luni, 11 februarie 2013

a judeca matematic

nu înseamnă a gândi filozofic, a judeca filozofic nu înseamăă a fi liber, a gândi liber nu înseamnă a fi  filozof. Blaise Pascal, matematician, fizician,  filozof, teolog


 Inspectorii școlari din  câteva  județe ale  țării  s-au gândit  că ar  fi cazul să controleze nivelul pregătirii  elevilor din clasele terminale, ceva mai din timp,  așa că au organizat simulări la Limba română și  matematică.
Concluzii? multe. 

Oricum,  chestiunea cea mai discutată este că la matematică subiectele au fost mult prea dificile.
 Nu comentez, dar, pentru că mulți adulți arată cu degetul către profesori că nu-și fac datoria, către elevi, cum că sunt neserioși, că  nu învață, că  se distrează prea mult, m-am gândit  să demonstrăm  noi, cei care nu mai avem examene de dat, cu creionul pe hârtie, că matematica nu este chiar de neînvins.//
Miliard!
  Auzim  zilnic acest cuvânt .Este drept, mai folosit este posesorul  lui,  miliardarul..
 Cât de mare este un miliard?
Oricine știe  că se scrie astfel:  1000000000, adică  10 la puterea 9 sau o mie de milioane.
Matematicienii   fac tot felul de discuții foarte interesante. Astfel, ei spun că folosind 
un miliard de zaruri, având   latura de 5mm, abia s-ar umple o încăpere de 5m lungime, 5 m lățime 5 m înălțime.
Dar
aceleași  zaruri, puse unul lângă altul, s-ar înșirui pe o lungime de 5000km, adică de la București până la Paris și înapoi.
- în urmă cu un miliard de secunde, persoanele  care au împlinit astăzi 31 de ani nu se născuseră încă.
- la data de 29 aprilie 1902, când ceasul arăta   10 și 40 de minute,  de la începutul erei noastre,  un miliard  de minute  își serbau  recordul.
-Acum un miliard de zile, omul încă nu apăruse pe Pământ, dar avea  să apară foarte curând.

Acum vine problema:
Se presupune că un casier are de achitat în numerar  suma de un  miliard de lei. El poate  să plătească   un leu pe secundă.
  În câtă vreme va termina  de efectuat întreaga plată, lucrând   300 de zile pe an, câte 8 ore zilnic?//

Începem calculele?
 nu ocoli, te rog frumos, interviul!




18 comentarii:

  1. Sa zicem 116 ani. Fara pauza de masa.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Mihai,
    Sunteți pe aproape. Nu vă supărați că n-am publicat comentariul, dar știți,există și tentați .. nu avem nici camere de luat vederi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt curios cand va fi anul in care subiectele nu au fost nici prea dificile, nici prea usoare, ci numai bune...

    RăspundețiȘtergere
  4. Interesante subiecte. Am senzatia uneori ca invatatmantul nu vrea sa ii stimuleze pe elevi. Dimpotriva. Ii determina sa nu iubeasca scoala si invatura.
    Sa ai o seara frumoasa, Gina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gabriela,
      Înseamnă că ai urmărit interviul. Și că îi înțelegi și pe elevi.
      Îndrăznesc să te întreb: nu încerci o rezolvare pentru discuția de mai sus?

      Ștergere
  5. Casierul cred ca ar trebuie sa predea stafeta catorva generatii.
    Dupa calculele mele de fost "umanist" i-ar trebui aproximativ 1157 de ani, 4 luni si 27 de zile (fara vreo secunda?) pentru a face plata in ritmul mentionat de catre problema:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca fostă „realistă„, mai apoi profesoară de Limba română, aș zice că ai fost inspirat alegând „umanul„.(hi! hi!)

      p.s.cum nu se cer calculele, ci doar rezultatul,dacă, în numărul găsit ai pune o virgulă potrivită,cu indulgența corectorului, ai lua notă de trecere, că altfel, umanitatea ar trebui să-și ia adio de la salariu..( săracii casieri!)

      Ștergere
    2. Mă gândesc că poate se vor ivi rezolvitori, așa că las tema (încă)deschisă!
      Deocamdată
      câștigător cu o proaspătă coroniță este @Mihai.
      Premiu de consolare primește Neveu.
      Gabriela și @Andrei primesc și eu câte o vorbă bună!

      Ștergere
  6. Gina, multimea zerourilor e de vina, pentru rationament ar trebui sa-mi acorzi premiul doi; il merit cata vreme nu se iveste un alt client mai atent cu decimalele:))

    PS
    Cred ca te grabesti postand mereu alte teme noi in loc sa astepti cititorii tai fideli sa-si spuna parerile despre temele tale.
    Si mai cred ca nu toata lumea are vreme sa se duca zilnic si-n plus sa digere problemele pe care le prezinti. Nu e vorba de cata sunt de interesante, e vorba de prioritatile fiecaruia cand vine vorba de timpul liber....
    Personal imi plac aproape toate dar, imi trebuie timp sa reactionez la fiecare corect profund. Urasc superficialitatea si vorbele scoase din burta.... Ca sa nu vorbesc de dispoziti fiearui cititor.
    As vrea sa consideri opinia mea ca fiind plecata spre tine cu cea mai buna intentie.
    Nici nu stii cat de mult te pretuiesc!
    Poate ca, pentru cladirea unui dialog profund si care sa satisfaca mo masa mai mare de cititori ar fi bine sa slabesti putin ritmul si sa incurajezi conversatiile intre cititorii tai...Nu toti putem tine pasul cu tine si poate ca am vrea sa aprofundam si opiniile altor cititori de-ai tai..Si-apoi, incotro te grabesti?

    Zi buna, prieten drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă Octav,
      Deschid o paranteză- ai spus aici că-mi vei povesti de ce „Neveu01„, eu nu te pot numi așa.
      Da! o să primești nu premiul al doilea, poate chiar I, dacă „prin surse„ o să constat că @ Mihai n-a făcut deloc niște calcule, în vreme ce tu chiar te-ai străduit.
      Importante sunt și zerourile,Doamne, cât de mult bine ( sau rău)aduc, dacă nu sunt după virgulă..

      Despre postări- gata, ascult, o să scriu la două, poate chiar trei zile.
      Știi ceva? pe aici trec mulți, citesc și pleacă, nu lasă niciun semn. Mi-am zis că nu-i interesează și atunci, eu scriu, întâi de toate, pentru mine,și apoi, pentru cine vrea să discute.
      Ți se pare că n-aș lăsa musafirii să facă schimb de opinii? Chiar mi se pare interesant, condiția fiind să nu se vorbească urât.
      Și să nu se abuzeze de „liniștea„ mea.
      Au fost câteva persoane, care, la viața lor, nu știu ce necazuri au îndurat pe la școală, așa că voiau să-și răstoarne aici toate frustrările, în termeni de care și calculatorul se rușina.
      Cum aș fi putut încuraja asemenea indivizi?
      Cred în frumusețea prieteniei adevărate!
      O zi bună și ție!

      Ștergere
  7. p.s chiar eram interesată să aflu și alte păreri despre matematică
    - dacă este bine să li se„ ceară„ copiilor să știe atât de multe noțiuni, să-și bată mintea cu mută materie
    - de ce să se formuleze subiecte care lasă loc de interpretare
    -filmulețul este foarte interesant, mai ales că intervievatul este un ilustru matematician.
    Am fost dezamăgită de tăcerea musafirilor și am trecut la altă temă.

    RăspundețiȘtergere
  8. Gina, sa nu ne pripimt. Nu toata lumea vine pe un blog, la orice tema ca la comanda si-apoi, oamenii au preferinte, aleg, judeca; lasa-le timp s-o faca;)

    RăspundețiȘtergere
  9. Hei! am glumit!
    chiar te și vedeai cu premiul I?
    Când o să vezi rezultatul, sigur o să-l feliciți pe @ Mihai!

    RăspundețiȘtergere
  10. Așadar,
    câștigător detașat-@Mihai!
    Felicitări!
    Răspuns corect: 115 ani. Cu pauză de masă, în fiecare zi.

    Ciudată chestiune și matematica asta!

    RăspundețiȘtergere
  11. Il felict pe Mihai doar in cazul in care admite ca citit alt text decat aceloa citit de catre noi, ceilalti. Si daca admite ca in acel text era mentionat ca angajatului i se dadea o "pauza de masa" casierului. De asemenea , trebuie mentionata clar durata pauzei (variaza de la o companie la alta , chiar de la o cultura la alta. E stiut de majoritatea dintre noi ca arabii au cateva ore de pauza dupa amiaza, ca francezii lureaza doar 32 de ore pe saptamana, etc... Casierul din poveste poate avea si doua-trei pauze de cate 15 minute pe care le putea folosi in ce scop ar fi dorit, deci, poate a fost vorba de 123 de ani ori doar de 114 si 10 luni;) (numere luate la intamplare).

    Fara aceste precizari departajarea concuretilor imi pare a fi cam...subiectiva, doamna profesoara Gina R.;)
    Ca sa nu pomenesc si de faptul ca oricat de "realista" ati fi (fost), sunteti, de fapt, calificata in filologie, nu in stiinte exacte:)))
    Pana una alta:
    Zi buna tuturor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu părerea domnului Mihai.

      În parte, ai dreptate, adică în privința duratei pauzelor de masă pe la unii și pe la alții.
      Dacă ești nemulțumit de plasarea ta pe locul al doilea, trebuia să faci contestație.
      Ca să ți se recorecteze teza.
      Unde-s calculele?

      Ștergere