bâlbâia când a venit vorba despre Baudelaire.

      Eu am încredere în acei profesori care își iubesc profesia, și cred că nu sunt chiar puțini.

      Ștergere
    6. Ei, bravo!
      Nu sunt deloc agitată.
      Tu vorbești despre un fel de învățământ particular. Acolo este altceva.
      Vorbim despre învățământul de stat.
      La muzică nu se evaluează capacitățile care țin de talent/interpretare- este o programă, la fel la celelalte obiecte de studiu care sunt în a doua parte a catalogului.
      Nu zic că n-aș fi de acord cu un învățământ în care aceste obiecte să fie opționale. Este foarte bine, doar că omul trebuie să-și afle capacitățile, limitele, să-și formeze cultură.
      De ce să se complexeze un copil?
      Da, are carențe școala, în acest sens. De ce să fie ridiculizat un copil? El este un PAHAR, care primește și dă. N-ar trebui să i se „măsoare „incapacitatea, ci să i se stimuleze acel ceva pe care îl are. De ce s-ar desființa repetenția? Este ea ceva negativ? Eu nu cred, poate doar că ar trebui explicată altfel- un copil își însușite cunoștințele un ui obiect de studiu într-un timp, altul, într-un timp dublu. Ce este rău/greșit în asta?
      Lumea este alcătuită doar din genii?
      Doar din artiști?
      Avem nevoie unii de alții, indiferent de talent, pasiuni etc..

      p.s. n-am apreciat niciodată memorarea fără logică. Aici este o gravă greșeală a celor care pretind altceva decât este corect.
      De asta spun totdeauna că greșelile vin de la adulți.

      Ștergere
    7. Ei, da!
      Bine că am ajuns și noi să fim de acord!
      Despre memorie vs imaginație, parcă n-aș fi chiar de acord.( nu în totalitate)

      Ștergere
    8. Cine face această selectare? eu zic- memoria.Care memorie?

      Ștergere
  8. Nu am avut norocul sa invat intr-o scoala in care se preda engleza. Cand am plecat in Irlanda, stiam vreo doua-trei cuvinte in engleza- asta e, automultumirea, de! :) De cand sunt aici, ma uit la cateva posturi romanesti si constat, cu uimire, cata lume imbina limba romana cu limba engleza! Poate oamenii faceau asta si inainte si n-am bagat eu de seama... nu stiu! Cert este ca ''distractia este OK'', ''atmosfera e cool'', ''targul de job-uri'' etc Si nu aud asta doar din gura tinerilor, ci a oamenilor de varsta mea, sa zicem! Poate am ramas noi in urma timpului, Gina! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gabi,
      Este și suferința mea, recunosc, am încercat în urmă cu doi ani, am luat și lecții de la o fostă elevă, acum profesoară de engleză, nu merge..dar și amestecul ăsta stupid , această limbă peticită, mă deranjează. ( puțin spus)

      M-a „certat„ un profesor universitar- are vârsta mea- zice dumnealui că toate se schimbă și , prin urmare, n-ar trebui sancționate nicicum aceste construcții hibride, că ele sunt noul limba internațional.
      Ce să alegi?

      Ștergere
  9. Oricum, si eu cred ca in 50-100 de ani (de dupa sfarsitul lumii, evident), la nivel mondial se va vorbi o singura limba, probabil engleza. Ceea ce nu-i rau, pentru ca, dincolo de libertatea de miscare, libertatea de comunicare mi se pare la fel de importanta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mor de râs! asta, gândindu-mă la aproximarea ta, mai ales că ea vine într-o zi despre care unii spun că ar fi ultima.

      Seară frumoasă, Gabi!

      Ștergere