miercuri, 7 august 2013

printre notițe și întrebări

Dincolo de fereastră, nestingherit, soarele  își rotește,  întrebările, cu degete  moi, se leagănă frunza de mesteacăn, în  unduirea  firului de iarbă, care își ascunde matern strălucirea, deslușești  începutul de vară.
Ziua pare potrivită  pentru visare, pentru amintiri.
 Din  balconul gândurilor, ajung la caietele mele din studenție, știu că am acolo niște însemnări, îmi place foșnetul lor gălbui, scris grăbit, cum altfel ai fi putut lua notițe, foi răzlețe, diplome, carnetul de note, invitații, tălmăciri, toate se adună în jocul molatic al aducerii-aminte, uite și  caietul de  latină, plin de  povești și  nuanțe.
 Într-un colț de  de suflet găsesc intrarea  Rodicăi Goglează în Sala 1, plină-ochi băi, gata  s-a terminat cu distracția, a venit unu de latină, o să ne mănânce de vii.
 Zgribulite și  cumva, mai fragile, următoarele pe lista speriatelor au fost franțuzitele. 
Seminarul, ca de obicei, în Sala 4. 


Când a deschis ușa, părea  că  nu se mai termină.
De sub sprâncenele cât o pădure  încâlcită, de un albastru rotund,  ochii lui ne-au cuprins pe toți.Vreo treizeci și șase.
N-a spus o vorbă, și-a pus servieta uriașă, ca și el, pe catedră,  a umplut tabla cu toate declinările, pixurile alergau zăpăcite  pe caietele  scoase în grabă, altă tablă, conjugările, a urmat tabelul cu  pronumele. 
Fără o vorbă.
Nu se auzea nici musca, prin ferestrele mari, toamna își limpezea cerul, abia pridideam să  scriem.
La următorul seminar- ne anunțase din timp  printr-notiță la avizierul facultății- lucrăm de pe cursurile  bibliotecii, niște  registre  grele, ticsite cu fragmente din Iliada, Odiseea, Metamorfozele, Fastele...
Caietul profesorului  s-a umplut repede cu  multe șiruri de 2, pe ici, pe colo, câte un amărât de 3.//
 O să spui că metoda era comunistă, treaba ta... împărțiți pe alt fel de grupe, fiecare student (câțiva băieți, vreo  nouă și  noi,  mulțimea  de fete) a ajuns sub aripa câte unui profesor.
Așa  m-am nimerit eu  în preajma domnului de latină. 

Nimeni nu-i spunea domnul profesor Dogaru.
  Era  Domnul de latină!
 Când începea  să recite din Eminescu, nu se mai oprea, avea o voce puternică, plină, frumoasă, când  vijelioasă, când lină ca un susur, pe Caragiale îl știa din scoarță în scoarță.
N-am îndrăznit să-l întreb niciodată, deși, în afara orelor, era de nerecunoscut- într-o seară ne-a scos la restaurant pe toți din grupă, vreo zece, nu ne venea să credem,  am gustat așa,  două/trei guri de  vin roșu, cânta Ciontică, a dansat  cu fiecare  fată...
La examen picau pe capete.
 

Câțiva de 6 și de 7, pe ici, pe  colo, câte un 8.

Eram a paisprezecea din grupă; când mi-a venit rândul, întâi am înghețat, am pus mâna pe clanță, am intrat, în plină vară   mi se inflamaseră amigdalele, am tras biletul , Laudă primăverii.. .
Nota 9!

Au trecut anii.
Ce este dorul?


15 comentarii:

  1. Se pare că vinul din povestirea lui Daniel, din Cafenea, te-a făcut să aduci la suprafața niște doruri, niște adevăruri. Parfumul lui special, aroma altor vremuri, un caiet cu file rascolite ușor de o adiere de vânt, nostalgia unor ani ti-au adus în suflet doruri. Uite-așa mi-au venit în minte niște versuri frumoase, din alte vremuri.
    ”O, ramâi, ramâi la mine,
    Te iubesc atât de mult!
    Ale tale doruri toate
    Numai eu stiu sa le-ascult;...”( Mihai Eminescu)

    RăspundețiȘtergere
  2. Chiar așa este, dragă Gabriela! mi-a plăcut parfumul ademenitor al poveștii pe care tu ai postat=o, am căutat caietul de însemnări, știam că este pe undeva; printre foile lui, am descoperit luminițe și imagini dragi, minuni fluide, ipoteze însuflețite,lucruri care nu strălucesc la lumina soarelui, dar răspândesc lumină în suflet!

    RăspundețiȘtergere
  3. Roxana Iordache7 august 2013, 19:01

    Foarte frumoasă evocare!

    Şi o rugăminte:

    http://dorintilica.blogspot.ro/

    Un copil nevăzător are nevoie de bani pentru operaţie. Dacă doar o sută cincizeci de mii cinci sute dintre noi ar dona câte UN LEU s-ar face suma. Se poate şi online, găsiţi pe blogul copilului.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulțumesc frumos pentru vizită !
    Răspund DA! mâine dimineață voi fi unul dintre cele o sută cincizeci de suflete, alături de o ființă oropsită!din toată inima!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce este dorul? Ooo, cate poate spune!
    Cea mai rezonanta definitie a dorului a fost daruita ( si a fost un tainic receptor al mintii de Dincolo) de Constantin Noica, cel care a concentrat structurile eului în interiorul cuvântului:
    " Creaţie şi frumos în rostirea românească "
    "“Virtutile lui sunt deosebite, cu adevarat imparatesti: e un cuvint tipic de contopire a sensurilor, iar nu de simpla compunere a lor; e un cuvint al deschiderii si totodata inchiderii unui orizont; unul al intimitatii cu departarile, al aflarii si cautarii; un cuvint al stiutului si nestiutului, al limitatiei si nelimitatiei, al concretului si abstractului, al atractiei de ceva determinat si al pierderii in ceva indeterminat. Are o splendida suveranitate in el, dar e un cuvint al inimii numai, si nu al gindului, dupa cum e un cuvint al visului, si nu intotdeauna al faptei.
    … te poarta cind spre trecut, cind spre viitor, te incarca si de regrete si de speranta, iti face uneori de indurat insuportabilul, dar alteori de nesuferit ceea ce trebuie si e bine sa induri. A plecat de la durere si a scos tot ce putea din transfigurarea ei; dar nu a trecut de spirit, a ramas prins de suflet”.
    Brindusa Frunza

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu mai știu versul lui Horațiu, care voia să se retragă în liniștea odihnitoare a vieții de la țară, departe de oraș, de viața trepidantă, de ostenelile vieții, era dorul pentru lumea pastorală a începuturilor
    „unde sunt câmpiile?„

    Încerc să aduc un arc în acest uriaș cerc al DORULUI-

    Dorul-dor
    de Lucian Blaga
    Cel mai adânc dintre doruri
    e dorul-dor.
    Acela care n-are amintire
    şi nici speranţă, dorul-dor.

    Pe-un drum ne duce dorul-dor,
    pe-un drum
    ce dincolo de orice călător
    mai are-o prelungire.

    Nesfârşit e dorul-dor.
    Bate-n valea tuturor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Il pretuiesc pe Lucian Blaga enorm, poetul si filozoful , dar in definitia sa atinsa de lut e un "simplu" pamantean ca si Eminescu. Personal, rezonez si sunt in aceeasi frecventa ... cu Noica!
      Cu drag,
      Brindusa Frunza

      Ștergere
  7. Nu am ”Trilogia culturii„, este la unul dintre fiii mei, am căutat niște notițe, nu dau acum de ele, dar conceptul de ”dor„ este admirabil tratat de filozoful Lucian Blaga!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De acord! Sunt diferenteri abisale intre poetul si fiozoful Lucian Blaga! Doi in unul! :)
      ". Omul e înzestrat nu numai cu categorii cognitive ca animalul, ci şi cu categorii abisale" - e definitia cuprinzatoare din Trliogia Culturii ce il diferentiaza de "dorul" poetului Lucian Blaga (traiasca fisele mele de lecturi! :P Recunosc!)
      Brindusa Frunza

      Ștergere
  8. http://www.youtube.com/watch?v=EyFz-_qRnqE#at=53

    RăspundețiȘtergere
  9. de fapt-
    http://incertitudini2008.blogspot.ro/2012/05/dupa-ce-apune-soarele.html

    RăspundețiȘtergere
  10. Si un pic ne intoarcem in Portugal! Lucian Baga stie de ce! :P
    Ibericii, in anul 2011, au trimis un măslin la Lancram intru amintirea în cinstea lui Blaga.,Lucian Blaga ! :P
    http://www.youtube.com/watch?v=_J-3HCCNr38
    Brindusa Frunza

    RăspundețiȘtergere
  11. M-am întors la minunata postare, despre acest cuvânt magic, ce definește atât de bine sufletul românului. Orinde ar umbla în prin lume ori prin timp, dorurile românești vibrează, ca strunele unei ceteri, pe care muzicantul o scâțâie și o mângâie cu arcusul său, de foc. Nu am venit cu mâna goală. Am adus o melodie interpretată de Grigore Leșe, despre omul cu dor. Unde în altă parte decât în lumea rurală își putea găsi mai bine valențele dorul. Îl las pe interpret să iși spună cântul și dorul. http://www.youtube.com/watch?v=9wxsrmaKMdM

    RăspundețiȘtergere
  12. Tulburător,ca dorul mereu călător!
    Mulțumesc frumos, Gabriela!

    RăspundețiȘtergere