vineri, 22 martie 2013

trebuie




 să înţelegeţi că tragedia vieţii nu constă în a nu-ţi atinge ţelul. 
 Tragedia este a nu avea un ţel de atins.
 Nu este o nenorocire să mori cu visurile nerealizate, nenorocirea este să nu visezi. Nu este un dezastru să nu-ţi cucereşti idealul, dezastrul este că nu ai nici un ideal de cucerit.
Nu este decădere să nu ajungi la stele, decăderea constă în a nu a avea stele la care să vrei să ajungi.Benjamin Mays, profesor,  educator,  ministru american,  1 august 1894/1 martie 1984.//
Ni se duc, sting, ajung în pământ sau cenuşă, încet, fără surle, fără  trâmbiţe... OAMENII!

Nu știu cine  este autorul rândurilor de mai jos.

 Le-am primit  și le transmit  celor care  au  un mic răgaz pentru  lectură și meditațíe. 
Dumitru Rucăreanu… „Aștept primăvara!”epoca.ro  
Dumitru Rucăreanu a murit într-o zi de duminică, pe 3 martie, și nimeni n-a știut nimic.
 Presa a aflat târziu, după incinerarea care a avut loc miercuri.
  După spectacolul grotesc al drumului spre crematoriu al lui Sergiu Nicolaescu, un artist a hotărât ca decizia incinerării sale să nu mai fie judecată de moderatori şi de colegi-actori de carton pe la televiziuni. A hotărât să moară discret, aşa cum a şi trăit. Ne-a dat o ultimă lecţie-palmă de decenţă şi de bun-simţ, spunându-ne că numai tăcerea trebuie să se lase în asemenea momente.Nimeni, în afara apropiaţilor, nu a ştiut că Dumitru Rucăreanu murise. 
 Nu am ştiut nici când a fost incinerat. Când s-a răsuflat ştirea, vineri, la două zile după incinerarea artistului, televiziunile nu au mai relatat-o în niciun fel. Nu mai era deja de actualitate.Dacă îl mai prindeau pe catafalc, Dumitru Rucăreanu ar fi devenit brusc vedetă naţională. Florin Piersic, Stela Popescu sau Alexandru Arşinel ar fi apărut ca de obicei pe micile ecrane şi ar fi deplâns cu o voce tremurândă de durere că unul dintre corifeii teatrului românesc "a plecat spre îngeri, într-o lume mai bună"Acesta e circul mediatic cu care televiziunile noastre ne-a obişnuit, în goanaoneroasă după audienţă, de fiecare dată când un artist pleacă de lângă noi.
Sunt convinsă că şi Monica Tatoiu, pe care nu prea am văzut-o prin sălile de teatru, s-ar fi simţit îndreptăţită să ne spună că Dumitru Rucăreanu a fost un mare actor, că o dată cu generaţia de aur dispărută rămânem tot mai singuri şi tot mai goi fără aceşti "artişti geniali", pe care nu ştim să-i preţuim. Şi, evident, dintr-odată, toată lumea, cu mic, cu mare, specialişti şi mai ales nespecialişti în ale teatrului - moderatori, psihologi, sociologi - l-ar fi plâns pe Dumitru Rucăreanu, cu lacrimi de crocodil, pe la televiziuni şi, evident, ne-ar fi elaborat tot felul de analize despre cum e cu moartea artiştilor la români.Înainte de toate, însă s-ar fi enunţat discursuri patetice şi ni s-ar fi derulat imagini răvăşitoare care să creeze un delir emoţional al maselor, o isterie împinsă la extrem de tot acest carusel şi vertij mediatic care o dată pornite nu mai pot fi controlate sau oprite.Incinerarea, o problemă "de ethos" a naţiunii române.
Dacă s-ar mai fi auzit că actorul va fi incinerat, atunci grotescul spectacolului mediatic ar fi ajuns din nou la apogeu. Cel mai probabil părintele Stoica de la Patriarhie ar fi emis din nou un comunicat, în care ne-ar fi spus că "Biserica Ortodoxă Română (BOR) nu încurajează asemenea practici necreştine". Nu cred că BOR ar mai fi fost atât de generoasă, încât să se ofere să plătească şi cheltuielile de înmormântare, aşa cum a făcut-o în cazul lui Nicolaescu, căzând în derizoriul penibilului absolut. De parcă familia lui Nicolaescu ar fi avut nevoie de bani de înmormântare...Era doar vorba pur si simplu de a respecta decizia unui om.Şi cum arătam şi dovedim că l-am apreciat pe artistul care odată ce moare devine la români erou naţional? Respectându-i deciziile, respectându-i liberul arbitru şi rugându-ne pentru el, indiferent de părerile, de credinţele, de umorile şi de judecăţile noastre de valoare.În locul acestei atitudini decente, în cazul Rucăreanu, în mod sigur, preoţi şi teologi ne-ar fi explicat, pe la televiziuni sau pe bloguri, că o să ajungem în iad dacă acceptăm practica incinerării, care ar fi echivalentă cu "sinuciderea". 
Îmi imaginez ce-o fi fost în sufletul domnului Rucăreanu, care suferind de cancer de pancreas ştia în mod dureros că mai are zile numărate de trăit, când a văzut ce s-a întâmplat la moartea lui Sergiu Nicolaescu.Cât de silă i-o fi fost de tot ridicolul în care am căzut şi de toată mahalaua ieftină pe care le-a văzut la televizor?Ce-o fi simţit când a urmărit cum oameni primitivi în fundamentalismul lor religios au venit la crematoriu şi şi-au permis să huiduiască familia artistului? 
Pentru că nu ştim să ne respectăm artiştii vii sau morţi, pentru că nu ştim să le respectăm deciziile luate în timpul vieţii, pentru că nu ştim să ne comportăm civilizat şi cel puţin să-i conducem decent pe ultimul drum, oricare ar fi acesta, actorul Dumitru Rucăreanu a decis să ne sancţioneze tot acest comportament.A hotărât ca noi să nu aflăm decât cu întârziere despre trecerea lui în nefiinţă, pentru că nu a vrut să facă parte, mort fiind, din tot acest spectacol mediatic şi uman sinistru, el care a jucat numai în spectacole de calitate.E o lecţie esenţială de viaţă şi mai ales de moarte demnă pe care am primit-o de la el.
 Dumitru Rucăreanu a murit într-o duminică, pe 3 martie. 
Două zile mai târziu, marţi, pe 5 martie, primeam din partea UNITER comunicatul cu nominalizările la premii. Senatul UNITER a decis că Premiul pentru întreaga activitate îi va reveni pe 13 mai actorului Matei Alexandru, iar printre celelalte propuneri regăseam mai spre sfârşitul listei şi numele lui Dumitru Rucăreanu, mort deja de două zile.Actorul a murit fără să primească Premiul UNITER pentru întreaga activitate. De fapt, nu a primit niciodată vreun premiu UNITER, deşi l-ar fi meritat cu prisosinţă.Nu a avut însă nevoie de această recunoaştere a breslei, aşa că nu i-a mai păsat deloc că nu a fost el alesul care ar fi primit acel premiu.Fiindcă de moartea lui s-a aflat de-abia pe 8 martie când domnul Rucăreanu era deja de două zile cenuşă, iar doamnele de la UNITER sau de la teatre erau cu toate libere, nimeni nu s-a sinchisit să trimită presei un mesaj de condoleanţe sau un memoriu cu activitatea artistului. Ar fi fost un gest de minim respect.Numai Corina Constantinescu de la Teatrul de Comedie nu a profitat de ziua liberă acordată o dată cu sărbătorirea naţională a femeii şi mi-a trimis o galerie de imagini ale artistului. De altfel, George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie, a fost unul dintre puţinii oameni pe care Dumitru Rucăreanu i-a dorit alături la ceremonia de incinerare.Bineînţeles, noi, oamenii din teatru, eram prea preocupaţi de orgoliile noastre lezate de nominalizările la UNITER, eram prea ocupaţi să ne jignim unii pe ceilalţi, să aruncăm cu noroi unii în ceilalţi. Spiritele s-au încins în acest an în jurul nominalizărilor UNITER mai mult ca niciodată, aşa că nici nu am băgat de seamă că un mare actor a murit sau că, de o bucată de vreme, el lipseşte de pe scenă. Degeaba, ne va lipsi de aici încolo...În tot acest timp, când noi eram cu totul implicaţi în tot felul de dispute mediatice legate de nominalizări, Dumitru Rucăreanu a hotărât să plece dintre noi cu demnitate şi să ignore tot spectacolul penibil pe care-l facem în fiecare an în jurul acestor premii.La începutul Galei Premiilor UNITER, care va fi pe 13 mai la Iaşi, probabil se va ţine, ca de obicei, pentru toţi actorii dispăruţi în ultimul an, un moment "cutremurător" de reculegere pe acordurile unui clasic Requiem.
De-abia atunci, vom afla în mod oficial că domnul Dumitru Rucăreanu nu mai este printre noi.
Poza lui, în umbra unei lumănări aprinse, va fi proiectată pe un ecran, într-o regie lacrimogenă.Dincolo de tot ceea ce noi, oamenii din teatru, facem, dincolo de tot spectacolul ieftin pe care media îl creează în jurul morţii artiştilor noştri, sper să ne amintim şi să înţelegem în timp lecţia lui Dumitru Rucăreanu.
 Până atunci nu avem decât să ne gândim la cenuşa acestui artist.
 Şi poate, în oglindă, o să ne apese pe conştiinţe cenuşa egoismului şi a penibilului nostru.



18 comentarii:

  1. Dumitru Rucăreanu, un mare actor, modest şi discret, care a lăsat moştenire filme de o inestimabilă valoare.
    Gina, draga mea, noi, românii, avem în ADN-ul nostru cultul bolnăvicios, grotesc şi eminamente idiot al mediatizării exacerbate a oricărui eveniment din viaţa şi/sau moartea oricui, indiferent dacă persoana a fost/este publică sau nu, ba cu atât mai mult dacă a fost/este.
    Plăcerea, aproape sadică, de a (răs)tălmăci fiecare cuvânt, fiecare privire, arta de a ne da cu părerea/presupusul despre o anume situaţie face parte din existenţa tern-agasantă, din răsucirea, învârtirea, despicarea şi adulmecarea propriilor idei izvorâte din creiere de cauciuc care nu au decât un singur neuron şi acela pe cale de dispariţie.
    Juvenila şi belicoasa inteligenţă reportericesc-ostilă fac din televiziuni Inamicul public nr. 1 şi, într-o butaforie carnavelescă, ne ostoaie setea de scandal, spectacolul de ghioage şi circul îndeobşte general, la care aderăm cu o sete deşertică.
    Şi asta pentru că nu prea am dat dovadă că suntem în stare de altceva mai bun.
    Păcat!
    Bine că măcar Dumitru Rucăreanu a apucat să plece în vârful picioarelor...

    Iertat să fie, ca un bun muritor ce a fost!


    RăspundețiȘtergere
  2. Eu cred, dragă Rory, că interesul devenit sadic pentru partea inaccesibilă a unor întâmplări pornește chiar din media.
    Lumea(un anume segment de populație) n-ar avea de unde să știe tot felul de amănunte, dar televiziunile și unele ziare de „scandal „( Doamne, cuvântul „scandal„ a devenit lider în circulația lingvistică) abundă în informații „șocante„, indecente.
    Mă uit la fetele astea-intră cu microfonul în sufletul omului, nu-l lasă să -și plângă suferința..pun niște întrebări neghioabe„ „ce ați simțit în momentul?„...
    Bineînțeles că nu toți reporterii sunt la fel.
    Am urmărit interviurile cu regretatul și distinsul Dumitru Rucăreanu- povești frumoase, calme, de la suflet la suflet.
    La fel, cu admirabila Irina Petrescu.
    Simți un sentiment de profundă compasiune,dar și de respect total față de imaginea Omului, care a fost,și de împăcare, în același timp, cu ideea stingerii.
    Fie-le odihna veșnică!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh... draga mea, ce elegant te-ai exprimat!!! :)))
      Eu aş fi avut o cu totul altă comparaţie: intră cu microfonul în alte părţi, mai înguste şi mai adânci... :)))
      Cât priveşte celebra penibil-ineptă întrebare: "ce-aţi simţit în momentul în care...?", cred că asta reprezintă examenul de admitere la jurnalistică, precum şi cel de licenţă sau master sau ce mai au ei pe acolo, fiindcă altfel nu-mi explic de ce se insistă cu nerozie crasă pe aceeaşi şi aceeaşi întrebare, ştiind-o cât e de invalidă.
      Problema nu ar fi asta, Gina.
      Dacă aceşti reporteri ar fi lăsaţi să vobească singuri, dacă nu li s-ar da atenţie, dacă acel postdecembrist şi plin de modernism "rating" nu ar lua minţile avizilor după câştiguri materiale, ei nu ar mai avea ce mânca, nu i-ar asculta nimeni şi, implicit, s-ar stinge în ignoranţă.
      Dar nuuuuu.... Ei bine, nu!
      Nouă ne place, noi savurăm, plescăim de plăcere când sorbim cu nesaţ gustul mocirlei umane, al tărăboiului, ne excităm mintea când ştim că suntem priviţi, ne dăm în stambă, trântim mucii în fasole, ţipăm, ne batem cu cărămida în piept, ca să ne ştie lumea, să ne vadă, să se strângă, să ne fluiere, să ne huiduiască.
      Fiindcă aceasta este "cultura" românească la zi, ultra, mega, super modernă.
      Cărţi, pictură, artă, cultură?
      Ce-i aia?

      Ștergere
  3. Da, s-ar putea să ai dreptate, toate se învârt în jurul educației- și a celor care întreabă,dar și a celor întrebați.
    Am văzut un reportaj realizat de niște englezi în Munții Apuseni. Oamenii erau însoțiți de călăuze- tineri simpli, dar bine crescuți, vorbeau deschis despre sărăcie, fără să mocirlească lucrurile, fără să se umi8lească.
    Am văzut niște fețe de bătrâni frumoși, izolați în satele lor sărace, fără să „cerșească „ înțelegerea cuiva, ajutorul, dacă a venit, l-au primit cu demnitate .
    Calitatea răspunsurilor depinde de inteligența întrebărilor, nu/ iar realitatea poate fi urâțită din neghiobia celui care are microfon și cameră..

    Mi-a venit în minte o scenă din „Desculț„- într-un sat , cred că „Omida„, nu sunt sigură, bântuiau bolile. Copiii se hrăneau pe apucate- o înmormântare era un prilej de a nca pe săturate.
    Copiii își promiteau unii altora eventualele „invitații „la pomană..imaginează-ți o scenă de atunci „tratată cu mijloace moderne„..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect, doar că aici e vorba de sărăcie spirituală, Gina. În Desculţ era vorba de sărăcia propriu-zisă, la modul propriu.
      Noi nu ştim să ne promovăm valorile, noi săltăm pe trambulină toate scursurile, toate jegurile, toate paraşutele şi toţi golanii. De ce? Fiindcă ăia aduc bani televiziunilor, logic! Cine să aducă oare?
      Un olimpic la chimie, fizică, matematică sau limba română?
      Ei, aşi!
      Nici vorbă!
      Se intră cu forţa în casele oamenilor, se violează liniştea omuluui de rând prin emisiuni tâmpite, lipsite de noimă şi valoare.
      Şi asta în timp ce TVR Cultural s-a desfiinţat...

      Ștergere
  4. Da. La ce bun cultură? zău, că unele chestii te scot total din circuit, citeam un articol semnat de o doamnă cu nume sonor, nici nu-mi vine să spun, că mi-e rușine de rușinea ei..zicea că nu prea este vreme de cultură, altceva se „cere „astăzi.
    Olimpicii, talentații? de pe urma lor nu se scot bani„ altceva vrea publicul consumator„.

    Știu un personaj, care s-a îmbogățit, „scriind„ despre sărăcie, nu-ți vine să crezi, așa-i?
    Este un subiect „gras„, „dă bine„.
    Doctorat,teze, statistici, congrese pe diverse meridiane ale lumii..+
    ei, și? dincolo de asta, realitatea merge mai departe.
    Bani să iasă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect.
      Şi din piatră seacă.
      Dacă atunci când ei intră cu bocancii într-o viaţă candidă, sunt lăsaţi, toleraţi sau, mai rău, încurajaţi, atunci la ce să ne mai aşteptăm?
      Uneori cu forţa, alteori prin învăluire...
      Inflaţia dejecţiilor morale şi spirituale, ridicate la rangul de cultură, de artă.
      Nu contează metoda, important este efectul.

      Odată, un grup de reporteri români intervieva pe stradă, în SUA, oamenii de rând: "Ce este România?". Toţi au dat din umeri. Unul singur şi-a masat bărbia în semn de profundă cugetare şi a răspuns cu o altă întrebare, semn de nesiguranţă: "Este o plantă???"
      Şi să ştii că vorbea serios, nu era la mişto.
      Aşa o să ajungem şi noi, iar cei care mai au ceva siaje de cultură în ei, vor pieri ca un nor, se vor volatiliza subtil şi tăcut într-o lume mai bună.

      Ștergere
  5. Sunt ceva mai optimistă decât tine.
    Poate și grație meseriei- sunt și mulți copii buni, care fac lucruri frumoase,citesc, merg la teatru, la concerte.
    Știi? în fiecare seară de joi, la noi , Filarmonica are concert. Sunt niște oameni extraordinari- profesioniști, talentați, implicați! Dirijorii? niște oameni cu har!
    Salariile sunt de mizerie, și cu toate astea, concertele sunt de înaltă ținută.
    Și ce-mi umple sufletul de bucurie este că în sală sunt mulți tineri- elevi, studenți, chiar copii mai mici, veniți cu părinții.
    Când vin piese bune cu teatre bucureștene, sala mare a cs este neîncăpătoare.
    Nu exagerez nicicum.
    p.s. știi că am vorbit în urmă cu vreo lună, când ai scris prima oară la mine , despre „Lolita„. O tot ocoleam, aveam niște informații vagi, de fapt, niște resentimente.
    Ei bine, mi-am oferit-o ca mărțișor, am citit-o, poate scriu ceva mâine sau duminică.
    Vorbim despre ea?
    Lumea „fuge„ de mizeria televizorului, de negrul zilei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)
      Lolita? :D
      "Lolita, lumină a vieţii mele, văpaie a viscerelor mele. Supliciul meu, suflet al meu. Lo-lii-ta: vârful limbii execută o mişcare în 3 timpi, coborând pe valul palatului ca să atingă, la timpul trei, dinţii. Lo-Li-Ta."
      Demenţială carte ce descrie ţărmul coapselor de şcolăriţă, femei care tălăzuiau în jurul stâncii lui întunecate, obsedant-delirante la puterea a doua, un scriitor desăvârşit căruia îi sorb cu nesaţ pleiada de cuvinte.
      Oricând, oricât, cu infinită plăcere, despre o carte delicioasă. Nu ca subiect, ci gen literar. :)

      Cât priveşte simpaticii noştri "acneici" - vorba lui Dan C. Mihăilescu, sunt şi de calitate printre ei, e adevărat.
      Ca orice cioară, binenţeles, îmi văd puiul excesiv de cult pentru vârsta lui, dar nu atât pe cât eram noi, părinţii, la aceeaşi vârstă.
      Dar... tot e bine, decât deloc. :D :)))

      Ștergere
  6. Da. Lo.Li. Ta.
    Stai!
    S-ar putea să ne aflăm pe traiectorii diferite, poate chiar paralele, nu sunt în acord cu niciunul dintre personaje, mie îmi place Nabokov, trebuie să mai revăd niște detalii.
    N-am căutat scopul moral, poate există și eu nu l-am aflat, mie mi-a plăcut „Lolita„ pentru cum este scrisă.
    Știi ceva, Rory?
    ”Lolita ” nu mi se pare un roman de dragoste, poate, mai degrabă, un roman psihologic, o amplă frescă socială, o lume plină de tristețe. Chiar, în afara copilăriei în sine, nimic nu este vesel în lumea asta de 323 de pagini.
    Descrierile? da! superbe!
    p.s. n-am simpatizat cu niciunul dintre personaje, am simțit doar milă.
    Lasă-mă să-mi așez gândurile într-o formă, da?//
    despre „pui„, numai de bine! dar nu de cioară.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi eu la acelaşi tip de roman "psihologic" m-am gândit. :) Obsedant, care te şlefuieşte ca cititor şi-ţi galvanizează fiinţa. Este bună de pus în trusa de prim-ajutor. :D

      Mă opresc aici şi-ţi doresc un week-end minunat, draga mea!
      Fiindcă dacă nu mă opresc, nu-i de bine... :)))

      Ștergere
    2. Deocamdată sunt în activitate gospodărească.
      Sper să mă pot ține de cuvânt mai către seară.

      Să fii iubită!

      Ștergere
  7. Spre ruşinea mea, habar nu aveam că a plecat dintre noi şi acest mare actor. Dumnezeu să-l odihnească! Frumos ştiu să "tragă cortina" aceşti oameni mari, dar discreţi şi decenţi... Da, a dat o ultimă lecţie, iar amintirea din inima publicului care l-a aplaudat, face mai mult decât orice premiu.

    Numai bine vă doresc! :-)

    RăspundețiȘtergere
  8. Într-un fel, o piesă cu casa închisă.
    Toată viața învățăm.

    Să ai o zi frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  9. Recunosc, nu stiam ca a plecat dintre noi. Dumnezeu sa-l ierte!

    RăspundețiȘtergere
  10. „ A hotărât să moară discret, aşa cum a şi trăit. Ne-a dat o ultimă lecţie-palmă de decenţă şi de bun-simţ, spunându-ne că numai tăcerea trebuie să se lase în asemenea momente.Nimeni, în afara apropiaţilor, nu a ştiut..„

    RăspundețiȘtergere
  11. Buna seara, doamna Gina.
    Cu rusine o spun, nici eu nu am stiut ca Dumitru Rucăreanu, a murit, abia acum am aflat citind postarea dumneavoastra. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

    Nici eu nu sunt de acord cu practicile jurnalistilor, ale televiziunilor care fac emisiuni numai pentru rating si nu prea deschid televizorul.

    O seara minunata va doresc, doamna Gina, cu mult drag! :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Ștef,

    Este greu să găsim cuvintele potrivite pentru a ne exprima gândurile în legătură cu pierderea marilor noștri artiști.
    Așa este lumea asta făcută-doar cât trăiește omul se vorbește despre el, apoi se uită..

    Să fii iubită!.

    RăspundețiȘtergere