luni, 21 ianuarie 2013

nici mai bună,


nici mai rea decât sora ei de ieri, ziua  zboară prin hățișul
 întâmplărilor, topindu-și  cursul  în asfințit.

Cu gene proaspăt vopsite în albastru  umed, seara își despletește
 gândurile în simfonia  ascunsă dincolo de perdele.
 Să crezi în lumină este mereu repetabilul miraj al nopții!
Am ajuns la postarea cu numărul 1801. 
Am ales un poem și o romanță.
 Vi le dedic cu drag!

Balada călătorului, de George Topârceanu

O, e-atât de bine când pe drumuri ninse
Întâlneşti o casă cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridică fum,
Când te prinde noaptea călător la drum!

Sania coboară clinul de pădure.
Fug în urma noastră luminişuri sure
Şi-n singurătatea care ne petrece,
Peste vârf de arbori, asfinţitul rece
Străbătând podoaba crengilor subţiri
Luminează-n aer bolţi de trandafiri.

Dar amurgul palid a-nceput să scadă.
Noaptea, ca un abur, creşte din zăpadă.
Se ivesc departe măguri de hotar,
Într-un loc se face drum pustiu de car,
Şi-o fântână strâmbă pe lumina zării
Pare că sporeşte liniştea-nserării...

Drum de vis! E clipa mutei agonii
Când alaiul Nopţii zboară pe câmpii,
Când singurătatea umbrele-şi arată
Şi departe-n şesuri Ziua alungată
Lângă reci fruntarii alergarea-şi curmă,
Cu ochi mari de spaimă să privească-n urmă,
Să-şi adune-n locul unde-a-ncremenit
Peste sâni de gheaţă părul despletit.

Ca-ntr-o presimţire sufletul ţi-e-nchis.
Unde eşti? Îţi pare că trăieşti un vis...
Treci lăsând în urmă, la răspântii mute,
Umbre solitare şi necunoscute,
Treci ducând o parte din tristeţea lor,
Un suspin, o rugă, un zadarnic dor.
Iar târziu, când taina dimprejur te cheamă
Şi-ţi strecoară-n suflet un fior de teamă,
Singur cu povara cugetului tău
Te cuprind deodată lungi păreri de rău
După-o fericire care întârzie,
După câte n-au fost, dar puteau să fie,
După cele duse pentru totdeauna...

Astfel, cu mirare, te trezeşti când luna
Luminează somnul unei lumi din basme,
Iar omătul umple noaptea de fantasme.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
O, e-atât de bine când pe drumuri ninse
Întâlneşti o casă cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridică fum,
Când te prinde noaptea călător la drum!//




15 comentarii:

  1. Am, ajuns (cumulat pe ambele bloage) tot pe la 1800 si ceva. :)
    La cat mai multe!
    - - -
    Tare mult imi place Ioana Radu...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu dacă romanța place tuturor generațiilor.
      Eu știu ce simt ascultând și ce am descoperit în felul în care o ascultă alții- un fel de voluptate a primirii unor metafore, pe care, în alte împrejurări nu le-ai spune și nu le-ai auzi, pentru că romanța exprimă ceea ce nu poate fi spus, dar este imposibil de tăinuit.

      Asta cred!

      Ștergere
  2. Sarut mana, doamna Gina!
    Intai de toate va felicit pentru toate postarile de pana acum si sa ne intalnim cu bine si la postarea 8101.
    Ce bine e aici la dumneavoastra, e mereu lampa aprinsa si ne intampinati mereu cu caldura.
    Va multumesc din suflet pentru dedicatia dumneavoastra. E incantatoare!
    O noapte linistita va doresc, doamna Gina, cu mult drag! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă Ștef,
      N-am făcut un calcul, să văd cam care ar trebui să-mi fie viteza în scris, încât să ajun la numărul despre care vorbești.
      Ești o drăguță!!
      Ce știu este că scriu din plăcere.. oameni suntem, așa că am stârnit sentimente de toate felurile, gura lumii slobodă!
      Uite ceva care m-a distrat grozav astă-seară:

      „Bucuresti arrived from google.ro on "INCERTITUDINI: când suntem egali cu zeii" by searching for logofeteasa.”

      Ai văzut? respectiva persoană mi-a inventat un nume, care are legătură cu frumusețea costumului popular pe care îl purtam în postarea„ când suntem egali cu zeii.
      „Logofeteasă!! hi! hi!

      Seară frumoasă, Ștef!

      Ștergere
  3. Răspunsuri
    1. Să vă spun sincer, mie nu-mi place deloc cuvântul „postare„.

      Ștergere
  4. Nimic mai adevarat... inca imi amintesc de o noapte de iarna, prinsa in nameti, undeva prin Baragan, cu parintii mei, care cautau drumul spre... cautau un drum. In final, dupa cateva ore bune de mers prin nametii cat casa, am ajuns la o gara, inghetati si speriati. Aveam nu mai mult de cinci ani, si seful de gara m-a asezat pe un scaunel, langa soba de teracota, care duduia. Nu-mi aduc aminte moment mai frumos ca asta... Am ramas acolo pana dimineata, cand a venit trenul. Pe atunci trenurile circulau si iarna... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca-ntr-o poveste, Gabriela!

      Când am citit pentru prima oară poemul, am avut , așa în minte , imaginea cuiva rătăcind ..
      Gânduri dragi!

      Ștergere
  5. Asadar, 1800 postari. Fata de cele vreo 600 ale mele... Ce potsa zic? Atuci cand calatorul lui Toparceanu intalneste lumina lampii Ioanei Radu, deschide blogul si citeste, ascultand, din cand in cand, in pauzele de aducere aminte, crivatul.

    RăspundețiȘtergere
  6. Te felicit pentru scrieri, Gina! Ai muncit nu gluma ca sa ne aduci ganduri frumoase si poezie pe blogul tau, pe care il vizitam cu drag! Si pentru ca e o aniversare iti dorim La multi ani si la cat mai multe postari, blogului tau! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să-mi scuzi întârzierea, Gabriela, a căzut netul. ( cum multe cad în lumea asta)

      Ștergere
  7. 1801 suna bine de tot!
    ascult romanta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Angela, tu ce găsești în romanțe?
      Sau cred că altceva voiam să te întreb: ce căutăm în romanțe??

      Ștergere
  8. Mulțumesc de invitație! Ți-am văzut blogul.

    RăspundețiȘtergere