joi, 6 noiembrie 2014

ți se lungește brațul pân la stele..

Mi s-a făcut un dor nebun de verile mele înghesuite între emoții și griji.Mă trăgeau de fustă o mie de probleme- copiii erau mici, eu aveam mereu examene- grade, concurs de intrare în oraș, diferențe, spaima că vine 1 septembrie și rămân tot navetistă.
 Camera treia( fără articol posesiv)-de mult și-a pierdut numele- era plină. Cărți, tabele, creioane, fructe, rujuri, programe, oglindă, fișe, notițe. Pe jos. Fără masă.
Eram unica stăpână a harababurii, căreia îi știam toate colțișoarele. Ațipeam 10 minute, o juma’ de oră. Cu capul pe vreo carte. Cu un măr alături. 
 Marea mea bucurie! Să mai răsuflu...
O luam de la capăt. Zilnic. Toată vara. 
Atunci l-am descoperit.Mi-a purtat noroc! Cu” Întâmplarea în deșert”. 
Am căutat-o deunăzi. N-am dat de ea. Am găsit altceva-
Din Monolog în Babilon, Căutătorul
Alexandru Philippide
Ai socotit că soarele mai arde/

Abia vreo cincisprezece miliarde/
De ani… Numai atât? 
De azi pe mâne?/
Şi-atunci, cu veşnicia cum rămâne?/
Nu asta te opreşte să cugeţi mai departe!

/Doar știi că timpul n-are moarte./
Un calcul scurt, de două sau trei linii/
Şi-ai întrecut viteza banală a luminii./
Ca-n mii și mii de repezi răsfrângeri de oglinzi/
Ţi-e mintea străbătută de căutări rebele./
Ai spune că și mâna în sus când o întinzi/
Ţi se lungeşte braţul pân-la stele./
Ai dat cu tifla ticăloasei sorţi,/

De-ameninţarea ei nu-ţi pasă,/
Şi-n timp ce spargi absurde porţi/
Nici o sfială nu te mai apasă./
Şi când din lungi peregrinări/

Te-ntorci pe căi de raze şi de unde/
În lumea dinăuntru, a inimii profunde,/
Tot mai găseşti acolo întrebări./

18 comentarii:

  1. Gina, esti o nostalgica incurabilă ! Amintirile despre care vorbeşti (plină de dor) semnifică (asa cred) bucuria realizarilor tale de pâna acum. "Zbaterile "tale n-au fost în zadar. Ai reuşit . Felicitari!
    P.S. Fumoasă poezie ai ales ! Un omagiu adus Omului - veşnic si neobosit căutător de adevăr si dreptate.

    RăspundețiȘtergere
  2. Steluța, draga mea colegă de liceu, oricât de pragmatică ai vrea să pari, știu că și tu îți dorești să te întorci, măcar așa, din când în când , cu mintea și cu gândul ,în acea parte de viață, când aripile ne creșteau direct din suflete!

    Simplu nu ne-a fost deloc.
    Am învins! Pentru că aveam țeluri și motivații.
    Ce mare bucurie pentru noi și pentru profesorii noștri, ca, la revederi, să aflăm că toți am avut un drum frumos, limpede, îndrăzneț!
    Îmi place să cred că Timpul a ținut cu noi, a pictat câte un tablou frumos pentru fiecare!
    Gânduri bune, draga mea!

    RăspundețiȘtergere
  3. Citind am simtit ceea ce traiesc eu acum.:)
    Nu mai sunt copiii mici,nici navetista nu mai sunt,dar inca zbaterile mele sunt "pe val".:))
    O sa ma gandesc candva la ele si eu cu mult dor.:))

    Azi am avut Cercul Pedagogic.Tema ramane vesnic o provocare pentru dascal...tratarea diferentiata...Nici nu pot concepe altfel munca decat diferentiat.Asa gasesc ce e mai bun si mai valoros in fiecare viitor om,om mereu inconjurat de intrebari.

    Seara frumoasa si numai ganduri bune iti trimit si poate zambetul care o sa ti-l pui in coltul gurii o sa insemne..."ce bine era atunci,dar inca Angi nu stie".:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Angi, fetițo, chiar mă întrebam cât de ocupată ești, că nu mai treci pe la prieteni..glumesc!
    Știu ce dăscăliță extraordinară ești! și cât de dinamică trebuie să fii tot timpul- cred că se numără pe degete educatorii care te-ar putea egala.

    E prea din timp să înțelegi cum este să nu mai fii profesoara propriilor copii- toate , la rândul lor..

    Lucru diferențiat? nicio noutate pentru profesorul care se respectă. Fiecare copil este un amestec de probleme, de întrebări, de șanse. Doar luându-l pe îndelete, îl poți descoperi.
    Și tu faci asta de multă vreme!Cu pasiune și răbdare.

    Pupici și noapte bună, fată dragă!

    RăspundețiȘtergere
  5. Intoarcerea in timp este un prilej de relaxare, devine satisfactie cind iesi din starea aducerii aminte a vietii petrecute. Doar cind incepi sa depeni firul vietii simti ca nu poti face salturi, ca poti zbura peste clipe, te izbesti de cioturi, te intorci la clipe, la momente, la trairi si compari binele si raul, apreciezi cu intelepciunea dobindita fiecare straduinta cu efect de reusita, nu lasi sa te biruiasca esecurile. Viata in sine este mereu victorioasa! Aduce cu sine schimbari si impliniri, desavirseste dorinte si vise, sperante. Gindurile nu exclud viitorul dar ele se intorc in trecut de unde isi iau noi energii, isi stabilesc noi directii si sensuri pentru viitor. Totusi gindurile si sprijinul timplei in palma par sa fie un refugiu, o stare aparte de poticnire, de nemultumire. Nu este valabil pentru toti, asa o fi pentru mine. Insa gindurile sint si proiectii ale viitorului, cu infaptuiri, unele chiar noutati in viata. Oricum, trecutul este cel mai bun sprijin pentru prezent, pentru viitor! Iar infaptuirile noastre din trecut sint temelii pentru viitorul nostru, pentru mostenitorii nostri. Asa avem masura existentei! Doamna profesoara Gina Rizea nu-i o slabiciune a momentului, ci, mai degraba, un prilej derepaos. "Marea mea bucurie! Să mai răsuflu..."
    Va imbratisez, sa simt ca dv. !
    Stelian Paiu

    RăspundețiȘtergere
  6. Cred că există în noi, poate chiar fără să știm, un fel de filozofie a zilei, a anului, a trecutului. Interpretări ale vieții, ca niște solfegii, debordând de ..de toate: bine, mai puțín bine, romantism, încrâncenare, revolte, patimi, dorințé, iubiri, regrete , realizări, incertitudini.
    Toate le ducem cu noi, fie că vrem, fie că nu..
    Pe toate le-ai trăit singur.
    Indiferent de circumstanțe.
    Ne implicăm în viața celor de lângă noi, indiferent cine sunt ei, în esență, tot SINGURI suntem .

    Asta este, cred, LIBERTATEA.
    Ne naștem liberi și trebuie să ținem cu totul la acest extraordinar dar,
    Posibilitatea de a te izola, atunci când simți că asta vrei să faci.Cu acele daruri pe care tot singur ți le alegi.

    Mulțumesc pentru modul atât de inedit de a vorbi despre „între ieri și mâine”!

    RăspundețiȘtergere
  7. Viata ne pune mereu pe drumuri. Cateodata ne intrebam cum ar fi fost daca... Apoi, vin, de nu stiu unde, amintirile. Parca au fost ieri. Si juramintele. Ne-am jurat sa mai facem, sa mai trecem pe acolo...

    RăspundețiȘtergere
  8. Da.„cum ar fi fost dacă...? știe cineva? și dacă ar fi fost să fie altfel, chiar nu ne-am mai fi întrebat, măcar așa, din când în când, ”cum ar fi fost dacă?

    O întrebare, că tot vorbim despre amintiri: de când ne ”știm?” ne( eu știu, erau, pe aici foarte puține bloguri, foarte puține...

    RăspundețiȘtergere
  9. Da, dar acum nu mai sunt la moda. Nu mai sunt nici PC-urile. Tableta si smartfonul sunt acum la putere!

    RăspundețiȘtergere
  10. Chiar dacă...amintirile rămân! și Poezia lor!!

    RăspundețiȘtergere
  11. Imi era dor sa citesc ceva atat de frumos! Ma bucur sa vad ca mai exista persoane interesate si de astfel de lucruri ce ne umplu inima de bucurie! Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  12. @ Portal turism, mulțúmesc ! mă onorează ce-mi spuneți!
    vă aștept, cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  13. Acum doua seri stateam, impotriva normalului , afara pe leagan si beam singur un pahar cu bere....Priveam intinsul campiei banatene si lacrimam pe ascuns in sufletul meu dupa dealurile copilariei, dupa prieteni tineretii, prieteni care unii nu mai sunt.
    De multe ori ma gandesc ca nu este locul meu aici ca eu trebuie sa traiesc in miros de brad si freamat de copaci mareti... Dar viata nu este tot timpul ceea ce vrem....Sau macar prima viata.
    Daca viata nu ma lega de zona in care stau acum daca cineva mi/ar garanta ca mai am puterea sa o iau de la capat , daca cineva mi/ar garanta ca nu supar pe nimeni pe cuvant ca m/as muta undeva la poalele Retezatului....Dar parca nu mai am putere , parca ceva ma indeamna sa imi astern culcus moale si trainic, aici unde am facut din nou radacini....E vina parintilor mei....
    Sfatul meu...nu stramutati copiii fara voia lor oricat de mari ar fi interesele voastre, ale parintilor . Niciodata radacinile nu vor mai prinde bine...

    RăspundețiȘtergere
  14. Cât de frumoase sunt „revederile” între prieteni buni și vechi!
    Îmi era dor de gândurile tale bănățene!( chiar dacă se simte bine nostalgia după alte locuri)
    Heii, cine hotărăște unde ne-ar fi bine?? de ce undeva și nu acolo unde am vrea să fim??
    Voiam să fiu profesoară într-un sat de munte, cu poteci printre brazi, cu foc în sobă și căldură iarna, cu susur de râu și puzderie de flori..
    Nu știu dacă asta o decid părinții, poate, așa o fi, ar putea să nu aflăm niciodată..ce știu este că am simțit, cu toată durerea, dar și durerile au vârstă, că nu trebuie să înstrăinezi niciodată casa părintească.
    Copiii?
    Ești dator să-i crești, să le dai învățătură, să-i ajuți să-și crească aripi, apoi să-i lași LIBERI!
    Să-și ia ZBORUL!

    RăspundețiȘtergere
  15. Oare tu intelegi de ce uneori las impresia ca ma rup de tot si de toate ? Sunmt un om caruia ii este frica in unele momente ca legaturile pot sa devina prea puternice....Este un fel de protectie a mea...Daca citeste vreun psiholog ii garantez ca sunt sanatos tun...singura deficienta fiind ca spun ceea ce gandesc...Nu trebuia sa iti fie dor fiindca te/am citit permanent si te admir in continuare ....Si tu esti una din radacinile mele pe internet....dai putere prin gandurile si vorbele tale.

    Eram in clasa finala din liceu cand tatal meu, militar s/a mutat cu familia din Hunedoara la Timisoara...Esti profesoara , cunosti copiii si tinerii mai bine ca oricine...Analizeaza profund ceea ce s/a intamplat si spune/mi ca nu am dreptate ..
    Nu cred ca voi avea taria sa ma mai retrag....

    RăspundețiȘtergere
  16. Da, înțeleg foarte bine!
    Se zice că nimic niciodată nu este prea târziu, dar să reconstruiește o casă, să vezi crescând o altă livadă, altundeva, nu cred că este simplu...
    Avem rădăcini undeva, ne tot întoarcem la ele. Am o poveste pe fb, alerg să o caut și ți-o dăruiesc!

    RăspundețiȘtergere
  17. de fiecare data cand gasesc persoane atat de speciale ca si tine imi vine sa zambesc! esti atat de talentata ! Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  18. A dărui cuiva zâmbete chiar este o bucurie!
    Te mai aștept!

    RăspundețiȘtergere