marți, 4 iunie 2013

acces ..interzis( deocamdată)

Printre aburii cafelei, zăresc  pădurea. Dincolo de ea, munțíi. Limpezi, curațí, în toată  mărețía lor.
Ghicind că unei asemenea stări i s-ar potrivi o lectură  stropită cu  parfumul altor vremuri, cineva  mi-a trimis  un interviu. 
Fascinant, tulburător,  frumos, ca  ziua care  și-a deschis  genele verzi.. 
Citind, încercam  să-mi imaginez cum ar fi dacă de mâine, Bucureștii ar  redeveni Micul Paris
Sau  dacă ar primi în dar  o părticică din  farmecul de odinioară.
 Fă-ți vreme și   citește  interviul, sigur o să-ți placă!







Trăim azi într-un mediu semicultural și parvenit, impulsiv și brutal. Suntem departe, foarte departe de ce am fost cîndva. Iar eu nu pot să fiu decât frustrat și trist.
               Mă simt exponentul unei lumi în destrămare. Dar am credința fermă că ceva se va schimba într-o zi, că vom ajunge la o societate cu respect pentru valoare, prin care să construim altă Romanie, la nivel spiritual. Asta e ceea ce ne lipsește la momentul actual.

Un interviu captivant cu muzicologul Viorel Cozma 

Un personaj fabulos: Enescu

- As porni dialogul nostru de la o curiozitate. Cum va explicati ca cea mai mare inflorire a muzicii din istoria romanilor a avut loc in epoca interbelica?

 - Ca sa ai cultura, trebuie sa ai intai bunastare. Dupa unirea din 1918, romanii o duceau bine si tara intreaga era cuprinsa de un mare avant patriotic, de o dorinta puternica de a face ceva concret pentru aceasta Romanie Mare. Atunci au aparut institutii importante, care ne lipseau si care au creat, prin prezenta lor, un cadru favorabil.
        In 1920, Filarmonica se modernizeaza, sub conducerea dirijorului George Georgescu, care se intoarce de la Berlin si aduna in preajma lui crema absolventilor de Conservator. 
In 1921, Opera Romana devine institutie finantata de la buget. Apar Conservatorul si Teatrul National de la Cluj. Apar radioul si discul si, odata cu ele, posibilitatea de a-i asculta pe interpretii preferati si in saloanele de acasa.
         Dar poate ca adevarata explicatie pentru spiritul extraordinar de emulatie care a existat pe scena muzicii interbelice este fabuloasa prezenta a compozitorului George Enescu. 
Enescu a reusit sa coaguleze in jurul lui personalitatile de varf ale epocii. El este cel care, prin muzica, a sincronizat cultura romana cu cea occidentala. A avut extraordinara dorinta de a ridica nivelul culturii romane si al muzicii in special.
             Facea circuite obositoare, mergea in douazeci, douazeci si cinci de orasele de provincie sa cante Bach si, daca era intrebat la ce bun, ca lumea simpla nu intelege o muzica atat de profunda, el raspundea: "Nu-i nimic ca nu pricepe Bach, sa-l ia ca pe un medicament!". In 1913, a instituit un premiu national de compozitie pe care l-a acordat anual, pana in 1946, cand a parasit definitiv Romania
Mai mult, el si dirija compozitiile castigatoare, pentru a le populariza. Enescu a fost un far calauzitor pentru intreaga generatie interbelica, a ridicat nu doar nivelul epocii respective, ci si al celei care i-a urmat.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, am avut un manunchi de muzicieni adevarati, care au fost recunoscuti peste hotare si care i-au dus lui Enescu faima mai departe.  
      Despre ei s-a vorbit ca despre Scoala lui George Enescu: Anatol Vieru, Stefan Niculescu, Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Pascal Bentoiu, Theodor Grigoriu, Dumitru Capoianu, Miriam Marbe.
- Ati putea sa-i faceti un portret artistului si omului Enescu?


George Enescu
 - Enescu a fost o faptura cu totul exceptionala. Avea o memorie fantastica. Bela Bartok i-a dat odata in tren o partitura. Enescu a citit-o atent de cateva ori, pana la destinatie, apoi i-a returnat-o. A doua zi a cantat-o din prima, fara s-o mai deschida.
            Canta cincizeci si doua de volume de Bach pe de rost. Dirija Wagner pe dinafara. Era parca venit din alta lume. Canta din gura, canta la fluier, la pian, la vioara, la violoncel, la flaut, la corn, la orga. Era un poliinstrumentist. Avea tot timpul ce povesti. Era glumet, spontan, facea poezii, epigrame si cuplete. Avea dar literar si dar de desenator. Era un excelent caricaturist.
          Era tipul renascentist, cumula un talent fabulos. Avea maniere, stia sa fie elegant cand se cerea, dar era si nepretentios, de o mare modestie. Cand pleca in turnee, nu-si lua bilet la vagonul de dormit. Se culca la clasa a doua, intins pe scaune, asa cum era imbracat. Mergeau colegii lui si-l rugau pe seful de vagon sa nu mai bage pe altcineva in compartiment, fiindca "maistrul doarme un pic ca ari concert la Botsieni".
           Cand ajungea, cu pantalonii necalcati, suia direct in trasura si gonea la hotel. Era gurmand. Ii placea mancarea buna. Si ii placeau mult femeile.
            Era un barbat foarte frumos si dorit. Cand se terminau concertele, navaleau femeile pe el sa-l invite la ele, sa ia masa. In mare parte din fotografii, apare alaturi de femei frumoase din societatea inalta. A avut nu stiu cate propuneri de casatorie. A avut si o fata din flori, despre care nu s-a stiut nimic in timpul comunismului. 
- Despre cine e vorba?


Maruca Cantacuzino
 - Fata lui a fost croitoreasa la Opera Romana, de unde a iesit la pensie. A murit in Bucuresti. A fost o fiinta foarte modesta, care nu s-a batut niciodata cu nimeni sa demonstreze nimic. S-a multumit cu conditia ei.
- Enescu s-a casatorit, totusi, dar foarte tarziu. Avea 57 de ani. De ce tocmai atunci?
- Marea lui dragoste a fost Maruca Cantacuzino, pe care a iubit-o ca un nebun. A cunoscut-o, din cate se pare, la Peles, prin 1911-1913, in cercurile Reginei Maria, de care ea era foarte apropiata. Maruca era casatorita cu Misu Cantacuzino, care se pare ca stia de idila ei cu Enescu. Misu a murit in 1928, intr-un accident de automobil.
          Tot atunci, Maruca l-a cunoscut pe Nae Ionescu, de care s-a indragostit, la randul ei, nebuneste. Langa el, cum marturisea in jurnalul ei, simtea cum ameteste, ghicind, sub pielea lui, pe insusi Lucifer.
             Relatia lor a durat sapte ani, iscand gelozii cumplite din partea lui Enescu, cu care a intrerupt si reluat legatura de foarte multe ori. Enescu a asteptat-o insa rabdator. Ce fascinatie trebuie sa fi exercitat aceasta femeie asupra acestor barbati, ambii mai mici ca ea! Enescu cu 3 ani, Ionescu cu 12! Cand acesta din urma a parasit-o, Maruca s-a imbolnavit de nervi. Enescu s-a intors din strainatate, a intrerupt toate concertele ca sa se ocupe de ea si a dus-o la tratament, la Viena.
            De abia in 1938 i-a acceptat Maruca cererea in casatorie. A fost o nunta foarte mica. Au locuit impreuna la Palatul Cantacuzino, mostenit de la Misu, dar nu in odaile mari, somptuoase, ci in casuta din spate, in fostele camere ale servitorilor. Apoi au plecat la Paris.
"Pe Calea Victoriei mirosea a parfum frantuzesc"- Ne-ati vorbit de aristocratia vremii, dar cum era Bucurestiul oamenilor modesti, din cartierele cu tramvai si cismea?- Sa stiti ca intreaga societate era marcata de o usoara burghezie. Dupa Unire, agricultura mergea excelent in tara. Oamenii se instarisera. Ii vedeai frecvent in restaurante, cofetarii si baruri. Lumea nu statea seara in casa.
           La 8 seara se pregateau de iesit. Mergeau cu familiile in cate doua locuri pe seara. Ieseau, de exemplu, la restaurant, unde mancau si ascultau muzica, iar apoi intr-un bar, unde beau si dansau. Vara mergeau la gradini. Duminica ieseau toti la plimbare, imbracati frumos.
            Pe Calea Victoriei mirosea a parfum frantuzesc. De la Palat pana la CEC curgeau rauri de oameni. Unii se opreau la cofetarii, sa comenteze pe cine au vazut, descantau cate trei ore o cafea, alaturi de prieteni vechi. Si nu costa o avere sa faci asta! Burlacii, pe atunci, mancau numai in oras!
               Nu trebuia sa fii om bogat ca sa-ti permiti.
- Unde se putea asculta muzica in vremea aceea?


Viorel Cosma- Depinde de tipul de muzica. Intre razboaie, Bucurestiul rasuna de muzica. Da-i rusului vodca, francezului cafea si ziare si romanului muzica si mancare! Vor fi toti fericiti!
             Cine voia sa asculte muzica culta mergea la Ateneu si la Opera Romana. Sau la Sala Dalles, unde aveau loc concerte de muzica de camera si lieduri.
             Puteai sa-i asculti pe compozitorii si dirijorii Theodor Rogalski, Paul Constantinescu, Martian Negrea, Mihail Andricu. Oamenii astia mi-au fost profesori la Conservator, imediat dupa razboi. Erau toti scoliti la Paris, aveau eticheta si maniere. Adevarati intelectuali de rasa. 
            Tot asta a fost perioada marilor nostri interpreti: pianistii Dinu Lipatti si Cella Delavrancea. Pe atunci se mai putea asculta muzica culta si in saloanele mondene ale marilor doamne, care dadeau serate muzicale. Chiar Cella Delavrancea organiza astfel de seri, la care chema lume buna, oameni de litere, muzicieni. Se serveau tot felul de prajiturele, de sendviciuri.
              La inceput erau prezentate tinerele sperante muzicale, care isi faceau numarul. Apoi urma un recital adevarat al unui artist deja afirmat. Cella era casatorita Lahovary, avea mari posibilitati financiare, isi permitea astfel de serate.
- Ati cunoscut-o pe Cella Delavrancea?
- Da, am fost si la ea in casa, pastrez si acum scrisorile de la ea. Era adorabila, inteligenta, sclipitoare, un om cu care puteai sa stai de vorba ore in sir si sa nu te plictisesti. Putea sa cante un repertoriu de 5 ore fara sa oboseasca. Avea o forta barbateasca aproape. Foarte buna prietena cu dirijorul George Georgescu, mi-a fost colega de catedra la Conservator. Ea i-a luat locul Marucai in inima lui Nae Ionescu. A trait 104 ani.
"Sa mananci peste batog si sa-ti cante Zavaidoc"
- Tot atunci insa e si perioada marilor succese ale muzicii usoare, perioada din care ne-au ramas cele mai bune romante, cea mai buna muzica lautareasca. Unde s-au lansat marii interpreti?

Cella Delavrancea
- Muzica usoara se asculta numai in restaurante. Existau in epoca saizeci si trei de restaurante cu muzica! Va dati seama ce pleiada de artisti la atatea localuri! Interpretii cantau la cel putin doua, trei restaurante si o gradina, pe seara. Faceau toti tururi. In felul asta, la un restaurant vedeai mai multi artisti.
            Restaurantele erau frecventate, si ele, de clase sociale diferite. Erau, pe de-o parte, cele de langa gara, unde cantau tarafurile Julea, Fanica Luca, Maria Lataretu. Catre centru erau gradinile de vara ale boierimii: la Bufet, la Sosea, la Bonaparte (Floreasca) sau terasa Otetelesanu, unde-i puteai intalni adesea pe Camil Petrescu, pe Sadoveanu, pe George Calinescu.
             Scriitorii erau oameni de lume, erau o breasla cu mult mai mondena decat a compozitorilor, de exemplu. Dar in fiecare cartier erau zece, cincisprezece carciumi, asa ca nu era nevoie sa pleci de acasa pana nu stiu unde, daca voiai sa mananci.
          La restaurantul Continental, unul din cele mai selecte (azi vizavi de hotel Novotel) canta Grigoras Dinicu. Daca, de exemplu, seara era concert cu Herbert von Karajan sau Yehudi Menuhin la Ateneu, impresarii ii duceau dupa aceea la Continental, unde ii lua in primire seful de sala, care le oferea un meniu gastronomic romanesc foarte rafinat si apoi ii invita sa asculte muzica. Si canta Dinicu numai muzica clasica pana la 11 seara, apoi trecea, treptat, la populara, la hore, sarbe, veneau guristii.
             Dupa 1 noaptea, se puneau pe dansat: tango, foxtrot, cha cha. Si daca respectivii mai voiau sa petreaca, se duceau la barul Zissu, unde era numai dans pana la 3 dimineata. La Zissu se beau numai bauturi scumpe, sampanii, vinuri frantuzesti, lichioruri. Acolo canta Jean Moscopol. Era un tip megaloman Moscopol. Vorbea frantuzit, se imbraca in culori tipatoare, ca la Paris, umbla cu esarfe si palarii de fetru. El nu canta decat in locuri bune, la cofetaria de pe Calea Victoriei, la Zissu la bar, la Parcul Trandafirilor. Nu canta niciodata in carciumi si bodegi.

Cristian Vasile.

Acolo il gaseai pe Zavaidoc. Zavaidoc a cantat la Berbec si la Ciresica, langa Cismigiu, unde se golea tramvaiul. I se facea reclama: "coboara neamule, sa mananci peste batog si sa-ti cante Zavaidoc". Era un om mai simplu Zavaidoc, venit de la Pitesti. Dar avea o voce formidabila, de opera, cu niste acute de tenor.
           In alte restaurante cantau romante Ioana Radu sau Mia Braia. Erau surori. Ioana era o femeie simpla, nu era culta. Nu stia sa scrie decat cu litere de tipar. Mia facuse insa facultate. Erau fete de plutonier major, venite de la Craiova. Mia s-a casatorit cu Petre Alexandru, cu care a si cantat duete.
               Ioana a avut cinci barbati cu cununie. Avea o voce fantastica. Fuma cate un pachet de tigari pe ora si bea cafele pana nu mai putea. I se ingrosase vocea ca la barbati. La romante, n-a egalat-o nimeni, niciodata. Vedeti, lumea stia sa se si distreze pe atunci. Se muncea pe branci, dar aveau si bucurii.
             A ramas celebru in epoca un personaj cu bani si foarte petrecaret, care obisnuia sa mearga seara pe la 10 pe Soseaua Kisseleff, unde era un sirag de terase si restaurante: la Bufet, la Visoiu. Lua taraful cel mai bun, angaja sapte, opt trasuri, instala cantaretii in doua din ele si in restul pe ceilalti cheflii din restaurant si mergea la margine de Bucuresti, unde el avea o vie, sa chefuiasca toata noaptea cu vin de Valea Calugareasca. Si avea si o tacaneala omul asta: urca lautarii sa cante in cei doi stejari din curtea casei. Va puteti imagina ce chefuri se incingeau! 
"Cand incepea sa cante Maria Tanase, toata lumea lasa lingurile jos"
- L-ati amintit pe Grigoras Dinicu, varful muzicii lautaresti, cel care a influentat atatea generatii de interpreti. Ii dedicati multe pagini si in cartile dvs.
  - Pe Dinicu l-am cunoscut tarziu, in 1946, era deja bolnav de cancer la laringe. Suferise si doua operatii. Am mers de mai multe ori la el acasa, sa stam de vorba, dar in ultima perioada, nici nu mai putea vorbi, ne scriam intrebarile si raspunsurile pe bloc-notesuri.

Maria Tanase pe scena
 Dinicu era un lautar umblat, un om care se scolise, care facuse Conservatorul, intalnise multa lume buna, canta pe la ambasade, pe la festivaluri. Hora staccato a lui e inegalabila si azi.La inmormantarea lui Dinicu, era asa de multa omenire, ca s-a intrerupt circulatia de pe strada Finlanda, unde locuise, si pe Soseaua Stefan cel Mare, pana la Lizeanu. Au venit 400 de lautari din toata tara cu tambal, contrabas, violoncel, viori, si de la casa lui pana la cimitir i-au cantat tot repertoriul. A fost fabulos. Parca a explodat tot Bucurestiul de muzica. Nici Maria Tanase n-a avut asemenea funeralii.
- Cu Maria Tanase ati fost coleg de catedra la Liceul de Muzica. Era asa de teribila precum se spunea?
 

- In 1953, cand a fost numita profesoara la scoala de muzica, Maria canta la optsprezece restaurante pe noapte. Avea sofer care o astepta in fata. In spate, pe bancheta, era Faramita Lambru cu acordeonul - unul mic, negru, prost si gaurit. Ii zicea Maria: "Da-te, mai, mai incolo, ca ai acordeonul spart si-mi faci curent". Pana la urma, i-a cumparat ea unul mai bun.
              Faramita era peste tot umbra Mariei. La 9 seara, erau la Cina, la 9.20 la Continental, la 10 fara un sfert, la Bufet. Cand incepea ea sa cante, toata lumea lasa lingurile jos. Nu misca nimeni, timp de cincisprezece, douazeci de minute.
            Faramita ii stia perfect repertoriul, nu trebuia sa i se spuna decat: "do diez!", "sarba!", "fa!". La restaurantele bune, avea un repertoriu elevat. La miezul noptii, ajungeau si la carciumi.

Faramita Lambru

La Maria Bortoasa, in Calea Grivitei, canta cantece porcoase, din vremea lui Anton Pann. Fiindca erau multi care o stimau si o invitau la masa, spre dimineata, se intorcea la cate un restaurant, cu Faramita alaturi. Mancau si cantau amandoi, pentru cate zece prieteni. Era o femeie teribila Maria, sclipitoare, captivanta.
              A fost casatorita cu mosierul Clery Sachelarie, dar Maria nu era o femeie de tinut in frau. Era o sfarleaza. A trait cu prim-ministri, cu ambasadorul Germaniei la Bucuresti, a fost implicata in spionaj, chemata in Turcia de presedintele Turciei. Era o femeie arzatoare, care se daruia mult. Nu se intalnea cu tine doar ca sa te sarute pe frunte.
- Tot in vremea cand Maria Tanase fascina Bucurestii cu vocea ei grava, orasul fremata sub acordurile "Zarazei". Cum s-a nascut legenda acestei femei atatatoare?


Ioana Radu 

- "Zaraza" a devenit celebra in interpretarea lui Cristian Vasile, pe care l-am mai prins in viata. In 1929, in Uruguay, s-a tinut un concurs de compozitii, iar premiul doi a fost castigat de aceasta melodie, compusa de un oarecare Benjamin Tagle Rara. De acolo, melodia a ajuns la Paris si a fost auzita de lautarii romani, care i-au cerut lui Nicolae Kiritescu sa scrie niste versuri.
            Kiritescu nu a facut o traducere. A pastrat din textul initial doar cuvantul Zaraza, care nu era, in original, decat un indemn de manat boii, un fel de "hais, cea!" Nu stia el asta atunci! Cum nu a stiut nimeni. El a facut din Zaraza "un poem de nebune dorinti", portretul unei femei irezistibile.
              Tot el a inceput, la un pahar, sa raspandeasca legenda ei: Cristian Vasile s-ar fi indragostit nebuneste de o femeie, pe care apoi cineva, intr-o noapte, ar fi omorat-o. Scriitorul Mircea Cartarescu a dus legenda la rafinament. Zaraza ar fi fost incinerata, iar urna cu cenusa ei ar fi fost furata de insusi Cristian Vasile, care, in amintirea iubirii lor, a inghitit cate o lingurita din ea, in fiecare zi, timp de un an de zile. 
Foarte departe de ce-am fost candva...
- Domnule profesor, in incheiere as vrea sa va mai adresez o intrebare. Credeti ca Romania va ajunge vreodata sa egaleze perioada aceasta, interbelica? Mai poate fi luata de romani drept reper sau e mai degraba un model depasit? 

 - Din nefericire pentru poporul roman, ne aflam intr-un stadiu cu mult inferior epocii de atunci. Nu mai avem in primul rand bunastarea de odinioara, care permitea oricarui om de rand accesul la cultura si la viata mondena. Am pierdut constiinta patriotica, iar asta e una dintre cele mai grave pierderi. Nu ne mai intereseaza tara asta, probabil pentru ca nu mai avem nimic de revendicat.
             Ne-am pierdut valorile, traim intr-o confuzie totala a lor, asa cum se poate vedea si la evenimentele astea, de tipul Zece pentru Romania. Ne-am pierdut simtul estetic, dorinta de a trai frumos. Am pierdut respectul pentru oamenii cu adevarat valorosi, care au realizat ceva pentru omenire.
            Marii inventatori, marii doctori, muzicienii, scriitorii, pictorii nu mai sunt azi respectati si recunoscuti. In Academia Romana exista un singur membru corespondent in domeniul muzicii.
           Ne-am pierdut modelele, care azi traiesc retrase si refuza sa apara la televizor, de teama sa nu se compromita.

Un obicei care s-a pierdut: dansul in restaurante.. 

Ne-am captusit cu modele false, modelul omului care reuseste usor, care se descurca, care stie sa faca bani. Ne-am pierdut moralitatea. Ne-am pierdut manierele si educatia. Am uitat sa ne mai imbracam frumos, sa ne mai purtam elegant.
                Am pierdut - nu burghezia materiala, ci burghezia spiritului, nobletea spirituala. Traim azi intr-un mediu semicultural si parvenit, impulsiv si brutal. Suntem departe, foarte departe de ce am fost candva. Iar eu nu pot sa fiu decat frustrat si trist.
               Ma simt exponentul unei lumi in destramare. Dar am credinta ferma ca ceva se va schimba intr-o zi, ca vom ajunge la o societate cu respect pentru valoare, prin care sa construim alta Romanie, la nivel spiritual. Asta e ceea ce ne lipseste la momentul actual. La 30 martie, Viorel Cosma a implinit 88 de ani. Este doctor in muzicologie si, de-a lungul timpului, a fost distins cu Premiul Academiei Romane, cu Premiul International al Criticii Muzicale Artjus din Budapesta si de zece ori cu premiile Uniunii Compozitorilor.
             Este autorul a 99 de carti de muzicologie, lexicografie si critica muzicala. A cunoscut personal aproape zece mii de interpreti, compozitori, dirijori, lautari si muzicologi din Romania.
             Lucreaza in prezent la "Enciclopedia muzicii romanesti", lucrare de proportii, programata pentru 10 volume a cate 500 de pagini fiecare, in formatul "Enciclopediei Britanice".

 

75 de comentarii:

  1. fiecare epoca cu maretia ei!
    Unii raman agatati in trecut precum insectele intr-o panza de paianjen.

    Sarut'mana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Măreția!
      Cred că fiecare om tânjește după glorie, doar că doar prea puțini reușesc s-o atingă.
      Cât durează ea? o fi rău că nu se poate lăsa nimănui prin testament?

      Ștergere
  2. Doamna Angela Gheorghiu nu refuza sa apara, ceea ce-nseamna ca nu are teama sa se compromita. IN general aceasta teama este prezenta in cei ce isi cauta locul de unde sa mai ciupeasca un pic, cum sa faca sa le fie lor un pic mai bine!
    Dovada ce fac actorii romani acum... ii intereseaza doar tagma lor si vor cat mai multe privilegii de la stat.
    Inca nu au inteles ca traim intr-o economie de piata, era comunismului a apus.

    RăspundețiȘtergere
  3. Toată stima pentru această mare Doamnă!
    Dacă ai vreme, citește și aici:

    http://incertitudini2008.blogspot.ro/2011/09/reginele-sunt-peste-tot-bine-primite.html

    RăspundețiȘtergere
  4. p.s.
    Am uitat să-ți reamintesc că ești un cârcotaș!( simpatic)

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi-a placut interviul care face o minunata si nostalgica paralele intre cea mai buna perioada istorica si perioada de acum, prin prisma prezentarii unor personalitati. Omul acesta e o legenda vie. Cred ca fiecare fraza pe care o spune are un mesaj ce ar putea fi cris pentru neuitare. Mi-a placut ce a spus ca oamenii de valoare stau in umbra, nu ies la televizor sa nu se compromita." Ne-am pierdut simtul estetic, dorinta de a trai frumos. Am pierdut respectul pentru oamenii cu adevarat valorosi, care au realizat ceva pentru omenire." Cata dreptate are.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gabriela, nu prea e buna deloc, insa este foarte bine "idilizata".
      Cea mai mare parte a romanilor traia in mizerie! Nu tu cultura, nu tu alfabetizare, nu tu haine bune, nu tu incaltari bun etc.
      Nu am avut simt estetic, ni s-a implementat de catre niste varfuri.
      Dorinta de a trai frumos o au toti, insa nu toti definesc in acelasi fel frumosul.
      Respectul si l-au pierdut singuri cand au decis ca mai important este buzunarul si mai "aproape camasa" decat respectul.

      Ștergere
    2. Andrei cred ca e asa cum spui. Probabil ca vedea doar partea frumoasa, ori poate ca a trait mereu la un anumit nivel. Dar, cert e ca, sistemul de valori pe acea vreme era cu mult diferit.

      Ștergere
    3. :) Gabriela cine nu citeste crede ce spune nenea asta.
      Era si pe atunci mizerie morala tot atata cat e si acum. Diferenta dintre atunci si acum este perdeaua.
      Inainte mizeria era ascunsa dupa perdea, acum este lasata fara perdea.
      Sistemul de valori era urmatorul: esti din clasa bogatanilor ai beneficii, esti din clasa sarantocilor, vezi unde e presul.
      Accesul la scoala nu era pentru orice prapadit.
      De altfel, putem afla despre cum traiau oamenii pe vremea aceea din literatura, avem destula si foarte buna!

      Ștergere
    4. Scuză-mă, Andrei, cred că rămâne loc să-ți răspundă Gabriela.
      Chiar nu vezi că astăzi analfabetismul este „la el acasă„?

      L-ai văzut aseară pe copilul acela strălucit matematician, care nu are calculator?
      Unii, la fel de deștepți, nu au pâine.
      Soluția o fi „ să mănânce cozonac?„
      În al XXI-lea secol.

      Ștergere
    5. :)
      Buna de dimineata, Gina!
      Analfabetismul este "la el acasa" pentru ca am imbratisat "capitalismul" cu multa incredere, ne plac diferentele si nu ne intereseaza de cel de langa noi.
      Ne da o stare de confort interior diferentiindu-ne.
      Copilul acela are acces la scoala chiar daca nu are calculator. Daca traia pe vremea strabunicii, dadea cu sapa si avea grija de vite. (Ai gasit un exemplu foarte bun in sprijinul afirmatiei mele).

      Ștergere
    6. aceastea sunt "valoarile" perepetuate: diferentierea (o iubim enorm, ea se regaseste si in religie), dezinteresul fata de cel de langa noi, propriul buzunar etc.

      Ștergere
  6. Da!
    Eu am recitit interviul,îmi place tonul lui calm, îmi place bogăția de simboluri ale vieții, văzută în toate compartimentele ei. Vezi, lumea era veselă, știa și avea un fel de vocație a gustului pentru frumos.
    ASta mi se pare dureros astăzi- distracția unora se transformă în beție, strigăte, manele, deranj, nunțile de fițe ocupă spații largi în viață și în presă..
    „Stilul„ a devenit ceva de care doar „teoria „ mai vorbește.
    „Banchetul „ începe de la grădiniță, auzi și tu„șampanie pentru copii„.. în clipa asta, tocmai aud la televizor niște știri oribile.
    Mă îngrozește coborârea jos de tot a nivelului civilizației..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Lumea in care se-nvartea el era vesela... te duceai la periferie sau in mediul rural gaseai saracie si tristete.
      Nu am coborat jos nu am urcat... miscam liniar, functie de ce vor "polii" puterii.

      Ștergere
    2. Gina mi-au placut evocarile acelor personalitati culturale ale vremii, cu care intrase in contact.

      Ștergere
    3. Frumos!
      Frumoasă lume, zică Andrei ce va vrea să zică!

      Ștergere
    4. si lumea in care iti cresc odraslele este frumoasa, atata vreme cat au acces la scoala, la sanatate, la plimbari in strainatate, la viitor peste granita (daca isi doresc).
      Daca-i intrebi, cu certitudine spun ca lumea in care traiesc ei este mai frumoasa decat lumea in care a trait bunicul.

      Ștergere
    5. Odraslele mele sunt oameni în toată firea, sunt bărbați care muncesc aici și altundeva- valorile sunt aceleași pe care le-au învățat acasă și la școală, vreau să cred.
      Pentru lumea în care se dezvoltă nepoții mă tem, pentru strivirea în orice loc/moment a valorilor.

      Lume mai frumoasă decât a bunicilor? sigur că este alta- frumusețea nu cred că se măsoară în câte țări am văzut/cu ce avioane călătorim..frumusețea se descoperă de fiecare.. are„ dimensiuni personale„- vezi, tot la literatură ajungem, cum spui tu.

      Ștergere
    6. :) Indiferent cat de "in toata firea sunt" pot face o diferentiere intre un "ieri" si un 'azi".
      Inca nu au ajuns la varsta in care sa-si spuna "pe vremea mea"... tara oamenilor in etate.
      Dap, este mai frumoasa lumea in care traim noi. Nu doar pentru ca avem tehnologie, ci si pentru ca avem acces la foarte multa informatie, ca putem vedea intreg tabloul, ca nu suntem obligati sa ramanem agatati de un loc, fara a sti ce este dincolo de acel loc. Ca femeile ocupa un loc important in societate, ca nu mai sunt obligate sa dea nastere la odrasle pe banda rulanta etc. Sunt foarte multe elemente care contribuie la folosirea gradului de comparatie.

      Ștergere
    7. Andrei,
      Doar comunismul ne-a pus pătura în cap și ne-a astupat urechile. În perioada despre care se vorbește în interviu, alta era lumea..

      De fapt, eu nu înțeleg pe ce ne „războim„, tu vrei să spui că Omul n-a trăit în lumea pe care o descrie cu atâta culoare?

      Ștergere
    8. :) Comunismul a luat patura burgheziei si a pus patura proletariatului.
      Cati se scolarizau pe timpul burgheziei, cati pe timpul comunismului?
      Despre ce patura vorbesti?
      NU ne "razboim", sunt doua perspective, atat.
      Eu afirm ca facem caligrafie si prezentam o lume idilica care nu reflecta realitatea.
      Culoare din belsug, insa nu din cea pe care tot o zugravim precum discurile de vinilin zgariate.

      Ștergere
    9. „Pătura„- adică nu ne-a lăsat să vedem ce este „dincolo„.

      Despre școlarizare, nu mă întreba cifric, întreabă-mă „valoric„- peste 35 de ani de muncă în școală! îți dai seama că știu și eu ceva , am adunat ceva experiență.

      Ei, află tu că discurile de vinilin, pentru mine, au o mare VALOARE- am trăit cu ele.
      „Baladă pentru Adeline„ este la doi pași de masa mea, știu locul, clipa, când l-am cumpărat- Brașov, magazinul din centru orașului, un splendid apus de soare.. vezi, tot la literatură ajung, ce să fac, asta sunt.

      Sigur că acum ascult muzică aici,sunt o „buni„ modernă, tânără,care „trăiește” în mijlocul lumii.

      Auzi,Andrei, pentru mâine să nu uiți să-mi faci un buchet frumos și să-l asortezi cu muzica cea mai cea!!( că în ultima vreme n-ai mai „venit „ cu flori..

      Ștergere
    10. Dap, parca cea a burgheziei te lasa sa vezi "dincolo". NU, nu te lasa, mai cu seama ca era mana-n mana cu religia!
      Pai nu vorbim de experiente didactice, vorbim de istorie.

      Era doar o comparatie. Este firesc sa aiba valoare pentru tine, reprezinta o bucata din istoria ta. Oamenii se ataseaza repede de lucruri materiale cu care identifica parti din viata lor.
      :)

      Mea culpa, ai dreptate! Am neglijat prietenii de pe blog, dar nici ei nu s-au dat in vant sa ma intrebe "ce mai fac?" "daca mai respir"!
      Tot eu ii vizitez, chiar daca vizita mea mai mult "zgrie"
      Asta tot o dovada a faptului ca "ne pasa de celalalt".

      Ștergere
  7. Andrei,
    O să te contrazic cu blândețe, că nu vreau să mă „cert „cu tine- și la periferie se distra lumea, n-am văzut cu ochii mei, că nu mă născusem, dar mama și bunica , care nu erau boieroaice, se distrau frumos la baluri. Multă vreme, mama a păstrat o mulțime de ilustrate, primite de la băieții care o plăceau. Îți dai seama cât era de frumos? îți place o fată, îi dai o ilustrată..compară , te rog cu modalitățile de a „face curte „astăzi, oriunde ..
    Se făceau botezuri, nunți frumoase, la care participa tot satul.
    Sigur că bogați și săraci au fost mereu, există și au existat oameni harnici, gospodari , dar și mulți leneși, bețivani..

    Eu mă refeream, analizând interviul, la STIL..

    RăspundețiȘtergere
  8. :))
    la care baluri?
    Ale burghezilor?
    Sau se distrau la claci, hore si balciuri?
    Ca e o diferenta mare, totusi.
    Daca nu erau boieroaice, nu vad cum ar fi avut acces la baluri.
    Te agati si tu de firul de paianjen?
    El vorbea e lumea in care se invartea el si pe care nu o mai regaseste azi, dupa cum nici tu nu mai regasesti lumea in care te-ai invartit in copilarie.
    Este firesc, lucrurile se misca si fiecare generatie in varsta vede lucrurile prezente (epoca noilor generatii) ca fiind urata, fara stil,fara "rusine" etc.
    Oamenii in etate (batranii) sunt precum soriceii pedaland in interiorul unei roti. Ma refe la cei ce raman agatati de trecut si nu pot intelege mecanismul firesc al miscarii lucrurilor.

    RăspundețiȘtergere
  9. În două vorbe/trei- vrei să spui că nu se află în impas întreaga noastră cultură contemporană- și când spun asta iau în calcul toate „producțiile„ ce țin de latura vieții noastre spirituale?

    Sigur ai niște rude( doamne) în vârstă- optzeci de ani, de exemplu- întreabă-le și sigur îți vor spune că au fost la baluri, cel puțin de trei /patru ori pe an. Baluri adevărate. Și ele nu erau boieroaice. Balurile aristocratice se făceau în castele/palatele boierești.
    Lumea satului se distra în locuri mai mici- la mine în sat, când eram copil, îți spun sigur că balurile se făceau la „salon„. Acolo mergeau părinții mei.
    Salonul era al cuiva.. când am ajuns în clasa a III-a a început colectivizarea, și , odată cu ea, s-au confiscat și localurile despre care vorbesc.

    Sigur că există diferențe de opinii/idei etc. între generații. Asta nu înseamnă să nu vedem că valoarea pierde mult teren în fața non-valorii.

    RăspundețiȘtergere
  10. Dap, asta vreau sa spun.
    Suntem in miscare conform tendintelor.
    Bunicii si strabuniciimei imi povesteau de hore, de claca, de balciuri. De baluri imi povesteau ca auzeau si vedeau la conacele boierilor. Nu aveau voie acolo, erau "rupti in cur" (asa le spuneau boierii).
    Tu vorbesti despre balurile de pe vremea comunismului,probabil.

    Valoarea imbraca alte forme, ca in fiecare generatie!
    Nimic nou sub soare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri

    1. Nu vorbesc despre balurile din vremea comunismului, la acelea m-am distrat eu.
      Mama era născută în același an cu Regele Mihai. Era fiică de ceferist.
      Sigur că lumea își „repetă„ nestingherită ciclurile, doar că VALOAREA are, de fiecare dată, alte dimensiuni.
      Părerea mea.

      Ștergere
    2. :) e un rol asumat. Dar nimeni nu stie cand carcotesc si cand vorbesc serios.
      Avantajul carcotasului.

      Ștergere
    3. despre ce cicluri faci vorbire, si cum "si le repeta"?!
      Valoarea are alte dimensiuni functie de cine ii analizeaza dimensiunile.

      Ștergere
    4. Păi „progres /regres, nu asta se întâmplă? progres tehnic, regres moral..

      Ștergere
    5. Cred că aici intervin și alți factori- nu toți boierii au fost la fel, nu s-a trăit în toate zonele țării la fel. Eu vorbesc despre o parte a țării situată aproape de București. Nu știu dacă lumea era mai deschisă, știu că mama mi-a arătat ilustratele despre care vorbesc, ea și surorile ei au mers la baluri. Bunicul avea un salariu bun, primea haine de stofă foarte bună, chiar le știu- le făcea băieților lui paltoane din ele- bleumarin strălucitor!
      Din salariul primit a cumpărat pământ pentru șase copii și zestre pentru fete.
      Nu mă poți contrazice, sunt lucruri pe care le știu.
      Sigur că a fost și sărăcie, mereu o să fie.
      Valorile rămân valori!!

      Ștergere
    6. :) Care regres "moral"?
      Lumea a fost "amorala" si va fi amorala. Noua ne place sa folosim termenul de "imorla", pentru a ne pozitiona pe o treapta superioara (nevoia departajarii).
      Lumea boiereasca era plina de vicii, oribile. Si lumea religioasa era plina de vicii, oribile. Insa toate se faceau, dupa cum am mai spus, dupa perdea.
      Acum totul e la vedere, nu mai purtam masti.
      :)
      Nu am cum sa te contrazic unde a fost mama ta. Traia la oras, evident ca lumea orasului difera de lumea rurala (a fost diferita, este diferita).
      Nu vorbeam de saracie, vorbeam de clase sociale si acces.
      Poti fi sarac dar sa ai acces la scoala, precum baiatul pe care l-ai dat exemplu.
      Valorile raman valori doar daca au avut ocazia sa devina valori!

      Ștergere
    7. Că se omoară frații între ei pentru o bucată de pământ, că sunt atâtea mizerii din cauza degradării, astea nu sunt regrese? O să-mi spui că mereu au fost?
      Pară nu te-aș crede- lumea știa de frică, știa de Dumnezeu.
      Existau niște norme . Ele se strivesc.

      Doamne, mama mea nu a trăit la oraș, palmele ei erau aspre, eu însămi am plecat la școală cu mari eforturi , tocmai li se luaseră pământurile, animalele, uneltele.
      Am vrut să învăț, iar ei au făcut tot ce au putut.
      Astăzi, mulți copii își exploatează părinții, părinții înșiși se lasă escrocați, pentru că nu știu să fie părinți.Pentru că societatea este o răsturnare de valori.
      Tot la decăderea valorilor ajungem.

      Ștergere
    8. :) Pai nu am cum sa nu-ti spun acest lucru. Aceasta este realitatea - fratii se omorau pentru o bucata de pamant (inainte), ca si acum (fie ca acest pamant este inlocuit de bani, vila etc).
      Pana si in mitologie aflam acest lucru, nu mai vorbesc de Biblie.
      ;)
      "lumea stia de frica"
      Ce-mi place aceasta sintagma.
      De ce vreti sa construiti lumea pe frici?
      Avem milenii care stau dovada ca frica nu cladeste o societate frumoasa, ci una hada, iar istoria sapiensilor e dovada vie - rana deschisa.
      Norme?
      Normele erau incalcate.
      Spre exemplu: "adulterul", "concubinajul"
      Iar in acest domeniu, valorile acestea apuse stateau foarte bine, doar ca nu existau paparazzi care sa-i surprinda in fapt si care sa-i demaste.
      :)
      Nu vrem sa fim sinceri cu noi doar pentru a nu destrama lumea interioara pe care ne sprijinim.

      Ștergere
    9. Să știi că mie încă îmi este frică. O să-ți spun ceva- l-am știut pe tata de frică, până m-am măritat. Nu-i reproșez mare lucru, doar că din cauza fricii de el, am făcut un pas înainte de care , poate, ar fi trebuit să mă gândesc mai mult.

      Unul dintre băieții mei- cel mare- zice că eu însămi, ca mamă, am fost foarte exigentă. Poate că așa o fi- nu voiam să știe de frică, voiam să meargă pe drumul bun- în 89 era în ultima clasă de liceu, nu era ușor de loc.
      Sunt multe de povestit- pentru mine , „frica„- privită din perspectiva educației, este un concept care impune respectarea unor reguli- rigoare, disciplină, învățare.
      Frica mea de tata era fizică, dar de la el am învățat aritmetică, am învățat să fiu curajoasă( cât poate fi o fată), respectul.. sunt , însă, alte „reguli„, pe care el mi le-a transmis, pentru că făcuse armată , era un amestec de rigoare militărească cu ceva candid, care venea din temperament- cânta, dansa, povestea..

      Și totuși îmi era frică de el.

      Frică/frici?
      recunosc-le am.
      Poți spune că nu te temi de nimic?

      Ștergere
    10. TRIST!
      Sper, ca odata, candva, in istoria sapiensului, lumea sa nu mai fie bazata pe frica.
      Sper, ca odata, candva, sapiensul sa inteleaga ca odrasla lui nu este animal, ca poate fi educata, nu dresata.
      Poate daca lumea sapiensilor ar fi cladita pe invataturile unui Confucius, spre exemplu, si nu pe religie (adica pe frica) ar arata altfel.

      Daca tatal tau te facea curioasa, daca-ti explica cu bunavointa, vorbea cu tine dandu-ti motive suficiente spre a fi curioasa cu ce se mananca "artimetica" aceea, nu ai mai fi fost nevoita sa suporti frici.

      Dar... calea cea mai usoara este cea mai buna, nu?!
      Mai bine dresam, decat educam. Apoi ne miram de ce arata lumea cum arata.

      Ma tem?
      Habar nu am. Am trecut prin niste hopuri, am observat lumea inconjuratoare (flora, fauna etc) si am inteles ca nu ai de ce sa-ti fie frica, toate isi au rostul lor, ca poti controla o parte din ceea ce ti se intampla, si o parte nu!
      Frica distruge tot ce e mai bun din om, il face sclavul emotiilor si-i distruge verticalitatea.

      Ștergere
    11. Pentru mine nu este trist, este un amestec de atitudini- așa știa el să mă ferească de rău. și n-a fost chiar rău, a ieșit un joc de cuvinte, dar asta e.

      Cred că adevărul este pe la mijloc- vezi că te întorci în timp? ție ți se pare potrivit ceva, altuia- altceva.
      Hai să nu-i mai spunem „frică„, să fie SMERENIE, în sensul cel mai apropiat de adevăr( care adevăr , o să mă întrebi)
      Adică să nu faci de capul tău, câtă vreme ești copil, nu ai capacitatea de a te apăra, nici de a alege drumul bun. Este nevoie de m=na cuiva care să-ți ofere reazăm, dar și , într-un fel, cârmuire, altfel, riști s-o ”iei pe arătură„..
      p.s. ești părinte?

      Ștergere
    12. :)
      Nu are nicio legatura educatia folosind frica cu "sa faci de capul tau".
      Educatia ar trebui sa fie ceva diferit de dresaj.
      De altfel, azi, un nene ne demonstreaza ca pana si patrupedele pot fi educate, nu dresate. Adica fara sa se foloseasca frica de bataie, de repercusiuni fizice.
      Dar sapiensii inca se agata de trecut, considera ca daca a mers 'frica" la ei, a dat rezultate, cu certitudine asta e calea.
      Nu, nu sunt parinte, insa sunt copilul cuiva, nu?

      Ștergere
  11. Seara frumoasa!
    Multam de gazduire.
    De aceea iubim literatura mult, pentru ca deformeaza realitatea, iar, odata cu timpul, trecutul devine o poveste frumoasa tocmai buna de spus la apusul vietii.

    RăspundețiȘtergere
  12. Da!
    Orice fenomen povestit este literatură.
    Și literatura este „oglinda subiectivă„- sublinierea îmi aparține- a unor timpuri.
    Și de ce, mă rog frumos, la apusul vieții?
    Poveștile fac bine!
    Sunt reprezentări metaforice ale unei realități!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru ca la apusul vietii oamenii se hranesc cu amintiri, si le distorsioneaza suficient incat sa creeze o lume idilica.

      Ștergere
    2. Da, nu te contrazic, dar este mare deosebire între cel aflat „la apusul vieții „ și ceilalți- EXPERIENȚA:

      El o are, ceilalți abia și-o construiesc.

      Ștergere
    3. dap,experienta lui este particulara, iar aducerile lui aminte sunt generale. Adica in loc ca particularul sa fie asimilat de general, se intampla inversul.
      ;)

      Ștergere
    4. Din experiențele particulare se construiește imaginea societății.

      Ștergere
    5. altfel cum?

      Istoria poate fi ..fidelă realității?

      Ștergere
    6. :) incorect pusa intrebarea.
      Istoria poate reflecta fidel realitatea?
      Da, depinde de cine este scrisa.
      Daca este scrisa de oameni implicati emotional, va reflecta realitatea acelor indivizi; daca este scrisa de oameni care sunt servili sistemului va reflecta realitatea conform perceptiei oamenilor care fac parte din sistem etc.
      De aceea avem parte de o istorie cu mai multe "unghiuri"...
      :)

      Ștergere
    7. Dragă Andrei, eu nu spun cine știe ce noutăți. Orice pagină de istorie devine literatură, asta cred, pentru că fiind relatare, are doza ei de subiectivism.
      Istoria curge, nu poate fi prinsă în cadru.

      De ce am greșit întrebându-mă/întrebându-te? asta voiam să sugerez, cea ai spus.

      Ștergere
    8. timpul curge, nu istoria!
      Istoria este cea care ne spune ce am fost, cum am fost etc. Este cutia unde conservam timpul prezent devenit cu fiecare secunda trecut.
      Pai de ce?
      Pentru ca istoria este contratimp cu realitatea.

      Ștergere
    9. Istoria se scrie în fiecare clipă.
      Timpul= istorie. Părerea mea.

      Ștergere
  13. Categoric!
    Unde s-ar ajunge,dacă un anume set de valori fundamentale, identificate și acceptate de lumea de pretutindeni, întâi prin credință,nu ar rămâne mereu „în picioare”?
    Nu, nu există „valori noi la timpuri noi„, doar unii vor să creadă că ar fi posibil așa.
    Ce este bun, curat, frumos ( cu adevărat) nu cred că piere.
    Da,îmi place ideea „karma colectivă„.. ar fi mult de discutat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. CREDINȚA ,MUNCA, Grija pentru cel de lângă tine,responsabilitatea față de familie,respectul față de strămoși/familie/căsătorie/ școală/cel de alături, ajutorul, omenia.

      Ștergere
    2. :)))
      "credinta"?
      te referi la cea religioasa?
      Era o indobitocire, buna pentru cei saraci, ca sa stea cuminti, sa contribuie la viata buna a popilor, cu speranta ca vor trai intr-o lume mai buna DINCOLO!
      "munca"?
      Care munca?
      Cea a iobagilor?
      O faceau din placere sau din nevoie?

      "grija pentru cel de langa tine"?
      Care grija?
      Unde se manifesta aceasta grija si cum se concretiza?
      "responsabilitate fata de familie"?
      Prin ce se diferentiaza cea de atunci cu cea de acum?

      "respectul fata de casatorie"? :)
      dap, casa era casa, amanta era amanta!
      "respectul fata de scoala"
      dap, era, pentru ca nu oricine ajungea sa faca scoala, si nu oricine ajungea sa fie profesor.

      "ajutorul"
      "omenia"???
      :))
      Astea-s din literatura, sau manifestari sporadice. Societatea sapiensilor nu a fost nicicand, in ansamblul ei, bazata pe ajutor si omenie.

      Ștergere
    3. Nu neapărat- sunt deficitară aici, nu mi-am ordonat ideile, dar CRED, în felul meu, nu discut tema asta, este cea mai intimă.

      Chestia cu casa/amantul/ amanta este ceva special- nu cred că are cineva „cheia„.
      Ce știu este că iubirea nu este veșnică, cred că ne mințim.. poate că toți avem ne voie de minciuni frumoase, pentru a trăi așa, cam cum am dori să fie..
      În familia mea a existat un fel de „lege „ în căsătorie- te măriți o singură dată ( ca fată)..bărbații au voie să încalce.. este complicat, nu este aici locul pentru tema asta.

      Omenie? da!!

      Uiți că la țară lumea dormea cu ușa descuiată? acum, poți lăsa casa descuiată, când duci gunoiul? spune..
      Primești un străin în casă? așa, pur și simplu..?

      Ștergere
    4. :) vorbeam despre "valori" la modul general, nu particularizam.

      Omenia are legatura cu "usa descuiata"?
      Adica dormeau cu usa descuiata pentru a intra oricine sa manance daca ii e foame si sa doarma daca ii e somn?!

      Bunicii mei nu dormeau cu usa descuiata.
      Nici eu nu dorm cu usa descuiata, pentru ca traiesc intr-o metropola, unde sunt atatia oameni care nu au job, care nu au casa, care nu au masa, care nu au rude, care nu au...
      Dar nu are nicio legatura cu omenia, ci cu modul de viata adaptat timpurilor.
      Libertatea presupune niste asumari.

      Ștergere
    5. Omenia, nu .. chiar, mai degrabă este vorba despre comunitate și legile ei. Omul lăsa ușa descuiată, pentru că din experiența lui, nu prea avea habar de hoți.

      Bunicul soțului încuia ușa cu zăvorul și cu un drug de fier.. oameni/ locuri/ atitudini.

      Ștergere
    6. :))
      Tu afirmi, tu confirmi, tu infirmi!

      Ștergere
    7. ee, nici chiar așa- spun că lumea este..lume, suntem UNICI, chiar dacă așa cum spui, ne alăturăm uneia dintre cele două părți ale întregului.
      Niciodată total.

      p.s. nu sunt încăpățânată ( așa mă văd eu), pot să revin asupra unor idei, știu să-mi cer și scuze.. n-o „țin una și bună„!
      hi! hi!

      Ștergere
  14. de ce dureaza asa de mult sa "aprobi" comentariile?!
    Intai le citesti, vezi daca iti convin si apoi le publici?

    RăspundețiȘtergere
  15. Mă omori cu zile.. o să rămân nemâncată astăzi, sigur că citesc ce mi se scrie, ți-am cenzurat vreodată comentariile? poate doar atunci cu ”doamnele rusoaice de la Eurovision„.
    Sunt total împotriva limbajului agresiv, nu suport jignirile.
    Oamenii nu trebuie să țipe, ca să se facă auziți, nu?
    Într-o vreme, era un tip, sau poate o femeie) care înjura pe toți care au ceva atingere cu școala.
    Cum aș fi putut să-i public comentariile, mai ales că era „anonim„?

    RăspundețiȘtergere
  16. Pleci de la un fapt particular (dialogul cu mine) si il generalizezi. Cam asa face nenea cu sotzietatea buna in care a trait el.
    Ca tot ai adus aminte, doamnelor le-ai permis sa ma jigneasca, poate pentru ca era genul tau (feminin), insa mie nu.
    Si asta este o dovada a manifestarii "valorilor" functie de "cu cine ne asimilam".

    RăspundețiȘtergere
  17. EE,
    vezi? tot la valori/etică/ maniere ajungem.
    Doamnele nu te-au jignit, se apărau, tu pari agresiv, eu simt că nu ești așa, ești , cumva altfel.
    Adică vrei logică la fiecare pas.
    p.s. nu sunt feministă.

    RăspundețiȘtergere
  18. Multam pentru companie. Este o reala placere sa dialoghez cu tine.
    O zi frumoasa iti doresc.
    Ma iarta daca te-am retinut mai mult decat iti permitea timpul.
    :)
    Las la portita "sangele voinicului" si o imbratisare maaaaaare, rotunda.
    Poate ca a venit vremea ca "valorile" sa nu mai traiasca in trecut, sa-nceapa sa fie active in prezent, fara a mai depana amintiri.
    Au cu ce sa contribuie la societatea de azi? Bine! NU?
    Sa scrie memorii.
    Ii vad si pe actori, cata ipocrizie, cum se zbat pentru "drepturile lor", cum vor mai mult de la stat (asa cum au fost invatati pe vremea comunismului) si cum nu le pasa de societatea in care traiesc, dar emit pretentii!
    Daca este sa vorbim deschis despre lumea sapiensilor, subiectul fundamental ar fi: IPOCRIZIA! Nimic altceva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce mă bucur!
      Și mie mi-a făcut mare plăcere să „vorbesc„ cu tine!
      Sângele voinicului- planta care face floricele roșii printre țepi? de data asta, nu, te rog! vreau ceva care să se potrivească stării mele.
      Mai gândește-te! Sunt o persoană din „gemeni„!

      P.s. actorii? da! te înțeleg perfect!

      Ștergere
  19. :))
    Interesant cum ne asezam intr-o tabara sau alta, functie de rezonanta. Nu stam pe margine sa privim cu obiectivitate.
    Fireste ca nu m-au jignit, sunt niste "doamne", iar eu "par" agresiv.
    Nu la valori, nu la etica, nu la maniere, ci la modul cum ne raportam, pozitionam, fata de un lucru, de o manifestare etc.
    Nu ne pasa cum se simte un individ atata timp cat am rezonat cu una din parti.
    :))
    E atat de simplu! Dar greu de recunoscut.

    RăspundețiȘtergere


  20. Pe mine chiar mă doare dacă îmi scapă vreo jignire. Nu pot să fac pe cineva să sufere, cu știința mea. ( mă apăr , însă) nu este corect?
    p.s. nu am acceptat , de fapt nu mi-am dorit să conduc, tocmai de asta- este foarte greu să nu te alături unei tabere..

    Cătă vreme rămâne pentru a sta pe margine? sigur că nu este bine să te arunci, ca berbecul, cu capul înainte, nici să intri ca mioara cu capul în gard, dar, știi? oameni suntem, și nimic din ce este omenesc nu ne poate fi străin.
    Zic și eu, ce au spus alții!

    RăspundețiȘtergere
  21. Vai...aici s-a muncit mult la comentarii. Pot sa inchid eu, oficial discutiile? :) Eu sunt de acord cu amandoi, ca fiecare aveti dreptate. Va dau doua exemple din familia mea. Bunica paterna, cu care am avut o relatie speciala, mi-a povestit cum a fost in copilaria ei.S-a nascut in 1911. Imi povestea ca, tatal ei lucra la un grof, un boier, ca un fel de administrator. Nu erau, cu toate acestea, instariti. Cand era domnisoara, era printre putinele fete din sat care aveau ghete. Si daca trebuia sa mearga la oras, la targ, mergea desculta, cu pantofii in mana, pana la podul Somesului, o distanta de cativa kilmometri si abia acolo se incalta. Pantofii aceia trebuiau sa tina multi ani. Bunica a facut scoala ungureasca. Era obligatoriu sa invete in limba maghiara. Avea 7 clase, ceea ce era foarte mult, pentru o fata de la tara. Fetele nu prea mergeau la scoala, iar baietii, si ei doar putini dintre ei. La tara traiau din munca pamantului.
    Am o prietena,Nina, are 70 de ani si s-a nascut langa Giurgiu, intr-un sat. Imi poveseste cateodata ce saraci erau cand erau mici."Eram 7 copii si eu eram cea mai mica. Mama si tata nu aveau bani sa ne cumpere haine. mama mai dadea porumb ori grau la schimb si cumpara material. Ne facea haine doar la cel mai mare se le purtam pe rand. Cand celui mai mare, ii ramaneau mici le dadea celui de dupa el. Cand ajungeau hainele sa le port eu, toate erau decolorate si pline de petece."
    Asa a fost lumea atunci, spun batranii. Asa e si acum, cu discrepante sociale. Si o sa fie mereu. Mi-a placut interviul domnului si lumea pe care o evoca el, aceea a artistilor care aveau deja un renume. Dar dincolo de ea, realitatea e alta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gabriela, sarut'mana!
      Foarte frumos comentariul tau. Si da, ai dreptate, este vorba de lumi paralele. Si atunci, si acum.

      Ștergere
  22. Andrei,

    Într-o zi specială pentru mine, trebuie să Facem pace.
    Primesc florile, vezi să nu fie margarete, că am destule..

    RăspundețiȘtergere
  23. Gina,
    este pace!
    Cand doi oamenii au opinii contrare si pot sa le spuna fara sa le fie teama SIGUR e pace (chiar daca au temere ca sunt interceptati)
    ;)
    Flori nu daruiesc NICIODATA la cerere.
    Las la portita gandul meu cel bun.

    RăspundețiȘtergere
  24. N-ai înțeles că glumesc?
    Ai auzit pe cineva care să ceară flori??

    RăspundețiȘtergere