sâmbătă, 31 august 2013

nuanțe..



Graiul pâinii

motto
Noi nu suntem stăpâni(.) limbei, ci  limba e stăpâna noastră. Precum într-un  sanctuar reconstruim piatră cu piatră tot  ce-a fost înainte-nu după fantezia sau inspirația noastră momentană, ci după ideea, în genere și în amănunte, care-a predomnit la zidirea sanctuarului-astfel trebuie să ne purtăm cu limba noastră românească.
Nu orice inspirație întâmplătoare e un cuvânt de-a  ne atinge de această gingașă și frumoasă zidire, în care poate că unele cuvinte aparțin unei arhitecturi exotice, dar  în ideea ei generală este însăși floarea sufletului etnic al  românimii.
Mihai Eminescu,  2275B, pagina 998/OpereIII.Publicistică.Corespondență. Fragmentarium

E Ziua Ei, e ziua noastră,
Să-i punem flori-cuvinte în fereastră!
Etern să fie-al nostru legământ-
Iubire și respect pentru CUVÂNT!






vineri, 30 august 2013

Nu noi suntem

stăpâni(.) limbei, ci  limba e stăpâna noastră. Precum într-un  sanctuar reconstruim piatră cu piatră tot  ce-a fost înainte-nu după fantezia sau inspirația noastră momentană, ci după ideea, în genere și în amănunte, care-a predomnit la zidirea sanctuarului-astfel trebuie să ne purtăm cu limba noastră românească.
Nu orice inspirație întâmplătoare e un cuvânt de-a  ne atinge de această gingașă și frumoasă zidire, în care poate că unele cuvinte aparțin unei arhitecturi exotice, dar  în ideea ei generală este însăși floarea sufletului etnic al  românimii.
Mihai Eminescu,  2275B, pagina 998/OpereIII.Publicistică.Corespondență. Fragmentarium

E Ziua Ei, e ziua noastră,
Să-i punem flori-cuvinte în fereastră!
Etern să fie-al nostru legământ-
Iubire și respect pentru CUVÂNT!


joi, 29 august 2013

gramatică socială

 motto: Societățile nu se guvernează  bine decât  dacă se suprapun două forțe: inteligența și puterea.
Nicolae Titulescu,  diplomat și  om politic român, ministru, în mai multe rânduri.

În săptămâna care se apropie de sfârșit , ca și în cea de dinaintea ei, am auzit atâtea lucruri...
De toate felurile.
 Cuvintele cel mai des folosite  par a fi:  săraci și bogați. 
 În aceeași frază. 
La distanțe colosale.
De dimineața, am dat fuga în bibliotecă. Nu contează  titlul cărții. Nici numele autorului.
Viața  pare construită  peste tot, cam la fel. Din toate timpurile.
Sau mi se pare mie.
„Ceea ce îl frapase atunci când descoperise alte case, fie că erau ale colegilor de liceu sau, mai târziu, cele ale unei lumi mai înstărite, era tocmai numărul de vaze, cupe, statuete, tablouri care încărcau încăperile. 

La el acasă se spunea vaza care este pe cămin, oala, farfuriile adânci și cele câteva  obiecte pe care  le puteai găsi nu aveau  nume
Acasă la unchiul său, dimpotrivă erai pus să  admiri gresia arsă din Vosgi, mâncai în serviciul de masă de la Quimper.
 El crescuse  doar în mijlocul unei sărăcii la fel de nude ca moartea, printre substantive comune;
 la unchiul  său acasă, descoperise substantivele proprii..„

cum se vede lumea din fereastra ta?//
cu sau fără muzică?

miercuri, 28 august 2013

de țínut minte!

La 90 și ceva de ani...:
 "A îmbătrâni, doamnelor și domnilor, este contrariul a ceea ce se crede în mod curent. În tinerețe, la vremea când nu ți-ai definit încă opțiunile, ești împovărat de greutatea tradiției și a adevărurilor cu care ai fost îndoctrinat.
Tânăr fiind, crezi în ideile răspândite, în cele care aleargă pe toate drumurile, ești gata să aderi la tot și la toate.

Cari în spinarea ta greutatea familiei, a tradiției, a grupului din care faci parte, a societății.
În ceea ce mă privește, am trăit înaintarea în vârstă ca pe o detașare de toate aceste poveri.
A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute.

Înseamnă a deveni mai ușor, mai liber, într-un anumit sens, ești mai tânăr când ești bătrân și mai bătrân când ești tânăr

Avea dreptate Picasso când spunea că îți trebuie mult timp ca să devii tânăr.

Radu Beligan





 

marți, 27 august 2013

găsesc că este mai potrivit

  să-ți ocupi locul care  ți se cuvine și să avansezi prin muncă. Ben Carson

  „Viaţa lui nu a fost întotdeauna uşoară şi strălucită. S-a născut într-o familie extrem de săracă. A fost crescut, alături de fratele său, doar de mama lor, care s-a zbătut să îi scoată din “lumea celor care nu reuşeau” la “lumină”.

 Chiar dacă nu i-a plăcut în copilărie, a citit mult, a învăţat, apoi a început să prindă gustul cunoaşterii.

 Un episod cu un final frumos din copilăria medicului Ben Carson este acela în care descoperă ochelarii. Pentru că nu vedea bine la tablă Ben pierdea foarte mult din informaţiile predate de profesori. În special la matematică. Avea numai note de 4. În timpul unui control de rutină, medicul şcolii a observat că Ben nu reuşeşte să desluşească semnele de pe tabela din cabinetul său.

 După ce i-a pus mai multe lentile în faţă, chipul lui Ben s-a schimbat: în sfârşit vedea clar! Acest lucru a avut imediat consecinţe – prindea mai uşor lecţiile din clasă, iar notele lui au început să crească. A reuşit să ia nota 6 în teza de la matematică, altfel spus din corijent, a reuşit să treacă clasa.

 Însă pentru mama lui, asta nu era suficient: “Ben, tu poţi să iei nota 10!”. Timid, Ben a început să înveţe, să memoreze şi într-adevăr, la următorul test de matematică a luat punctajul maxim.

 Această reuşită în plan educaţional nu a fost posibilă decât cu ajutorul susţinut al mamei, care le-a impus copiilor un program strict de studiu.

 “– Începând de azi, n-aveţi nevoie sã vã uitaţi la mai mult de trei emisiuni pe sãptãmânã.
  --  Pe sãptãmânã?
Într-o fracţiune de secundã mi-au trecut prin faţa ochilor toateprogramele la care ţineam şi pe care aveam sã le pierd. În ciuda protestelor, ştiam prea bine cã, dacã mama lua ohotãrâre, nu rãmânea decât sã ne conformãm – doar eram niştecopii ascultãtori. Sã nu mai spun cã încrederea pe care ne-o arãta ne dezarma complet.. Mama ne fãcuse deja program şi pentru timpul liber când nu ne uitam la televizor. <În week-end vã pun sã mi le povestiţi>>”, povesteşte Ben Carson în cartea sa autobiografică „Mâini înzestrate”.

 Medicul Ben Carson este dovada vie a reuşitei. Nu s-a născut într-o familie cu prestigiu. Nu a avut părinţi bogaţi. Nu a avut pile şi relaţii. A fost un copil respectuos, cu teamă de Dumnezeu şi care şi-a iubit şi ascultat mama.

 A învăţat şi s-a bucurat pentru fiecare pas pe care îl făcea în viaţa lui de copil, de adolescent, de tânăr şi mai apoi de adult. Nu s-a înfumurat niciodată şi nu s-a bazat pe puterile lui, ci toate reuşitele sale – şi nu au fost puţine – le-a închinat Dumnezeului care i-a dat puterea vindecătoare.

 „Eram hotãrât sã fac tot ce îmi stãtea în putinţã pentru a reuşi.Douã lucruri îmi erau clare în minte: dacã nu operam, Maranda (o copilă bolnavă de convulsii, care îi puneau viaţa în pericol)  murea. În ce mã privea, mã pregãtisem pânã în cel mai mic amãnunt, iar restul îl încredinţasem în mâna lui Dumnezeu”, scrie Ben Carson în cartea „Mâini înzestrate”. Medicul Ben Carson a fost decorat cu cel mai înalt grad de preşedintele Americii George Bush, iar în ultima sa apariţie publică – a ţinut un discurs la evenimentul „Mic dejun cu rugăciune”, la care au fost prezenţi şi Barack şi Michelle Obama – a vorbit cu înflăcărare şi speranţă despre schimbările care ar putea transforma radical America.Milioane de oameni au privit către Ben Carson cu speranţă şi încredere şi au sorbit fiecare cuvânt care ieşea cu modestie, naturaleţe şi seninătate din gura acestui om.„

luni, 26 august 2013

doi frați


Doi frați
Doar gardul
Îi desparte.
Un măr, un prun și bradul,
Într-o parte.
Ea  un motan, pe lângă casă, are.
Cu mustăcioară, și cu gheare.
El crește porumbei, de când se știe!
( dar nu stau  toți în colivie)
Pisica, după cum mi s-a spus mie,
Habar nu are de frăție.
Și nici de lege  ei nu-i pasă,
Nici de răzor, și nici de plasă..
Cum nu e mare gospodină,
Vine acasă doar la cină..
Pe fugă-și face câte-o supă
De porumbei, cu pene,..cum apucă.
Război pornitu-s-a-ntre frați!
Vecinii-ntre uluci  holbați
Așteaptă -nmărmuriți să vadă
 Ce va ieși din astă ..sfadă.//


 p.s.
Frații există; pisica e-n în schemă,
 Îi toarce doamnei (ei)  pe umăr.
Cu porumbeii este o problemă:
Tot mai puțini rămân la număr.//

 Ai vreo soluție?

cu ochii întredeschiși..

 În trecere prin prin dreptul ferestrei blogului meu, cineva a  răvășit niște vise.
Te superi  că te chem?

 Două geamuri cât podul palmei. Doi ochi  cu pleoape obosite.

Fire subțiri de lumină  se strecoară,   pieziș,    printre grinzi.
Liniștea își toarce somnul.//
 Zvâcniri  iuți, tot mai iuți..tresar, încă o treaptă, încă una, inima bate mai tare..
Mă obișnuiesc  ușor cu  locul. Îi știu toate ungherele - un cufăr  înalt  scârțâie prelung, când  îi salt capacul,  câteva fâșii de pânză roase de molii, un batic  cu margini destrămate, o pernă roșie, brodată, un fular croșetat,  se mai țin aninați câțiva ciucuri gălbui.
Un pas  mai încolo,  sub o pânză deasă de păianjen, un vraf de cărți, roase de vreme,  vase smălțuite  de lut,  unele întregi, altele ciobite, o albie cât un copil, gândul îmi fuge la mâna tandră  a mamei, sub o grindă, un mănunchi uscat de busuioc. Un scaun cu două picioare, într-o batistă câteva  hârtii foșnitoare din care  mă privește figura țepoasă a unui bărbat , colorat în albastru.
Uite și brâul, cusut cu arnici- negru și alb, o grămăjoară de nuci, fire de lână, un război de țesut, semințe seci într-o ulcică.
Laolaltă.
Vremea le-a acoperit  în uitare.
Nu știu  de ce, cum, cine  mi-a trimis gândurile acolo.
În podul casei părintești..
Să fi avut cinci-șase ani când cineva a uitat  să tragă ușa. A uitat și scara.
M-am furișat cu teamă. Nu-mi spusese nimeni niciodată că  nu am voie. Dar nici  nu mă chema , de câte ori urca cineva , cu vreo treabă.
Astăzi mintea mea a hoinărit, într-un vârtej, înainte  și înapoi, înainte  și înapoi.
M-am întâlnit cu mine.//

Suntem ceea ce gândim?
Suntem sclavii emoțiilor?
Sau ele ne dau forța de a ne uita , fără teamă,  în  toate părțile?



 

vineri, 23 august 2013

din expediție..

Când se adună,  pescarii spun povești.
 Una mai gogonată decât alta.
Vânătorii  se laudă cu trofeele lor.
Când se adună profesorii.. mai bine ascultați..
Zice că  s-au întâlnit într-o expediție montană- un geolog, un inginer și un profesor.
 Cum era și firesc, în fiecare seară,  fiecăruia i-a venit rândul să  pregătească cina.
Primul a fost geologul.
 A luat tuciul, l-a spălat, a mestecat bine mămăliga, au mâncat, el a spălat tuciul, a pus apă în el și l-a agățat într-un cui. Deasupra plitei.
În seara următoare, i-a venit rândul inginerului.
A  luat tuciul, l-a pus pe foc, a fiert mămăliga, a răsturna-o  atent  pe o farfurie întinsă, apoi și-a invitat coechipierii la masă.
 Când a dispărut ultima  îmbucătură, inginerul  a  spălat tuciul, a pus apă în el și l-a agățat în cui.
 Ultima seară  a fost rândul profesorului la bucătărie.
 Și-a pus  un prosop peste trening, a luat tuciul din cui, a vărsat apa, a spălat tuciul, a fiert mămăliga, a  împărțit conținutul , în mod egal, la trei, apoi i-a invitat pe ceilalți doi la cină.
 S-au culcat  târziu și s-au trezit devreme.
 Pentru că fiecare  trebuia să ajungă acasă.
S-ar cuveni o discuție, așa-i?
  Sau  un fel de concluzie. 
Ca la  geometrie. 
 p.s.Uitasem să spun  că  specialitatea profesorului era  matematica.

joi, 22 august 2013

Este simplu

să iei  viața în  serios. Și este dificil să iei viața în glumă.
Erich Kastner, scriitor și cabaretist german

*Când ți se pare că totul merge foarte bine este pentru că ai trecut cu vederea ceva important.( legea : Îmi trag palme)


*Dacă reușește să-ți  păstrezi calmul, când toți din jurul tău sunt disperați..este pentru că  nu ai priceput pe deplin gravitatea problemei. ( legea: încă n-a  picat fisa)
*Problemele nu  se creează, nici nu se rezolvă, ele doar se transformă.( legea: asta-i viața!)

*Vei ajunge fugind la  telefon, exact cât să  mai auzi cum cineva închide receptorul.(legea: ghici cine a fost!)

*Dacă, după nu știu câți ani, te  hotărăști să  arunci ceva ce nu ai mai folosit de multă vreme, nu vor trece nici trei zile și vei avea absolută și urgentă nevoie exact de acel obiect. (legea: care lege??)
*De câte ori ești punctual, nu este nimeni acolo, să te vadă; dacă întârzii și tu un pic,  toți vor fi prezenți, se vor uita la ceas și vor clătina din cap. (legea: nu am aripi la picioare)
Concluzie: nu lua viața (prea) în serios!

Ce zici?

miercuri, 21 august 2013

pe drumuri..marcate


Multe legende  și povești  am aflat  despre munți, lacuri, peșteri.. sigur că   le va veni rândul.
 Deocamdată, am  revăzut fotografiile, încercând  să-mi pun  trăirile  în  sertărașele  lor.

 Apoi, gândul meu  s-a oprit la un poem drag-

Octavian Goga - În munți

Voi, munților mândri, moșnegi cununați
Cu stelele bolții albastre


În leagănul vostru de codri și stânci
Dorm toate poveștile noastre.
Alături de șoimii cu ochii aprinși,





Din tainica voastră dumbravă,
Se-nalță-ndrăznețe-n lumina din cer
Și visele noastre de slavă!


marți, 20 august 2013

pentru fiecare om

există un drum către fericire: acela  pe care este chemat să meargă..Nicolae Iorga

Oricare i-ar fi traseul, dimensiunile, consistența,  farmecul  sau nereușitele, o excursie  este ceva opțional.
Îmi plac excursiile!
De data asta,  ele au fost  un fel de  copii frumoși, zburdalnici, mereu  curioși, niște componente ale unei tabere.
Pentru o săptămână, împreună cu trei  prietene, am redevenit studentele, pe jumătate rebele,  dar și disciplinate, dacă trebuie, fără a avea grija altcuiva, în afara propriului rucsac.
Ai fost în Retezat? dacă nu ai avut timp, fă-ți! n-o să-ți pară  deloc rău, sunt convinsă!
 Dacă aș avea vreme să trasez pe o hartă drumurile pe care le-am  bătut ( nu doar cu piciorul), vreme de șapte zile, cred că aș stârni, dacă nu invidie, cel puțin , curiozitate.
Pitești, Vâlcea, Horezu, transalpina, Baia de Fier, stațiunea  și releul Rânca, platoul Borăscu, 2300 de metri,  între Parâng, Retezat, Căpățânii, obârșia Lotrului, Petroșani, Țara Hațegului, cetatea dacică Bănița,  peștera Bolii( ce legendă!!), izvorul  Jupâneasa, pasul Merișor,  întrarea în Retezat!
Știi ceva? aici nu ai voie să rupi nici măcar o frunză!  îți poți lăsa doar ochii să alerge în toate părțile bucurându-se de covoarele galben/violet/alb/verde/roz/liliachiu! 
Printre ferigi  și păduri de  brazi, înfrățiți  cu mesteceni în straiele lor albe domnești, ale căror  vârfuri  mângâie norii, cresc șase specii de gențiană!Una mai frumoasă decât alta.
Știi ce am aflat de la  monitorul- șef al taberei, o  doamnă, aparent fragilă, dar energică,  de m-a uimit? că  peste 35/% din lupii Europei trăiesc în munții noștri, cei mai mulți  fiind în Retezat.Și nu doar lupi..
 Și apa!  este atât de bună!  orice lac, râu, izvor îți dă apă curată ca lacrima !
 Și bună de băut!
Apă vie!
Nu am făcut doar drumeții  pe munte și  la cascada Lolaia, să nu uit să mă și laud, crede-mă, m-am dat cu tiroliana,înălțată  deasupra cascadei,la înălțimea de  douăzeci de metri și o lungime de două ori mai mare.. 
 A fost o senzație absolut extraordinară-  eu, verdele viu al  muntelui,cascada șopotind  printre printre stânci și pietre, cerul!
Mâine , sper să aduc și ..dovezi, am multe fotografii, încă nu am avut vreme să  le văd.
 Două Sarmisegetuze, Regia și Ulpia Traiana,  Muzeul de arheologie Sarmizegetusa, Castelul Corvinilor, Biserica din  Densuș Sfântul Nicolae , una dintre cele mai vechi construcții monahale  din piatră..
Întoarcerea către casă a urmat splendidul  drum transfăgărășean, cu neegalatele priveliști  ale  cascadei și ale Lacului Bâlea, barajul Vidraru, cetatea lui Țepeș,  Curtea Domnească de la Argeș, satele argeșene, răsfirate  ca mărgelele..!
Nu a contat oboseala!
 Deloc!
Avem locuri atât de minunate!
Suntem un neam binecuvântat!
Dacă ar trăi, Vlahuță ar rescris , poate,  o altă Românie  foarte pitorească!

luni, 12 august 2013

așa..

Trecea un om pe drum,
de Elena Farago

Poate cânta  ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum


Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Ştiu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era aşa frumos aseară,



Trecea, şi eu eram la poartă
Şi şi-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi şti să spui.
Şi nu-mi venea să plec din poartă,
Şi parc-un dor de viaţa toată
M-a prins privind pe urma lui…

Aşa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, şi nu ştim
Pe călător măcar de-l doare
Ceva,  şi de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simţind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim.


duminică, 11 august 2013

vagabondul

     este omul civilizat al existenței absolute. Panait Istrati.
10 august 1884, Brăila/16 aprilie 1935, București


Mi-ar fi părut rău să treacă neobservată ziua de ieri,am citit pe blogul cuiva, mi-am făcut reproșuri că  nu mi-am adunat câteva gânduri despre cel mai mai controversat  om și scriitor român, pe cât de misterios, pe atât de ignorat de critica literară, absolvent doar al claselor primare, cu o biografie în care figurau 14 meserii lipsite de intelectualitate, acest tren montagne russe, cum îl numea cineva.. 

Omul care nu aderă la nimic..
Cine nu simte nevoia unei lupte nu trăiește, ci vegetează.

Pentru că , în urmă cu două veri, i-am văzut casa memorială, din Brăila, orașul lui, străjuit de ciulinii Bărăganului,  am  adus  un fragment din ceea ce scriam atunci
http://incertitudini2008.blogspot.ro/2011/08/in-orasul-cu-salcami.html
Amenajată  de curând, într-un colț al Grădinii Publice, Casa Panait Istrati ne întâmpină cu o nefirească grație, contrastând cu  agitația lăuntrică a  uluitorului scriitor autodidact, născut în august 1884,  la Brăila, dintr-o mamă spălătoreasă.

Pe biroul lui, odihnesc  patru  uriașe   dicționare  de limbă franceză, pe care a învățat-o singur și în care și-a scris majoritatea operelor , traduse în peste treizeci de limbi.
 Un pat îngust, cuierul, pălăria, bocancii, bastonul, cărți- o avere pe care n-o pot egala conturile   nimănui.

Am văzut atâtea case memoriale!

Diferite, cum este și firesc!fiecare scriitor își are lumea lui interioară, experiențele lui  speciale..casa asta este fascinantă,  oază de liniște,  într-o mare agitată, un colț de lume, într-un loc ferit de cenușiul vieții.
Dacă te grăbești și ajungi pe aici, înainte de lăsarea iernii, în spatele casei vei vedea o fâșie autentică din Ciulinii Bărăganului.

În spatele casei lui Panait Istrati, deși era vară, într-un lan de porumb se vedeau stoluri de ciulini.

 
p.s. Ai citit  Neranțula?

( fă-ți timp!!)