marți, 2 decembrie 2014

eu pot să fiu cioban,


miner, profesor, ministru.
 Eu pot să doinesc!



Există, adesea,  niște extraordinare momente, de ce și cum apar ele, nu aș putea explica, ele există. Se întâmplă ca  anumite persoane pe care le vezi și le auzi pentru  prima oară, să capete, în conștiință,  un fel de relief, de care  persoane pe care le vezi și le auzi zilnic, nu vor avea parte, poate, niciodată.
 ”De unde vin horile?Nu știu…
Bach se cântă  și în Argentina… horile, doar la noi. Să ne bucurăm că avem harul acesta!

De ce am făcut eu, în 2003, doctoratul? Să mă apăr de proști,  nu m-o trimis nimeni.

 Când vorbești, dumneata, domnule B, cu oameni care nu au nimic de spus, îmi vine să sparg televizorul.

 Cântecul tradițional  nu poate străluci cu incompatibilitate, producțiile amatorești aduc
submediocritate.  De ce –s atâția cântăreți? pentru că se pot face bani din cântat…
Hai să cântăm ca Leșe, ca Maria Tănase, ca Vicoveanca!

Ei nu știu nici  ”Deșteaptă-te, române”, „Un răsunet, al lui Mureșanu, muzica lui Anton Pann. 
Imnul   nostru are solidaritate, are solemnitate! Se întâlnește cu  finalul din Simfonia a 9-a !

 Oda bucuriei!

 Beethoven!

Schiller!

 Când experimentezi departele, te descoperi pe tine!

De ce vorbim despre valori, abia după ce mor oamenii? Îți spun eu, domnule B, de frică, pentru că  nu ne iubim, ne este frică. Unora le este frică să voteze, le e frică să meargă prin zăpadă, le e frică de ploaie...

Să fii patriot?

Să-ți faci datoria, indiferent de  câștigi  sau nu.//

După 35 de ani, cinci mii de oameni au venit să-l asculte la  Sala Palatului.
Tradițíe, istorie, rost.

Pentru Grigore Leșe,  viața este un  concept simplu- bucuria de a trăi!
 Bucuria  de a  hori!

5 comentarii:

  1. `Eu spun un lucru: cine mosteneste glasul horeste (canta - n.r.),
    cine nu, nu poate hori. Lucrul acesta nu se invata, ci se mosteneste.
    Ori horesti, ori nu horesti. Poti umbla la scoala o viata, degeaba, nu
    horesti daca nu esti de horit. Cam asa a fost copilaria mea: cu cantec,
    cu obiceiuri, cu umblet mult. V-as dori s-ajungeti macar o data unde
    m-am nascut eu, la Stoiceni. Este cel mai frumos loc din lume. ”„

    RăspundețiȘtergere
  2. Diferenta intre a face ceva si cei ce vor sa devina "cineva"

    RăspundețiȘtergere
  3. Știți ce spune Domnul Leșe? o să-l citez:

    Mai nou, ciobanii vor să fie artiști, iar artiștii să fie ciobani..nu se poate!
    E prea mare amestecătură în România, se vorbește în vânt, în gol.Ne place3 nouă să fim idilici, contemplativi. Ce atâta jale, suferințe, miorițe?
    Atâta am învârtit-o pe oaia asta, că am terminat-o de cap.Nu mai putem trăi așa.
    Valorile prioritare în lume sunt altele.
    Degeaba ne ducem la Bruxelles, punem brânza pe masă și spunem că reprezentăm România...”

    RăspundețiȘtergere
  4. De 1 Decembrie,pe langa parada militara ce am urmarit-o cu Mark,ce sa-i fac,intotdeauna mi-au placut aceste momente :),am dat din intamplare pe tvr 2 si am avut norocul sa -l pot urmari in concert! Imi place foarte mult sa-l ascult cum vorbeste despre hora si cum horeste despre viata..I-as putea asculta vorba si hora la nesfarsit!

    RăspundețiȘtergere
  5. Tocmai vorbeam cu o prietenă, care a fost la concert la Sala Palatului- erau oameni și pe scări, mulți, foarte mulți tineri!

    El- inepuizabil!!

    RăspundețiȘtergere