sâmbătă, 2 februarie 2013

dacă dragoste nu e,

 nimic nu e..Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni

A fost o vreme- ce repede fug anii-  când  după- amiezile de duminică  îmi  erau  duble sărbători. Maestrul  Iosif Sava  aduna  la Serata muzicală  toată crema intelectualității.
 Splendide spectacole de minte și de simțire!
Indiferent de vreme/treburi/probleme, mă adunam cu toată bucuria în fața televizorului să-i ascult  pe maestru și pe invitații lui .Îmi umpleam  sufletul pentru toată săptămâna. Și ca mine, multă lume.
Păcat că se uită mult prea repede  lucrurile bune, unii dintre  oameni importanți de astăzi sunt  foști invitați  ai seratei.Pentru că  au avut norocul să-i descopere cineva.//
 De câteva  săptămâni,  un post  de televiziune, specializat pe știri, face niște chestii extraordinare, deși nu uită, fir-ar să fie, să-ți etaleze ratingul,  nu-mi place deloc vorba asta,  n-ai ce face, asta este economia de piață.
   Seara  trecută a  fost specială- invitat la Vorbe grele, maestrul Dorel Vișan a omagiat personalitatea confratelui său de platou și de meserie, plecat mult prea devreme,  actorul Ștefan Iordache, de la a cărui naștere,mâine se împlinesc 72 de ani..
Întrebările vin firesc, răspunsurile curg frumos Restituția valorilor!

Vă ies  rolurile negative bine de tot!
Da, vine  imediat răspunsul,  sunt mai  șarmante, negativul  este mult mai complex, cu meandre, odioșii sunt, cumva, simpatici, atrag ca un magnet, rolul este darnic. Undeva, într-un cotlon de suflet, are și el o portiță  deschisă,  în știi pe Anthony Quinn, aducea rolul la el. 

În momentele cele mai dramatice, odiosul aduce , dintr-odată, un fel de relaxare.
Dacă ar fi trăit în alte circumstanțe,  odiosul ar fi fost un om extraordinar, poate
.

 Două ore mai târziu, aveam să-l văd pe maestrul Dorel Vișan în Cel mai iubit dintre pământeni,  nu-mi vine să cred că personajul pe care l-a jucat ar fi putut avea vreo licărire de umanitate.
 Magistral joc!
În artă  nu există progrese, spune invitatul, mă minunez, îi dau dreptate ascultându-l,  astăzi am avea 500 de Shakespeare și nu știu c\ți Eminescu., progresul în artă ține de  oameni, Dumnezeu le dă har!

Povestea își toarce mersul- Avea  Theodor Mazilu o vorbă despre  un artist, care a fost întrebat dacă are geniu-Am, dar  nu-l vreau! ciudat,  așa-i? 
 A avea geniu înseamnă enorm, înseamnă să fii mereu în profunzimea lucrurilor,  în esența lor, cu urcușuri și coborâșuri, înălțări, căderi , invidii, dușmănii.Dacă ar fi fost la Hollywood, mulți dintre actorii noștri ar fi făcut roluri extraordinare!
Cum era omul Ștefan Iordache?întreabă moderatorul,  spunea cândva că  dacă ar lua viața de la început,  nu știe dacă s-ar mai face actor- uită-te la colegii mei-  ingineri, doctori, profesori, par a-mi fi copii...
Răspunsul   aduce străfulgerarea  intuiției
știi cum era? Re-crea destine!Un actor imens!
Era un om foarte credincios. Și superstițios..- în gena omului sunt toate amintirile  și toate viziunile. Primul gând spontan este cel mai bun.
 Și o completare din partea maestrului. Nu-mi pare rău că mor, îmi pare rău că n-am știut să trăiesc..
  Nu-i așa că te cutremuri?  n-a știut să trăiască El,  cum adică n-a știut? 
Cum v-ați ferit de blazare?
Cu spaima că  în fiecare  rol sunt un începător, cu spaima că  nu pot face acel lucru.
Lumea are  mai multe posibilități de distrugere , decât de a construi.în om există sublim  și mizerie, ordine și dezordine.  Inteligența omului s-a  îmbogățit  prin  uriașele descoperiri .
 Sufletul, nu.

Și maestrul citează  din lecturile lui- mașina i-a  prelungit omului mâinile, apoi  corpul a devenit uriaș. Sufletul i-a rămas mic. El  nu are putere să se  umple. Îi trebuie un adaos- din viața  marilor personalități, începând cu Isus.
 Oamenii  trebuie  să umble la suflet- reîncreștinarea  sufletului este marea noastră problemă!
Omul are o mare problemă- în gena umană trebuie să fie  mâna lui Dumnezeu!

Ștefan Iordache avea o vorbă- mă obsedează lucrul ăsta-Să nu uiți de unde ai plecat!//   
Da, am revăzut filmul , ce rol! ce efort uriaș, am avut senzația că Artistul  a îmbătrânit odată cu Victor Petrini în  îngrozitorii  ani de detenție.
Am revăzut, până târziu în noapte, Cel mai iubit dintre pământeni- ce distribuție- Ștefan Iordache, Dorel Vișan, George Constantin, Gheorghe Dinică, Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc, Mitică Popescu, Colea Răutu; Valentin Uritescu, Ștefan Bănică, Maia Morgenstern, Tora Vasilescu. și nu i-am reținut pe toți. 
Ce frumoși erau!
 Ce film! ce regie! Șerban Marinescu.
Victor Petrini-  drama ilustrului intelectual Aștept ordonanțele  dumneavoastră..
Și de aici- o istorie întreagă, istoria  neagră. 
 Noi, educatorii, petagogii, suntem  ca și doctorii, avem aici miniștri,  filostofi,  profesori  de facultate, toți a venit aici  să se re-educe. Și să  învețe să se hrănească pe sine și pe familiile lor.
- Cum vă uitați la mine? întreabă educatorul ?
- Ca la Dumnezeu, rostesc , în cor,  condamnații.
Scene de o  imposibilă cruzime, magistral interpretate.
 Laolaltă cei mai mari artiști ai filmului românesc!
 Cel mai iubit dintre pământeni,Victor Petrini, sfâșiat de  încleștearea unei  vieți care i-a fost smulsă  tragic și trădarea femeilor pe care le-a iubit.
 Esența?  poate de ales între vorbele  șefului de la Oraca totul este bine  în cea mai bună dintre lumile posibile.. și filozofia lui Petrini  fiecare purtăm în noi o lume..

Trebuie să recitesc cartea.. 
Aștept cu mare interes opiniile tale! eu am scris ce am simțit..



 


 

20 de comentarii:

  1. Foarte frumoasă postare! Atâtea nume! De fapt, NUME!
    Și atâta nevoie de repere câtă avem ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Căutăm repere, spui tu, avem cea mai bogată zestre!
      Toată viața căutăm ceva, norocul este al începătorului.
      Sau al începutului, cred.
      Ar trebui să fie urmat de o probă. De fapt cred că tot ce facem este căutarea de sine.
      Nu asta căuta Victor Petrini?

      Ștergere
  2. Rezonez cu cele scrise de dumneavoastră, ca un diapazon! Ce păcat însă că l-ați lăsat nenominalizat pe excelentul George Constantin, cel plecat spre eternitate primul din generația lui, la numai 61 de ani.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă înclin în fața gândului dumneavoastră!
      Să-mi iertați graba-știți, mi se întâmplă foarte rar să am amândoi fiii acasă, pentru mine este cea mai mare bucurie! dacă adăugați două nopți nedormite(fără să vreau), sigur mă veți înțelege!

      Ștergere
  3. Desigur. Avem o multime de repere. Din pacate, mai multe decat cei interesati de ele!!! (Moderatorul e Ciutacu)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie să-mi cer scuze și de la dumneavoastră- cred că reușisem să ațipesc, când mi-a trecut așa, prin gând că eu confund doi domni- Ciutacu și Ciuvică(unul este Victor, altul este Mugur, greșesc?)
      Voiam să dorm, așa că n-am făcut verificarea.Și m-ați ajutat!
      Observați că m-am conformat!

      Ștergere
  4. Tinerii actori din ziua de azi... nu stiu, parca sunt comete pe cerul artei filmului! Apar, fac un rol, mai bun sau mai slab, functie de talentul fiecaruia, si dispar, ca si cum n-ar fi fost! Nu stiu daca pot da doua-trei nume din generatia tanara, pur si simplu nu mi le amintesc! Si nici multe dintre noile filme romanesti premiate ori nominalizate la ceva, nu m-au impresionat cine stie ce! Poate e vina mea, nu rezonez cu stilul, jocul actorilor ori tensiunea scenariilor! Cred ca totusi cinematografia romaneasca se confrunta cu o criza de talente, fie ele actoricesti, fie regizorale! Parerea mea, nu dati prea tare! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Recunosc, la cinematograf n-am mai fost de cam multă vreme, filme noi, de-ale noastre nu prea am văzut..
      Dar merg la teatru.
      Rețin cu mare satisfacție , câteva nume: Medeea Marinescu, Vlad Zamfirescu,Aylin Cadâr, Tudor Istodor. I-am văzut în niște piese foarte interesante.
      Roluri mari!
      Alături de artiști celebri!

      Ștergere
  5. Gina, tu scrii atat de frumos lucrurile acestea. Parca si acum, cand scriu imi vibreaza suletul. Ne dai atatea, repere, vorba lui MIhai. Ai putea sa le pui toate acestea intr-o carte. ''Daca dragoste nu e, nimic nu e.'' spune Marin Preda citand di Biblie. Dragostea lui fata de semenii sai, sinceritatea scriiturii sale izvorata poate din filozofia rurala inspirata de tatal sau, il face pe scriitor mai mult decat pe personajul sau, sa fie ''Cel mai iubit dintre pamanteni''. Imi place maestru Dorel Visan si subscriu ideii sala ca personajele negative sunt cele mai complexe. Abaterile lor de conceptie, de filozofie ori comportament, raportate la oamenii obisnuiti creeaza din ele adevarate ''capodopere''.Sunt fiinte complexe prada propriilor trairi si obsesii, urmand un destin vijelios. Viata fara ele ar fi poate prea simpla si monotona si ne-ar lipsi provocarile cu care acestea ne incearca uneori. Nu am vazut filmul dar am citit cartea Cel mai iubit dintre pamanteni, in urma cu vreo douazeci de ani. Am lasat-o de cateva ori pana sa trec de introducere iar apoi, am citit-o pe nerasuflate. Imi place Marin Preda si ma identific cu modul lui de a gandi, un om nascut cred inaintea vremii sale. il recitesc si acum cu placere dar cu mai multa atentie, lunand notite. Il vad in alta lumina, intelegand trairile sale filozofice.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ești drăguță, Gabriela, și mă copleșește gândul tău! Promit să reflectez asupra ideii tale, nu-mi este chiar simplu să mă angajez într-un proiect pentru care nu sunt pregătită, dar, știi cum este vorba „ niciodată să nu spui„niciodată” ”.

      Marin Preda este prozatorul meu de suflet! Și de conștiință! I-am iubit și i-am citit aproape toate cărțile la vremea potrivită.
      Trilogia am obținu-o cu mari plie, am citit-o cu mare, mare interes și pasiune!
      Cred că voi reciti „Cel mai iubit dintre pământeni„.

      Odioșii din filmul despre care vorbim erau monștri, nu le pot acorda nicio circumstanță.
      Au mutilat o lume, de fapt, sufletul unei lumi..

      Ștergere
  6. Musai recitita cartea!
    "E bine sa vezi filmul inainte!" i-am spus zilele trecute lui Teddy,care trecuse la "Ion".Interpretarea actorilor te face parca sa vizualizezi mai exact gandurile scrise...Rar spun acest lucru cand vine vorba despre carti.Intotdeauna ii indemn sa citeasca,apoi sa vada o interpretare.
    La fel se petrece si cu"Cel mai iubit dintre pamanteni".Merita vazut filmul,apoi (re)citita cartea.
    Mai avem actori de valoare!
    Seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aceeași carte lasă impresii diferite, la vârste diferite. Și cu filmele se întâmplă chiar la fel.
      Lucrurile se cam amestecă- ce faci, te reîntorci la cărțile citite și le iei de la capăt?

      Când vine vorba despre copii, le-aș recomanda, eventual, să vadă piesa, dacă nu pot citi cartea.
      Filmul, de, ce să spun , filmul în general este o chestiune de distracție.
      Cartea este altceva!

      Ștergere
  7. Actori buni si foarte buni exista si astazi doar ca nu mai exista ca altadata emisiuni tv care sa realizeze vreun bilant cultural...imi aduc aminte de martea de altadata cand se prezentau piese de teatru ,ce incantare,ori ce sa zic de teatrul radiofonic care imi indulcea copilaria petrecuta la tara la bunici.Despre film,ce sali arhipline erau la cinema,si ce emotie si stare de asteptare febrila aveai inca de cand vedeai afisul de pe saptamana viitoare...astazi vb unui vechi film rusesc ,toata lumea rade ,canta si danseaza....in ritm ametitor de suprafata,de "senzatie"...nu ne mai intereseaza sa plonjam in adancul fiintei,sa cautam,exploram,invata,cunoaste,descoperi,iubi.Traim clipa instinctual si atat.

    ps:Am vazut recent o coproductie Franta-Romania cu Medeea Marinescu in rolul principal.Bun rol,un film usor dar simpatic,cu acel umor specific scolii franceze de film.Interesant cum suntem perceputi de francezi(asa cum rezulta din film),o tara saraca ,nevoiasa,o sora vitregiata in cel mai bun caz.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuze pentru întârziere!
      Și eu am nostalgia emisiunilor „sănătoase„, frumoase, pregătite cu dragoste și cu implicare.. teatru radiofonic pentru copii? splendid loc pentru așezarea minții și a sufletului!
      Câte piese am ascultat!
      Am corespondat cu Tic-Pitic, doamne, ce frumuseți s-au risipit fără vreo șansă de a se mai reconstitui pentru copiii de astăzi, care au calculator..sunt tot mai singuratici, se bucură când , urmând jocurile de pe internet, înving..tristă victorie.

      Da, avem actori!
      Dan Puric este Omul care aduce decența și cumsecădenie în momente de tulbure mers al lumii.

      Cum ne văd străinii? cum ne purtăm, așa cred.

      Ștergere
  8. “In viata asta nu putem face lucruri marete. Putem face doar lucruri marunte cu enorma dragoste..” (Maica Tereza)

    RăspundețiȘtergere
  9. O fi valabilă legea conservării și în iubire?

    p.s. nu pot să comentez la tine, mi se cer două cuvinte..

    RăspundețiȘtergere
  10. Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos pentru gânduri și vizită , rory, te-am citit la tine acasă!

      Ștergere
  11. Ce frumos stii sa legi cuvintele, Gina! Cred ca nu poate fi cineva profesor de Limba Romana, daca nu are acel dar numit HAR! De fapt, te asemeni cu cei pe care ii prezinti atat de frumos, in articolele tale!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă onorează gândul tău, Marycix!Și mă bucură mult!
      Eu nu știu cum ar fi existența noastră fără acești oameni,mai ales că mult prea mulți dintre semeni sunt preocupați tot mai mult de latura materială a vieții.
      O zi frumoasă îți doresc!

      Ștergere