joi, 22 ianuarie 2015

pe sub uimite gene

Din casa mare, albă, părinții mei primiseră ultima  cameră. Acoperit cu preșuri  de cârpe  țesute în costițe, curate, cum nu prea am mai văzut vreodată,  cerdacul scârțâia apăsat seara, când  talițu  se întorcea  de la zăvoi, ușurel, abia să-l auzi, când  măicuța își făcea de lucru, încolo și încoace...
Odăile bunicilor, mai cu seamă cea dinspre drum, în care măicuța mă ținea lângă ea  duminicile, când se gătea pentru vreo nuntă, miroseau mereu a busuioc și a roșcove. 

Prin fereastra îngustă dinspre grădină, vedeam curtea și bătrânul   nuc, cu lungi ramuri osoase, împletite de ani.
Ningea  mărunt.

 Fără să le pese de ger, mișcându-și pripit ghearele, ca la comandă,  găini albe, pestrițe și roșii culegeau, parcă hoțește, boabele pe care mama le risipea din poala șorțului ei de stambă albastră, păstrat mereu la îndemână, agățat într-un cui în cămara de lângă bucătărie.

Duduia  molatic focul  sub plită, aromă de tei pufăia în  bătrânul ibric, fugea  noaptea cu pierdutele-i vise.
Două paturi, perne moi cu fețe cusute în muște negre și roșii, pereți albi, scrobiți de câteva ori pe an, încărcați cu icoane și poze în rame subțiri de pai împletit, masa cu  două sertare, unul al mamei, altul pentru actele tatei.
Ușa grea de lemn maroniu sta de strajă între  partea  bunicilor și  camera noastră. Auzeam cum se trage  zăvorul și  imediat  mâna  măicuței mă trăgea  după ea. Nu înțelegeam nicidecum de ce mama  nu trecea niciodată pragul înalt.
Mă răsfățau cum știau  bunicii,  mă ținea lângă  ea, mereu temătoare, mama.
Fratele meu  avea să  se nască un an mai târziu, în casa noastră,  zidită într-o vară.//
Cu pâlpâiri de flăcări jucăușe în obraji, dimineața își limpezea alene mersul. În spațiul dintre sobă și ușă, nestingherit, focul  țesea  semne  gălbui, miraculos  joc  de figuri  în hârjoană.

La cinci ani, viața începea cu  noaptea în cap.

Ningea cuminte… mama și nucul, urme de  păsări, boabe și pași, curtea și  norii, într-o   amețitoare, neisprăvită poveste.

12 comentarii:

  1. Nu am cuvinte cand citesc asemenea randuri.Inchid ochii si incerc sa vad poveste.Fiecare cuvant,ales cu mare grija,intregeste imaginea pentru mintea mea,iar pentru sufletul tau...amintirea.
    Seara frumoasa!

    Daca am tras concluzia corecta,atunci..."Ani sanatosi fratelui tau!"

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce am fi noi fără poveștile țesute din magia copilăriei?
    Pentru mine, satul, ulița, curtea, casa părintească, figurile dragi ale părinților și ale bunicilor îmi sunt adânc sădite în suflet.
    Sunt dâra de lumină pe care am găsit-o, de câte ori am simțit că pierd traiectoria.
    Acolo, în satul meu, cu ulițe pe care le știu pe de rost, mă simt EU!

    Gânduri bune, draga mea Angi!

    RăspundețiȘtergere
  3. Inima se revigorează sub cascada acestor simple, dar mirifice amintiri .M-am regăsit printre rânduri.Frumoasă, copilăria încă trăieşte în sufletele curate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da! pentru că atunci, în copilărie, găseam TOTUL în mai nimic. Armonie, în tot, farmec și minuni în fiecare lucrușor, oricât de banal putea el să pară altora:

      Gânduri bune, Elena!

      Ștergere
  4. Frumoasa copilarie,chiar daca matinala,frumoase amintiri! Ce bine ca atiavut cu cine imparti totul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Crenguța, știi cum simt eu, când mî gândesc la copilărie? ca și cum , în propria-mi copilărie se adună toate copilăriile, cu lumea lor magică!!

      Ștergere
  5. Cand au trecut anii? Cateodata ma uit la mainile mele si tresar. Cand au trecut anii?

    RăspundețiȘtergere
  6. Privindu-vă mâinile, ați regăsit artistul!
    Ce vor fi făcut ele înainte de a mângâia( se întreba poetul..)

    RăspundețiȘtergere
  7. Nimic din viata nu este comparabil cu a noastra copilarie. Evenimentele, faptele, trairile cu sentimente si nevoi, din primii ani de viata se uita greu, sint repere pentru restul vietii.

    "Fără să le pese de ger, mișcându-și pripit ghearele, ca la comandă, găini albe, pestrițe și roșii culegeau parcă hoțește, boabele pe care mama le risipea din poala șorțului ei de stambă albastră, păstrat mereu la îndemână, agățat într-un cui în cămara de lângă bucătărie.

    Duduia molatic focul sub plită, aromă de tei pufăia în bătrânul ibric, fugea noaptea cu pierdutele-i vise.
    Două paturi, perne moi cu fețe cusute în muște negre și roșii, pereți albi, scrobiți de câteva ori pe an, încărcați cu icoane și poze în rame subțiri de pai împletit, masa cu două sertare, unul al mamei, altul pentru actele tatei."
    Duduia molatic focul sub plita... ! Multi dintre noi ne amintim cum ascultam cum arde focul, trosnetul facut de lemnele mai verzi, puse pe jarul intarit, vedeam cum flacarile cuprindeau lemnul adaugat, sub indemnul frigului de afara, ce se mai strecura pe la incheieturi de geamuri si deschideri repetate de usi.
    Aroma de tei... As adauga si alte arome, precum cea de floare de salcim, ori de floare de soc, trecute in rindul doi de aroma si de culoarea ceaiului din coaja ramurilor de visin, abia taiate, cu zapada inca pe ele.
    Mai pune alaturi si nelipsitii ciorapi impletiti din lina, alba, pt. sarbatori si neagra sau colorata pentru uz casnic. Sau cipicii, ce tineau loc de papuci in casa.
    ... gaini albe, pestrite si rosi... Ziua in curte libere, fie vara fie iarna, unele intrau la cuibar sa depuna oua, altele isi lasau ouale linga gard, sub gerul aspru, unde erau gasite de ai casei inghetate, crapate.
    ...nestingherit, focul țesea semne gălbui, miraculos joc ... Si la orele diminetilor de iarna, inca somnorosi, mai adastam sub plapuma, nestiind ce insemna grija focului mereu aprins, intretinut ca soba sa fie calda, si casa incalzita.
    Multumesc ca am, avem prilejul sa ne amintim de copilarie, de vremurile ei, traite si asemanatoare multora dintre noi.

    " La cinci ani, viața începea cu noaptea în cap.

    Ningea cuminte… mama și nucul, urme de păsări, boabe și pași, curtea și norii, într-o amețitoare, neisprăvită, frumoasă poveste.."
    Frumoasa, da frumoasa poveste! Frumoase amintiri!
    pastel, cu p mic!

    RăspundețiȘtergere
  8. Mă bucur mult că împărțim doruri și stări apropiate. Cred că noi toți, copiii acelor ani ,aveam un univers pe cât de cuminte, pe atât de frumos și limpede.
    Pentru noi, era ceva magic! Și continuă să fie și acum, când suntem oameni mari, pentru că păstrăm fabulosul în suflet.

    Mulțumesc frumos pentru comuniunea de idei!

    RăspundețiȘtergere
  9. Bună seara, doamna Gina,
    Amintiri atât de frumoase şi emoţionante aţi împărtăşit cu noi. Minunată povestea copilăriei dumneavoastră, mi-a atins sufletul. În multe privinţe mă regăsesc în ea. Poate şi pentru că am trăit la sat şi nimic din cele povestite nu-mi sunt străine. Am trăit simplu dar frumos.
    Zile frumoase şi numai bucurii vă doresc, doamna Gina. :)

    RăspundețiȘtergere