vineri, 8 noiembrie 2013

poemul de vineri...

  motto:Cuvântul rostit trebuie  să fie asemenea rubinului, mic, de mare preț.Cât timp nu ai vorbit, cuvântul a stat sub puterea ta, de îndată ce l-ai rostit, el te ține  sub puterea lui.
Abu Shakur Balkhi,  înțelept persan


vorbe, vorbe, vorbe...,
 de Mircea Ivănescu
trebuie alese vorbele cu grijă,
vorbele lasă urme – îţi aminteşti
mai târziu de ele – aşa cum şi paşii rămân în zăpadă,
trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de uşor
să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele
să însemne ceva – ceva ce nu se mai aşază
deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat
că e în tine – că simţi.
oricine poate să facă vorbe unele după altele –
oricine poate să vorbească – nu asta
e principalul – ar trebui poate alese
tocmai cuvintele care să nu spună prea mult.)
şi pe urmă, fiecare din vorbele acestea
ca nişte urme în zăpadă...

8 comentarii:

  1. Sărut mâna, doamna Gina.
    Da, "vorbele acestea ca nişte urme în zăpadă..."
    E foarte important cum ne alegem cuvintele când vorbim cu cineva şi mai ales pe cele pe care le lăsăm să iasă din gură, dar asta depinde foarte mult şi de sufletul omului. O persoană morocănoasă şi mereu nemulţumită de tot ce-o înconjoară, numai răutăcisme va răspândi în jurul ei şi mereu va considera că numai ce face şi cum gândeşte ea este bine, frumos, corect şi înţelept. La fel de important este şi tonul cu care le rostim, pentru că un cuvânt tăios rostit cu asprime poate sfârteca sufletul celui căruia ne adresăm mai ceva ca o seceră. Ar fi bine dacă am putea întotdeauna să ne amintim că, cuvintele noastre sunt semeni bumerangului, iar în momentele noastre de furie, mai bine să tăcem.
    Vă mărturisesc sincer, doamna Gina, pe mine mă îngrozesc cuvintele grele, tăioase, aroganţa, ironia non-sens, chiar dacă nu sunt eu implicată direct.

    O seară minunată vă doresc, doamna Gina. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga mea,
    Cineva zicea- nu știu unde am găsit asta, că dacă am comunica prin bătăile inimii, ne-am comunica mult mai mult decât atunci când folosim cuvintele.
    Ce știu este că multe cuvinte ”adevărate „își au rădăcinile într=o înțeleaptă tăcere.
    p.s. deseori , am simțit durerea înțepăturilor otrăvitoare ale cuvintelor..

    Seară bună îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  3. E un sfarsit de saptamana tihnit! E precum linistea din causul mainilor!
    Da! Cuvintele!
    Daca, prin cuvant, îţi pui sufletul în palmă şi îl oferi ca pe o revelaţie altora ai ales sa primesti ori o alinare, dar, in comuna masura, poate să îţi fie zdrobit.E o axioma a vietii. Din pacate!
    E o asumare copilaroasa, de primavara, precum a castanului imprudent ce a dat drumul palmei frunzelor , netemator ca gerul iernii s-ar putea razgandi!
    Brindusa Frunza

    RăspundețiȘtergere
  4. Mare bucurie să ”Citesc ” în căușul palmei tale, Brândușa!

    Eu sunt polenul din cuvinte...

    1. Eu sunt polenul din cuvinte
    şi plâng în fiecare floare,
    o lacrimă de-a ei mă doare
    căci toate lacrimile-s sfinte.

    Eu sunt polenul din cuvinte.

    2. Eu sunt polenul din cuvinte,
    peste câmpii vântul mă poartă
    şi bat la fiecare-n poartă
    şi plâng în ochiul tău fierbinte.

    Eu sunt polenul din cuvinte.

    3. Eu sunt polenul din cuvinte,
    Hristos din slovă mă coboară
    şi mă împraştie prin ţară,
    balsam pe rană să alinte.

    Eu sunt polenul din cuvinte.//Gavriil Stiharu

    RăspundețiȘtergere
  5. Complicata relatia omului cu vorbele! Uneori pot durea mai rau decat loviturile de bici! Dar in acelasi timp, cu vorbe dulci poti ingenunchia un regat! Week end placut, Gina!

    RăspundețiȘtergere
  6. Dacă am ține totdeauna seama de spusa lui Pitagora :”

    Nu judeca lucrul după cuvântul care îl numeşte şi nici gândirea după felul în care e înfăţişată în vorbe.
    Floarea de neghină e mai frumoasă decât cea a grâului folositor. Gândurile trebuie să hrănească vorbele, iar vorbele să îmbrace cuvintele.”

    Seară bună, Gabriela!

    RăspundețiȘtergere
  7. Poemul tău mi-a amintit de semnul meu preferat de carte cu imaginea unui șir de ardei iuți și textul: ”E bine să guști cuvintele înainte să le rostești, pentru că unele ustură rău.”

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce bucurie, Arcadie mereu însorită!

    Da. este o lecție „pe sănătate”!

    RăspundețiȘtergere