vineri, 5 septembrie 2014

Refugiații

Motto-”Cât de   puțin
Știi  despre mine!„
Să  dai  lumii  o  carte frumoasă  și   bună  este  un  privilegiu,  de care se  bucură  scriitorii  cu  har.
Să abordezi un subiect cunoscut de prea puțini  cititori,  fie ei  de modă  veche, fie tineri care au  tainele  computerului  în  sânge, este o  teribilă  încercare. Dacă  ai  talent  de fin și atent  observator-analist  al psihologiei  semenilor, în concordanță  cu  circumstanțele, dar și  credința  că  scrisul  tău  le va arată celorlalți”ceea   ce  gândești  tu  despre  gândurile  tale”și  voiești  cu  disperare să-ți  cunoști, mai  întâi, tu  propria-ți  poveste,  merită să  fii stăpân pe  sufletul  tău!
Merită   să-ți  lași  gândurile   să   curgă…nu  contează  ordinea întâmplărilor.//
Tocmai  am  terminat  de  citit   o  carte , pe  care ,cineva, poate chiar autorul ei, Edgar Șelaru, ( Mihai Vasilescu) vreme  de  peste  douăzeci  de ani  jurnalist la  radio BBC și  Europa Liberă, zice  că  n-ar trebui s-o  numești   roman.
 Da,  este  o carte  neobișnuită, o  construcție  epică amplă, desfășurată  pe mai  multe  planuri, când  paralele, când  intersectate, când  laolaltă, este,  așa  cum  o  văd eu, profesoara-cititoare, o confesiune ca o spirală  în ramă. ( încerc  o  explicitare a  ceea  ce mi-a  transmis  mie aceasta  interesantă lectură.(mărturisesc   că  am inventat terminologia  atribuită  conținutul  cărții)
Ceva din glasul ei  m-a  trimis la Herta Muller.
Pe  durata  lecturii, m-am simțit  un fel  de martor  invizibil, conectat  la poveștile  de  viață  ale  unui  grup   de  refugiați ,români, sârbi, maghiari:  Mihai, Dan, Sorin, Lev,  Vlajko, Jelko Peter, Mexicanu, Attila, Ana, Theo, adunați  de  soartă și  de  întâmplări, în  Austria, la Wallesee, în  pensiunea lui Mitzi, după  ce  autoritățile   lagărului  de  la  Traiskirchen i-au  mutat acolo  pe  câțiva iugoslavi ,  în  urma   unei   crunte  încăierări -Jelko a fost bătut rău la Traiskirchen de un albanez kosovar -Leul;  mai  apoi, la Wallsee, unde sârbul,Vlajko, îl bătea cu regularitate pe Jelko.
Unii dintre ei sunt  oameni  cu  principii serioase, cu  potențial  intelectual  deosebit,specialiști  remarcabili  în domeniile  lor  de activitate, animați  de splendide idealuri, alții  sunt   dornici  de împliniri  imediate-  bani, casă, mașină, excursii  în  locuri  exotice,confort  material...
Am citit  undeva  că emigrarea nu  este  pentru  oricine-  este o  adevărată artă  să  poți să vrei  și  să  ai  curajul  de a lua  viața  de  la capăt,altundeva, într-un  loc  necunoscut,  într-un anume   moment  al  vieții,   mai  ales dacă  ești ”cineva”...
Înving puțini , spun  psihologii,mai  întâi  cei  care   au   avut  succes  în țara   lor,  pentru   că  au  învățat  să  lupte,pentru  un  țel, apoi  aventurierii, pentru  că ,oriunde se duc, nu  se  au  decât  pe  ei, și  introvertiții,  oameni  cu o  mare forță  lăuntrică,  însoțiți  în  drumul  lor doar  de credința  în Dumnezeu,fără  ajutorul căruia  nu pot face nimic  bun...
Greu  de imaginat  că  într-o  poveste,  al  cărei  prezent- un an de evadare  în Austria, din România comunistă a  anului 1985-se  pot țese  atâtea teme.

Pensiunea  austriacă a lui Mitzi din Wallesee pare  un altfel  de Han al Ancuței noastre,unde,cândva,în vremuri uitate, drumeții cu  nume  de basm  poposeau doar   noaptea, mânați  de  treburile  lor,  care încotro,   spunându-și  poveștile   în jurul  focului,  în  vreme  ce sorbeau  vin  dulce din  căni  de lut   și  văpaia  din ochii Ancuței .
Alt  timp… călători   cu  multe și  diferite   visuri, cu  puține  bagaje,  înghesuite  în  câte o  geantă,  fiecare   cu  povestea lui,  devenită  mai  apoi  a  tuturor, pentru  că  după  ce  o ascultau, ea se  răstălmăcea, se interpreta, după    instrucția  și  educația  fiecăruia   dintre componenții   grupului...mai  puțín Dan,care  se  tot  ascunde în spatele  unor mereu  complicate  terorii despre  neam .limbă,civilizație.. .
Cultură,  politică, amor, femei, familie, securitate,fizică,  societate,relații, știință, dureroase   experiențe  personale  sau  familiale, istorie, situația din spitale și  din alte  instituții, conflicte   ”colegiale, neșansă și soartă   sunt  câteva dintre  temele discuțiilor membrilor grupului.

Deseori, firul  epic  este întrerupt  de multe  și  ample interpretări  filozofice, științifice, tehnice  și  analitice,  dominate de un  lirism profund  și  tandru,învăluit în candoare  sentimentală și   introspecție  psihologică,  pentru  că  personajul  principal, Mihai, este  el  însuși  un   tip  complex,  umanist  erudit, de  formație  științifică,  cu înaintări  prudente și  retrageri  neașteptate, altfel  un  tânăr părinte iubitor, soț  îndrăgostit,care se  postează, la  început, cumva, cu  modestie, în spatele  unei  femei  frumoase și  inteligente,  de la care, o  vreme  aștepta  întâiul  semnal, atât  în desfășurarea carierei, cât și  a vieții  de  cuplu.

”Refugiații-”  o carte   despre libertatea  spiritului  și  a conștiinței,o carte despre oameni, care nu  pot  fugi  de propriile umbre .
Milioane  de  oameni  au  trăit  sub dictatura comunistă, cei  mai   mulți nu  numai că au acceptat-o gemând, chiar i  s-au  supus..puțini   au  refuzat-o.
 Diferit.
Ei  au  fugit. Nu  s-au  refugiat.Ei  sunt  refugiații.
”Oamenii nu  fug doar fiindcă  o  duc  rău și  sunt  nefericiți . Fug fiindcă se văd condamnați  la nefericire pe veci, doctrinar, prin  decizie politică...”
Mihai  există, are   un trecut  în București-  și-a petrecut  copilăria  într-o  casă  frumoasă,înconjurat  de ființe  iubitoare, culte și  rafinate.
 Strada Speranței, numărul 13.
Visele  lui   de copil,     botezat  cu  numele  regelui,   au  ceva   din poveștile cu Peter  Pan. Jinduia  de pe atunci la   farmecul    grădinii Kensington, când  primea lecții   de  engleză  de la tanti  Gigi,  despre care însuși  scriitorul Saul Below  va  aminti în cartea lui”Iarna  Decanului„, dar  asta este  altă  poveste, pe   care o vei  afla  (  ca și   multe  altele)  dacă   vei   citi  cartea.
Ajuns prin  repartiție   ministerială la IRNE  Pitești,  tânărul  potențial  savant(  între  timp  va  primi  două  burse  de studiu, la Trieste  și  în Canada) trăiește ,  ca  mulți  specialiști   ai  acelor  ani  drama  înstrăinării de   soție  și  de copil . Viața lui  pornește  pe un  făgaș greu   de  stăpânit- navetă  zilnică din  garsoniera  lui Pitești , seri  plicticoase,  frig  în casă, alimente  la rație,   petreceri  ca-ntre colegi, o relație  amoroasă  încâlcită, promovarea  neașteptată  ca  director  tehnic  al institutului,  conflicte ideologice cu  persoane importante   din  conducerea  politică a județului și  câte alte probleme   pe care le poți  înțelege doar  citind   îndelunga  confesiune  a  personajului.

Există, dar nu  se  găsește,  este ca și  cum viața lui  ajunge  într-un  punct  mort, nu  știe ce vrea, dar nici  ceea ce  n-ar vrea, se simte , parcă, expulzat  din  propriul  suflet, îl  doare   viața,  face  ceea ce nu  vrea   să  facă .
Brusc,iese  din propriile margini, se revoltă.
 Și  fuge.
Mâini  invizibile  îi  țes,parcă,  destinul.
Un an  în  Austria lui 1985. 
”Adesea, oamenii au  nevoie  de multă   gândire pentru  a ajunge  la concluzii  corecte, iar -a  gândi  logic- nu e  întotdeauna   ușor..chiar  în  cazuri  foarte  simple e  posibil  să   nu  ajungem  la  concluzia    corectă,chiar  dacă avem toate premisele  pentru  asta”.
Zbucium,  incertitudini, speranțe, așteptare, credință, neizbutite  încercări   de a reface drumul  către  sufletul pierdut  al  soției, telefoane  interceptate, deseori  chiar  și  liniștea  doare, filozofie și logică, timpul  căpătă  apăsare de  plumb,o  geană  de lumină  se  zărește  undeva,zgomotul  vieții  aduce îngrijorări, mereu  mai  mari ,mai  adânci,  canadienii  il  refuză,  americanii,  de  asemenea...sună  sinistru  ”transport  final”, în care el  nu  este  inclus.

”Știu  că acum  trebuia  să  fiu  pedepsit. La  vremea  aceea totul  căpătase,pentru  mine,un aer de perfectă  normalitate. Dan a zis  odată  că e  uimitor cât de  repede  capătă  răul un aer  de  normalitate  pentru  atât  de  mulți  dintre noi, românii.”
Salvarea este întoarcerea  la ”cartea  omului ” său - ”creierele  sunt ,în esență,  mașini  de anticipare„. ..”cartea te-a ajutat  să  te  vindeci?..cine  știe?  hai  să zicem că  m-a ferit să  nu  mă  pierd  cu  totul„.//
”Ai  înțeles atunci  , aici,
Axiomatic Malevici,
Că  doar neantul e sublim.”
Trei  zile mai  târziu,singur, în liniștea asurzitoare a  camerei  lui   de refugiat, Mihai  primește adevăratul  drum  către libertate.”..numele  v-a  fost  adăugat la lista restrânsă a celor  luați  în considerare și  aș  dori  să știți că,la o  dată  viitoare, candidații  de pe lista restrânsă ar  putea  di  invitați  la un interviu„.//
Peter  Pan,Peter  Pan!
Mihai  era  chiar în  lumea  adevărată  a  visului  său  de  copil,  Londra,  grădina  Kensington!
”Orbită  ți-e palma 
De-atâta lumină.”

24 de comentarii:

  1. Nu am citit cartea. Am citit doar comentariile dumneavoastra. Interesant. E un mod de a vedea viata. Cred ca o sa o caut cartea. Ma intereseaza stilul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Puteți intra în posesia cărții făcând o comandă la Cărturești.
    Vi se aduce acasă în 24 de ore .
    Așa am procedat și eu,pentru că în librării nu se mai găsește.

    RăspundețiȘtergere
  3. Citesti, si pe masura ce inaintezi, te adincesti in mrejele cunoasterii eroilor evidentiati de un cititor indragostit de carte, dar mai ales patruns de tragedia refugiatilor, un cititor care nu vrea sa fie singur in contemplarea vietii greu de imaginat, desfasurata sub regimul din Romania, asa zis, comunista. O viata traita si dislocata in strainatati, in lagare, in localitati si in asteptare, linga si intre multi fugari din tarile vecine, unde se instalase, daunator, doctrina comunista promovata de sovietici.
    Putem vorbi de o recenzie facuta profesional , cu stiinta desprinderii esentialului, in care ni se recomanda, o carte, ni se vorbeste implicat emotional de semeni de linga noi, din viata noastra.
    Precizia este calitatea prezentarii, insotita chiar de gindurile acriitorului prin citate alese si explicite.
    Doamna Rizea multumim, va mai asteptam!
    Paiu Stelian

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi-a plăcut foarte mult cartea.
    Nu știu ce m-a impresionat mai mult- construcția ei complexă, asemenea unei arene, în care mai mulți tineri, cu etnii, educație, instrucție, profesii diferite, își pun laolaltă atât cât poate fiecare să arate din forță, intenții, determinare,motivare,, în lupta pentru aflarea libertății, poveștile lor sau pur și simplu- stilul cărții.

    Este o carte „altfel„. Cu multe paradoxuri.
    De aceea, am citit-o cu fel de voluptate, iar gândurile mi le-am adunat într-un mod care s-a creat de la sine, adică așa cum am simțit.

    Mulțumesc pentru felul în care mi-ați perceput mesajul!

    RăspundețiȘtergere
  5. As vrea sa-l completez pe Dl. Paiu : mai mult decat o "recenzie facuta professional" , Doamna Gina traieste cartea , traieste parallel cu Mihai , se introduce in emotiile si starile acestuia ! La cat de efervescenta este prezentata cartea , am avut sentimentul (desi stiu ca nu am dreptate ) ca Doamna Gina este sotia de care s-a instrainat Mihai ! Rascolitoare prezentare !

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte interesant punctul tău de vedere!

    Da!mi-a plăcut cum a fost concepută cartea, de multe ori,povestea depășește,cred, realitatea.
    Îmi place cum întoarce personajul, lumea ca lume și lumea proprie,pe toate părțile, în niște circumstanțe excepționale- nu i se întâmplă oricui să aibă tăria de a se rupe total de ceea ce a fost, plecând în necunoscut.
    Soluția pare să fie rezolvarea în termeni raționali a unui conglomerat de probleme-existențiale,profesionale, de dragoste, familiale,socio/ filozofice, de conștiință.
    Inteligența, un fel de neobișnuită forță lăuntrică, care îl ajută să se adapteze în situații limită, dar și multă sensibilitate, transpusă filozofic și în poezie, par să fie, în cazul lui Mihai , acel ceva cu care nu se nasc mulți.
    Poate că i-a venit în ajutor și o forță nevăzută!
    Un om- un destin!

    RăspundețiȘtergere
  7. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  8. Într-un fel, cred că toți emigrăm-
    fugim cu gândul, cu sufletul,emigrăm virtual către ceea ce numim ( și poate că niciodată nu vom întâlni-sufletul/pereche) renunțând chiar la sine,nu-i așa?
    Știi ce zic?cred că și emigranții adevărați duc în sânge nostalgii..„
    Nu sunt ce par a fi -
    Nu sunt
    Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
    Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
    Sau prea curând,
    Sau poate prea târziu...
    M-am resemnat, ca orice bun creştin,
    Şi n-am rămas decât... Cel care sunt!...

    Sunt cel din urmă strop de vin
    Din rustica ulcică de pământ
    Pe care l-au sorbit pe rând
    Cinci generaţii de olteni -
    Cei mai de seamă podgoreni,
    Dintre moşneni
    Şi orăşeni ..„ Minulescu

    RăspundețiȘtergere
  9. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Puncte de vedere.

      Se vor mai fi găsind alții, care să spună că nicăieri n-ar curge lapte și mire...

      Ștergere
  10. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  11. Suntem, oarecum, în planuri diferite.
    Ce căutăm , de fapt? Ce caută cei care emigrează?

    De la Rousseau încoace, lumea caută ceva mai bun. Caută asta , mai ales, tinerii.
    În ciuda a ceea ce i se reproșează, societatea apuseană este cea mai liberă , cea mai dreaptă și umană . ( tu spui altceva...)
    De ce cred eu asta? pentru că în țările bine consolidate, cum ar fi Maria Britanie, despre care spui, civilizația este cea mai deschisă îmbunătățirii, chiar dacă mereu rămâne loc pentru perfecționare.

    Ca să le fie bine tuturor, oamenii ar trebui să colaboreze.
    Sunt multe de spus..chiar și libertatea trebuie înțeleasă bine.
    Și ordinea, de asemenea.

    ”libertatea de a vă mișca pumnii este limitată de nasul veninului dumneavoastră”( scrie undeva)

    RăspundețiȘtergere
  12. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate..altfel,zis,nici nu ne indignăm,pentru că indignarea este atributul celor puternici, nici nu ne mai resemnăm,precum ciobănașul baladei, fiindcă resemnarea este pentru nobili, nici nu prea tăcem- ne-au fost datele vorbele ,și visul,și speranța.

      Ștergere
  13. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  14. Aveai un alt comentariu..nu știu ce l-ai șters- găsisem ceva-


    http://revistaepoca.wordpress.com/in-raspar/george-anca-%E2%80%9Eplanul-lui-dumnezeu-si-gradina-maicii-domnului%E2%80%9C/

    RăspundețiȘtergere
  15. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  16. Mă întorc la una dintre „fețele” personajului principal al cărții ”Refugiații” ,pentru că el are o variantă de răspuns pentru ”dilema ” ta. Conștient de importanța libertății, în anul de grație 1985,libertate la care el nu este dispus să mai renunțe niciodată, spune că, totuși „ oamenii trebuie să găsească un echilibru între totala independență și nevoia de a aparține la ceva...n-ar trebui niciodată să ne prefacem a crede în ceva ce știm că nu este adevărat.”

    În fond, nu asta ne dorim toți-acel ceva care strălucește în adâncul tuturor spaimelor și incertitudinilor noastre, posibil diamant mult prea greu de cules?

    RăspundețiȘtergere
  17. Gina,nu am nimic potrivnic cu ce gandeste ,simte autorul cartii...nu ma indoiesc de valoarea ei,dupa cum ai prezentat-o cu atat entuziasm!
    Doar ca tema asta a emigrarii ,ma si doare si nici nu prea o inteleg eu...
    doar fireste ca o forma de cautare cand ceva nu mai poti suporta!
    Eu nu as putea emigra nicaieri,NU VREAU!!!
    Ma mut eventual in alt loc din tara ,mai aproape de copilarie mi-as dori,dar nicicum in strainatate!
    Depinde repet, de structura fiecaruia!



    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca să ajungem la un adevăr despre de ce emigrează unii și nu alții, avem,cred, nevoie de prea multe date, de interpretarea lor..cine știe câte forțe se amestecă, se cern, clocotesc..
      Vezi, tu spui că te-ai muta- nu este asta tot o formă de (e)migrare, tot un refuz de a mai fi undeva?

      Suntem enigme, fiecare în ghemul lui de fire,pe care nu știu cine le-a încâlcit.
      De ce se vor fi încâlcind ,oare ,firele?

      Ștergere
  18. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  19. Da.
    Despărțirile dor.
    Dor adânc,indiferent cine și de ce le produce.

    Ruperea de CASĂ , eu așa simt, lasă urme imposibil de acoperit vreodată..

    RăspundețiȘtergere
  20. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  21. Când eram copil, să fi avut vreo patru ani, maica Fănica,mama tatei, o femeie energică, de parcă niciodată nu se oprea din mers , îmi povestea că, demult, când lumea toată era bună și cuminte, Cerul era foarte aproape de Pământ.
    Într-o zi, o femeie, doar ea știind din ce știe ce motive, a aruncat cam sus apa în care spălase rufele .
    Și cerul s-a îndepărtat. Mereu mai sus...

    mi-am amintit acum povestea bunicii mele...

    RăspundețiȘtergere